Mai mult curaj, fie că este vorba de alegerile noastre în viață, de relații sau de carieră. Curajul este tema predilectă a discursurilor TED de anul trecut. Acestea ne pot inspira să facem lucrurile altfel în 2017, să ne asumăm mai multe riscuri și să fim mai angajați în relațiile cu ceilalți.
1. Reshma Saujani: „Să le învățăm pe fete curajul, nu perfecțiunea.”
„Cele mai multe fete sunt învățate să evite riscul și eșecul. Suntem învățate să zâmbim frumos, să jucăm după reguli, să luăm zece pe linie. (…) Ne creștem fetele să fie perfecte și băieții să fie curajoși, spune Reshma Saujani, fondatoare a Girls Who Code. Saujani încurajează fetele să își asume riscuri: „am nevoie ca fiecare dintre voi să spună fiecărei tinere femei pe care o cunoaște să accepte imperfecțiunea.”
2. Adam Grant: „Cei mai cunoscuți oameni originali sunt cei care eșuează cel mai mult, pentru că ei încearcă cel mai mult.”
Cum ajung oamenii creativi să aibă idei grozave? Psihologul organizațional Adam Grant a studiat „originalii”: gânditorii care au idei noi și nu au frică să le pună în practică. În discursul său, el enumeră trei obiceiuri neașteptate ale oamenilor care gândesc original — inclusiv acceptarea eșecului.
3. Judson Brewer: Un mod simplu de a schimba un obicei rău
Putem schimba obiceiurile rele dacă devenim mai curioși? Psihiatrul Judson Brewster studiază relația dintre conștiență și dependență – de la fumat la mâncatul excesiv, la toate celelalte lucruri pe care le facem, deși știm că nu sunt bune pentru noi. Învață mai multe despre mecanismul dezvoltării obiceiurilor si descoperă o tactică simplă, dar profundă care probabil te va ajuta să îți învingi următorul imbold de a fuma, mânca sau verifica un mesaj în timp ce conduci.
4. Celeste Headlee: „Ieşiţi, vorbiţi cu oamenii, ascultaţi oamenii şi, mai ales, pregătiţi-vă să fiţi uimiţi.”
Celeste Headlee a lucrat zeci de ani ca moderator al unei emisiuni radiofonice şi cunoaşte ingredientele unei conversaţii reușite: prezență, onestitate, claritate, concizie şi ascultare. Ea ne împărtăşeşte zece reguli utile pentru o conversație reușită.
5. Shonda Rhimes: „Munca nu merge fără distracție.”
Shonda Rhimes, „titanul” din spatele serialelor Grey`s Anatomy, Scandal și How to Get Away With Murder, adoră munca. „Când lucrez intens, când sunt cufundată în muncă, nu mă mai gândesc la altceva”, spune ea. Are și un nume pentru acest sentiment: Murmurul. „Murmurul este un drog, murmurul este muzică”. Dar ce se întâmplă când se oprește? Într-un discurs emoționant, Shonda Rhimes povestește cum și-a recăpătat murmurul când munca ei „începea să aibă gust de praf”.
Pentru mai multe discursuri TED, accesați site-ul oficial: www.ted.com.
Conferințele TED
Acronim pentru Technology, Entertainment and Design (Tehnologie, Divertisment și Design), TED reprezintă o serie de conferințe în care speakeri de pretutindeni sunt invitați să împărtășească „idei care merită să fie răspândite” din domeniile care-i pasionează.