fbpx

Mezzosoprana Marianne Cornetti va canta in spectacolul de Craciun, la Opera Nationala Bucuresti

de

Mezzosoprana americana Marianne Cornetti si tenorul de origine bulgara Kamen Chanev vor canta in spectacolul extraordinar de Craciun, la Opera Nationala Bucuresti (ONB), care va avea loc pe 21 decembre, de la ora 18.30, informeaza institutia de spectacole.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

In acest an, de Craciun, pe scena ONB va avea loc spectacolul “Aida” de Giuseppe Verdi, in care vor evolua invitatii speciali: mezzosoprana americana Marianne Cornetti si tenorul de origine bulgara Kamen Chanev.

 

Alaturi de Marianne Cornetti, care va interpreta rolul Amneris, si de Kamen Chanev, care va da viata personajului Radames, din distributie mai fac parte: Mihnea Lamatic, Mariana Colpos, Sorin Draniceanu (artist invitat), Stefan Ignat, Liviu Indricau, Dorina Chesei. Solistii baletului vor fi Laura Blica Toader, Diana Tudor, Raul Oprea. Conducerea muzicala ii apartine dirijorului Adrian Morar.

 

Marianne Cornetti este una dintre cele mai valoroase mezzosoprane verdiene ale prezentului. A cantat alaturi de Placido Domingo si a evoluat pe scene din intreaga lume, printre care Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York, Royal Opera House (Covent Garden -Londra). In acest an, Marianne Cornetti a fost invitata de ambasadorul SUA in Romania, Mark Gitenstein, pentru a sarbatori la Bucuresti Ziua Independentei Statelor Unite, prilej cu care artista a cantat imnul national american. Marianne Cornetti se afla pentru prima oara pe scena ONB.

 

Mezzosoprana Marianne Cornetti a interpretat rolul Amneris din “Aida”, Azucena din “Trubadurul” si Eboli din “Don Carlo” pe toate marile scene lirice ale lumii: Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York, Royal Opera House (Covent Garden) din Londra, Opera de Stat din Viena, Opera din München, Opera din Berlin, Arena di Verona, Teatro Comunale din Florenta, Teatrul San Carlo din Napoli, Gran Teatro del Liceo din Barcelona. De-a lungul timpului, repertoriul sau se imbogateste si cu alte roluri: Ortrud din “Lohengrin” (Trieste, 2005 – debut, Amsterdam, Paris, Palermo) si Brangäne din “Tristan si Isolda” de Richard Wagner (Teatro dell’Opera din Roma – debut, Genova), Preziosilla din “Forta destinului” si Ulrica din “Bal mascat” de Giuseppe Verdi, Principessa di Bouillon din “Adriana Lecouvreur” de Francesco Cilea, Giovanna Seymour din opera “Anna Bolena” de Gaetano Donizetti, Laura Adorno din “La Gioconda” de Amilcare Ponchielli.

 

In ultimii ani Marianne Cornetti incepe sa abordeze si roluri de soprana dramatica. In anul 2006 realizeaza un debut important, in rolul Lady Macbeth din “Macbeth” de G. Verdi la Opéra de La Wallonie din Liège.

 

In anul 2010 a debutat pe scena Teatrului Massimo din Palermo in rolul Abigaille din “Nabucco” de GiuseppeVerdi, iar in 2011 a cantat acelasi rol la Metropolitan Opera din New York. A abordat si rolul Santuzza din “Cavalleria Rusticana” de Pietro Mascagni (Hamburg – debut, Festivalul de la Savonlinna, Teatrul Scala din Milano – 2011). In martie 2012 a debutat in rolul titular din opera “La Gioconda” de Amilcare Ponchielli in Romania, la Opera din Timisoara (in concert), iar in luna octombrie a cantat acest rol la Teatro dell’Opera din Roma, intr-o productie semnata de Pier Luigi Pizzi.

 

Pe langa titluri cunoscute ca Adriana Lecouvreur, Il Trovatore si Aida, Marianne Cornetti apare si intr-o serie de inregistrari cu opere mai putin cantate, precum “Arlesiana” de Francesco Cilea, “Edgar” de Giacomo Puccini (alaturi de Placido Domingo), “Oberto” de Giuseppe Verdi, “Amaya” de Jesús Guridi.

 

Viitoarele angajamente ale mezzosopranei includ spectacolele “Aida” si “Nabucco” la Teatrul National din Tokyo, “Macbeth” si “La Gioconda” la Deutsche Oper Berlin, “Un Ballo in maschera” la Scala din Milano si Royal Opera House din Londra, turnee cu Teatro alla Scala din Milano si Teatro Regio din Torino, la Beijing, Kyoto si Tokyo.

 

Tenorul de origine bulgara Kamen Chanev a absolvit Academia de Muzica “Pancho Vladigerov” din Sofia si s-a specializat la Roma cu Boris Hristoff, Alexandrina Milcheva si Gena Dimitrova. Laureat al Concursului “Jussi Bjorling” din Suedia, Chanev a fost invitat sa interpreteze roluri pucciniene precum Des Grieux si Pinkerton din “Manon Lescaut”, respectiv Madama Butterfly la Staatsoper – Viena. De asemenea, a cantat rolul Calaf din “Turandot” (de acelasi compozitor) la Arena di Verona, in Italia, iar de-a lungul carierei a fost invitat sa cante pe scene de prestigiu ale lumii, in SUA, Spania, Coreea de Sud, Italia, Cehia, Olanda. Tenorul are si un important repertoriu vocal-simfonic care contine lucrari de Ludwig van Beethoven, Gustav Mahler, Wolfgang Amadeus Mozart etc.

 

MEDIAFAX

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Teatru

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.