fbpx

Dumitru Constantin Dulcan: Să ne controlăm gândurile, alimentaţia, lecturile şi să nu devenim victimele fricii!

de

Cum aţi trecut, domnule profesor, peste această perioadă de izolare, de ameninţare a bolii, astfel încât să nu vă lăsaţi influenţat de frică, de ştirile alarmiste?

Dumitru Constantin Dulcan: Această izolare nu este un lucru uşor de suportat, dar dacă aceasta este legea, eu sunt un om civilizat şi o respect. Dincolo de restricții, însă, perioada aceasta mi-a prins și foarte bine, pentru că eu am mereu pe masa mea de lucru un teanc de lucrări la care, în tot timpul acesta, am scris și am consultat o serie întreagă de note de studiu. Și, desigur, nu am terminat, încă mi-au mai rămas multe de scris. Deci a fost o perioadă bună în care am scris, am citit și m-am odihnit.

Nu v-ați lăsat molipsit de frica față de această boală.

Dumitru Constantin Dulcan: Eu am fost sănătos, nu am păţit nimic, chiar dacă în această ţară a fost multă suferinţă cauzată de această viroză. Într-adevăr, sentimentul principal care s-a impus, în primul rând prin ceea ce s-a arătat la televizor, a fost, fără îndoială, frica. Mass-media, vrând-nevrând, trebuie să anunţe toate informațiile legate de acest subiect, iar lumea se sperie și frica aceasta se propagă. Orice sentiment conţine o energie, așa cum orice cuvânt emis de creierul nostru generează şi el un câmp de energii, iar acest câmp este cel care participă la materializarea gândului. În clipa în care spun „eu merg afară”, se pune în funcţiune şi energia cu care eu voi merge. La fel şi în cazul unui antrenament, dacă vrem, de exemplu, să ne ascuţim memoria, câmpul de energie se emite odată cu gândul. Treptat-treptat, în creierul nostru se formează noi conexiuni, noi sinapse, iar aceste noi conexiuni neuronale sunt suportul informaţiilor noi pe care le învăţăm. De aceea, e bine ca sentimentul de frică să fie convertit într-un sentiment de pace, de acceptare.

Dar cum putem face această conversie?!

Dumitru Constantin Dulcan: Cuvintele nu sunt doar simboluri verbale cu care noi definim obiectele realităţii care ne înconjoară. Ştim acum, după studiile care s-au făcut și s-au tot reluat după anii 2000, că, odată cu gândul formulat în mintea noastră se emite şi un câmp de energie, acel suport al gândului de care vorbeam. Iar aceste gânduri au o chimie care se reflectă asupra celulelor și deci a corpului nostru. Avem gânduri şi emoţii constructive, însă stresul, ura, dispreţul, răutatea, agresivitatea sunt emoții distructive. De aceea, nu trebuie să ne lăsăm copleşiţi de frică, de teamă, de tristeţe, de depresie, pentru că aceste stări au un efect nefast asupra sănătăţii noastre, unul dintre efecte fiind chiar scăderea imunităţii. Or, în această perioadă, creşterea şi întărirea imunităţii ar trebui să fie primul scop al existenţei noastre. Și atunci, e important să transformăm energia fricii într-o energie a bucuriei. Cum? Într-un mod foarte simplu: fiecare dintre noi am avut, la un moment dat, în viaţa noastră, un episod fericit, pe care trebuie să-l evocăm, atunci când suntem copleşiţi de frică. Odată cu evocarea evenimentului, aducem şi energia lui, aceasta fiind una dintre căi. Deci anulăm frica printr-un gând fericit dintr-o experiență anterioară.

Credința ne ajută?

Dumitru Constantin Dulcan: Studiile ne spun că rugăciunea funcționează. Universitatea Harvard a făcut un astfel de studiu pe un număr de bolnavi asupra cărora cineva se gândea la refacerea stării lor de sănătate, în raport cu un alt lot de bolnavi, care erau doar martori. S-a constatat că primii s-au vindecat de două ori mai repede şi cu o medicaţie redusă. Asta dovedeşte forţa rugăciunii, iar cu cât se roagă mai multe persoane, cu atât puterea de vindecare este şi ea mai mare. Rugăciunea ne-a fost inspirată, evident, de Biserică, dar în momentul de față studiile făcute la Institutul Inimii din California au relevat posibilitatea de a obține un efect folosind doar cuvintele obișnuite, cu condiția ca intenția de vindecare sau de a obține un efect să fie exprimată în același timp de cât mai multe persoane, să fie sincronizată. Astfel de experimente științifice demonstrează că rugăciunea, atât cea în termeni canonici, cât şi cea în termeni laici, are efecte palpabile. Şi cu cât e făcută de mai mulţi oameni, cu atât are efecte mai bune, pentru că noi creăm un câmp de energie între solicitant şi entitatea căreia ne adresăm. Este fenomenul conștiinței globale.

Deci ce putem face ca să fim bine în această perioadă?

Dumitru Constantin Dulcan: Să ne adaptăm. Să ne controlăm gândurile, alimentaţia, lecturile şi să nu devenim victimele fricii, pentru a nu ne scădea rezistenţa la boală. Sper, la un moment dat, „să se plictisească” virusul şi să ne lase în pace.

Spuneți că suntem legați între noi prin câmpurile noastre energetice, dar acum trăim mai mult în izolare…

Dumitru Constantin Dulcan: Izolarea are un efect contrar biologiei şi sănătăţii noastre, pentru că noi trăim într-un univers care este interconectat. Este demonstrat că, indiferent la ce distanţă suntem unii faţă de alţii, trăim într-un univers în care toate lucrurile sunt interconectate şi tot ceea ce gândim, bine sau rău, are un efect favorabil sau, dimpotrivă, nociv. Omul este o fiinţă socială, zoon politikon, un animal politic, cum spunea Aristotel. Şi avem dovada copiilor crescuţi de lupi, copiii-lupi, descoperiţi după vârsta de șase-şapte ani, care nu au mai putut fi umanizați, pentru că ei imitau animalele, nu fiinţa umană, nu vorbeau, nu mergeau în picioare, nu mâncau cu mâinile. Ceea ce înseamnă că ne naştem cu însuşirile necesare unui om, dar dacă un copil mic nu trăieşte într-un mediu uman, atunci nu are de unde să înveţe. Noi avem aceste însușiri ca programe, dar fără exemplu, fără un semnal din afară, rămân doar programe latente. Omul are nevoie de om. Iar în al doilea rând, deși probabil s-a decis după criteriul vârstei de pensionare ca oamenii peste 65 de ani să stea în case, totuși, trebuie spus că un om de 65-70-80 de ani, dacă este obligat la sedentarism, are riscul de a face accidente trombo-embolice, deoarece sângele care vine în sens antigravitaţional, de la picioare către creier, nu mai este propulsat de către inimă, pentru că are alt circuit, şi atunci singura modalitate prin care poate fi ascensionat rămâne mersul, care, prin pompa musculară, obligă sângele venos să fie ascensionat. Deci această izolare este în detrimentul sănătăţii unui om dacă este prelungită sine die, şi aici intervine un paradox, noi vrem ca aceşti oameni să fie feriţi de o boală, dar le provocăm o alta. Izolarea poate determina și depresie, un fundal care favorizează multe alte boli. Ca soluţie pe termen scurt pot să înţeleg izolarea, dar dacă se întinde pe multe luni sau ani, atunci aceşti oameni sunt expuşi unui mare risc de îmbolnăviri. Trebuie, deci, să existe un echilibru între a preveni îmbolnăvirea prin virus şi nevoia de a face un minim de mişcare necesară. Noi trebuie să găsim soluții. Ştiu oameni care au făcut detenţie în regimul comunist şi care mergeau singuri prin celulă si vorbeau singuri, ca să nu uite să meargă și să vorbească. Energia şi vitalitatea noastră sunt menţinute de nişte organite mici, aflate în celulele noastre, numite mitocondrii, moştenite de la mamă, şi care generează energia organismului din glucoză și din oxigen. Cu timpul, scad ca număr, iar singura modalitate de a le menţine şi de a le înmulţi este mişcarea. Politicile discriminatorii sunt de tristă amintire. Apărăm oamenii de Covid, dar îi pierdem din cauza altor boli, deoarece oamenii nu mai pot merge la spitale pentru a se trata de alte afecțiuni. Situația asta arată ca și cum ar fi o convenţie internaţională în care n-ai voie să mori de virus, dar poţi să mori de orice altceva. Evident, nu cred că este o astfel de intenție, dar văzută dinafară, asa pare.

Facem, deci, mișcare, ne cultivăm bucuria, ne rugăm, ascultăm muzică, facem meditații…

Dumitru Constantin Dulcan: Eu am evitat cuvântul meditaţie, pentru că majoritatea oamenilor ştiu să se roage, nu să mediteze. Dar, da, medităm sau ne rugăm, ca să ne readucem bucuria și liniștea în suflet. Liniștea e foarte importantă și poate că lucrurile se leagă între ele. Noi, de la al Doilea Război Mondial încoace, nu am mai avut linişte pe pământ. Tot timpul a fost un război undeva, mereu au fost bombardamente în care au murit mame şi copii nevinovați, oare nu cumva omenirea cu toată răutatea şi agresivitatea ei a devenit vulnerabilă la virus? Nu putem să ne gândim că răutatea ne-ar putea scădea imunitatea, făcându-ne vulnerabili la tot felul de virusuri? Constatăm că inteligenţa acestui virus, deocamdată, domină inteligenţa umană.

Dar bunătatea, bucuria, liniștea, ne vor salva. Și dragostea, nu? Dragostea ne poate vindeca?

Dumitru Constantin Dulcan: Legat de dragoste, vă spun că la finalul izolării vor fi ori foarte multe divorţuri, ori foarte mulţi copii. Altfel, ce să zic? Dacă tinerii nu au mai putut ajunge unul la altul, atunci n-au fost condiții prea bune pentru dragoste. (râde)

Deci, deocamdată, așa, în izolare, doar cu iubirea de divinitate avem şanse mai mari…

Dumitru Constantin Dulcan: Iar aceasta trebuie să fie reală, exprimată cu întreaga energie a inimii, iubirea trebuie să fie încărcată cu întreaga pasiune plecată din inimă. O ţărancă simplă care se roagă în genunchi, poate să aibă mult mai mult efect cu rugăciunea sa, pentru că se roagă în lacrimi. Pentru că, între cele două registre, raţional şi afectiv, cel care dă valoare rugăciunii este afectul, sentimentul. Şi logica are valoarea ei, dar nu întotdeauna în raport cu Dumnezeu.

Fotografii de Paul Buciuta realizate la Ceainăria Bernschutz & Co. Universitate

 

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.