Sunt tânăr, doamnă, da, bre, mai sunt tânăr, și mi-e dor de tine ca tancurilor sovietice de Cehoslovacia. Când sunt singur, mai merge, că am o o poză a ta în buzunar și o scot și mă droghez cu imaginea ta. Am ajuns dependent de tine, ești mai tare ca heroina. Dar când sunt la un talk-show, sub lumina reflectoarelor, așa cum stăteau ăia, când erau anchetați la Securitate, sub lumina lămpii de birou a ofițerului, când sunt la un talk-show, bre, se face Sahara în mine în loc de Valea Cazanlîkului. I-am și spus ultima oară lui Stelian Tănase, uite, băi, cum stă treaba, dă și tu puțină publicitate, ca să mă uit la o poză. Și el credea că e poza lui Traian Băsescu și imediat mi-a îndeplinit dorința și s-a ridicat de la locul lui și a venit să se uite și el. S-a mirat ce păr lung are Băsescu, a şi vrut să dea știrea pe post, că președintelui i-a crescut părul, noroc că l-am oprit eu la timp.
M-ai sărutat o dată, pe obraz, dar ce-i pentru mine un sărut? În loc să-mi dai dinozaurul întreg, mi-ai dat coada şi urechile dinozaurului. M-am săturat, bre, să ne întâlnim numai la recepții, unde vii totdeauna cu soțul tău, ca SPP-istul cu pistolul. Avem multe de discutat. Ultima dată, când eram cu un sandviș cu icre negre în mână și tu cu un pahar de Martini, iar soțul tău se rătăcise prin mulțime și te căuta prin partea cealaltă a sălii, m-am uitat la tine şi ți-am vorbit din priviri, așa cum se uită românii care nu știu engleza la chelnerii din restaurantele din America. Sunt sigur că ți-aduci aminte. Au venit atunci în jurul meu toți guguștiucii din presă să mă fotografieze, dar am scăpat repede din ei, le-am spus că tocmai a intrat în sală Dan Voiculescu cu Mircea Badea pe post de body-guard. Tu ai înţeles ce simt pentru tine și mi-ai explicat că nu poţi să mă iubești fiindcă visul tău e să iubești un poet. Tocmai am vrut să-ți răspund, dar a venit soțul tău și s-a ridicat podul dintre noi.
Îți răspund acum, bre, eu chiar poet sunt, am și martori. Întreabă-l pe Alex. Ștefănescu, e om de încredere, el știe cât de multe poezii am scris. Și acum mai scriu, câte una la cinci ani, e adevărat, dar dacă tu mi-ai cere-o, aş scrie mai des. Poate chiar câte una la patru ani.
Material publicat în ediția de martie 2020 a Revistei Tango – Marea Dragoste
