fbpx

Doina Spataru: Scena este lumea mea frumoasa! Acolo durerile, suferintele mele se topesc sub puterea cantecului

de

„Merg pe pamant
Si sunt ca vioara
Toate imi par ca sunt prima oara
Ca un copil astept dimineata
Pana la lacrimi mi-e draga viata”…
…Sunt versurile pe care mi le-a intiparit in suflet Doina Spataru, dupa ce am oprit reportofonul, martor al discutiei noastre. Cuvintele acestea inseamna suprema lectie de viata pe care mi-a transmis-o privirea patrunzatoare a uneia dintre cele mai indragite artiste ale Romaniei – „Bucura-te, bucura-te de viata, asa cum e ea, zambeste-i diminetii si fii fericita! Bucura-te, pur si simplu”. Doina Spataru vorbeste pentru RevistaTango/Marea Dragoste despre cariera in lumina reflectoarelor, despre oamenii providentiali care i-au marcat destinul si, cu discretie, despre lectiile pe care Dumnezeu le sadeste in oameni.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

EVELINE PAUNA: In familia dvs. a existat dintotdeauna talentul pentru muzica – parintii cantau foarte frumos, mai ales mama, acasa, la anumite ocazii, dar toti fratii tatalui stiau sa cante la cate un instrument. Cum va explicati darul acesta din familie?
DOINA SPATARU: Pur si simplu s-a intamplat sa fie astfel. Nu imi explic in niciun fel… Asa a fost sa fie! Parintii mei au fost foarte muzicali, unchii mei din partea tatalui, de asemenea. Si cand ne intalneam, iesea spectacol. Fratii tatei, sase la numar, au fost risipiti in tara. Tatal meu a fost cel mai mic. Se adunau mai rar, dar cand se adunau se faceau seri foarte frumoase, cu lume, discutii de familie. Serile se incheiau cu cantece la vioara, acordeon sau chitara, tata mai fredona. Insa din familia noastra cel mai talentat a fost Dan. Eu sunt verisoara lui.
Marea Dragoste-Tango: Care este cea mai frumoasa amintire a acelor ani?
DOINA SPATARU: De mica am fost atrasa de scena. Mama a trebuit sa colinde prin tara cu serviciul tatalui meu. Si mi-a povestit ca, intr-o zi, mergea pe strada, era primavara si o gradinita dintr-un oras dadea serbare. Eu m-am smuls din mana ei si am mers langa micii artisti, m-am amestecat printre ei. Dintotdeauna am fost atrasa de scena si de spectacol, nefiind clar in mintea mea ce mi-ar placea sa fac: muzica, dans, teatru… Si asa se face ca am trecut prin corul scolii, apoi prin echipa de dansuri, apoi reciteam poezii. Asta se intampla in scoala generala. Apoi am ajuns la liceu – am absolvit Colegiul National „Sfantul Sava” care, pe vremea aceea, se numea Liceul Numarul 1- „Nicolae Balcescu”. Acest liceu avea un cerc de teatru de care se ocupa actrita Eugenia Marian Petrescu, fosta sotie a scriitorului Camil Petrescu. Baiatul lui Camil Petrescu, pe care il chema tot Camil Petrescu, era coleg cu mine, mai mare cu cativa ani. In liceu s-a nascut in mine dragostea pentru teatru si dorinta de a deveni actrita. Acesta a fost visul meu! Dupa ce am terminat liceul am dat examen la Teatru – erau 6 locuri si 200 de candidati. Am picat, am fost ranita cumplit in orgoliul celor 18 ani ai mei si mi-am spus ca eu acolo nu mai am ce cauta! Toamna am dat examen la Filologie, la fara frecventa. L-am rugat pe tata sa-mi gaseasca un loc de munca. Mi-a gasit, am fost un an si ceva la calculatoare, la Intreprinderea Comerciala de Stat „Bijuteria” si, in acelasi timp, studenta la fara frecventa. Ma duceam la Biblioteca Centrala Universitara, de unde imi adunam material pentru studiu. Si, intr-o zi, m-am intalnit cu o fosta colega de scoala primara – Luminita Toma, care era studenta in Anul II la Italiana. Era casatorita cu un italian si urma sa plece in Italia. Cand a auzit ca eu sunt la fara frecventa a spus „Yma, – asa mi se spunea mie in scoala pentru ca am fost innebunita dupa celebra cantareata Yma Sumac, cum sa stai tu cinci ani la fara frecventa, si cu serviciu, si cu facultate?! Retragi actele si dai la zi”. Asta insemna ca trebuie sa renunt la serviciu… Mi-a spus ca asa cum am intrat la fara frecventa, voi intra si la zi. Am reflectat cateva zile si le-am spus parintilor mei – la masa, cand se intorcea tata de la serviciu, ca eu atunci le spuneam vestile astea mai socante. Ai mei, cand au auzit, mi-au spus sa nu dau vrabia din mana pe cioara de pe gard. Dar… nimic! Asa hotarasem, asa aveam sa fac. M-am apucat iar de invatat. A venit vara, am dat examen. Erau 10 pe loc si ma gandeam cu groaza ce o fac. Am intrat, cu bursa!
Marea Dragoste-Tango: Ce au spus parintii cand le-ati spus ca vreti sa dati la Teatru, in ambitia celor 18 ani? Pana la urma era vorba despre o cariera privita uneori cu prejudecatile acelor vremuri. O femeie frumoasa avea multe de demonstrat…
DOINA SPATARU: Au fost de acord. Eu nu am fost niciodata frumoasa. Poate atractiva, din cand in cand, atunci cand am vrut sa arat bine. Da, parintii mei nu au avut nimic impotriva cand le-am spus ca vreau sa dau la teatru.
Marea Dragoste-Tango: Dar cand le-ati spus ca vreti sa renuntati la visul acesta?
DOINA SPATARU: Le-am spus ca vreau sa dau la facultate si singura optiune pentru mine era Filologia. Altceva nu vedeam. Ma consultam cu ei in toate, le spuneam inainte. Parintii mei, in general, au fost de acord cu alegerile mele. Nu au fost de acord cu cele pe latura sentimentala. Si au avut dreptate!
Marea Dragoste-Tango: Ati intrat la facultate, la Filologie, cu bursa. Timpul, insa, va apropia, fara sa stiti, de muzica.
DOINA SPATARU: Am intrat in muzica absolut din intamplare. Intr-o seara eram acasa la parintii mei si intamplarea a facut sa fiu in sufragerie cand, la televizor, s-a facut un anunt ca Televiziunea Romana organizeaza o emisiune-concurs care se numeste „Steaua fara nume”, pentru a lansa si a promova noi voci in muzica usoara romaneasca. Preselectia urma sa aiba loc la Radiodifuziunea Romana, se mai anuntau ziua si adresa. Eu urma sa ma intalnesc in ziua respectiva cu o foarte buna prietena de-a mea. Si i-am spus sa mergem si noi la preselectie, ca la un spectacol. Fara sa participam. N-am avut vreo secunda vreo intentie sa arat ceva din ce stiam eu. Acolo erau vreo 300 de tineri. Pe parcurs m-am ratacit de prietena mea. Am intrat in studioul unde se tinea preselectia si mi-a placut ce am vazut. Preselectiile au durat ore in sir. Eu am ramas, fascinata! Si, la un moment dat, realizatorul emisiunii, Sorin Grigorescu si Simona Patraulea, mi-au facut semn sa ma apropii. In juriu era si compozitorul Aurel Giroveanu. El a fost compozitorul care, peste timp, mi-a incredintat primul slagar. Nu mi-a venit a crede ca pe mine m-au chemat pe scena. Am cantat, am recitat. La pian era compozitorul Vasile Vasilache Jr, care, impreuna cu sotia lui, mi-a devenit apoi prieten. Doamna Simona Patraulea m-a intrebat de numarul de telefon. Totul s-a intamplat foarte repede si nici nu mi-am dat seama ce fac. Am dat numarul de telefon al vecinilor, ca noi nu aveam telefon. Cand am ajuns acasa, seara tarziu, ai mei aproape ca nu m-au crezut cand le-am povestit. Intr-o saptamana m-au sunat de la Televiziune. Am intrat concurenta la „Steaua fara nume” , am trecut prin toate cele trei etape si am castigat trofeul.
Marea Dragoste-Tango: Ati regretat vreodata ca nu ati facut teatru? V-ati intrebat cum ar fi fost daca urmati calea dintai?
DOINA SPATARU: Nu. Nu mi-am pus intrebarea pentru ca am fost mult prea uluita de ce mi se intampla. Nu-mi venea sa cred ca mi se intampla ce mi se intampla. Dupa „Steaua fara nume” au venit solicitarile si nu am mai avut timp sa imi pun intrebari. M-am lasat dusa de val – colaborare la Teatrul „Constantin Tanase”, inregistrari, emisiuni, turnee in tara, participari la festivaluri, printre care la „Mamaia”, „Cerbul de Aur”, apoi la Festivaluri Internationale din strainatate. Asa a vrut soarta. Dumnezeu avea alt plan cu mine, dar tot pe scena.
Marea Dragoste-Tango: Credeti ca omul poate influenta destinul?
DOINA SPATARU: Sigur ca, intr-o masura, putem si noi sa contribuim. Dar asta necesita o minte foarte realista, echilibrata, puternica, e nevoie sa realizezi momentul in care sa faci schimbarea. Si sa ai si curaj, incredere in tine. Atunci poti sa faci niste schimbari in bine. Dar, de cele mai multe ori, facem schimbari in defavoarea noastra. Nu sunt o fatalista, dar un destin exista, clar! Sau, cel putin, ceea ce ni se intampla… nu este intamplator! Urmeaza, dupa aceea, ca noi sa intelegem ceva. O lectie.

DAN SPATARU NU SI-A ADUS IN NICIUN FEL CONTRIBUTIA IN LANSAREA MEA

Marea Dragoste-Tango: In anii in care ati inceput sa aveti succes, in care erati invitata peste tot si deveneati o vedeta, a aflat varul dvs., Dan Spataru, ca sunteti atat de talentata. Pana atunci stiu ca, de fiecare data cand venea in vizita la dvs., canta tot felul de piese italienesti. Dvs. notati versurile si cantati mai apoi piesele, singura, fara ca el sa stie.
DOINA SPATARU: Le cantam in recreatii. Cand eram eleva de liceu, Dan venea la noi. Era proaspat lansat, era vedeta. El a avut o ascensiune extraordinara si o cariera speciala. Si, de cate ori venea la noi, eu il rugam sa-mi cante din muzica usoara italiana. Il rugam sa imi dea textele si apoi ma duceam la scoala si, in recreatii, le cantam colegilor mei. Dar el habar nu avea ca eu… mai cant.
Marea Dragoste-Tango: Cand a aflat?
DOINA SPATARU: Cand eram deja in repetitii pentru prima sau a doua etapa a concursului „Steaua fara nume”. La un moment dat, pe holurile Televiziunii, doamna Simona Patraulea s-a intalnit cu Dan. Si l-a oprit si i-a spus ca verisoara lui canta. „Care din ele?”, a spus el. Ca noi am fost multi… „Doinita!” A ramas perplex: „Cum, Doina canta?!”. Si, odata, cand ne-am intanit, mi-a spus „sa nu cumva sa intri pe 7”, adica sa intru pe primul timp. Atat. Dan nu si-a adus in niciun fel contributia in lansarea mea.
Marea Dragoste-Tango: Ar fi trebuit sa o faca? Va asteptati sa o faca?
DOINA SPATARU: Nu. El era atat de prins cu turneele si spectacolele lui incat nu am avut niciun fel de asteptare si nici nu m-a mirat. In rarele ori cand ne intalneam, se bucura. Am apucat si sa cantam impreuna, am avut emisiuni la televiuiune, am avut si o inregistrare muzicala si vreo doua-trei turnee impreuna. Dar drumurile noastre s-au intersectat de putine ori.
Marea Dragoste-Tango: Cine sunt persoanele din cariera dvs. catre care va intoarceti cu recunostinta?
DOINA SPATARU: Sorin Grogorescu si Simona Patraulea, pentru emisiunile lor, compozitorii – intre care primul a fost Aurel Giroveanu. El mi-a incredintat primul slagar, „Nu ma mai despart de tine”. Mi-a spus sa-l cant cum simt. De fapt, m-a lasat sa cant toate piesele pe care mi le-a incredintat asa cum am simtit, pentru ca ii placea interpretarea mea. Eu sunt absolventa de Filologie Romana, secundar Italiana; pregatire muzicala nu am. Eu n-am o voce cu care sa fac performanta, nu ma conduc dupa vreo tehnica vocala, glasul nu-mi permite sa ma joc si sa fac tot felul de minunatii. Nu! Eu cant cum simt, dar pun tot sufletul. Ar mai fi Flavia Buref, o actrita, o desavarsita fire de artista, autoare de versuri ale multor cantece din muzica usoara romaneasca, un om care mi-a fost alaturi in timp ce traversam o perioada grea din viata personala. Sunt oameni in fata carora ma plec cu imensa recunostinta!
Marea Dragoste-Tango: La primul turneu in strainatate plangeati in fata vitrinelor, atat de bogate fata de cum arata Romania…
DOINA SPATARU: Prima mea iesire intr-o tara de alta orientare politica decat Romania a fost in Grecia, la Atena. Vizavi de hotelul in care eram cazati era un butic, in vitrina caruia era un costum deux-pièces, din catifea aurie, care facea ape-ape. De cate ori treceam prin fata vitrinei, ma uitam cu jind. Nu aveam niciun ban in buzunar. Asa era pe vremea aceea, eram trimisi la festivaluri fara vreun banut in buzunar din valuta tarii respective. La acest festival a venit Valeriu Lazarov, pe care eu nu il cunosteam pentru ca plecase din tara cand eu abia intram in muzica. Valeriu, insa, il stia foarte bine pe Dan. In Grecia venise cu o echipa de televiziune – trei oameni – operator, sunetist, prezentator. M-a sunat insasi Valeriu Lazarov si mi-a spus „Doina, sunt aici ca sa fac un film cu ce se intampla la acest festival. Din toate tarile am ales 20, printre care si Romania”. S-a ales o piesa si am facut filmarea. Compozitorul cu care eram acolo – pe care Valeriu Lazarov il cunostea – a inceput sa se vaite ca nu avem niciun ban. Nu mi-a placut treaba asta si l-am atentionat de nu stiu cate ori cu piciorul sub masa sa nu mai spuna. Lazarov a spus ca ii pare rau, dar nu are cum sa remunereze filmarea, ca nu are buget. Si in ultima seara a Festivalului, la Gala Laureatilor, Valeriu Lazarov a venit la mine pentru filmare. La final, un baiat din echipa lui a venit sa-mi alunece discret in palma niste bani. Eu am sarit ca arsa! Eram fericita doar ca apaream pe un post de televiziune in Spania. Nu voiam niciun ban! Si m-am rupt de el. Apoi a venit insusi Valeriu Lazarov dupa mine, mi-a smuls poseta, a bagat banii in poseta si mi-a spus „Cu scuze ca nu pot mai mult…”. M-a luat, m-a pupat pe frunte si a spus „Esti un copil bun”. Am intrat si am urmarit spectacolul. Eram fericita, ma „frigea” poseta. Cand am ajuns in camera de hotel si am deschis poseta am vazut trei bancnote a cate o mie de drahme. Acel costum costa doua mii de drahme!… Apoi, sigur, in turneu la Stuttgart, cu Star 2000, formatia lui Petre Geambasu, cand am vazut magazinele… Era 1980. Nu-mi venea sa cred cate alimente erau. Am crezut ca e butaforie si mi-au dat lacrimile.

PE PLAN AFECTIV NU AM FACUT ALEGERILE POTRIVITE. AM FACUT ALEGERI PROASTE, AM FOST O SENTIMENTALA, AM VISAT O FAMILIE CU MAREA IUBIRE

Marea Dragoste-Tango: In tot acest timp, ce se intampla in viata personala? Spuneati ca parintii nu au fost de acord cu alegerile…
DOINA SPATARU: Pe plan afectiv, nu am facut alegerile potrivite. Eu am fost vinovata de alegerile pe care le-am facut, ca dovada ca acestea s-au dovedit a fi… si-au aratat consecintele! Am facut alegeri proaste, am fost o sentimentala, am visat o familie cu marea iubire.
Marea Dragoste-Tango: Ati avut sentimentul ca traiti marea iubire, a fost cineva din viata dvs. marea iubire?
DOINA SPATARU: Nu poti sa ai certitudine in iubire. Mai ales eu, cum eram atunci, cu romantismul, cu poezia si naivitatea in care eu am facut alegerile si am primit ce am primit… nu poti sa ai o certitudine! Si chiar si in ziua de astazi. Fie dintr-o parte, fie din alta apar, la un moment dat probleme… Sau nu… Depinde de amandoi, nu numai de unul din cuplu. Cei doi trebuie sa intretina iubirea cu fiecare zi ce trece. Sa nu treaca zi in care sa nu-si faca o cat de mica bucurie! Sa existe tot timpul comunicare, sa fie deschisi unul cu celalalt. Sa fie prieten unuia celuilalt, pe langa iubirea ce si-o poarta. Indragosteala aia cu hormoni sa fie dublata de comunicare. Dar, in relatii, se cere reciprocitate. Indragosteala, nebunia frumoasa, se stinge. Daca nu e dublata de acest sentiment de frumusete sufleteasca, de comuniune sufleteasca, de aceleasi idealuri, de potrivire, iubirea nu rezista. Sa nu se lase loc nici celei mai mici minciuni. Nici minciunilor nevinovate! De la o minciuna nevinovata se ajunge usor la minciunile serioase, care macina.
Marea Dragoste-Tango: Suferinta in dragoste marcheaza o femeie pentru toata viata?
DOINA SPATARU: Sunt femei care sunt marcate pentru toata viata, sunt femei care sunt rationale si sigure pe ele si care reusesc sa depaseasca…

LA UN MOMENT DAT, CA FEMEIE, M-AM INCHIS IN MINE. N-AM MAI PUTUT, PUR SI SIMPLU…

Marea Dragoste-Tango: Ati mai putut sa aveti incredere in iubire?
DOINA SPATARU: Nu. La un moment dat, ca femeie, m-am inchis in mine. Nu a mai fost in mine dorinta de a cunoaste pe altcineva, de a ma angaja intr-o alta relatie. N-am mai putut, pur si simplu. Au fost momente cand as fi avut ocazia sa fac treaba asta, dar n-am vrut. Am evitat, m-am ferit si poate ca am pierdut. Poate ca atunci gaseam pe cineva… Dar m-am ferit. Nu mai aveam incredere. Si ma inchisesem in mine din punctul acesta de vedere.
Marea Dragoste-Tango: Spuneati ca „sa iubesti fara sa ceri nimic in schimb e marea taina a vietii”. Dvs. n-ati cerut nimic in schimb…
DOINA SPATARU: Nu… N-am cerut decat sinceritate, loialitate si dragoste, asa cum daruiam fara sa impun si fara sa ma cramponez. Eu, incet-incet, gratie unui var de-al meu din partea mamei, care mi-a facut cadou niste carti, l-am simtit pe Dumnezeu in cateva momente de mare cumpana in viata mea. L-am simtit, pur si simplu si apoi am inteles ca a iubi, a intelege si a ierta – asta este esenta vietii. Daca ar simti asa macar jumatate dintre noi, lucrurile ar merge cu totul altfel, pe orice plan. Dar suntem oameni si gresim, uneori cu voia noastra, alteori fara voia noastra. Important este sa nu lasam greselile sa cantareasca mai mult decat binele din viata noastra de zi cu zi. Si sa lasam partile bune din noi sa iasa la lumina!
Marea Dragoste-Tango: Revenind la parcursul profesional, cum a avut loc intalnirea cu Petre Geambasu?
DOINA SPATARU: L-am cunoscut la Teatrul „Ion Vasilescu”. In 1972 m-am angajat la acest teatru impreuna cu fostul meu sot, Boris Olinescu. Acolo l-am cunoscut pe Petre Geambasu. Noi stiam unul de celalalt, dar atunci am devenit colegi. Eu, in acel teatru, am stat cam trei ani si jumatate. Sotul meu a ramas in continuare acolo. Si, prin 1979, am primit un telefon de la Petre, in care imi propunea o colaborare cu formatia proaspat formata. Si am acceptat. Eu eram in divort atunci. Colaborarea noastra a inceput cu un turneu in tara si parteneriatul acesta s-a transformat in integrarea mea in echipa lui Petrica, devenind solista formatiei „Star 2000” si apoi a „Big Band-ului” sau a Orchestrei „Petre Geambasu”, alaturi de care am cantat in aproape toata lumea, alaturi de artisti de prim-rang.
Marea Dragoste-Tango: Turneele v-au adus implinire in profesie, dar au insemnat si o parte trista din viata dvs. pentru ca ati lipsit din viata fetelor. Ati pierdut etape din formarea lor. E un pret scump?
DOINA SPATARU: Este un pret scump! Eu am lipsit mult din viata fetelor mele, din momentele importante ale dezvoltarii lor psiho-emotionale, din copilarie, adolescenta…
Marea Dragoste-Tango: V-au reprosat vreodata?
DOINA SPATARU: Parintii mei le-au crescut foarte frumos. Practic, parintii mei au fost si parintii lor. Pana la 18-19 ani n-am avut probleme cu ele, a fost totul perfect. Dar a venit si acel moment cand au aparut probleme de comunicare. Le-am depasit, dar in sufletul meu a ramas acest pret pe care l-am platit. Scump!
Marea Dragoste-Tango: Erati femeie de cariera. Cum se impaca ipostaza aceasta cu cea de mama?
DOINA SPATARU: Eu mi-am dorit sa-mi formez o familie cu marea iubire, sa am copii si… trebuie sa fac o marturisire. Codruta este fata mea cea mare si, cand am ramas gravida cu ea, am fost extrem de fericita. La al doilea copil am stat pe ganduri daca sa-l las sau nu. Dar mi-am spus ca, decat sa fie singura Codruta cum sunt eu singura acum, fara o sora sau un frate unde sa merg sa-mi vars oful, pentru ca nu voiam sa-mi amarasc parintii, atunci mai bine il las. Ca sa nu fie Codruta singura! Si asa a venit Malina.
Marea Dragoste-Tango: Codruta lucreaza la Radio Romania…
DOINA SPATARU: Este editor multimedia. Este foarte iubita si foarte apreciata de colegii si de sefii ei. Isi face munca cu constinciozitate. Ii place ceea ce face si accepta mereu provocarile care apar in profesie. Are 41 de ani. Este o personalitate puternica, vrea sa se realizeze in viata prin propriile forte.
Marea Dragoste-Tango: Va seamnana?
DOINA SPATARU: Cred ca da.
Marea Dragoste-Tango: Malina va ramane intotdeauna o parte delicata a sufletului dumneavoastra… Dati-mi raspuns pentru cea mai grea intrebare pe care nu v-o pot adresa…
DOINA SPATARU: …Asa cum ma mandresc cu Codruta, asa ma mandresc si cu Malina. Malina a fost o eleva foarte buna. N-a fost vreodata nevoie sa-i spun Malinei sa puna mana sa invete. Malina aproape ca venea cu lectiile invatate de la scoala. A luat Premiul I cu coronita pana tarziu… Diferenta dintre fetele mele este de un an si doua luni. Malina a dat la Facultate la Engleza si a picat. Era foarte marcata, dar i-am spus ca nu-i nimic, ca nu se sfarseste lumea, si eu picasem la prima admitere. I-am spus ca va da anul urmator, dar mi-a raspuns, intr-o buna zi cand am intrebat-o daca reluam pregatirea pentru Facultate, „mama, imi pare rau, trebuie sa iti spun ca eu nu mai dau la facultate”. Malina, tocmai Malina, care a fost o eleva exceptionala. Si in ideea asta iata ca anul trecut, pe 8 iunie, am fost invitata la Scoala Generala Nr 1, cum se spunea inainte de ’89, acum Scoala Gimnaziala „Sfintii Voievozi”, unde fetele mele au fost eleve, sa primesc eu diploma, in locul Malinei – Premiul Performatei, pentru Malina Olinescu, absolventa a promotiei 1988, in semn de recunoastere si apreciere a performantelor scolare si profesionale. Deci numele Malinei a ramas inscris in Cartea de Onoare a scolii. Malina a spus ca nu mai da la facultate pentru ca vrea sa faca muzica. Voia sa cante! Cand am auzit, parca m-a lovit ceva si am incercat sa ii explic ca viata de artist nu este asa cum poate si-o imagineaza ea din casetele video pe care le aduceam eu, cu toti cantaretii. In spatele acelor filme se ascunde o viata deloc usoara. Eu, practic, voiam ca fata mea sa faca o facultate care sa o ajute sa-si construiasca o cariera care sa o faca sa castige o paine sigura. Viata de artist nu este o viata usoara. Pe langa talent si munca trebuie sa ai tenacitate, ambitie, o structura interioara puternica pentru ca in viata asta sunt si momente frumoase, dar si momente de mare cadere si trebuie sa ai forta sa te ridici, sa mergi mai departe si sa ai langa tine o echipa care sa se ocupe de imaginea ta. Dar Malina mi-a spus ca muzica este singurul lucru pe care il face cu pasiune. Si cand mi-a spus asta, n-am mai avut ce sa mai spun si am lasat-o. Cand am vazut-o la prima ei participare la un festival – Festivalul de Muzica Usoara „Aurelian Andreescu”, avand in fata un juriu de specialisti, compozitori, realizatori de programe radio, tv si asa mai departe… cand am vazut-o in acea seara numai eu stiu ce am simtit. Mai mult am plans decat am ascultat piesa. Atunci un membru al juriului a spus „in seara asta s-a nascut o stea – Malina Olinescu”. A luat Premiul I. Si, dupa aceea, Calin, baiatul lui Petre Geambasu i-a prezentat-o lui Titus Munteanu, care facea atunci „Scoala Vedetelor”. Aceasta emisiune a insemnat consacrarea pentru Malina. Apoi Festivalul „Mamaia”, doua-trei editii, „Cerbul de Aur”, „Eurovision”. Participarea ei la „Eurovision” a fost o foarte buna experienta. Era foarte emotionata. Eu am si acum vie, in fata ochilor, imaginea ei din acea seara – era ca o caprioara cu privirea speriata. A lasat o impresie foarte buna staff-ului festivalului, orchestrei BBC. Mi-e drag sa vorbesc despre Malina ca artista. Malina a fost si este una dintre cele mai frumoase voci ale muzicii usoare de la noi – de o acuratete si de o stralucire de diamant.
Marea Dragoste-Tango: Dar pe care industria muzicala, la un moment dat, nu a mai stiut sa o valorifice…
DOINA SPATARU: Ea, la un moment dat, s-a dus cu un material la casele de productie pentru a scoate un album. Nu a avut succes la o casa-doua. A fost dezamagita si asta a dezarmat-o. Am stiut ce am stiut cand i-am spus atunci ce inseamna viata de artist! Dar asta a fost…

NU EXISTA ZI IN CARE SA NU MA ROG CA SUFLETUL FETEI MELE SA-SI FI GASIT ACOLO LINISTEA, PACEA SI LUMINA

Marea Dragoste-Tango: Spuneati ca Dumnezeu ne da lectii pe care le intelegem mai tarziu. V-a ajutat Timpul sa intelegeti lectia Malinei? A fost data tot de Sus?
DOINA SPATARU: Nu se poate intelege. Nu stiu daca e data tot de Sus. Ca si copil si tanara, pana la un moment dat, Malina a fost vesela, plina de viata, sociabila, cu un cerc larg de prieteni. A urmat Facultatea de Psihologie. Era o fiinta vesela, absolut miunata. In relatia de prietenie era cinstita, era loiala. In dragoste era fidela.
Marea Dragoste-Tango: I se raspundea la fel?
DOINA SPATARU: Nu stiu… De multe ori sigur ca era dezamagita, cum se intampla cu oricine. Era foarte sensibila, dar nu am crezut ca poate fi chiar atat de sensibila si ca aceasta sensibilitate, la un moment dat, o va face sa clacheze. Ma opresc aici, doar atat mai spun: ma rog la Dumnezeu ca sufletul ei Acolo – pentru ca eu cred ca nu se sfarseste totul aici, simt ca exista o Viata de dupa moarte – ma rog, nu exista zi de la Dumnezeu in care sa nu ma rog pentru ca sufletul fetei mele sa-si fi gasit Acolo linistea, pacea si Lumina.

EU N-AM URMARIT GLORIA

Marea Dragoste-Tango: Este talentul o responsabilitate?
DOINA SPATARU: Este o responsabilitate pe care o simti in cariera pe masura ce inaintezi in varsta. Este o responsabilitate fata de public, fata de oamenii care vin sa te asculte.
Marea Dragoste-Tango: Publicul uita…
DOINA SPATARU: Din vina artistului!
Marea Dragoste-Tango: Dupa ce artistul daruieste clipe de gratie, dupa ce ce consuma pe scena, cortina cade si spectatorii revin la viata lor. Artistul este uitat?
DOINA SPATARU: Oamenii isi vad de viata lor, dar nu te uita. Asta depinde de noi, de cat de des ne intalnim cu publicul. Eu, din punctul acesta de vedere, sunt deficitara. Eu n-am urmarit gloria. Nu inseamna insa ca a urmari gloria e ceva rau. Eu am luat lucrurile asa cum au venit. Nu am fost genul de artist care isi construieste cariera pas cu pas. Scena mi-a dat putere. Scena, de care eu am fost atrasa de mica. Scena este lumea mea frumoasa, acolo durerile, suferintele mele se topesc sub puterea cantecului. Cantecul imi da acea energie pe care o transmit publicului cu tot sufletul meu. O energie pe care o simt in toata fiinta mea, pana in ultima celula. Si ajunge la oameni! Asta pentru mine este o bucurie imensa si imi da putere sa merg mai departe. Scena a fost si este sensul vietii mele…

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Interviuri

Comentarii

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.