fbpx

Ștefan Mandachi: Pentru mine, libertatea se naște din prosperitate

de

Îl cunoaștem drept românul curajos care a lansat campania România vrea autostrăzi. El este inventatorul hashtagului și al campaniei de contientizare #șîeu. El s-a supărat primul, sau poate nu primul, dar cel mai tare și mai cu folos, că România n-are autostrăzi. Ștefan Mandachi este avocat, antreprenor de mare succes, om curajos și asumat. În plus, este pasionat de cinematografie, lume care îl fascinează și în care a făcut deja primii pași, într-un demers care a ieșit bine, foarte bine – așa cum i-au ieșit mai toate demersurile.

Cel mai recent film al lui Ștefan Mandachi, documentarul “30 de ani si 15 minute” a fost lansat într-o fereastră a pandemiei și a reușit să ne zguduie pe toți. Da, vrem autostrăzi. Vrem viață. Vrem libertate de mișcare în țara noastră, vrem o șansă să rămânem aici și să fim fericiți. Despre toate acestea am vorbit cu Ștefan Mandachi, într-un interviu online care mi-a adus multe înțelesuri pe care am simțit că e obligatoriu să le dau mai departe.

Fotografii de Bogdan Botofei, Dragoș Acsani, Cătălin Urdoi

Marea Dragoste – revistatango.ro: Ne-ai speriat și ne-ai trezit cu filmul documentar “30 de ani si 15 minute”…

Ștefan Mandachi: (râde) Mi-a spus cineva că n-a fost atât de speriat de un film de când a văzut Exorcistul, prin anii ’70. Într-adevăr, mulți spun că pare a fi un film documentar horror, deși replica mea e standardizată: Asta se întâmplă zi de zi pe străzi, de ce vă speriați abia acum? Asta e realitatea!

Marea Dragoste – revistatango.ro: Dincolo de aceste reacții, filmul este bine primit, criticile sunt bune!

ȘTEFAN MANDACHI: Da, feedback-urile sunt foarte bune, sunt extrem de încântat și muncesc foarte mult ca filmul să ajungă la cât mai mulți oameni. Faptul că am realizat un produs de care sunt mândru și care necesită comunicare și promovare îmi dă aripi și mă face să nu mă opresc.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Cum merge în paralel restul vieții tale, cum merge partea de business?

ȘTEFAN MANDACHI: Restul business-ului e lăsat în umbră, și nu de acum, ci de când am început proiectul cu autostrăzile. Atunci când am luat decizia să fac un manifest pentru autostrăzi și să produc un film, să regizez un film, mi-am dat seama că va veni la pachet cu sacrificii. Dar mă pasionează profund cinematografia și fac ceea ce-mi place. Și atâta timp cât eu fac ceea ce-mi place, simt că am descoperit secretul fericirii. Pentru că mi-am descoperit vocația și vreau s-o consolidez, asta îmi dă sens. Afacerile mele au trecut pe locul doi acum, deși eu sunt pasionat și de afaceri și cresc branduri, am o rețea de restaurante, am investiții în imobiliare, am investiții și în alte zone, de exemplu, recent, în industria biocidelor, tot ceea ce ține de produse antibacteriene, spirt, dezinfectant, șervețele umede, cremă hidratantă antibacteriană etc.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Acum ai dezvoltat această linie de business, în pandemie?

ȘTEFAN MANDACHI: Da, investiția aceasta este proaspătă, am început-o în luna martie, când mi-am dat seama că industria va face un pas destul de abrupt în direcția industriei biocidelor, și atunci, am investit. Așa cum am spus, sunt pasionat și de business, sunt un antreprenor asumat și recunosc răspicat că-mi plac foarte mult banii. În plus, banii sunt foarte importanți pentru mine, dacă nu aș fi avut afaceri din care să câștig, nu aș fi putut să fac film, pentru că nimeni nu vine să dea bani unui începător sau unui no name… Eu, datorită afacerilor mele, am trecut peste acel soi de compromisuri pe care le fac unii regizori aflați la început ca să obțină finanțare; eu mi-am finanțat filmul integral pe cont propriu, din surse proprii, și acesta este un alt element care-mi dă sens și îmi spune că sunt pe drumul bun, că nu e nimic rău să fii asumat și să recunoști deschis că-ți plac banii, pentru că, iată, banii te ajută să creezi, banii te ajută să ai o viață liberă, independentă și fără compromisuri.

Marea Dragoste – revistatango.ro: În țara noastră nu e tocmai ușor să fii antreprenor, totuși, majoritatea nu prea ajung să câștige cu adevărat, fac compromisuri, se spune că dacă nu faci afaceri cu statul nu ai cum să reziști…

ȘTEFAN MANDACHI: Antreprenorii care se plâng o fac justificat, antreprenorii care se plâng că sunt taxele foarte mari o fac justificat, antreprenorii care au motive de disperare le au în mod justificat. Iată ce s-a întâmplat în industria HORECA în ultimele câteva luni! A fost răpusă, măsurile au fost întârziate și inutile, spre deosebire de alte țări, unde industria s-a deschis mult mai repede și antreprenorii au scăpat de faliment, au reușit să se salveze. La noi, foarte mulți n-au reușit. Pe de altă parte, antreprenorul român e văzut prost, ca un hoț, antreprenorul român e văzut ca un individ de mâna a doua în societate. Celelalte profesii sunt preamărite de către părinți, în schimb, n-am văzut părinte care să-și îndrume odrasla să ajungă patron… ăsta e termenul folosit. Ăsta e motivul pentru care în societatea românească s-a creat o părere greșită că a fi antreprenor înseamnă ceva degradant. Eu nici nu am lucrat niciodată cu statul român, ci mi-am dezvoltat businessul pe principii capitaliste, într-un mod extrem de corect, mi-am dezvoltat businessul cu parteneri francizați români, cu capital autohton. Avem peste tot afișaje în care scriem că dacă nu primești bon fiscal, pe lângă faptul că trebuie să reclami urgent la poliție pe casier, vei primi și din partea noastră 100 euro, pe loc! Aasta este afișat negru pe alb în toate locațiile. Deci, atâta vreme cât noi fiscalizăm totul, cât totul este transparent, cât avem companii de auditare, cât avem zeci de contabili care lucrează pentru transparența, eficacitatea și corectitudinea companiei, n-am motive să mă tem.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Nici de controale abuzive, de exagerări, poate?

ȘTEFAN MANDACHI: Evident, într-un stat corupt ai motive să te temi oricând, în orice secundă. În orice clipă se poate transforma o foaie din neagră să se facă albă sau invers… Nu contest faptul că mi-a fost frică de multe ori de abuzuri, aș fi ipocrit să nu recunosc asta. Dar nu mai puteam să trăiesc în atmosfera asta, cu reprimarea asta, cu neasumarea asta, și să spunem, cu lipsă de luciditate. Eu cred în asumare.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Ce îți aduce asumarea, ce îți aduc banii?

ȘTEFAN MANDACHI: Sens, viață, libertatate… Eu cred în forța banului, banul îți oferă o forță suplimentară. Pe mine personal banii m-au ajutat foarte mult. Nu aș fi avut bani să fac nici primul manifest, nu aș fi avut bani să fac nici film, dacă nu aș fi fost un antreprenor prosper. Deci, cred în forța patronului, cred în forța prosperității, și-i îndrum pe toți oamenii din România să încerce și să recunoască valoarea banului.

Datorită afacerilor mele, am trecut peste acel soi de compromisuri pe care le fac unii regizori aflați la început ca să obțină finanțare; eu mi-am finanțat filmul integral pe cont propriu și acesta este un alt element care-mi dă sens și îmi spune că nu e nimic rău să fii asumat și să recunoști deschis că-ți plac banii.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Contează și valoarea reușitei? Faptul că reușești într-un domeniu, te face să fii curajos și în alte domenii și să reziști, să nu-ți mai vină tot timpul să fugi, să pleci…?

ȘTEFAN MANDACHI: Da, curajul este molipsitor. Trebuie să fii tare, să ai capacitatea de a respinge înjurăturile, de a respinge aruncatul pietrelor, de a te căli. Nu-ți ascund faptul că și eu m-am gândit de foarte multe ori, ce sens are să stau într-o țară în care mă înjură nejustificat oameni care nu mă cunosc?! La noi, datul cu părerea a ajuns un sport național. Eu am trăit conjunctura asta, e foarte greu, dar încet-încet m-am călit și mi-am dat seama că de fiecare dată când dai apă la moară unui prost, au de suferit oamenii care te încurajează, au de suferit oamenii care îți sunt aproape. De aceea, e foarte important să te înconjori de oameni care validează actele mici de curaj pe care le faci, oamenii care-ți spun „Bravo!”, oamenii care-ți spun „Felicitări!”, oamenii care-ți spun că ai făcut un lucru bun, evident, atunci când chiar ai făcut un lucru bun. Încearcă să te înconjori de oameni care să valideze chiar și minimal actele tale de curaj și atunci actele tale de curaj se vor amplifica, asumarea ta se va amplifica, vei simți că ceea ce faci capătă conturul stării de flux, ești într-o stare de flow continuu, și atunci înțelegi că ai trecut peste toate piedicile pe care ți le aruncă în față cei care n-au obiectul muncii, că, dacă ar avea, nu ar avea timp să comenteze. Eu nu am timp să comentez ce fac alții, n-am timp să analizez starea națiunii și să vin să dau verdicte. De ce? Pentru că eu muncesc foarte mult, plec dimineața și ajung seara târziu și fac ceea ce trebuie să fac, deci, nu am timp să comentez.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Ce pregătire spirituală ai, ca să susții această tărie, acest curaj?

ȘTEFAN MANDACHI: Eu am copilărit într-o familie religioasă, bunicul meu cunoștea mai mulți preoți. Iar eu am evoluat cu frica de pedeapsă divină. Pentru că religia creștină, printre multele avantaje pe care le are, înclinația către prietenie, către iubire, are și niște lacune, din punctul meu de vedere. Una dintre ele este aceasta, că te face să te temi… Eu am copilărit cu sentimentul, că dacă fac un lucru rău, urmează să-mi plătesc păcatele când va fi sfârșitul lumii. Asta a fost o convingere pe care mi-am zugrăvit-o singur, la un moment dat. Deci, educația mea a fost în spirit creștin, dar, la un moment dat, mi-am dat seama că sunt niște contradicții, niște paradoxuri, și atunci am încercat să-mi găsesc nu o altă direcție, pentru că eu sunt creștin ortodox, dar să mă înconjor de oameni care au alte perspective. Și am avut abilitatea să îmi construiesc un grup de oameni, în care încercam să fiu mereu… cel mai prost dintre ei. Cum spune Tony Robbins, încearcă să te înconjori de oameni care sunt mai emancipați decât tine, care sunt experți în zone în care tu ai de învățat! Ori, înconjurându-mă de acești oameni și având și o vastă experiență de viață, mi-am dat seama, că, în viața de cuplu, de pildă, colcăie ipocrizia, colcăie neasumarea, colcăie minciuna. Mi-am dat seama că sunt dependent, până la o anumită vârstă, de părinți, care părinți, aveau niște perspective și niște goluri interioare pe care voiau să și le umple prin mine. Mi-am dat seama că suntem manipulați. Mi-am dat seama că sunt pe cale să nu-mi trăiesc viața mea, ci am mari șanse să trăiesc viața altuia. Mi-am dat seama că am mari șanse să fiu scuza pentru alții, că pot să fiu justificarea pentru alții, și nu neapărat numai pentru familie, ci și pentru profesori, pentru prieteni, pentru partenera de viață, și așa mai departe. Și mi-am dat seama că e foarte posibil să mor dacă accept în continuare trădări care mă țin departe de viața visurilor mele.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Cum este viața visurilor noastre? Cum o conturăm?

ȘTEFAN MANDACHI: Eu mi-am făcut și o centralizare a reușitelor din viață, dar și un clasament, un top al visurilor mele. Și mi-am creat caietul de visuri, efectiv, în care mi-am scris 105 visuri, la care am adăugat detalii, fotografii, data limită când vreau să le realizez, și așa mai departe. Și am scris acolo, am scris asumat: Vreau să fiu bogat! De ce vreau să fiu bogat? Vreau să fiu bogat pentru că din bogăție, din prosperitate se naște libertatea. Pentru mine, libertatea se naște din prosperitate. Probabil că poți să obții libertatea prin multe alte căi, prin rugăciune, prin meditație, prin respirație, prin ignorare, prin mai multe căi putem să ajungem să dobândim libertatea. Dar eu, cu mintea mea, am considerat că singurul lucru, la momentul acela, care-mi poate aduce libertate și independență sunt banii. Luând decizia că eu vreau să-mi obțin libertatea prin intermediul banilor, am început să fac bani. Cum? Prin autoeducație, prin seminarii, prin cursuri, prin sacrificarea vieții personale, prin călătorii.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Ce a însemnat pentru tine sacrificarea vieții personale?

ȘTEFAN MANDACHI: Am petrecut foarte puțin timp cu familia mea. Am petrecut foarte puțin timp cu mama mea, iar după ce am pierdut-o, îmi venea să-mi smulg părul din cap că am ignorat-o atâta timp, și am trecut pe lângă casa ei cu mașina în viteză, pentru că eu trebuia să ajung să fac francize.

Poate că am devenit mult mai irascibil cu cei din jurul meu, poate că am devenit egoist, și poate că mi-am găsit ca o justificare businessul ca să devin mai arogant. Golurile mele interioare le-am pus pe seama dorinței mele de a mă dezvolta, și atunci mi-am găsit foarte multe scuze.

Dar, fiind lipsit de luciditate și de maturitate, eu credeam că toate sunt în același castron, că acolo e ca o salată mare care la final trebuie să mă facă pe mine bogat, călcând uneori pe viețile altor oameni care erau în preajma mea și care-mi dădeau iubire. Mă rog, nu numai iubire, că la pachet cu iubirea, așa cum o înțelegem noi, vine și manipularea, vin și pretențiile, vin și așteptările, și așa mai departe… Dar din cauza asta spun că am sacrificat viața personală. Poate că în jurul meu unii au avut și pretenții, să mă căsătoresc, să fac copii, să-mi întemeiez o familie, dar pentru mine prioritară a fost dobândirea libertății și obținerea independenței prin orice mijloace integre.

Cum îți imaginezi că Dumnezeu poate să se bucure când vede pe cineva care trăiește în lipsuri?! Cum ar putea să fie fericit când vede pe cineva flămând?! De ce ar vrea Dumnezeu să-și vadă rodul creației în suferință?!

Marea Dragoste – revistatango.ro: Cum arată viața ta personală în momentul de față, ești fericit?

ȘTEFAN MANDACHI: În momentul de față, viața mea personală are ca nucleu starea de flux. Poate că e prea generic ceea ce spun, dar eu chiar cred că atunci când ești în stare de flux, nu mai simți că trece timpul. Când nu mai simți că trece timpul, ai un sentiment de plutire, și nu neapărat metaforic, efectiv simți că plutești, simți că vrei să te trezești dimineața și să-ncepi să faci ceea ce faci de obicei.

În ceea ce privește viața mea personală, sunt singur, dar nu sunt însingurat, sunt înconjurat de multe persoane, sunt adeptul relaționării deschise, nu sunt un tradiționalist, dar respect tradiția, fiindcă tradițiile aduc bucurii colosale în viața oamenilor. Eu sunt omul care mă îmbrac în straie tradiționale bucovinene și de multe ori umblu în oraș cu bundița bucovineană. În filmele pe care le fac, în strângerile de fonduri pe care le fac, sunt îmbrăcat în cioban de Bucovina. Sigur, dacă o să te uiți pe pagina mea de facebook, o să vezi câte înjurături mi-am luat că am fost pe munte cu Porsche și eram cu sumanul bucovinean. Niște absurdități, din punctul meu de vedere.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Dar de ce ai Porsche, totuși, îți trebuie un Porsche în România pe drumurile noastre proaste?

ȘTEFAN MANDACHI: Știi de ce mi-am luat Porsche? Un SUV – că eu mi-aș fi luat o mașină sport, dar mi-am luat un SUV? De teamă să nu mor pe drumuri. Mi-am luat cea mai sigură mașină, ca să nu mor pe drumuri. Și Porsche mi-am luat pentru că merit să am un Porsche, pentru că am muncit să am un Porsche, pentru că și Porsche este o mașină pentru oameni, nu e pentru extratereștri, și pentru că cei care nu-și fixează în caietul de visuri sau de idealuri un Porsche, și-și pun acolo o mașină oarecare, care doar să-i ducă de aici până acolo, își pun o limită. E doar o chestiune de limitare. Gândește-te că ai în față o pagină albă, goală, aceeași cantitate de mină din pix consumi și dacă scrii Porsche și dacă scrii Dacia, e același consum, între ele e numai limita din capul tău.

Deci, nu numai că mi-aș lua oricând din nou un Porsche, o să-mi iau modelul nou de Porsche când va apărea. De ce? Pentru că 1) Porsche e făcut pentru oameni, 2) îl merit, și 3) îl muncesc.

 

Toate transformările esențiale vin la pachet cu suferință, toate transformările fundamentale vin cu sacrificii. N-ai cum să apeși un buton și să fii Michael Jordan. N-ai cum! Dacă nu te antrenezi ca Michael Jordan, opt ore pe zi, n-ai să fii niciodată Michael Jordan…

Marea Dragoste – revistatango.ro: Crezi în asta, că abundența ține de conectarea cu divinitatea, că abundența e tot un flux divin?

ȘTEFAN MANDACHI: Cred că abundența e o obligație a ființei umane. N-aș vrea s-o duc în zona conexiunii de care spui tu, deși, e evident, Dumnezeu ne vrea prosperi! Forța divină sau Creatorul în care credem noi zâmbește în momentul în care ne vede că suntem prosperi. Zâmbește când ne vede că trăim în confort, că avem acces la educație mai bună, că avem acces la un spital mai bun. Cum îți imaginezi că Dumnezeu poate să se bucure când vede pe cineva care trăiește în lipsuri?! Cum ar putea să fie fericit când vede pe cineva flămând?! De ce ar vrea Dumnezeu să-și vadă rodul creației în suferință?!

Dacă prosperitatea vine la pachet cu atâtea beneficii, dacă abundența din viața noastră ne face să fim mai fericiți, până la urmă, de ce să ne uităm chiorâș la cei care conduc un Porsche?! Pentru că în capul nostru avem o limită, sau la nivelul ființei noastre există un conflict, pentru că acolo este o luptă între neputința noastră și neasumarea noastră, pentru că dacă am fi mai asumați am spune… omul ăla are Porsche, dar parcă și eu aș vrea să am un Porsche, că nu e nimic rău în asta. Cu ce ți-ar fi nefolositor un Porsche?! De ce ar fi mai bun Loganul decât Porsche?

Marea Dragoste – revistatango.ro: Dar dacă oamenii nu pot depăși lucrurile care ne-au fost inoculate zeci de ani de către autoritățile vieții noastre, preoți, părinți, profesori care ne-au spus că mai bine sărac și curat, mai bine supus, mai bine umil…?

ȘTEFAN MANDACHI: Într-adevăr, e foarte greu să depășești niște bariere pe care ni le-au înfipt adânc în ființă societatea, preoții, familia, prietenii, bunicii, e foarte greu să te lupți cu ele… Recunosc, și pentru mine e extrem de greu și încă mai cad ușor în capcanele educației pe care am primit-o în trecut. Dar dacă faci exerciții constante de luciditate, reușești. Trebuie să-ți dai seama că cineva ne-a livrat odată o poveste, și noi credem în acea poveste și o ducem mai departe generațiilor care urmează. Să nu uităm nici că avem 50 de ani de comunism, sistemul comunist în sine a fost un sistem diabolic, care va lăsa urme pe următoarele sute de ani. Noi venim cu o moștenire comunistă și din cauza asta unii dintre oameni urăsc antreprenorii. Pe filiera asta vine ura. Deci, avem odată comunismul, după aceea avem poveștile pe care ni le livrează societatea și pe care noi le credem. Iar apoi, când cineva vine și spune ceva diferit și ridică sau scoate capul din pământ, avem tendința să-i tăiem capul…

Marea Dragoste – revistatango.ro: Fără să avem argumente împotriva lui

ȘTEFAN MANDACHI: Da, deși avem acces liber la argumente, avem acces la informații, avem acces la mentori, avem acces la marea universitate a vieții care se numește youtube… Ai intrat pe youtube și nu mai ai nici o scuză să nu ai acces la cei mai mari maeștri spirituali din istoria umanității. Poți afla orice. De ce nu ne folosim de asta, de ce ignorăm cu atâta ușurință?! Sau hai s-o luăm altfel. Care e cea mai mare forță din Univers?

Marea Dragoste – revistatango.ro: Credința, conectarea cu energia divină.

ȘTEFAN MANDACHI: Cea mai mare forță din univers, din punctul meu de vedere, este forța exemplului personal. Și hai să facem o conexiune cu credința. Să spunem că, prin forța exemplului personal, eu îți dau toate argumentele că sunt un om credincios. Te inspir, efectiv, forța exemplului personal e mai mare decât orice, nu trebuie să te educ, nu trebuie să-ți spun nimic, efectiv îți prezint forța exemplului personal. Ții cont de ea? Faci transformări în viața ta, înaintezi un pas de furnică în direcția obiectivelor sau visurilor vieții tale? De cele mai multe ori, nu. Și atunci intri într-o buclă din care nu mai poți să ieși. Și spui, „eu încerc, dar nu pot”. Dar, de fapt, nu încerci suficient de mult. Pentru că, repet, toate transformările esențiale vin la pachet cu suferință, toate transformările fundamentale vin cu sacrificii. N-ai cum să apeși un buton și să fii Michael Jordan. N-ai cum! Dacă nu te antrenezi ca Michael Jordan, opt ore pe zi, n-ai să fii niciodată Michael Jordan…

Marea Dragoste – revistatango.ro: De la asta ai pornit în demersurile tale, de la faptul că ai conștientizat importanța exemplului personal?

ȘTEFAN MANDACHI: Eu am fost și sunt un om care nu se poate abține să dea sfaturi. Dar la un moment dat mi s-a acrit de sfaturile pe care le dădeam și mi s-a acrit și de sfaturile pe care le primeam. Dacă ai să fii atentă, în orice conjunctură, în orice întâlnire pe care o ai, marea majoritate a oamenilor cu care te întâlnești, indirect, vor vrea să te înțepe cu sfaturi, nu să îți dea exemplu. Ei vor să

te slefuiască și să trăiești în viața lor, nu în viața ta. Va apărea un interviu fenomenal pe care l-am făcut cu maestrul spiritual Menis Yousry în fața căruia am mers cu avânt, mi-am prezentat toate caietele mele de visuri, iar omul acesta în 20 de minute m-a pus la pământ, m-a făcut praf.

Cum? Cu niște întrebări atât de simple, prin care îmi dădea de înțeles că eu vreau să-i fac pe ceilalți să trăiască în ecuația vieții mele, în nici un caz nu-mi doream cu adevărat să-i fac pe ei să trăiască în viața lor. Și așa suntem cu toții, încercăm să-i transformăm pe ceilalți. Pentru că încercăm să ne tămăduim golurile interioare și lipsurile din noi, și nu suntem suficient de conectați cu propria ființă, de aceea,încercăm să găsim tot felul de scurtături ca să ajungem la conexiunea reală. Dar cu scurtături nu reușim să ne conectăm. Nu poți să ajungi la succes decât pe scări, nu poți să folosești liftul.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Ai acceptat punctul de vedere al lui Menis Yousry? Ai fost de acord, ai recunoscut că vrei ca oamenii să trăiască în visul tău, te-a convins?

ȘTEFAN MANDACHI: Nu are cum să nu te convingă Menis Yousry, pentru că este unul dintre cei mai înțelepți oameni pe care i-am cunoscut în viața mea. La început, am avut tendința de a mă răscula împotriva spuselor lui. Dar, evident că a reușit să-mi argumenteze prin niște replici foarte simple, și mi-am dat seama că eu cad iar și iar în capcana aceasta, încerc să salvez oamenii pentru că am un gol interior pe care încerc să-l împlinesc. Și nu găsesc câteodată altă soluție decât să salvez oamenii. Asta e formula mea, și, în ciuda aparențelor, e una egoistă. Spune Menis Yousry și are dreptate, în copilăria mea cineva foarte drag suferea, am vrut să-l salvez și am fost extrem de neputincios, nu am reușit să salvez ființa pe care o iubeam atât de mult și, de atunci, probabil că s-a gravat în mine dorința de a-i salva pe ceilalți. El a descoperit perfect, fără să-i trebuiască timp de reflecție, și-a dat seama imediat de problema mea. În fața lui, m-am transformat, practic, dintr-un reporter, fiindcă eu mersesem să îi iau un interviu, într-un pacient. Și vreau să fac publică această filmare, chiar dacă pe mine mă expune, mă arată într-o zonă vulnerabilă. Nu-i foarte ușor și confortabil să-ți expui acest gen de trăiri, dar o s-o fac, pentru că mă va ajuta în primul rând pe mine, dar și pe foarte mulți oameni care se află în situația mea.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Deci, tu lucrezi cu tine în continuare, exercițiile tale de curaj și de responsabilitate sunt și niște exerciții de autovindecare.

ȘTEFAN MANDACHI: Adevărat, ai spus perfect. Sunt niște exerciții de autovindecare și probabil că va mai dura mult timp în viața mea până voi ajunge – cum mă ironiza Menis Yousry, zen. Dar ce e starea asta de zen? E tot o poveste pe care ne-a livrat-o cineva. Noi, oamenii, vrem să ajungem la starea de zen tot ca să ardem etape, ca să ajungem la o scurtătură. Dar dacă noi am dori cu adevărat să ajungem zen, n-am mai proiecta starea asta, am spune: când se va împlini, se va împlini. Totuși, noi o proiectăm, o anticipăm și tânjim după ea. Pentru că suntem profund neliniștiți.

Marea Dragoste – revistatango.ro: Totuși, trebuie să găsim soluția să îmbinăm starea de zen interioară cu societatea în care trăim. De asta elvețienii sunt ceva mai zen decât noi, fiindcă ei au rezolvat cea mai mare parte din problemele exterioare. Eu înțeleg și zbaterea cetățeanului român care se roagă și meditează, dar care iese și-n stradă și protestează, că nu putem să-i lăsăm să ne calce în picioare… Asta încerci și tu să faci?

ȘTEFAN MANDACHI: Eu încerc să-mi clarific o chestiune: că așa cum merg la sală, așa am nevoie să-mi antrenez și mușchiul creierului. Faptul că mușchii se atrofiză dacă nu-i lucrezi este o realitate pe care nu o putem contesta. Dacă nu-ți pui mintea la contribuție, dacă nu-ți antrenezi mintea să judece mai limpede, să fie mai lucidă, dacă nu faci exerciții, dacă nu te înconjori de oameni, de antrenori, de maeștri, atunci e posibil să devenim indiferenți. Acesta e cel mai mare pericol, indiferența. Indiferența ucide, până la urmă. Filmul meu este un protest, un protest că n-avem autostrăzi. Eu îmi antrenez mușchiul protestului prin filmul ăsta. Când oamenii ies în stradă, își antrenează mușchiul protestului, iar dreptul de a protesta este unul fundamental, prevăzut în constituție. Evident, totul pornește și de la educație. Filmul meu reprezintă și un apel la educație. Fiindcă ne putem întreba: cine e vinovat că nu avem autostrăzi în România?! Sistemul educațional, fiindcă dacă eram un popor mai educat, poate că eram mai deștepți și ne alegeam mai bine liderii, ne alegeam niște oameni care să ne poată construi cu adevărat autostrăzi. Iar un popor needucat este un popor manipulat. Noi ne-am lăsat manipulați, am stat indiferenți pe marginea gropii și ne-am uitat cu nonșalanță, ne-am uitat de la distanță, am așteptat ca altul să facă, iar politicienii și-au făcut treaba

Marea Dragoste – revistatango.ro: Ești legat pentru totdeauna de România? Știi că ești iremediabil stabilit aici, în țara noastră?

ȘTEFAN MANDACHI: Nu spun niciodată „iremediabil”. Toate business-urile pe care le am se desfășoară actualmente în România, dar nu știu cum va evolua societatea românească, nu știu ce presiuni vor apărea în societate, nu știu legislația cum va evolua la noi. Pentru că atâta timp cât nu avem predictibiliate, atâta timp cât există o bâjbâială generalizată la nivelul societății românești și în businessul românesc, atâta timp cât în antreprenoriatul românesc nu se clarifică anumite lucruri, îmi las deschisă poarta plecării… Eu am muncit foarte mult la ceea ce am făcut, am muncit cât zece. Și nu permit nimănui să-și bată joc de munca mea. Asta cred că ar fi cea mai mare dezamăgire a vieții mele, ca cineva să-și bată joc de munca mea. Deocamdată nu iau în considerare asta, dar îmi las mereu o poartă deschisă ca, în momentul când ajung bătaia de joc a unui sistem, să pot pleca…

Marea Dragoste – revistatango.ro: O să plecăm încet, fiindcă, neavând autostrăzi, nu vom putea goni către graniță… Ca să avem timp să și plângem puțin…?

ȘTEFAN MANDACHI: O să găsiți și răspunsul acesta, și altele, în film, în ”30 de ani si 15 minute”…

 

”30 de ani si 15 minute”

Prezentat la TIFF, filmul ”30 de ani si 15 minute” a avut peste 700 de spectatori în două proiecții, iar reacțiile publicului au fost extraordinare, demonstrând cât de bine a fost primit și cât de mare a fost impactul asupra privitorilor. Este un documentar puternic, care te îndeamnă să iei atitudine, vorbește despre două lumi ce se întretaie doar atunci când apare durerea, când tragediile pe șosele se întâmplă: lumea familiilor ce-și plâng morții din accidentele rutiere și cea a politicienilor ce încă formulează răspunsuri la întrebarea: “Cine este vinovat pentru că România este pe ultimul loc în lume la numărul de kilometri de autostradă și pe primul la numărul de morți în accidente de mașină?”

Fotografii de Bogdan Botofei, Dragoș Acsani, Cătălin Urdoi

 

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.