Ce fac femeile sa pastreze un barbat, sa-l faca imun la tentatiile altor femei, din instinct rivale, sau la tentatiile vietii este o intreaga fenomenologie care poate da un repertoriu bogat in nuante si combinatii.
Ramai, zau, Doamne!“
Etimologiile sunt minunate, uneori pline de haz si, mai tot timpul, aproape de legenda. De pilda, cuvantul „derbedeu“. El vine de la persanul „derbe-der“, care inseamna „din poarta-n-poarta“. Sau cuvantul „chelereta“, care mai exista inca in unele sate din Transilvania, care se zice ca vine de la „quel heure est-il”, folosit de soldatii lui Napoleon cand au trecut, prea increzatori, pe la noi, in drumul lor spre Rusia. Acestea sunt etimologii controlabile, usor de cercetat. Altele, insa, bat mult in legende locale, sunt sentimentale, generand uneori identitati colective.
Undeva, la noi, este un sat numit Remezeu. Localnicii, mai curiosi, cu apetit pentru istorie si trecut si sigur mai varstnici, spun ca numele vine de la o intamplare. Se pare ca Stefan cel Mare, deloc sfant in cele lumesti, purta o lupta si seara se intorcea sa se odihneasca in satul lor, unde exista o frumusete locala, o belleze rurala, pe care Domnul o frecventa ori de cate ori se intampla sa fie prin preajma. Adica, tragea la ea. Probabil ca ei ii placea de Domn si sigur era flatata. Oricum, il vroia mai mult langa ea decat cele cateva ore nocturne. Si, oricum, ea facea totul ca s-o placa Domnitorul. Ne-o imaginam, proaspata si mirosind a ierburi nepoluate, intr-o camasa lunga si alba de in sau canepa, pe un pat cu lepedeu (cearceaf) cu adiere de pelin, despletita, „monitorizand“ zorile dusmane care-i luau iubitul. La fel ca femeia din cantecul lui Aznavour, femeia post-iubire, „fatiguée, decoiffée“. Spre dimineata, cand se ingana intunericul cu lumina, sunau cornurile si Stefan cel Mare sarea, ca ars, din pat. Perspectiva gloriei alunga placerile carnale. Adio amor, cornul il chema, lupta il cerea. Ni-l imaginam sarind din patul caldut, cu lepedeul sifonat, de langa Anita sau Ancuta sau Anisoara – care nu era neaparat o Ana si nici o hangita cum inclina unii sa precizeze, atinsi de o alta poveste, de „Hanul Ancutei“ -, precipitandu-se spre cal. Si acum vine legenda numelui satului. Se spune ca femeia incerca sa se mai lipeasca de barbatul iubit, sa-l amane in patul ei primitor, dar fara succes. Vorbele ei rugatoare „Ramai, zau, Doamne!“ au dat numele satului:
Remezeu.
Bucatareasa, partenera de sex sau femeie de lume?
.jpg)
Cum isi ademenesc femeile barbatul? In primul rand, o strategie nu poate tinti la succes daca nu identifici nevoile celuilalt. Astazi, in studiile de marketing, capitolul „nevoi“ este obligatoriu si de neevitat. Nu poti ademeni un consumator, nu-l poti fideliza daca nu-i oferi ceea ce are el nevoie, daca nu-i cunosti precis nevoile.
Dar si mai greu este ca ademeneala sa functioneze in timp, sa gasesti ceva, o „nevoie de nevoie“, o nevoie stabila, la care barbatul raspunde fara plictis, oricand, nesaturat, asa cum sunt „cartofii prajiti“. Majoritatea barbatilor, dar nu numai ei, ar manca oricand cartofi prajiti, fapt care a dus la inventarea „chips“-urilor. Si nu putem spune ca ele nu au succes.
Exista oare ceva de tipul „cartofi prajiti“ in alte zone decat cea a burtii? Unele femei raman aici, loiale zicalei „dragostea trece prin stomac“, convinse definitiv ca barbatul infometat nu trebuie contrazis, nici certat, nici intrebat. Doar lasat cu mancarea lui. In cate povesti nu se spune ca imediat ce intra in casa barbatul, venind din misiunile lui importante, adesea doar de el stiute, i se pune masa. Acestea sunt „menajerele“, ocupatie istorica a femeii. Ele sunt cele care au grija ca barbatul sa fie hranit, calcat, spalat. Alte femei isi aroga domeniul sexului, cautand sa stimuleze virilitatea fizica si apetitul sexual al barbatului atat de fragil in timp. Ele sunt „animatoare“. Alte femei il insotesc in lume, dau bine in social, fac echipa cu el intru ascensiune sociala, il promoveaza subtil, sunt „brainy“, conversationale, au dialog, replici, bancuri cand trebuie, sunt umblate. Pentru un barbat care vrea cu tot pretul pozitie sociala, bani, notorietate, o femeie cu tendinte autiste este un ghinion, iar o menajera poate oricand plati, ca si o animatoare, de altfel.
Si, uite-asa, ajungem la banalul banc, probabil nascocit de barbati, dupa ce au meditat la nevoile lor: sansele de succes de a ramane cu o femeie cresc daca eforturile se conjuga si trei domenii sunt acoperite: hrana, sexul si socialul. Adica, spune bancul-morala: sa fie o buna bucatareasa, o buna partenera de sex si o femeie de lume. Cam greu, nu-i asa?
Da doamna Alina aveti perfecta dreptate.Omului cand ii este prea bine il loveste monotonia si plictisul.Va spun asta dupa 21 de ani de casatorie.Poti sa faci si mult si putin si de toate ca tot ala e cursul vietii.Si chiar daca vezi peste tot in jur doar aceleasi lucruri(in adancul sufletului speri ca nu ti se va intampla,dar daca totusi se va intampla vei face fata)cand chiar se intampla …doare altfel decat gandeai.Le felicit pe cele care reusesc sa ia orice fel de decizie ca sa schimbe ceva.Din pacate eu ma regasesc in nuvela maestrei Aurora Liiceanu .
Mai cred ca toate aceste lucruri nu s-ar intampla daca noi sotiile am descoperi secretul vietii fara batranete si am ramane fara nici o uzura cam de vreo ……18 ani.Nici un an in plus.
qLteQH llfyfrbskfqm
Phenoenmal breakdown of the topic, you should write for me too!
Doar la mine textul incepe cu "spalat" fara majuscula ?
nu e adevarat, monotonia nu intervine in orice relatie. Eu sunt de 15 ani cu un barbat (a doua casnicie) si inca suntem hulpavi unul dupa altul ( cel putin pana acum).
Florina, nu stiu. Sincer, nu stiu! Le-am facut pe toate pret de cativa ani, si m-am trezit consumata, epuizata si profund dezamagita. Nefericita. I se cuveneau. Nu trebuiau apreciate. Si, bineinteles, cand am plecat, s-a trezit ca nu mai are cine sa i le faca, si ma cerea cu ardoare innapoi. Deci, de ce i le-as mai da pe toate? Si noi avem nevoile noastre. Poate sa ni le satisfaca unul singur? Poate nu tot timpul, dar de, noi suntem femei.
Ai dreptate, Alina, dar, intrebarea este: poti trai alaturi de un om, constienta fiind, ca mai exista si alta / altele in afara de tine in viata lui? Eu consider ca, trebuie sa ii oferi cate putin din fiecare, proportional cu cat daruieste el; dc are prea mult din ceva, cu siguranta va cauta altceva in alta parte pt ca se plictiseste de prea mult bine, mai ales dupa ceva ani. Si, chiar dc tot acasa se intoarce "cartofii prajiti" parca nu mai au acelasi gust.
Toate bune!
Stimata doamna, nu e greu, e imposibil! Oracat te-ai stradiu sa le faci pe toate (si se pot face toate) tot se va plictisi. Omul e singura vietate care se plictiseste si de bine. Si pe langa cartofi prajiti, care ii plac si i-ar manca tot timpul, se mai infrupta si dint-o friptura in sange, suculenta. Ca de, era oferita pe tava! Monotonia, obisnuinta, intervine in orice relatie. Exista secrete sa scapi de monotonie? Cum sa nu apreciezi altceva cand esti obisnuit cu ce ai tu, si ti se cuvine? Cum sa nu te zbati sa obtii altceva, cand asta iti da incredere, iti "gadila Ego-ul"? Cand drumul pana acolo e atat de palpitant, emotionant, cand te face sa simti ca traiesti? El nu se va multumi sa le aiba pe toate intruna singura. El vrea trei. Atunci e multumit. Asa ca ar fi mai bine sa invatam sa facem macar una bine, bine. Asta depinde doar de noi, femeile.
Multumim pentru ca existati, stimata doamna!
Cu respect.