Stau piatra de hotar cu scrisul sters
Intre surasul tau si univers.
Cine mi-a spus ca esti si tu statuie?
Aud prin vine sangele cum suie
In bratele din care m-alungai
Ca sa ma cauti calarind pe cai
De foc, de ghiata – albele naluci
Pe care inca stii sa ma mai duci…
Cad… Ma ridic… Încremenesc… Astept…
Urlu si rad… Parca ma tii la piept…
Ti-e frica tie? Ori mi-e frica mie
De atata uragan in armonie?
Categorii:
Cea mai frumoasa poezie