Solistul trupei U2 este un superstar rock atipic: n-are costumatii sclipitoare, nu-si face intrari spectaculoase, nu da cu chitara de pamant. Nu-si intoarce viata pe dos in tabloide, ziarele nu-i comenteaza decat declaratiile oficiale, deseori controversate. Pentru ca Bono a stiut sa-si construiasca, cu o voce calda si-o privire mandra, propriul mit. Iar versurile, cu miez si miza deseori politica, intregesc imaginea unui artist puternic, sensibil, complex.
Copil de trupa
„Un baietel se straduieste sa para barbat
Cand mama lui il tine strans de mana,
Dar pentr-o clipa-si uita gandul si incepe, iar, sa planga…“
U2 – „I Will Follow“
Paul David Hewson, cunoscut lumii dupa numele sau de scena – Bono, s-a nascut pe 10 mai 1960 in Dublin, Irlanda, unde a crescut alaturi de fratele sau, Norman Hewson, sub ochii severi si devotati ai unor parinti de clasa sociala mijlocie, intr-o familie scindata din punct de vedere religios – mama, anglicana, iar tatal, catolic. Ambii copii au fost, insa, educati in ritul anglican, practicile bisericesti avand un rol extrem de important in desfasurarea activitatilor de zi cu zi ale casei. Armonia familiei Hewson s-a spulberat, insa, abrupt si dureros, pe cand Bono avea doar 14 ani: la inmormantarea bunicului din partea mamei, aceasta, in urma unui anevrism cerebral, a murit si ea. Dubla tragedie, dar mai ales moartea mamei, a lasat urme adanci in sufletul copilului care, peste ani, avea sa-si planga durerea in versurile pieselor „I Will Follow“, „Mofo“, „Out of Control“, „Lemon“ sau „Tomorrow“. Maturizarea brusca, copilaria alterata – sunt teme ce se regasesc pregnant in muzica trupei U2 si care-si au radacinile in atmosfera sumbra a nefericitului eveniment din septembrie 1974.
Inclinatiile muzicale ale lui Bono s-au conturat mai puternic dupa moartea mamei sale, in momentele in care adolescentul indurerat si dezorientat isi gasea linistea cantand la chitara, inspirat de trupe in voga pe atunci, precum Patti Smith, Thin Lizzy sau The Ramones. Nu dupa mult timp, Bono impreuna cu un grup de prieteni au infiintat formatia „Lypton Village“. Erau, de fapt, o trupa de strada, cantau prin diverse locuri publice si chiar in autobuze, iar mesajul muzicii lor era unul inedit, provocator. Iar pana la numele de scena atat de cunoscut astazi, porecla liderului entuziastei gasti muzicale avea sa treaca, potrivit unui ritual prin care fiecare membru era musai sa aiba un pseudonim, prin multe transformari: prima alegere a fost „Steinvic von Huyseman“, apoi doar „Huyseman“ devenit, la scurt timp, „Houseman“. Urmatorul nume de scena avea sa fie „Bon Murray“, care a condus, apoi, catre mai complicatul „Bono Vox of O’Connell Street“ si, in final, catre titulatura celebra: „Bono“. Se spune ca cel care i-a ales acest nume a fost prietenul lui bun, Gavin Friday, inspirat de latinescul „bonavox“, care inseamna „voce buna“, impresionat fiind de timbrul clar si puternic al glasului lui Bono. La fel se spune ca Bono a strambat din nas, initial, la auzul acestei porecle scurte si aparent fara semnificatii adanci, dar si-a insusit-o, mandru, dupa ce i s-a explicat de unde provine.
A rock star is born
„Tu spui ca imi vei da
Ochi in intuneric
Apa in desert
Adapost, de-i furtuna,
Dar orice promisiuni ne-am fi facut
Din leagan pana in mormant
Tot ce-mi doresc cu-adevarat
E sa te am pe tine.“
U2 – „All I Want Is You“
Desi ca licean a dovedit ca are inclinatii pe langa care muzica parea un simplu hobby (excela in istorie, era bun la sah si foarte talentat la pictura), in anul 1976 Bono impreuna cu prietenii sai, David Evans („The Edge“), fratele acestuia, Dick, si Adam Clayton au raspuns unui anunt prin care un student, Larry Mullen Jr., cauta parteneri pentru a forma o trupa rock. Formatia nou alcatuita, saraca in repertoriu, n-a avut alta cale de urmat decat cea de a interpreta, fara mare succes, piesele mai celebrilor sai inaintasi Rolling Stones si The Beach Boys. Dupa un an de rodaj cu ajutorul cover-urilor, membrii trupei s-au decis sa-si scrie singuri melodiile, alegand ca muze titani ai genului precum „The Ramones“, „The Clash“ sau David Bowie. Rezultatul muncii de creatie avea sa duca spre un rock mai lejer, cu accente de muzica pop, blues si gospel, si versuri destepte, cu mesaj penetrant. Numele definitiv al trupei a fost la fel de greu de stabilit precum directia muzicala: la inceput s-au numit „Feedback“, mai tarziu „The Hype“, schimbandu-si definitv titulatura in „U2“, in 1978, dupa ce Dick Evans a parasit formatia. Initial, Bono era solistul, chitaristul si compozitorul grupului, dar in scurt timp a renuntat sa mai cante la chitara, considerandu-se un interpret insuficient inzestrat pentru acest instrument si lasand toata „responsabilitatea“ pe umerii lui „The Edge“. In schimb, versurile melodiilor erau concepute de el si atingeau, tot mai des, teme sociale, politice sau religioase. Opinii transante sau ezitante cautari sufletesti au fost toate cuprinse in versurile pieselor de succes precum „Gloria“, de pe albumul de debut, „October“(1981), sau „I Still Haven’t Found What I’m Looking For“ („Inca n-am gasit ce cautam“) de pe mult mai celebrul si mai bine vandutul „The Joshua Tree“ (1987). De-a lungul anilor, Bono s-a facut remarcat printr-o voce calda, curata, dar si prin tonul sau rebel, deseori agresiv, prin care-si exprima furii politice sau frustrari social-religioase. Trupa U2 chiar a devenit la un moment dat tinta gruparii paramilitare IRA, foarte activa la sfarsitul anilor ‘80 si al carei atac cu bomba de la Enniskillen, un orasel din Irlanda de Nord, se soldase, pe 8 noiembrie 1987, cu 11 morti si 63 de raniti. Se pare ca un comentariu dezaprobator de-al lui Bono, strecurat in timp ce interpreta live piesa „Sunday Bloody Sunday“, i-a suparat pe separatisti intr-atat de tare, incat chiar au incercat sa-l rapeasca, atacand autocarul formatiei. Tragedia a fost, in cele din urma, evitata, iar Bono sfatuit sa scoata scena discursului cu pricina din filmul turneului. A refuzat categoric.
Best (and worst) of U2
„Imi zici ca iubirea-i un templu
O lege mai presus de toate
Ma chemi acolo
Si-apoi ma lasi sa ma tarasc
Si nu pot duce tot ce-mi dai
Cand tot ce-mi dai e durere
Da, suntem ca o singura fiinta
Si totusi diferiti
Ne ranim unul pe altul, iar si iar“
U2 – „One“
Atat sound-ul cat si tintele tematice ale muzicii U2 s-au schimbat radical odata cu aparitia albumului „Achtung Baby“. Tonul a devenit mai subtil, mai duios, iar mesajul mult mai personal, inspirat din experientele de viata ale membrilor trupei. Turneul „Zoo TV“ (1992-1993) a adus pe scena personaje parodice, interpretate chiar de Bono, care spuneau povestea fiecarei melodii, revelau esenta fiecarui mesaj: „The Fly“ – tipicul star rock, agitat si negativist, „Mirror Ball Man“- o caricatura a evanghelistilor ce se perinda pe la televiziunile americane si „Mr. MacPhisto“ – imaginea rockerului diabolic si corupt.
Cea mai cunoscuta melodie de pe albumul „Achtung Baby“, fredonata cu frenezie chiar si de cei nefamiliarizati cu istoricul si discografia trupei, este „One“ – melodia unei iubiri ranite – , tulburator de frumoasa si in varianta ei recenta, cu Bono in duet cu extraordinara interpreta de muzica soul, Mary J. Blige.
Legatura puternica cu spectatorii concertelor sale este un alt element care-l evidentiaza pe Bono, ca solist. Au devenit faimoase momentele in care artistul a implicat, fara niciun fel de regie, oameni obisnuiti, in show-ul sau: in 1985 a spart bariera de securitate si a adus pe scena o femeie din public pentru a dansa cu ea pe piesa „Bad“, iar in 2005, la Chicago, in timpul turneului „Vertigo“, a tras din public un baietel si l-a tinut langa el in timp ce canta „An Cat Dubh / Into the Heart“.
Si cum o asa activitate fructuoasa nu putea ramane nepremiata, Bono se poate lauda cu 22 de premii Grammy castigate si cu un Glob de Aur, obtinut in 2003, pentru melodia originala „The Hands That Build America“, coloana sonora a filmului „Gangs of New York“. Gura lui sloboda si-a atras, insa, cu acest fericit prilej, oprobriul unei asociatii de parinti care au reclamat postul NBC, care a difuzat live ceremonia, si pe artist, din cauza discursului de multumire in care Bono a rostit, la ora de maxima audienta, cuvantul „fuck“. Reclamatia a fost, in cele din urma, respinsa de oficialii „CNA“-ului lor, dovedindu-se ca expresia incriminata, desi violase standardele de difuzare, nu fusese rostita cu scop literalmente sexual.
Dragoste si revolta
„Nu mai pot rabda
Sa devin mai puternic
Nu mai pot rabda
Sa vad lumea prin ochii tai
Sunt in sala de asteptare
Si fumul ma orbeste
Ma gandesc la tine si la cartea ta sfanta
Cand toti ceilalti ne sufocam aici
Asa ca spune-mi ce vezi
Spune-mi cu ce am gresit“
U2 – „When I Look At The World“
In ciuda versurilor de dragoste deznadajduita din muzica sa, Bono se bucura, din 1982, de o casnicie solida alaturi de Alison Hewson, prima si unica sa iubire – cel putin conform saracelor destainuiri despre viata lui personala, care au devenit publice. Relatia celor doi a inceput inca din 1975 si n-a fost zdruncinata de ascensiunea vertiginoasa, spre celebritate, a lui Bono, nici de ispitele feminine subjugate de carisma lui de sex-simbol, nici de timp. Bono si sotia sa au patru copii, doua fete, Jordan si Memphis Eve, si doi baieti, Elijah Bob Patricus Guggi Q si John Abraham, fericita si numeroasa familie locuind in Irlanda, la Dublin si ocazional in sudul Frantei, intr-o casa de vacanta din Anglia, sau intr-un apartament din Manhattan, New York.
Pe langa activitatile sale curente, de lider de trupa si tata de familie, energia de nestavilit a lui Bono s-a revarsat si asupra altor proiecte artistice, umanitare sau de business: a cantat, in duete de succes, alaturi de artisti ca Zucchero, Frank Sinatra, Luciano Pavarotti, Sinéad O’Connor si Tina Turner, a facut inregistrari impreuna cu Ray Charles, Bruce Springsteen si The Corrs, si a aparut, intr-un duet fabricat postum, pe cel din urma album al lui Michael Hutchence.
Impreuna cu „The Edge“, prietenul sau cel mai bun, Bono a cumparat si reconstruit un hotel darapanat din Dublin si l-a transformat intr-o resedinta de 5 stele.
Dar cea mai pregnanta activitate extra-muzicala a lui Bono este cea umanitara, domeniu in care s-a implicat cu devotament si pasiune si-n care a devenit unul dintre cei mai activi performeri. Implicarea sa acerba in cauze sociale (lupta cu saracia din tarile africane) sau politice (lupta pentru pace), precum si sprijinul acordat unor organizatii non-profit renumite, precum Amnesty International sau DATA (organizatie ce militeaza pentru eradicarea saraciei si stoparea SIDA in Africa) au facut ca Bono sa fie nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace, sa primeasca titlul de Cavaler al Regatului Marii Britanii, insa activismul sau virulent i-a adus si numeroase critici, chiar din partea unor oameni aflati, teoretic, de aceeasi parte a baricadei. Decizia lui Bono de-a infiinta, impreuna cu designerul Rogan Gregory, fabrici de confectii in Africa, America de Sud si India, care sa serveasca drept exemplu privind tratamentul nediscriminatoriu si politica salariala corecta si care sa atraga noi investitii in aceste zone, n-a fost privita cu ochi buni de cei care sustin ca aceste actiuni aparent generoase ascund, in fapt, simple planuri de business, aducatoare de profit. La fel, concertele in scop umanitar si implicarea excesiv de mediatizata a supervedetelor precum Angelina Jolie sau Bono in problemele unor tari cu un echilibru economic, social si politic extrem de fragil au atras critici aspre din partea sustinatorilor unui voluntariat umanitar discret. Insa Bono a raspuns zgomotos criticilor, calificandu-le drept iresponsabile si neproductive, si si-a vazut, mai departe, de misiunea sa nobila.
Dar grija pentru cei din jur nu ramane totusi, pe langa muzica, singura forma de expresie a sensibilitatii unui artist precum Bono, caci in mai 2007, MTV-ul anunta infrigurat ca solistul de la U2 pregateste o carte de poezii intitulata „Third Rail“. „E adevarat – a confirmat Bono stirea – sunt poeme despre muzica rock, despre puterea sa asupra lumii, despre misterul pe care-l degaja si la care sunt si eu, de atata vreme, martor.“
Fan box
Numele complet: Paul David Hewson;
Porecle: „The Antichrist“(data de familia sa habotnica din cauza ca era un copil rebel), Alton Dalton, The Mother Teresa of Abandoned Song, The Sonic Leprechaun, The Fly, Mirrorball Man, Mister MacPhisto;
Inaltime: 1,69 m;
Par: roscat;
Ochi: caprui;
Studii: Mount Temple Comprehensive School din Dublin, Irlanda;
Familie: 4 copii: Jordan (19 ani), Memphis Eve (17 ani), Elijah Bob Patricius Guggi Q (9 ani), John Abraham Hewson (7 ani);
Idol: Elvis Presley
Sport favorit: fotbalul. Este fanul clubului de fotbal Celtic;
Uraste: emisiunile parodice de la MTV, care iau vedetele peste picior.
Adora: sa se implice in actiuni caritabile si sa pledeze pentru pace. Este un foarte bun orator.
Hobby: sahul, la care in scoala era campion;
Barfe:
– In ultimii ani n-a mai aparut in public fara ochelari de soare. Preferatii lui: marca Armani, fara rame, cu lentile verzi sau roz. Nu si i-a dat jos nici macar la intalnirea cu Papa Ioan Paul al II-lea, iar acesta, amuzat, i i-a cerut cu imprumut pentru a face o poza;
– A scris cantecul „The Sweetest Thing“(Cel mai dulce lucru) dupa ce si-a dat seama ca a uitat de ziua de nastere a sotiei sale si a avut grija ca ea sa primeasca intregul profit din vanzarile single-ului. Ali Hewson, generoasa, a donat toti acei bani pentru a ajuta victimele dezastrului nuclear de la Cernobal;
– E tarat prin tribunale de fosta sa stilista, care pretinde ca Bono i-a facut cadou o palarie veche de 20 de ani, pe care acum o vrea inapoi, sub pretextul ca palaria este un simbol al trupei U2. Stilista a pierdut procesul, dar nu vrea sa returneze, sub niciun chip, palaria.
– Recent a inceput sa ia lectii de pian cu profesorul copiilor sai;
– S-a lasat de fumat dupa ce doctorii i-au spus ca-si va pierde vocea;
– Sufera de „tinitus“ (ii tiuie in permanenta urechile).
