Cand am deschis ochii inauntrul meu (cand mi-am dat seama ca iubesc), am inteles ca nu-mi doream sa-i scriu biletele…
Imi doream sa-i soptesc la ureche, lipindu-mi buzele de pielea ei. O doream pe ea, nu bucati din ea. Atunci cand o vedeam, uitam sa fac orice altceva. Vocea ei, in loc sa ma trezeasca, ma mangaia, prelungindu-mi visul.
Am inteles ca ea insemna tot ce nu stiam, tot ce nu traisem pana atunci, ca noptile nu sunt facute pentru somn, ci pentru o intimitate pe care nu o mai cunoscusem, ca zile intregi nu muncesc, ci ma gandesc la ea, ca frigul ma face sa ma apropii si mai mult de ea, nu sa ma zgribulesc, ca fierbinteala zilelor de vara o va face sa-si smulga hainele de pe ea (daca eu nu as mai fi in stare), ca ma bucur pana si de apa calda, pentru ca o pot spala, cu ea, pe spate.
Am inteles ca, atunci cand cant, imi strig dragostea pentru ea si de aceea urc pe scene, in fata lumii, ca, atunci cand ma trezesc, vad intrand in camera noastra minunile de copii pe care ea mi i-a daruit.
Am inteles ca respir nu doar ca sa traiesc, ci ca sa o amestec si pe ea cu interiorul sufletului meu, asa cum ea ma invata, iar si iar, ca am inca un motiv sa le multumesc celor care m-au nascut, pentru ca mi-au dat ocazia sa traiesc langa ea.
Am inteles ca trebuie sa iubim femeile, pentru ca, altfel, ar trebui sa murim…
