fbpx

Comisia de Etica a Universitatii Bucuresti: Victor Ponta a plagiat

de

Comisia de Etica a Universitatii din Bucuresti (UB) a hotarat ca Victor Ponta a plagiat in teza de doctorat, o treime din lucrare fiind copiata, “prin preluarea integrala de blocuri de text, de randuri sau prin inversarea unor blocuri de text in raport cu sursele”.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

“Comisia isi exprima cu aceasta ocazie serioase dubii privind calitatea actului de coordonare stiintifica in cazul analizat”, se arata in raportul Comisiei de Etica.
Una dintre analizele raportului se numeste “Procedee si tipuri de plagiere in teza de doctorat a domnului Victor Ponta”, iar cea de-a doua reprezinta o anexa nr. 2 care cuprinde lista paginilor din teza cu texte reproduse fara respectartea regulilor de citare din cele patru lucrari stiintifice sursa”.

Aceasta copiere a fost facuta “prin preluarea integrala de blocuri de text, de randuri, sau prin inversare unor blocuri de text in raport cu sursele, dar si prin preluarea fara note de subsol a unor bucati de text, ceea ce arata ca autorul a vazut macar cum se citeaza corect”.

Astfel, sunt scoase in evidenta “locurile foarte multe din teza unde s-a copiat si in ce fel s-a copiat”, explicand ca aceasta copiere a fost facuta “prin preluarea integrala de blocuri de text, de randuri, sau prin inversare unor blocuri de text in raport cu sursele, dar si prin preluarea fara note de subsol a unor bucati de text, ceea ce arata ca autorul a vazut macar cum se citeaza corect”.

Potrivit documentelor, tehnicile de copiere din teza de doctorat a lui Ponta arata ca au fost de multe ori “copiate fragmente din alte lucrari si in succesiunea in care ele curg in lucrarile originale”. Alteori este folosita “«tehnica montajului», adica se preiau bucati disparate din lucrarile surse pentru a confectiona propriile pagini ale autorului, evident fara respectarea minimala a citarii coecte”, potrivit deciziei Comiei de Etica.
“Toate indica nu numai cat de mult a fost copiat, dar si intentia si, mai rau, prin minime cosmeticari, efortul de a masca rudimentar actul copierii, fara atribuirea corecta a autorilor de la care s-a preluat identic”, conform hotararii.

Universitatea din Bucuresti s-a autosesizat in cazul suspiciunii de plagiat in teza de doctorat a premierului Victor Ponta, in baza Cartei Universitatii din Bucuresti.
Teza de doctorat a premierului Victor Ponta a fost analizata la Universitatea Bucuresti de Comisia de Etica a institutiei si de mai multi experti in drept.
Membrii Comisiei de Etica au analizat acuzatiile aduse lui Victor Ponta in cazul tezei sale de doctorat, din punctul de vedere al respectarii normelor de proprietate intelectuala si drepturi de autor, asa cum sunt ele stipulate in Codul de Etica al Universitatii din Bucuresti, art. 9 si art. 10.
Decizia Comisiei de Etica a UB a fost anuntata la o zi dupa ce Consiliul National de Etica a informat ca titlul de doctor in Stiinte Juridice, domeniul Drept, al lui Victor Ponta a fost obtinut in concordanta cu legislatia in vigoare in 2003 si calificarea de plagiat in cadrul tezei sale de doctorat nu se poate sustine.
“Teza de doctorat elaborata de domnul Victor Ponta si sustinuta public in anul 2003 respecta cerintele academice din acea perioada si este comparabila din punct de vedere al acestor cerinte cu alte teze de doctorat sustinute in acea perioada. Teza de doctorat are un titlu clar, dezvoltat corespunzator pe parcursul lucrarii. Tema tezei de doctorat este in domeniul de preocupare al doctorandului si al conducatorului de doctorat. Autorul tezei de doctorat a efectuat activitatile cuprinse in planul individual de pregatire conform reglementarilor in vigoare in acea perioada (3 examene si 3 referate, toate apreciate cu calificativul foarte bine). Teza de doctorat este clar structurata, are un plan de cercetare coerent. Metodologia este in concordanta cu normele si practicile din domeniul stiintelor juridice la acea data. Cercetarea, asa cum rezulta din referatele comisiilor de sustinere, prezinta elemente de noutate si cuprinde analize pertinente. Bibliografia utilizata de autor este mentionata la sfarsitul lucrarii”, se arata in raportul intocmit de trei experti in stiinte juridice, desemnati special pentru acest caz.

Totodata, potrivit raportului intocmit de experti si aprobat prin hotararea Consiliului National de Etica (CNE), nu se poate aprecia ca doctorandul Victor Ponta si-ar fi insusit partenitatea unor idei, concepte, modele care nu ii apartineau si le-ar fi prezentat drept contributii personale sau originale.
“Teza de doctorat a fost sustinuta in Catedra de Drept Public din cadrul Facultatii de Drept a Universitatii Bucuresti in data de 1.04.2003, in prezenta unor profesori remarcabili: prof. dr. Ioan Muraru, prof. dr. Nicolae Popa, prof. dr. Emil Molcut, prof. dr. Antonie Iorgovan, prof. dr. Dan Drosu Saguna si alti specialisti de renume care au apreciat valoarea lucrarii”, se mai mentioneaza in raportul expertilor, care a stat la baza hotararii luate de CNE.
Potrivit concluziilor raportului final, CNE a luat act de indeplinirea tuturor procedurilor legale in vigoare la data sustinerii tezei de doctorat a lui Victor Ponta, retinand faptul ca referintele bibliografice au fost mentionate preponderent la sfarsitul lucrarii.
Premierul a solicitat Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica (ANCS) sa ii fie analizata in Consiliul National de Etica teza de doctorat sustinuta in 2003, dupa ce revista Nature scria ca premierul este acuzat de plagiat, sustinand ca a accesat documente prezentate de o persoana anonima si indicand faptul ca mai mult de jumatate din teza sa de doctorat privind Curtea Penala Internationala ar contine texte copiate.

Victor Ponta a afirmat ca membrii CNATDCU care au stabilit ca teza sa de doctorat reprezinta un plagiat s-au reunit din partea PDL ca pentru o “executie mafiota”, fara sa fi studiat vreodata o astfel de lucrare, si a precizat ca nu va renunta la titlul de doctor si nici nu va demisiona.

Un al treilea for, Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), a decis, in sedinta din 29 iunie, ca premierul a plagiat in lucrarea sa de doctorat, fiind propusa atunci Ministerului Educatiei retragerea titlului de doctor.
Presedintele Consiliului General al CNATDCU, Marius Andruh, declara ca a fost analizata, pagina cu pagina, o lucrare de 307 pagini, constatandu-se ca 85 dintre acestea sunt copieri fara indicarea sursei, foarte usor de detectat.
In ce priveste bibliografia lucrarii de doctorat a lui Ponta (“Curtea Penala Internationala”), in cazul a aproape 40 de pagini ale lucrarii nu a fost mentionata sursa, potrivit CNATDCU.
Liviu Pop, care a asigurat interimatul la conducerea Ministerului Educatiei, a emis, inaintea sedintei din 29 iunie, un ordin de reorganizare a CNATDCU si a sustinut ca acest for nu are competenta sa ia decizii legate de doctoratul lui Ponta.
Totodata, Pop afirma ca de problemele de plagiat se ocupa Consiliul National de Etica, acesta fiind singurul care poate rezolva problema posibilului plagiat al premierului.
La momentul lansarii acuzatiilor, Ponta declara ca va renunta la titlul de doctor daca se va stabili, de catre comisia de specialitate de la Ministerul Educatiei, ca a gresit trecand la sfarsitul tezei de doctorat autorii din care a citat la bibliografie, si nu in subsolul paginii.
La 2 iulie, Victor Ponta a afirmat ca membrii CNATDCU care au stabilit ca teza sa de doctorat reprezinta un plagiat s-au reunit din partea PDL ca pentru o “executie mafiota”, fara sa fi studiat vreodata o astfel de lucrare, si a precizat ca nu va renunta la titlul de doctor si nici nu va demisiona.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Stiri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.