Festivalul International de Folclor “Muzici si Traditii in Cismigiu”, aflat la cea de-a 6-a editie, se va desfasura de vineri pana duminica in parcul bucurestean, incluzand spectacole, un targ de mestesugari, ateliere de creatie, teatru pentru copii si plimbari cu trasuri si ponei.
Evenimentul se va deschide vineri, cu o parada a costumelor populare romanesti si internationale, care se va desfasura, in intervalul orar 15.00 – 16.00, pe traseul: Ateneul Roman (Piata George Enescu) – Calea Victoriei – Cercul Militar – Bd. Regina Elisabeta – Parcul Cismigiu (intrare Arhivele Statului).
Pe parcursul celor trei zile, evenimentul include spectacole folclorice – concerte ale rapsozilor populari, fanfare, ansambluri folclorice romanesti si internationale, ansambluri ale minoritatilor si comunitatilor nationale, targ de mestesugari – 40 de casute cu obiecte si produse traditionale, o zona gastronomica, ateliere de creatie, teatru pentru copii si plimbari cu trasuri sau pe ponei, informeaza organizatorii, Primaria Municipiului Bucuresti prin CreArT – Centrul de Creatie, Arta si Traditie Bucuresti.
Manifestarile se vor desfasura in Parcul Cismigiu, in intervalul orar 10.00 – 22.00, cu intrare libera.