I-am intalnit la unul dintre evenimentele dedicate artistilor scenei organizate de Ion Antonescu, in noul sau hotel Marshal. Surazatori si indragostiti, eleganti si plini de lumina, sotii Alice Barb si George Ivascu radiaza fericire si incredere, oriunde ar aparea. De aceea am rugat-o pe cunoscuta si iubita regizoare Alice Barb sa ne impartaseasca tainele care o tin alaturi, de atatia ani, langa iubitul sau sot, actorul George Ivascu, director al teatrului Metropolis.
Daca dupa 20 si ceva de ani pot sa-mi admir barbatul langa care stau, langa care am ales sa stau, acesta e un lucru extraordinar de frumos
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Cum ati reusit si cum reusiti sa fiti impreuna si sa va iubiti asa de frumos de atatia ani? Care e secretul?
Alice Barb: In primul rand, va spun cu toata sinceritatea ca ne respectam. In al doilea rand, eu ma gandesc ca daca dupa 20 si ceva de ani pot sa-mi admir barbatul langa care stau, langa care am ales sa stau, acesta e un lucru extraordinar de frumos. In al treilea rand, unul dintre ingredientele reusitei este faptul ca ne vorbim frumos in fiecare zi, in fiecare zi ne spunem pe numele de alint si in fiecare zi ne spunem ca ne iubim si la plecare si cand ne reintalnim. Asta ne face sa ne aducem aminte ca traim niste vremuri foarte speciale, pentru ca suntem unii dintre putinii oameni care au prins trecerea intre milenii. Noi nu suntem doar nascuti in secolul trecut sau intr-o alta generatie, suntem nascuti, pur si simplu, intr-un alt mileniu si am trait aceasta traversare, traim, iata, ideea Apocalipsei anului 2012, toata lumea e agitata, iar lucrurile par fie mai pline de importanta, fie mai lipsite de importanta, dar astfel ne putem stabili adevaratele prioritati.
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Va leaga si preocuparile artistice comune, va uneste aceasta preocupare profesionala? Sau cateodata va incurca…
Alice Barb: Ne unesc preocuparile noastre… Ne uneste faptul ca iubim teatrul foarte mult si eu si sotul meu, faptul ca ne place sa lucram foarte mult, ca suntem trup si suflet, faptul ca aveam aproape aceleasi gusturi, aproape aceleasi pareri, sau cand nu le avem nu ne certam pe chestia asta, faptul ca ne respectam propria personalitate, faptul ca avem discutii, dar ele nu ne indeparteaza unul de altul… Sa nu va imaginati ca viata noastra este doar o dulce poezie si nu ne contrazicem niciodata! Nu, suntem patimasi, pentru ca suntem foarte indragostiti de ceea ce facem! El este foarte pasionat si eu sunt foarte entuziasta si uneori el imi spune „Gurita“ – asta e numele meu de alint – „Gurita nu mai fi asa entuziasta, pe lumea asta nu e asa cum crezi tu“… Si eu ii raspund „Gurita“ – fiindca asta e numele nostru comun de alint – „eu fara entuziasm nu pot trai!”
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Cum ati reusit sa va pastrati entuziasmul de-a lungul vietii?
Alice Barb: Sa stiti ca la nastere fiecare dintre noi a primit un mic zeu din noi. Etimologic, “entuziasm” vine din Antheus, din zeul din noi. Toti oamenii am primit in dar acest mic zeu din noi. Iar eu nu fac nimic altceva decat sa am grija sa nu moara, sa nu se ofileasca, nu vreau sa imbatraneasca… Si el imi zice: „Bine, da-i inainte cu entuziasmul, zbori, viseaza“. Eu sunt o visatoare profesionista, dupa cum vedeti. Si sotul meu construieste, el e constructor.
Atunci cand avem probleme, nu ne mai certam. Pur si simplu se duce fiecare in camera lui si stam pana ne trece. Si atunci nu ne spunem vorbe urate, pentru ca peste ele e foarte greu sa trecem, nu gandim urat, nu facem nimic ce n-ar mai putea sa ierte partenerul.
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Ati trecut inclusiv printr-o despartire, ati divortat si v-ati recasatorit…
Alice Barb: Asa este, toata lumea stie ca asa s-a intamplat. Dar noi reusim sa mergem mai departe impreuna si pentru faptul ca atunci cand, spre exemplu, avem probleme, nu ne mai certam. Pur si simplu se duce fiecare in camera lui si stam pana ne trece. Si atunci nu ne spunem vorbe urate, pentru ca peste ele e foarte greu sa trecem, nu gandim urat, nu facem nimic ce n-ar mai putea sa ierte partenerul. Asteptam sa treaca, si cand ne-a trecut, ne reintalnim din nou si mergem mai departe stiind ca si greutatile astea fac parte din viata si dau farmec momentelor de fericire, altfel n-am avea cu ce sa le comparam. Pe urma, nu suntem invidiosi unul pe celalalt, suntem parteneri. Am puteam sa fim. Si sa stiti ca cunosc in lumea artistica multe cupluri care au fost distruse de aceasta rivalitate absurda intre soti, care mie mi se pare o oroare. Cum sa fii gelos pe partenerul tau de viata ca e foarte bun? E o mandrie! Este absolut extraordinar. Eu ma bucur de fiecare succes a lui George. George se bucura de fiecare succes al meu. Daca ne cerem ajutorul, ne amestecam unii in treaba celorlalti. Daca nu ne cerem ajutorul, nu ne amestecam…
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Dar ati stiut toate formulele astea de la bun inceput?
Alice Barb: Nu, nu… Am invatat sa traim asa. N-am stiut de la inceput. La inceput, in tinerete, relatia noastra era extrem de tumultoasa, noi fiind pasionali amandoi. La baza sunt actrita, nu uitati, traiesc cu intensitate toate emotiile, toate sentimentele. Dar usor, usor, am invatat… Casatoria e o constructie. Am construit acest mod care sa ne dea spatiul de respiratie si de implinire a personalitatii fiecaruia si, in acelasi timp, am construit si posibilitatea unui spatiu comun in care sa stiu ca exista pe lumea asta, in afara de familia mea, un om in care poti avea incredere, care sa stie ca poate sa aiba totala incredere in mine. Omul care are cea mai mare incredere in partenerul lui isi simte spatele asigurat si atunci poate sa plece la lupta cu tot curajul din lume. Asa este el si eu sunt la fel. E foarte frumos la noi in cuplu…
Viata e un cadou pe care l-am primit, un cadou enorm, imens, extraordinar, si irepetabil, care l-am primit. Trebuie sa-l meritam, trebuie sa stim ce sa facem cu el si trebuie sa traim cu bucurie, cu entuziasmul de care vorbeam.
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Aveti, insa, si neimpliniri in cuplu, nu-i asa?
Alice Barb: Singura neimplinire pe care cred ca o stie toata lumea, este faptul ca inca nu avem copii. Dar probabil c-o sa avem, n-am renuntat la aceasta idee, si, cand va fi sa fie, vom fi extrem de fericiti, pentru ca ne vom fi implinit toate visurile. In rest, le-am implinit pe toate pana acum. Suntem sanatosi, Slava Domnului, ceea ce este extrem de important. Facem amandoi nu o meserie, ci mult mai mult de atat, fiindca ne traim pasiunea la maxim, lucram si impreuna, lucram si separat, lucram in foarte multe domenii, cunoastem foarte multa lume si asta e bine. Ne-am dat foc la ambele capete, daca vreti. Si asa ni se pare frumos. Sa traiesti la maxim, sa traiesti intens, sa traiesti ca si cand ar fi ultima zi. Cel putin asta e crezul meu de viata din ultimii ani, dupa ce-am trecut prin niste momente foarte grele, chiar pe langa moarte, sau pe langa moartea prietenilor care s-au dus in ultimii ani. Asa am inteles ca viata trebuie traita ca si cand fiecare zi ar putea sa fie ultima zi.
Viata e un cadou pe care l-am primit, un cadou enorm, imens, extraordinar, si irepetabil, care l-am primit. Trebuie sa-l meritam, trebuie sa stim ce sa facem cu el si trebuie sa traim cu bucurie, cu entuziasmul de care vorbeam. Entuziasm care sper sa nu ma paraseasca niciodata. Si pe care incerc sa-l imprastii in jurul meu…
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Si reusiti?
Alice Barb: Incerc sa dau lumina, incerc sa dau bucurie, incerc sa dau entuziasm celor din jur. Si de fiecare data cand oamenii cu care lucrez primesc acest dar din partea mea, iar unii dintre ei mi-l si intorc, eu sunt un om fericit. Si mi-aduc aminte de una dintre, poate cea mai frumoasa definitie a fericirii pe care am intalnit-o acum cativa ani intr-o carte de intelepciune chineza si care spune asa: „Fericirea inseamna sa ai ceva de facut, sa ai ceva de sperat si pe cineva de iubit“. Si, din punctul asta de vedere, cred ca si eu, si George suntem doi oameni fericiti.
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: Va regasesc aici la o intalnire organizata de domnul Ion Antonescu. Cum v-ati cunoscut?
Alice Barb: Ne-am cunoscut demult cu domnul Antonescu. Noi eram, cred, cei mai tineri invitati care participam la evenimentele organizate de dumnealui, la un moment dat. Si am fost intotdeauna foarte onorati sa participam, am luat parte cred, la toate evenimentele importante din ultimii 5-7-8 ani. Si ne-am simtit intotdeauna extraordinar de bine, chiar extraordinar de bine. Astea nu sunt cuvinte de circumstanta sunt chiar cuvinte foarte adevarate. Si o intamplare foarte frumoasa a fost cand ne-am intalnit la Venetia cu domnul Antonescu. Ne-am intalnit absolut intamplator.
Marea Dragoste/ RevistaTango.ro: La Venetia?!
Alice Barb: Noi am plecat o saptamana de ziua noastra. Suntem nascuti eu de Valentine’s Day, iar George a doua zi. Si ne-am facut cadou o saptamana la Venetia chiar de carnavalul venetian. Nu doar ca aniversati, dar si ca oameni de teatru trebuia sa ajungem acolo. Si cu cine ne-am intalnit in mijlocul Venetiei? Cu domnul Antonescu. A fost foarte placut. Am stat de povesti si ne-am promis sa ne revedem in tara. Asta e o amintire foarte placuta, spre exemplu. Dar sunt foarte multe amintiri placute. Mi-e chiar greu sa selectez una acum.
Ce observ cu tristete este ca suntem din ce in ce mai putini, dar intalnirile acestea sunt din ce in ce mai pretioase tocmai pentru ca timpul trece si unii dintre noi se grabesc sa plece. Atunci aura asta de prietenie pe care reuseste sa o arunce asupra noastra, a tuturor, domnul Antonescu, Maresalul cum ii zicem noi, este foarte importanta. Intalnirile astea au devenit aproape la fel de importante, iertati-mi comparatia, ca si Galele Uniter. Sunt un fel de gale ale prieteniei artistice pentru ca, intotdeauna, toti cei care vin aici vin cu foarte mult drag si sunt tratati la fel. Atunci toata lumea se simte bine. Ar trebui sa ne intalnim poate chiar mai des, daca se poate. Ar trebui sa nu renuntam la aceste intalniri, ar trebui sa nu renuntam la prietenie, la respect, la duiosie. Pentru mine domnul Antonescu este mai mult decat un Mecena, cum ii spunem noi, si nu numai pentru mine, pentru noi toti e un prieten. Uitam ca venim aici la un Mecena. Nu a avut niciodata pretentia de a fi asa ceva. Pur si simplu iubeste teatrul, iubeste oamenii de teatru, ii respecta foarte mult.
