Dan Mihaescu, ultimul interviu: Umorul este un lucru care se invata

Eveline Pauna: Inceputul carierei dvs. se afla la cei 24-25 de ani pe care ii aveati atunci cand ati asistat la o scena in familia unor prieteni, care se certau cand sa-si duca copilul la scoala si spuneau, ba sa nu-si uite cartile, ba sa nu-si uite caietele… in final copilul a uitat ghiozdanul acasa, iar dvs. v-ati intrebat cum ar fi fost daca uitau acasa chiar copilul si acel moment de umor v-a inspirat pentru un scheci pe care dvs. l-ati trimis la „Unda vesela”. Asa este?
DAN MIHAESCU: Da, acolo am debutat, cu scheciul asta, la „Unda vesela”. Pana la urma, dupa toate grijile… uitau acasa copilul! Asa am debutat acolo, apoi am scris la revista „Urzica”… Era singura revista de umor, care avea insa nume notabile. Acolo a fost Baranga redactor- sef, acolo a fost redactor-sef si Musatescu… numai lume buna.
E.P.: Spuneam ca se intampla pe la 24-25 de ani, insa pana atunci nu ati cochetat cu ideea de a scrie, nu va doreati o cariera in aceasta directie?
DAN MIHAESCU: Am facut niste incercari, amuzante, daca vreti. In liceu eram cel care scriam biletele de dragoste… primeam cadou bomboane, ce se dadea… Venea baiatul respectiv si spunea „eu o plac pe… cum facem?!” Trimiteam un bilet pe care il scriam eu, el il copia si, daca avea efect pozitiv eram rasplatit. Astea au fost primele incercari literare, dupa care, in liceu, am scris un roman, „Sinceritate” se numea. S-a pierdut, era scris cu tocul, cu cerneala si profesorul de limba romana l-a pus in biblioteca scolii. Eram, chipurile, autor. Nu mai stiu ce s-a intamplat cu el, nici nu mai stiu cum arata, pentru ca primul roman l-am publicat in 1961.
E.P.: Apoi aveati sa faceti pasul catre radio, daca stiu eu bine. Alexandru Giugaru avea o rubrica si care se numea „Scrisori gasite”. Si dvs. ati vrut sa copiati stilul lui Musatescu, Alexandru Giugaru v-a gasit textul si l-a citit la radio. Asa a fost?
DAN MIHAESCU: Da, am indraznit sa fac si eu o scrisoare, traia Musatescu, eram intr-o relatie foarte buna, eram un pusti si eram foarte mandru ca ma baga in seama si, intr-adevar am avut sansa sa citeasca materialul.
E.P.: Dar cum a ajuns sa-l citeasca? Dvs. l-ati scris si ce s-a intamplat?
DAN MIHAESCU: Eu l-am scris si a aparut in Urzica si un redactor de la Radio a spus ca poate fi un monolog de succes. L-a citit maestrul Giugaru, i-a placut si l-a spus la Radio.
E.P.: Ati avut vreun mentor, vreun om pe care l-ati idolatrizat in perioada aceea, un om care sa va inspire?
DAN MIHAESCU: Vedeti dvs… si chestia asta cu umorul este un lucru care se invata, trebuie sa ai simtul umorului, trebuie sa ai talent, dar dincolo de asta exista niste secrete ca in fiecare profesie. Aveam un prieten, electrician la Savoy, unde, pe vremea aia, colabora Voinescu, Nicusor Constantinescu, niste nume… Nicu, care a fost textierul lui Tanase si mai traia. Lui Tanase ii scriau doi profesori universitari, Durma si Stoicovici. Deci nu era asa…vine cineva si face glume. Ma duceam la repetitiile de la Savoy,stateam undeva sus,intre proiectoare, sa vad cum lucreaza acesti doi maestri, Nicusor Constantinescu si Voinescu cu actorii si cum se naste un spectacol de revista. M-a ajutat foarte mult si, deasemenea, am citit foarte mult si din straini, si de la noi, dar la noi era mai greu ca era cenzura si nu puteai sa iei exact ce ti-ai fi dorit.
E.P.: Stiu ca ati dorit sa deveniti avocat, insa nu ati mai ajuns sa dati examenul de admitere pentru ca un concurs literar, la care ati luat premiul I, v-a intors din drum si v-a schimbat optiunea.
DAN MIHAESCU: Nu numai asta… s-a facut ceva urat atunci la facultate. Am fost pus sa fac, de la UTMo seara literara si eu am gasit acasa, printre cartile mamei mele, o carte, „Cartea verde”, mi se pare, se chema,cu poezii ale lui Pillat. Numai poezii de dragoste . Si… de unde?! De obicei aceste seri literare cuprindeau poezii de Dan Desliu, cu „tovarasul”… cu partidul… acestea erau poezii tandre, de dragoste, foarte frumoase. Si am facut o seara literara doar cu poezii de dragoste. Ce n-am stiut eu era ca acest Pillat era din familia Bratianu. Unul dintre Bratieni era in puscarie, dusman de clasa. Si a inceput o ancheta la U.T.M., despre cine m-a pus, cine m-a provocat, cine mi-a cerut sa fac seara literara…
E.P.: Dar ati regretat ca ati ales acel repertoriu, v-ati gandit peste timp, cum ar fi fost sa faceti Dreptul.
DAN MIHAESCU: Am regretat, ca… nu a fost o chestie de curaj! A urmat…sa ma excluda din UTC si am fost lasat repetent in anul IV, sa ma dea afara cu examenele luate…pedeapsa, abuziv. De unde se vede ca abuzul a fost „copilul” Romaniei din vremuri stravechi. Am avut o iubita atunci, in carte i-am daruit mai multe pagini…
E.P.: Vorbim de cartea biografica?
DAN MIHAESCU: Da, (cartea biografica semnata de Ani Musca). Si fata asta s-a tinut foarte tare de mine.. ma punea sa scriu. Mi-am cumparat masina de scris. Era mare lucru atunci, pentru ca trebuia sa ai autorizatie, si in fiecare an te duceai cu masina de scris la politie si bateai un text, in trei exemplare, nu cu plombagina, ca sa existe probe, daca se gasesc, Doamne fereste, manifeste. S-a tinut asta pana in 1989… ma intreb ce s-ar fi facut acum, cu atatea computere! Si ea se scula noaptea si citea si rupea si arunca la cos… M-a pornit catre drumul asta. O iubeam. Sigur ca nu m-am purtat cum trebuie… Ne-am despartit la un moment dat, nu pentru ca aveam o anumita presa, ci pentru ca era varsta… pentru ca tentatiile din jur erau foarte multe.
E.P.: Dvs. colaborati si la revista „Magazin”, in acea perioada.
DAN MIHAESCU: Am scris un roman foileton acolo, care se numea „Alo, militia!”. Primul film politist a fost tot dupa povestirea mea. La cinema Patria se spargeau geamurile, era inghesuiala mare. Cred ca am stirea intr-un ziar, „Informatia Bucurestiului”.
E.P.: Incepeati sa aveti succes. Cum ati perceput acest succes? Erati constient ca, deja, cuvintele dvs prind putere si pot forma, la un moment dat, o miscare in masa?
DAN MIHAESCU: Mi-a facut placere, pentru ca niste oameni cu care luam legatura spuneau „asta e Dan Mihaescu care a scris…”, pe de o parte, si pe de alta parte, trebuie sa va spun ca mi s-a infrumusetat viata, mi s-a imbunatatit. Se platea bine atunci, nu formidabil, nu puteai sa faci avere, dar nu se compara cu onorariile de acum.
E.P.: Erati platit „la bucata”?
DAN MIHAESCU: La bucata si impozitul era de 2%, indiferent de cum si cat scriai. Deci erai platit onorabil. Sa va dau un exemplu: o carte pe care o scriam era platita cu 40.000 de lei, de catre editura. Acum o platesti tu si nu se vinde…de la inceput sunt bani pierduti.
E.P.: Nu aveti carti in librarii?
DAN MIHAESCU: Nu am carti in librarii pentru ca, deja, au aparut in tiraje mici. Trebuie sa va spun ca niste carti de umor de ale mele, apareau in tiraje de 300.000 – 350.000 de exemplare. Acum, daca cineva scoate o carte in 5.000 de exemplare, zici ca e Shakespeare.
E.P.: Sa ne intoarcem in timp, la primul film politist romanesc, asa cum ati spus, „Portretul unui necunoscut”. Jucau: Octavian Cotescu, Geo Barton, Ioana Bulca… Ce a insemnat acest nou pas in cariera Dvs.? Cand ati vazut filmul?
DAN MIHAESCU:Pentru povestea asta a mea, care a luat premiul I, m-a chemat un director de la Studiourile Buftea – Marin Paraianu se numea si m-a intrebat daca as vrea sa se faca un film dupa povestea mea. Am zis ca as fi onorat. A vazut cum arat…
E.P.: Cati ani aveati?
DAN MIHAESCU: 20 de ani, 20 si ceva… si mi-a zis „Nu vrei sa dai o proba, sa joci unul dintre roluri?” Am dat proba, am fost admis, urmand sa vad ce fac la filmare…dar mi-a fost foarte frica. Si atunci, pentru ca eram prieteni si eram de-o varsta si Cotescu absolvise Conservatorul, a jucat el rolul.
E.P.:Si cum a fost in seara premierei?
DAN MIHAESCU: Eram atunci in amor cu Coca Andronescu, vedeta mare, inainte de „Tanta si Costel” la care eu am fost realizatorul, scrisa de Baiesu. Fara sa stim, eu mi-am facut, pentru premiera aceasta, un sacou dintr-o stofa cum se purta atunci si ea sa-a facut un taior din aceeasi stofa, aceeasi culoare… asta nu mi-a placut la premiera. Si ne-am intalnit cu o familie, ea m-a prezentat „Uitati sunt cu…” Ea era vedeta, era foarte cunoscuta, jucase la National si cand m-a prezentat nu a spus numele, a spus „el este autorul povestii dupa care s-a facut filmul”. Domnul caruia m-a prezentat a zis „Imi pare bine ca va cunosc, domnul Andronescu”.
EP: Dvs. aveati sa deveniti, mai tarziu, seful primului Studio de film publicitar. Se facea acest lucru numai pentru televiziune…
DAN MIHAESCU: Da. Am fost pentru o vreme la emisiunea „Pentru patrie” si am fost dat afara din cauza unor prieteni care au parasit definitiv Romania legal, dar pe vremea aceea era crima sa ai relatii cu astfel de persoane. Datorita unui prieten care fusese si el dat afara de la „Pentru patrie”, dar care se angajase la Recom si Recomul dorea sa faca o sectie de film publicitar pe 16 mm,( televiziunea lucra tot pe 16 mm, mai tarziu a aparut telerecordingul, pe urma magnetoscopul) m-am angajat. Urma sa facem o sectie de film publicitar. Nu exista sediu, am reusit sa intram la o cladire in ruina, vizavi de fostul restaurant Cismigiu. Era o hala imensa ?i am facut pereti din panza de sac, ca nu erau bani. Am inceput sa adun utilaje de la televiziune – niste aparate de filmat rusesti, de la Studiourile Buftea, proiectoare la care ei renuntau, pelicule expirate „orwo”(R.D.G.)… dar am fost destept, pentru ca posturile pe care le-am avut acolo in schema le-am impartit in doua. Am luat doi operatori pe un post de televiziune, care faceau si ei un ciubuc – veneau cu aparatele lor si uneori si cu pelicula. Am luat cele mai bune monteuze de la televiziune… Pentru ca toata afacerea era de stat, fara nicio pungasie. Si am facut filme, unul a luat si premiu, in Cehoslovacia, cu Pepsi. „Pepsi-avant si energie”, ca aparuse Pepsi la noi. Dar, pana sa facem rost de toate sculele acestea a durat un timp. Am reusit sa dau tarifele de la Buftea si veneau actorii mari. Piersic, de pilda, a facut reclama cu Tatiana Iekel, sotia lui de atunci, la un deodorant. „Ideal” se numea. Se platea ca la Buftea, 800 de lei pe ziua de filmare. Ziua de filmare la mine insemna 10 minute. De exemplu: isi facea un nod la cravata si spunea „Select, o cravata de efect”. Atat. ?i lua 800 de lei.
E.P.: Dar in Televiziunea romana cand ati intrat? Stiu ca trebuia sa va angajati la Actualitati, nu la Divertisment.
DAN MIHAESCU: Am vrut sa ma angajez la Actualitati, dar, la un moment dat, se pornise foarte bine cu studioul acesta de film publicitar… undeva m-am incurcat. Am facut rost de toate, de platou improvizat, de pelicula, de proiectoare… ce n-am stiut eu? Developarea. 16 mm nu developa decat Televiziunea, care nu avea voie sa lucreze cu altcineva. Si atunci… la o cooperativa, plateam developarea, prin virament. Eram bine instalat acolo, eram un fel de directoras al studioului de film, aveam si o masinuta, un Moskvici care era pentru filmari, am angajat si doi regizori pe jumatati de norma. Unul dintre ei, Tudorel Popa, celebrul „Paganel”, Octavian Sava, un prieten de-al meu, cel care, impreuna cu Virgil Stoenescu, a scris „Nota zero la purtare”. Televiziunea era o jucarie noua, proaspata, foarte interesanta. M-am dus sa dau concurs si post era doar la Actualitati. Pai, eu la Actualitati!? Ei… odata angajat la televiziune te dadea apoi la alt departament, dar sa fii pe schema.
E.P.: Si ati fost angajat cu carte de munca.
DAN MIHAESCU: Am fost angajat cu carte de munca. La concurs am vrut sa „rup” si eu am ales subiectul. Am vorbit cu un operator excelent, Ovidiu Druga si am plecat in Delta. La un rasarit de soare, filmam un dragor care pleca la munca. Incepeam romantic…spuneam ca „in fiecare dimineata un om porneste catre draga lui” si fond muzical de „love story”. Si l-a vazut Tudor Vornicu si a zis „dati-l la Varietati, ce-mi trebuie mie asta!?”
E.P.: Tudor Vornicu… despre care se spune ca a lasat discipililor sai un principiu: in primele 30 de secunde ale unei filmari poti sa-ti castigi telespectatorii. Daca nu i-ai captivat in aceste 30 de secunde, i-ai pierdut. Asa este?
DAN MIHAESCU: Asa este. Dar el mai avea ceva foarte frumos… sigur asa cum este peste tot si cum se intampla si astazi, el ne intreba dupa emisie, sambata si duminica, despre cum a fost emisia. Uneori indrazneam sa spun ca a fost mai slaba si el o chema pe secretara redactiei noastre si ii spunea: „Viorica, sambata viitoare face domnul Mihaescu o emisie bomba. Rupe! Daca asta nu a fost buna, faci tu una si ne dai o lectie”. Deci, nu te lasa doar sa critici, fara sa incerci sa faci tu mai bine.

Cand deschid agenda telefonica, am in fata un cimitir

E.P.: M-a impresionat cand spuneati ca „ la un moment dat, cand deschid agenda telefonica, am in fata un cimitir”.
DAN MIHAESCU: Asa este.
E.P.: Eu m-as gandi la Toma Caragiu, la Alexandru Bocanet, la Valeriu Lazarov… Haideti sa rememoram cateva amintiri pe care le aveti alaturi de acesti oameni.
DAN MIHAESCU: Da… vreau sa va spun ca Toma a avut o presimtire foarte ciudata. In februarie 1977, spre sfarsitul lunii, eram cu el la Capsa si mi-a spus: „Ma, am inceput sa tin la tine, vreau sa facem un film impreuna”. Ii scrisesem, impreuna cu Grigore Pop, monologul final din „Actorul si salbaticii” si i-am spus ca astea sunt vorbe si ca „eu nu am nici o poza cu tine, sa ma laud si eu la lume cu Caragiu”… A scos dintr-un pachet de tigari Dunhill, staniolul si a scris: „Daca posteritatea se va intreba cine a fost cel mai bun dintre prietenii mei, te rog sa arati hartia aceasta-Toma Caragiu”. El m-a numit cel mai bun prieten al lui. Sigur ca ma onoreaza si spun asta mereu. Nu ma satur sa o spun pentru ca nu e putin lucru sa te lauzi cu prietenia lui. Ce se intampla cu agenda pe care am deschis-o?! La comedie a fost un macel… Birlic, Giugaru, Amza, Cotescu, Toma, Bibanu, Banica, Braila… asa o tinem o saptamana, Calinescu, Tomazian… Nu stiu de ce si cum s-a intamplat cu oameni in plina putere, mi se pare ca au plecat prea devreme!
E.P.: 4 martie 1977 – erati la seviciu… avea sa fie cutremurul devastator care a omorat atatia oameni si in Bucuresti. Toma Caragiu era acasa si la el in vizita era domnul Alexandru Bocanet. Am inteles ca domnul Bocanet n-ar fi trebuit sa se afle in acea locatie si ca erati invitat dvs. Cum va amintiti, cum s-a intamplat?
DAN MIHAESCU: Aveam un spatiu de emisie la televiziune si trebuia sa stau pana la 8 si jumatate. Toma m-a sunat ca vine un regizor la el „pentru un nou film si mai vin doi tineri care vor sa-i cunun eu si pe care vreau sa-i cunosti si tu”. Se pare ca ei, tanarul si logodnica lui, au murit la usa, in casa scarii. Eu am spus ca nu pot veni pentru ca stau la seviciu pana la ora 8 si jumatate, nu sunt nici cu masina si am o intalnire , o premiera cu o gagicuta de 24 si pot veni dupa ora zece. Am plecat cu un coleg de-al meu, Gheorghe Marian, care era cu masina. Mai era si Grigore Pop si, la Piata Romana, i-am spus sa mergem pe Magheru, pana la Mihai Viteazu, sa ma duc la Toma. El a spus ca o ia pe Stirbei Voda si se duce in Drumul Taberei. Grigore Pop mergea si el acasa. Atunci eu am plecat sa ma intalnesc cu copilita aceea, dupa care a inceput nenorocirea ceeea de cutremur. Eu am avut senzatia de apocalipsa, am iesit pe bulevard, cazuse Casata, la etajul 6, mi se pare, era Melania Carje langa un perete, cu un copil in brate. A avut o reactie inversa, in loc sa iasa cu copilul din apartament s-a dus spre peretele din fundul apartamentului si acolo a ramas pe o bucata de zid. Am luat-o pe bulevard… Scala cazuta, Dunarea – o nenorocire, era praf totul. Am crezut ca e sfarsitul lumii. Ma gandeam la mama, in Floreasca, la blocurile noi care s-au facut moloz. Am trecut prin Piata Victoriei, cazuse si blocul unde era cofetaria Nestor… Am avut senzatia ca s-a ales praful de tot.
E.P.: Si cand ati aflat ca prietenul Dvs…
DAN MIHAESCU: Intai am vorbit cu Besoiu care, mi se pare, era chiar director la Bulandra si care credea ca Toma era la un prieten, director la un C.A.P, aproape de Butimanu. Toma nu era acolo, nu era dincolo si am inceput sa numaram absentii. Disparuse Bocanet. Titus Munteanu il astepta pe Toma care ii spusese sa puna de o cafea ca pleaca spre el, dar Toma inca nu ajunsese.
E.P.: Deci trebuia sa ajunga la Titus Munteanu ?
DAN MIHAESCU: Da, la Titus Munteanu…ceea ce inseamna ca s-a intalnit cu Toma, intamplator, pe strada si pentru ca Toma nu suporta sa stea singur l-a invitat la el sa mai stea de vorba. Dar s-a intamplat nenorocirea asta… Daca ramaneau in casa (el si Bocanet) si nu plecau, nu se intampla ce s-a intamplat pentru ca, de exemplu, catelul a scapat neatins. In apartament a cazut un raft. Atat! Daca nu ieseau la usa nu aveau nici zgarieturi. O batrana de deasupra a fost scoasa de pompieri cu scara. Dar va spuneam ca Toma a avut o presimtire pentru ca atunci cand mi-a scris biletul acela cu amintirea despre el, eu l-am intrebat „Care posteritate ma, ca voi machedonii traiti 100 de ani”. El mi-a raspuns: „Plec repede, Mihaiescule, ai sa vezi tu ca plec repede!”. Era sfarsitul lui februarie atunci si pe 4 martie Toma n-a mai fost.

Cum a salvat arhiva TVR-ului…
E.P.: Insa Dvs. vi se datoreaza arhiva pe care o are acum Televiziunea Romana cu Toma Caragiu pentru ca, in 1988, la TVR se faceau restructurari. Era perioada aceea in care se facea economie si toate benzile filmate trebuiau regandite si redistribuite. Peliculele care purtau emisiunile de divertisment trebuiau sa fie sterse. Se pastrau numai cele cu inregistrarile cu Nicolae Ceausescu. Dumneavoastra ati luat filmele si inregistrarile cu Toma Caragiu si ati scris pe caseta „vizita tovarasului Nicolae Ceausescu in judetul Alba”…
DAN MIHAESCU: Stiti bine, foarte bine, ma si mir…sunteti mai puternica decat SRI-ul…
E.P.:Vreau sa-mi spuneti insa, cum se face ca ati putut face acest lucru, la granita cu legea, intr-o noapte, in cabina de montaj a Televiziunii Romane. Probabil ca mai stia cineva de acest lucru…
DAN MIHAESCU: Va spun cum a fost. Nu se mai importau benzi si trebuia sa le folosim pe cele pe care le aveam imprimate. Ni se cerea sa stergem emisiunile care nu sunt importante. Divertismentul trebuia sters tot. Nu se stergeau vizitele tovarasului si Plenarele, care insemnau (pentru cei care cereau stergerea benzilor) istorie. „Comicariile” trebuiau sterse. Si atunci au inceput sa stearga bezmetic, intr-o prostie.
E.P.: Atunci s-au pierdut multe inregistrari de valoare!…
DAN MIHAESCU: Da…eu am avut, de exemplu, inregistrari de valoare cu Toma si Marin Moraru, „Caldura mare” a lui Caragiale. Absolut senzational! S-a sters…si mai multe monologuri celebre sterse pentru care era sa fiu dat afara… Se zicea ca ne platesc „ca sa-l jignim pe Ceausescu?!”. Si Vornicu m-a intrebat cum am putea face sa „salvam ce mai e cu Toma, ca astia sterg tot”.
E.P.: Asadar, Tudor Vornicu v-a ajutat in acest complot al Dvs…
DAN MIHAESCU: Da,eu nu mai aveam cum sa montez, sa beneficiez de spatiu in televiziune, eram scos. S-a zis ca nu mai e nevoie de umoristi, se facea numai „Omagiu tarii”. Singura emisiune de ras asta era si „Omagiu iubitului conducator”. Atunci Vornicu mi-a spus sa salvam ce a mai ramas, a vorbit cu inginera Viorica Musat si ea s-a oferit sa stea cu mine o noapte, sa transpunem dupa banda ampex pe beta si sa pastram caseta. Era mult de munca, se murdareau capetele, trebuiau sterse mereu ….
E.P.: 118 minute ati reusit sa salvati, pana in anul 1989. Dupa Revolutie a venit un alt ordin la TVR si anume sa se stearga casetele cu tovarasul Nicolae Ceausescu pentru a musamaliza actiunile anumitor realizatori ai televiziunii de atunci…
DAN MIHAESCU: Stiti precis atatea lucruri incat banuiesc ca am avut telefonul ascultat… Nu se poate sa le stiti pe toate…
E.P.: Dvs. v-ati grabit atunci spre arhivele TVR si ati spus: „Caseta pe care este consemnata vizita tovarasului in judetul Alba” este de fapt o caseta valoroasa, cu Toma Caragiu.
DAN MIHAESCU: Da, am salvat 118 minute cu Toma si am scris pe caseta „Vizita tovarasului…” A venit Revolutia si niste tovarasi, care apoi au devenit dizidenti, desi la TVR s-a inventat „ Secolul lui Pericle, Decenii de-mpliniri marete…” niste colegi de ai mei au inventat linguseli de acestea. Ca sa nu se vada realizatorul de atunci umblau sa le stearga acum. Vornicu nu mai era, murise in aprilie si eu am mers repede le televiziune si am spus sa nu stearga vizita lui Ceausescu in Alba ca era altceva pe ea – Toma Caragiu. Si asa afost salvata si apoi transpusa pe Beta.
E.P.: In 1988 ati fost dat afara de la TVR pantru ca se spunea ca aveti un copil in strainatate. Este adevarat?
DAN MIHAESCU:Este adevarat. Aici lucrurile sunt incurcate pentru ca eu m-am insurat la 19 ani si va spun sincer si de ce. Pentru ca nu-i dadea voie mama-sa cu mine la cinema. Am zis sa le dau o lectie si am luat-o de nevasta. N-a durat casnicia, era o copilarie. S-a nascut un copil, ea mi-a contestat atunci paternitatea, la tribunal. A argumentat ca in perioada aceea nu mai eram impreuna, eram despartiti, a infiat copilul cel care a sustinut ea ca este tatal real al copilului… A plecat demult in strainatate. Eu am dat pensie alimentara si dupa ce a plecat. Schimbam bani la stewardese ca sa-i dau, lucrurile apoi s-au racit, ea a murit apoi. Situatia asta e foarte neclara…dar despre tatal unui copil cel mai bine stie mama. Iar mama a spus ca nu sunt eu.
E.P.: Sigur, insa acest lucru v-a costat enorm sufleteste pentru ca revelionul din 1989 v-a prins, nu in ograda televiziunii romane, ci acasa si stiu ca echipa de atunci, pentru a va dovedi ca va este loiala, v-a trimis desfasuratoarele cu programul care avea sa fie.
DAN MIHAESCU: Vornicu a facut asta. Desfasuratorul programului de Revelion trebuia sa fie aprobat de Comitetul Central al Partidului Comunist. Sigur ca noi mai minteam acolo, puneam niste titluri de emisie… „Tara in sarbatoare” si de fapt insemna un show de divertisment. In 1989 nu am mai participat la realizarea acelui scenariu, nu mai eram in echipa…
E.P.: Era pentru prima data cand vi se intampla asta in mai bine de 20 de ani !
DAN MIHAESCU: Prima data in 25 de ani… si a venit soferul trimis de Vornicu si mi-a adus sumarul, pe care il am si acum pastrat si pe care Vornicu a scris „ Maestrului Dan Mihaescu-Omagiu”, adica sa ma simt alaturi de ei.
E.P.: A?i revenit in Televiziunea Romana in 1991, ca redactor-sef la sectia Divertisment.
DAN MIHAESCU: Eram in spital, cu hernie de disc. Revelionul din 1990 a fost catastrofic, pentru cel din 1989 nu a avut nimeni pretentii… S-a renuntat la programele traditionale, cu toti comicii, cu toti interpretii valorosi de muzica usoara, de muzica populara. S-a facut o chestie prea moderna pentru atunci. Erau disperati si Razvan Teodorescu a fost cel care m-a invitat sa preiau redactia de divertisment.
E.P.: Dar in functia de redactor sef la Divertisment ati stat doar trei luni. De ce?
DAN MIHAESCU: Eu i-am spus lui Razvan Teodorescu ca nu am calitati de manager, calitati de sef… Eu cu baietii astia fusesem mereu impreuna si nu aveam cum sa fac pe seful. Dar, ca sa salvam toata povestea, eu am propus sa ma ocup de primul program de Craciun, program mare, de doua ore, de Revelion si de programul de Paste – o alta premiera le televiziune, dupa care sa raman doar realizator. Daca nu se poate, o sa plec. Am facut programul de Craciun, a fost un succes mare cu niste materiale cu totul si cu totul deodebite. Am fost premiat si pentru programul de Revelion. Si emisiunile pentru Paste au fost foarte frumoase. Mi-am dat demisia ?i mi-a spus ca nu se poate…
E.P.: De curand s-au tot reeditat materiale din arhiva de aur a Televiziunii Romane… Din afara s-ar spune ca acest lucru v-a imbogatit. Ati primit bani pe drepturile de autor pentru toate materialele, de exemplu pentru „TVR-50”, sau tot ce s-a distribuit impreuna cu ziare de tiraj national?
DAN MIHAESCU: Domnisoara, se intampla ceva de neinteles, ceva foarte urat. Am numarat din reluarile de la televiziune, cam din zece reluari, doua erau ale mele. s-au scos DVD-uri cu Toma, cu Bibanu, cu Piersic, cu Banica, cu Stela si Arsinel. La toate eram unul dintre autori si regizori. Mi s-a oferit o data la Caragiu trei milioane vechi si s-au vandut 850 de mii de discuri… dupa care nu mi s-a mai dat deloc. Care este solutia? M-am dus o data la CopyRo, care tine de Uniunea Scriitorilor, s-a facut o interventie, ORDA m-a trimis la politie. Politia a spus ca e o chestie de contract, de dosar civil. Mi s-a spus, pana la urma, cinic, sa ii dau in judecata ca „esti un om in varsta si cat dureaza procesul dumneata, intre timp, dai coltu’ ”. Deci aceasta barbarie se intampla si nu numai cu mine, nu sunt singura victima. Adica, cine vrea, fura aceste materiale. De pilda, niste televiziuni mai obraznice scriu pe ecran „sursa youtube”. Pai e lege… la youtube nici nu ai voie sa descarci, ai voie sa vezi tu acasa, nu am voie sa copiez si s-o dau sa fie vazuta, dar mai ales sa dau pe programele de televiziune. Este lege, dar cine respecta vreo lege in tara asta?
E.P.: Dar de ce nu lucrati la TVR acum si lucrati la un post comercial?
DAN MIHAESCU: Pentru ca televiziunea romana s-a despartit de mine pentru ca…. mi-a facut un contract pe trei ani, mi-a cerut exclusivitate si asa a fost sa fie…
E.P.: Va e dor de culoarele televiziunii, de platourile de filmare, de liftul in care, in fiecare dimineata se intalnesc realizatorii si are loc o mica sedinta de sumar? Va e dor de locurile acelea?
DAN MIHAESCU:Va fac o confidenta. Am trecut adesea cu masina pe acolo, nici nu am intors capul! Eu am lucrat 40 de ani acolo, nu m-a mai interesat… S-au intamplat niste lucruri asa de urate, nu numai cu mine, cu institutia care s-a dus asa de tare in toate directiile, politic, calitativ, profesionist. Pentru o fotograma eu nu dormeam noaptea de griji, acuma nu conteaza, ati vazut cum fluiera sunetul, cum joaca imaginea…
E.P.: Domnule Dan Mihaescu, fericirea dvs, „are picioare lungi, e mai mica cu 24 de ani decat mine, o cheama Simona, e nevasta mea de acum 20 de ani si pentru urmatorii 30”. Gresesc?
DAN MIHAESCU: 21 de ani! Am stat impreuna 7 ani la inceput, pentru ca, fiind asa de tanara, am fost convins ca nu o sa stea cu mine. Au trecut 21 de ani si nu mai e nici ea foarte tanara. Ne-am inteles foarte bine!
E.P.: Este fericirea dumneavoastra?
DAN MIHAESCU: Da, este fericirea mea si n-am stiut ca poate fi asa de bine insurat. Nu mi-a placut niciodata institutia asta, sunt insurat a treia oara, a doua oara am fost insurat cu Doina Patrichi, Doina Andronache, balerina, dar cum au mers lucrurile cu actuala mea sotie, cum se poarta si cum s-a purtat ea cu mine… Mi-a schimbat optica despre casatorie, despre familie. Dumnezeu s-o tina!
Octombrie 2011