Laura Coroianu este, probabil, cel mai cunoscut nume din zona organizarii de evenimente si cea careia ii datoram multe dintre bucuriile noastre artistice memorabile din ultimii ani. Acum, pe 25 aprilie 2013, Laura Coroianu il aduce pe Mark Knopfler in Romania, pentru un concert ale carui bilete s-au vandut integral in primele ore de la punerea lor in vanzare… E inca o dovada ca femeia care a creat Emagic in Romania, impreuna cu sotul si partenerul sau, Guido Janssens, este un profesionist absolut admirabil, fiind, in acelasi timp si mama devotata a unui baiat frumos de 8 ani, care poarta numele Ion Luca, preluat de la scriitorul favorit al mamei sale, Caragiale.
Alice Nastase Buciuta: Faci o meserie pentru care nu exista, cel putin in tara noastra, niciun fel de traditie sau de scoli… Si nici compania ta nu este de foarte multi ani pe piata din Romania.
LAURA COROIANU: E o meserie relativ noua in toata lumea. Daca stai sa te gandesti, concertele au inceput sa apara si, odata cu ele, promoterii adevarati de concerte, prin anii ’60. Asadar se poate spune ca nu este o meserie foarte veche nicaieri in lume. Iar noi am deschis Emagic in Romania in 2005, si in 2006 am organizat celebrul concert Depeche Mode pe vechiul stadion Lia Manoliu, actuala Arena Nationala.
Iar inainte de asta ai fost pentru cativa ani plecata din tara…
LAURA COROIANU: Am plecat in 1996 din tara. M-am indragostit lulea de un belgian pe care l-am cunoscut la Cannes, facand business pentru Cerbul de Aur, pe care-l organizam in vremea respectiva, si am plecat val-vartej dupa el, in ’96, in Belgia, dupa care am ajuns in Olanda. Am stat aici 10 ani, dar am venit inapoi in Romania in 2005, tocmai pentru ca am gasit o gramada de oportunitati, ni s-a parut ca sunt foarte multe lucruri de facut, lucruri care nu mai fusesera atinse. Piata concertelor era o piata virgina in momentul respectiv. Si, culmea, sotul meu a fost dintotdeauna indragostit de Romania si este in continuare. In opinia mea, e mai patriot decat majoritatea romanilor pe care-i cunosc. Daca te apuci sa vorbesti cu el despre Romania, pur si simplu iti poate vorbi ore in sir despre cat de frumoasa e tara asta si cat de mandri ar trebui sa fim de ea, despre cum ar trebui sa ne ocupam de ea, mai bine decat ne ocupam in momentul de fata.
Tu pentru ce meserie te pregateai? Ce studii ai facut?
LAURA COROIANU: Am facut Limbi Straine – engleza principal, cu rusa secundar. Si ma pregateam sa devin profesoara de limba engleza. Am inceput facultatea pe vremea lui Ceausescu si am terminat-o exact in primul an dupa Revolutie. Dar s-a nimerit ca, exact atunci, in primele zile din decembrie, la inceputul Revolutiei, pe 22, 23 decembrie, sa fiu contactata prin facultate de catre o echipa de la BBC News, care avea nevoie de translatori. Facultatea m-a recomandat pe mine si eu am inceput sa traduc, si vreo 6 luni de zile am tot tradus pentru BBC News… Pe vremea aceea nu se puteau face transmisii foarte usor. Ei aveau un studio de montaj instalat la Intercontinental, de acolo trebuia sa pleci cu caseta, sa te duci la TVR, la departamentul lor de satelit sau ce era pe vremea aia. Si tot timpul faceam drumul asta. In fiecare zi ma duceam sa transmit bucatica de stiri care pleca de la Bucuresti. Ei, si intr-o buna zi, am nimerit langa o gramada de fete foarte frumoase, foarte pavoazate, minunate, si am intrebat pe cineva de acolo: cine sunt domnisoarele astea? Sunt pentru concursul de prezentatoare. Si m-am gandit ce interesant o fi… Si tipul respectiv s-a uitat la mine si mi-a spus: da’ de ce nu te inscrii si tu? Mi-a fost jena, m-am gandit: de unde pana unde sa fac eu asa ceva? A doua zi, insa, din nou venind cu caseta celor de la BBC, am nimerit la partea a doua a concursului. Si tipul respectiv, un tehnician, un om foarte dragut, a insistat. A zis: daca tot ai venit din nou, de ce nu te duci si tu? Am intrat, am dat o proba cu Cristian Topescu, m-am emotionat teribil, dar am reusit sa citesc ce texte mi-au dat si peste o saptamana m-a sunat chiar el si mi-a spus: „Buna, Laura, eu sunt Cristian Topescu”… Iti dai seama ca am cazut de pe scaun. Si a continuat: „Sambata sau duminica asta prezentam impreuna Videomagazinul”. Din momentul acela am devenit colaboratoare la TVR… Vreo sase luni de zile am prezentat tot felul de programe, pana mi-am dat seama ca jobul asta nu era pentru mine. Eu eram mai degraba omul din spate. Mie imi placea sa scriu materialele, sa ma duc sa fac reportaje. Asta mi se parea mult mai interesant decat sa fiu in studio si sa citesc niste texte pregatite de altii. Dupa sase luni de zile am dat un examen pentru un post de redactor in Departamentul de divertisment de pe vremea aceea, am intrat in TVR si am inceput sa fac niste emisiuni muzicale. Dar la un moment dat, cei din TVR s-au hotarat sa reinventeze Cerbul de Aur. Aveau nevoie de cineva care sa ia legatura cu artistii si in primul rand care sa vorbeasca foarte bine engleza. S-a intamplat ca eu sa fiu acolo la momentul potrivit…
Si asa a inceput totul, cu Cerbul de Aur…
LAURA COROIANU: Asa am inceput sa fac parte din colectivul Cerbului de Aur. Eram vreo 5-6 persoane de baza, directorul Festivalului era Dumitru Morosanu, producatoare era Mariana Soitu, regizoare era Doina Anastasiu, iar eu eram cea care tinea legatura cu artistii, impreuna cu colegul meu, Mihai Godoroja, care era la randul sau implicat pe partea asta. Si uite asa, din ’92 am reinventat Cerbul de Aur. E un mare, mare pacat ca nu s-a mai tinut. Era o traditie care, daca tot a fost reinventata, trebuia continuata si respectata. Ultima editie cred ca a fost in ’97, dupa ce-am plecat eu. A luat apoi o pauza de vreo patru ani de zile, dupa care nici nu stiu ce s-a mai intamplat pana in 2002 cand noi, eu si sotul meu, deja infiintaseram firma noastra de concerte in Olanda si incepuseram sa primim telefoane: “ne aduceti si noua artisti la Cerb, la Bucuresti?” Ne-am intors atunci in Romania, i-am adus pe Joe Cocker, pe Ricky Martin, care a zapacit toate doamnele din Piata Sfatului, cu un concert absolut senzational, pe Pink, pe care am adus-o ulterior si la B’estfest. Cam asta a fost parcursul: intai profesorat, dar n-am apucat sa predau decat in practica pedagogica, dupa care am sarit direct in TVR si am continuat cu evenimente, concerte, pe aceeasi filiera…
Unde l-ai cunoscut pe sotul tau? La Cannes?
LAURA COROIANU: La Midem, festivalul de muzica ce se tine la Cannes, un eveniment unde vin toate casele de discuri, toata lumea care are ceva de impartit cu industria muzicala: manageri, artisti. Sunt foarte multe intalniri, concerte, conferinte, e un loc foarte interesant si bun pentru afaceri cu muzica. Acolo ne-am intalnit. E o poveste foarte frumoasa. A fost o dragoste la prima vedere.
Exista dragoste la prima vedere?
LAURA COROIANU: Da. Exista. Eu eram cea mai sceptica persoana de pe planeta. Daca imi spuneai chestii din astea iti radeam direct in nas. Dar in seara aceea cand am ajuns la Cannes, intr-o sala cu 2000 de oameni, era o petrecere de deschidere, era ceva fabulos, cantau 15 formatii in 15 camere diferite, era o nebunie intreaga, iar eu am simtit doi ochi care pur si simplu ma ardeau. Si m-am trezit ca ii zic unui necunoscut, care era la 20 de metri, “Hello”… Si el s-a luat dupa mine si pur si simplu am inceput sa vorbim, iar in 10 minute eram deja cei mai buni prieteni din lume. A fost un moment pe care ni-l aducem aminte mereu.
El cu ce se ocupa?
LAURA COROIANU: Pe vremea aceea cred ca inca era director la EMI Publishing Benelux, deci era un tip cu foarte mari contacte in industria muzicala. S-a nimerit bine, pentru ca prin el am adus si niste artisti in perioada ’95-’96, la Cerbul de Aur. Dar, pana la urma, dupa ce-am ajuns in Olanda, fiindca in ’97 am plecat din Belgia si ne-am stabilit in Olanda, intr-un an sau doi ne-am inceput propria noastra companie ce se ocupa tot cu concerte si evenimente speciale.
Dar ce ai facut atunci, dupa ce v-ati cunoscut? L-ai cunoscut pe sotul tau acolo si te-ai intors in tara…
LAURA COROIANU: M-am intors in tara, dar dupa ce l-am cunoscut, la o luna, doua, mi-am dat seama ca asta este calea, vreau sa fie barbatul vietii mele si vreau sa fiu alaturi de el. Si am lasat tot. Lumea la momentul respectiv mi-a spus: „Vai, dar cum? Esti complet zapacita la cap, cum se poate sa lasi o cariera?“. Intre timp devenisem producator la Cerbul de Aur, pe vremea aia era o chestie importanta, nu era decat TVR, nu erau 15.000 de televiziuni, cum sunt acum. „Cum poti sa pleci?“, ma intrebau toti. Dar cand iubesti pe cineva atat de mult, poti sa pleci. Si-am plecat. Si nici nu m-am gandit ce-o sa fac, nici nu mi-a trecut prin cap exact ce-o sa fie, mi-am zis ca lucrul cel mai important, si in continuare cred cu tarie asta, e familia. Oricat de fantastica e activitatea profesionala pe care o depui, care se poate schimba de nu stiu cate ori in viata, oricum, cea mai importanta ramane familia.
Si v-ati casatorit atunci?
LAURA COROIANU: Ne-am casatorit in ’96, la un an si opt luni dupa ce ne-am cunoscut. Eu, intamplator, in perioada respectiva nu eram in Bucuresti, un an de zile am fost in Montreux, la un masterat in management de televiziune. Castigasem o bursa Soros si TVR mi-a dat voie sa ma duc, cu conditia sa particip la targurile astea, dar sa ma ocup si de artisti. De aceea a trebuit sa ma duc la Cannes, ca delegat din partea TVR. Faceam naveta atunci. O data la doua saptamani el venea de la Bruxelles sau luam eu trenul si ne intalneam la Paris, la jumatatea distantei. Era foarte romantic. Si dupa ce s-a terminat masteratul, am revenit la TVR, am mai facut inca doua editii de Cerb, ’95 si ’96, iar in noiembrie ’96 am plecat.
Ai plecat bucuroasa?
LAURA COROIANU: N-am plecat cu inima indoita la momentul respectiv. Evident ca totdeauna mi-a fost dor de tara si am venit de multe ori, in fiecare an veneam sa-mi vad familia, prietenii, dar pentru ca el s-a indragostit foarte tare de Romania, decizia de a ne intoarce a fost foarte usor de luat. De fapt, el a insistat foarte tare. Iar de atunci am pus la cale cateva evenimente, unele mai mari, altele mai mici, dar de care sunt la fel de mandra. Ne-am intors in 2005, in toamna, deci se faceau fix 10 ani de la plecare. Si de-atunci incoace o tinem cu tot felul de evenimente. Printre cele mai mari au fost Red Hot Chili Peppers, Lady Gaga, Shakira, Sting, Madonna. In fine, sunt evenimentele care au avut cea mai mare vizibilitate. Dar am facut si foarte multe spectacole mai mici, la Sala Palatului, de exemplu, care mie mi-au placut.
Care dintre ele ti-a placut foarte mult?
LAURA COROIANU: Am facut Chris Rea – un concert absolut extraordinar care a mers direct la sufletul spectatorilor. Nu toata lumea stie, dar el are un cancer foarte grav, de pancreas. Nici nu stiu cum il poate duce pe picioare de atatia ani de zile. E fantastic. Acest om este un exemplu absolut de curaj. De aceea merge cu bucatarul lui, care-i gateste niste mancaruri de regim foarte, foarte speciale. El n-are voie sa manance decat cateva lucruri si gatite cum trebuie. E un om cu griji, cu necazuri. L-am urmarit atunci si abia in momentul in care s-a urcat pe scena s-a transformat in artistul pe care il cunosteam. Inainte, in backstage, era un om apasat de dureri, parea aproape terminat, dar cand s-a urcat pe scena parca s-a pogorat o aura divina asupra lui, a devenit stralucitor si, doua ore, fara intrerupere, asa a fost… Mie imi plac concertele de la care lumea pleaca cu zambetul acela aproape natang, de fericire, de bucurie, iar pentru mine cred ca asta e cea mai mare satisfactie. Lucrul asta conteaza chiar mai mult decat faptul ca un concert e profitabil sau nu. Chiar daca nu e profitabil, in momentul in care vad ca oamenii ies de la evenimente sau ii surprind in timpul concertului cu zambetul ala fantastic pe fata si stiu ca le-am oferit o amintire pentru tot restul vietii, asta e un cadou perfect pentru mine.
Unde stai in timpul concertelor?
LAURA COROIANU: Daca sunt concertele mari, de exemplu, pe stadion sau in Piata Constitutiei, fac trasee ca sa verific ce se intampla cu publicul. Nu stau doar la mine in birou, in spatele scenei. Trebuie sa controlez ce se intampla peste tot.
Lamureste-mi, te rog, si nedumerirea mea si a atator altora, legat de ce s-a intamplat acum, vara asta, cu Lady Gaga… De ce i-a fost rau? Ca toata lumea a speculat in toate felurile, ca a vomitat, ca se-mbatase, tot felul de rautati.
LAURA COROIANU: Nu, Doamne fereste, nici vorba! Ea este foarte, foarte emotiva si intotdeauna inainte sa se urce pe scena are niste emotii fantastice. Asta am inteles de la oamenii din jurul ei. Si in acelasi timp este foarte posibil sa fi mancat ceva care sa-i fi picat prost. Nu noi i-am pregatit mancarea, a venit cu bucatarul ei, el a facut cumparaturile, el a gatit, noi nici macar n-am stiut ce-a mancat. Pur si simplu i-a fost rau, la sfarsit, saraca, era absolut sfarsita. Dupa aceea, cand ne-am intalnit in cabina ei din backstage, se vedea ca nu se simtea deloc bine. Dar ca un artist profesionist de mare clasa, a dus spectacolul pana la sfarsit. Chiar asa cum a spus si ea pe scena, cu gura ei, a vomat la un moment dat, apoi s-a intors si a fost totul OK. Asa fac artistii mari. The show must go on!
Lady Gaga e draguta sau e fitoasa, e nesuferita?
LAURA COROIANU: Nu, e foarte draguta, extrem de draguta, nu este deloc fitoasa. Mi s-a parut un om de mare bun-simt. Mi s-a parut foarte dragut ca a venit pe scena la inceput, cand lumea nici nu se stransese. A iesit, pur si simplu, pe scena, si a inceput sa dea mana cu cei din public. Lumea, la inceput, n-a inteles despre ce e vorba… cine stie cine e pe scena. Avea o palarie uriasa, era destul de greu de recunoscut… Abia dupa ce si-au dat seama ca ea e, au inceput tipetele, chiotele… A dat mana cu zeci de oameni de-acolo, dupa care s-a intors in culise, unde am instalat televiziune prin satelit, pentru ca voia sa fie conectata la tot ce inseamna stiri; a trebuit sa aiba si un internet de mare viteza.
Ea tot timpul scrie pe facebook, pe twitter. Chiar ea scrie, dupa cum sunt postarile, asa pare.
LAURA COROIANU: Da. Si am fost foarte incantata pentru ca ai vazut ce-a facut. A postat si micuta ei plimbare in Herastrau, care, intre timp, a fost accesata de milioane de oameni. Deci un eveniment mai bun pentru promovarea Romaniei nici ca se putea. Trebuie sa platesti foarte multi bani unui artist, milioane si milioane, ca sa-ti faca o campanie. Ei bine, asta a venit din proprie initiativa, Lady Gaga s-a dus si s-a plimbat cu catelul prin Herastrau.
N-ati platit-o pentru asta?
LAURA COROIANU: Nu. N-am platit-o. E adevarat ca i-am sugerat, i-am spus c-ar fi frumos. Mai ales ca noi, pentru Lady Gaga, dar mai ales pentru B’ESTFEST si apoi pentru Lady Gaga si Red Hot Chili Peppers printre altele, am accesat niste fonduri europene. Inca de acum doi ani am inceput sa facem asta, cu ajutorul Ministerului Turismului, dar au fost fonduri europene nerambursabile. Deci nu vorbim despre faptul ca am luat bani de la guvern sau alte aberatii care s-au mai scris prin presa, care chiar m-au mahnit si mi s-au parut absolut stupide. Asta a fost o chestie fantastica. Am obtinut niste fonduri europene pe directia turism si, iata, ca Lady Gaga pune pe net un filmulet in care se vede cat de frumos e parcul Herastrau, scrie ca Bucurestiul e micul Paris… Sincer, mai bine decat atat nu stiu daca se putea, chiar cu bani platiti direct artistului.
Oricum si in timpul concertului a facut mult PR pentru Romania cum n-am vazut la alt artist. N-a fost cantec sa nu schimbe versurile, sa spuna Bucuresti sau Romania, lucruri pe care nu cred ca le face oricine.
LAURA COROIANU: Exact. Pentru ca ei i-a si placut. I-a placut foarte mult si, pe de alta parte, e genul de artist caruia ii pasa intr-adevar, ii pasa de fanii ei, de aceea tot timpul e activa pe toate retelele sociale si comunica direct cu oamenii. Nu mai sunt asa de multi carora le pasa, ea e deocamdata pe la inceputul carierei. Sunt chiar curioasa cat va dura faza asta.
Cei de la Red Hot Chilly Peppers au fost incantati de concert?
LAURA COROIANU: Au fost foarte incantati, pentru ca atmosfera de pe Arena Nationala a fost fabuloasa. Dintre toate concertele pe care le-am facut noi in Romania sau dintre toate concertele la care am participat, neorganizate de noi, ni s-a parut ca a fost cea mai frumoasa atmosfera. Efectiv emotionanta. Ti se zbarlea pur si simplu pielea.
Cum iti explici ca la unele concerte se leaga totul, e misterul acela fantastic, iar la altele nu este asa?
LAURA COROIANU: Cred ca tine foarte mult de artist. Daca artistul transmite o anumita stare, cumva totul se reverbereaza si vine ca un bumerang, amplificat de sute, de zeci de mii de ori si mai frumos inapoi. La Red Hot Chili Peppers am simtit emotia lor si bucuria lor de a canta, iar starea asta a fost imediat absorbita de public si imediat s-a intors foarte frumos inapoi catre scena. Cand au cantat Under the Bridge, celebra lor piesa, la un moment dat nu se mai auzea vocea lui Kiedis pentru ca tot stadionul fredona absolut toate versurile. La fel a fost la Depeche Mode in 2006, cand au cantat Personal Jesus. Atunci, la fel, n-a fost suflare de om in stadion care sa nu stie si ultimul cuvintel din cantecul asta. A fost nemaipomenit! Astfel de momente care iti ating sufletul iti raman in amintire toata viata. Sunt intamplari frumoase, pe care le rememorez intotdeauna cu foarte mare drag.
