Intr-o zi ploioasa si vantoasa de Bucuresti, ca sa fac haz de macaz, am sarit dintr-un taxi blocat in trafic, in tramvaiul 5, ciripind mai ceva ca Pasarea Colibri, “Hei, tramvai, Cu etaj si tras de cai”. Toata lumea stie ca sinele au prioritate in trafic, nimic nou sub ploaie!
Buuun! Atmosfera era retro sic, patru, cinci pensionari la ceas matinal, insirati pe scaune ca lamaia, cand si cand se auzea taraitul ruginit al claxonului interbelic.
Cum de vatman ma despartea doar geamul, am intins capul sa-l vad. Era o femeie demult trecuta de 60 de ani, care completa admirabil atmosfera, cu miscarile ei lente. O calatoare la clasa I, confort sporit, scaun tapitat, radio, cafea, vorbind la telefon cu nepotul. Imi devenise clar, tramvaiul o conducea pe ea si nu ea pe el, dar ma simteam in siguranta. Ce se putea intampla pe sine?!
Ganguream “Ploua infernal si noi ne iubeam prin mansarde”… Ma gandeam de ce zice cantecul “mansarde”, si nu “mansarda”, ce naiba, am luat mansardele la rand?! Probabil ca mansarde cu mai multe partenere si cantecul este o evocare a afectivului colectiv, adica el, unicul MAN – sardele. Ma jucam misandric cu cuvintele, ca un observator indepartat, priveam pe geam, contemporanul udat. Imi era atat de bine ca ma apucase dorul sa merg pana la depou.
Priveam tramvaiul, vatmanita, ochii doldora de amintiri ale pensionarilor, toate bune si frumoase, pana cand mi-au cazut ochii pe un afis cu recomandari de protectie anti-hoti. Geamul ma ferea de contemporanul udat, eu aici eram atacata, necerut, neimplorat, de contemporanul uscat. Brusc, am inceput sa ma simt o veriga importanta ca in planul VIGIPIRATE activat de francezi, dupa atacurile de la WTC!
Gata cu mansardele, cu tralalaurile, cu interbelicul, postbelicul, retro sic, cu fistic, si alte dantelarii! Afisul, insirat pe doua pagini, font 14, Arial, se chema “In cartierul meu vreau sa ma simt in siguranta”. Adica atunci cand tramvaiul trece prin cartierul meu, eu, calatoarea, vreau sa ma simt in siguranta. Si pe urma, ce ma fac?!
Sub acest titlu de compunere scolara, afisul recomanda calatorilor sa NU CITEASCA in tramvai pentru ca devin vulnerabili pentru hoti. Adica cum vine asta? Le fura cartea? Stiu si hotii ca daca ai carte, ai parte?! A, nu, de fapt, daca eu am carte, hotul are parte de bunurile mele. M-am prins.
Pe masura ce citeam recomandarile, ajungeam deja la planuri strategice de salvare. “Daca in aglomeratie esti inconjurat de persoane ce nu inspira incredere, schimba locul”. Pai, cum naiba, sa imi dau seama ca persoanele din jurul meu sunt de incredere, in cateva minute. De incredere, pareau si altii, si mi-a luat un deceniu sa ma prind ca nu sunt, daramite in cateva minute in tramvai. Ce este asta, linia pentru genii?! Apoi, cum sa schimb locul, intr-o aglomeratie de netrecut…Ce sunt eu, practicanta de sporturi extreme, karate si alte cele, calc lumea in picioare ca sa ies din aglomeratie?!
Cum sa imi dau seama de profilul hotului, a persoanei de neincredere?! Autorii afisului s-au gandit ca o sa imi pun aceasta intrebare si nu m-au lasat in ceata. Asa ca au venit repede cu profilul persoanei de neincredere: ”Hotul poate fi o persoana care are in maini sacose goale sau haine pe un brat”. Domne ori sunt tampita, ori sunt tampita! Din doua una! Adica, atatia oameni in jurul nostru cu sacose goale se cheama hoti?! Iar haine pe mana. Pai sa precizeze autorul, haine pe mana iarna, ca vara poate nu e hotul, ci omul mustind a transpiratie. Exceptie – omul ce vine de la “Nufarul” in orice anotimp.
Ma rog, nu am inteles de cine trebuie sa ma feresc, asa ca am citit mai departe. “Incearca sa ai bani putini la tine”. O, ho, hoooo! Asta cu siguranta o indeplinim majoritatea, fara efort! E un truism, domnule autor, adicatelea un adevar evident. No comment!
De prisos, sa mai spun ca se mai recomanda “Asaza-ti geanta in fata sau intre tine si un punct fix din tramvai”! Eu o sa aleg punctul fix din tramvai, va spun cu mana pe inima, pentru ca smecheria cu geanta in spatele altuia nu merge, nu-i vad ochii, nu am timp sa vad daca are haine pe mana sau sacose goale. Nu risc, parol!
Acum apare partea interesanta. “Daca ai sume mari de bani, apeleaza la un taxi si asaza-te pe bancheta din spate”. Acum am inteles de ce am coborat din taxi si am urcat in tramvai – eram calatorul ideal, nu aveam sume mari asupra mea, nici macar un CV respins ca functionar la Trezorerie. Deja recomandarea depasea cadrul tramvaiului, ni se spunea unde sa stam si in taxi, in spate neaparat, probabil pentru ca taximetristul avand mainile ocupate cu volanul si schimbatorul de viteze, nu ai cum sa-i vezi haine pe mana sau sacosi goale sub pedala.
Va spun foarte serios, am decis ca atunci cand iau un taxi si vreau neaparat sa stau in fata, o sa-l somez pe sofer sa imi deschida portbagajul ca sa-i vad sacosele!
Dragii mei, s-a dus pe apa ploii romantismul calatoriei mele, dar am scapat nefurata, desi am incalcat regula: am citit in tramvai, pe el, pe afis!
M-am simtit in siguranta in tramvaiul 5, desi pensionarii din preajma aveau sacosele goale. Stiti de ce? Pentru ca aveau privirile pline…
