fbpx

Andrei Șerban: Don Giovanni spune “Tutto e amore! Totul e dragoste!” Vreau să-l cred, nu cred că minte când spune asta.

de

Marele regizor Andrei Șerban a fost invitat să vorbească primul la conferința de presă care a deschis Bucharest Opera Festival, iar declarația sa a trasat cadrul de curaj, de nonconformism, de avangardism al unui eveniment dedicat spectacolelor de operă ale întregii țări.

 

Andrei Șerban: Trebuie să aducem publicul să ajungă să înțeleagă ceva ce este în avans, în avangardă

Avem din ce în ce mai multă nevoie să mergem la operă cum mergem la teatru, să trăim ceva care este adevărat, autentic, care ne hrănește nu doar urechea, nu doar simțul muzical, ci întreaga ființă” a spus Andrei Șerban.

Sunt multe exemple de manageri care au un sentiment al teatrului total, în care muzica contează imens, dar contează și ce este pe scenă. Și ei sunt cei care nu au făcut un repertoriu pe gustul publicului. Aici, în țară, foarte des se spune că trebuie să facem spectacole pentru toate gusturile. Numai că „pentru toate gusturile” înseamnă, de fapt, ținând seama de un gust foarte vetust, foarte prăfuit, pentru că se crede că unora asta le place. Părerea mea umilă este că nu așa trebuie făcut, ci, dimpotrivă, trebuie să ai curaj, să ai, ca manager, o viziune, o viziune a ce înseamnă teatrul de operă azi, spre viitor. Și că nu trebuie să facem neapărat orice, pentru oricine, ci trebuie să educăm publicul, trebuie să aducem publicul să ajungă să înțeleagă ceva care este puțin înaintea lor, puțin în avans, în avangardă.

Avangardă nu înseamnă neapărat lucruri teribiliste pe care nu le înțelege nimeni sau care merg împotriva muzicii. Nu înseamnă deloc asta.

Dacă ați văzut acest Don Giovanni, sau îl veți vedea diseară, o să vedeți că, deși este cu totul alt Don Giovanni – nimeni nu poate să spună că am văzut acest Don Giovanni vreodată -, însă convinge pe oricine, convinge că se poate să spui o poveste altfel, pentru ce înseamnă acum, momentul de acum, clipa de acum. Avem un respect pentru tradiție, dar nu ne îngropăm în ea, doar pentru că unora asta le place. Nu, trebuie, dimpotrivă, să-i aducem pe ei înspre prezent, și atunci, publicul se va educa, și un alt public va veni spre operă, un public mai tânăr. Dar, pentru asta, managerii trebuie să aibă mult curaj.”

Și, într-adevăr, Don Giovanni de Mozart, în regia lui Andrei Șerban, a fost o lecție de curaj artistic. Un spectacol care a convins publicul până la lacrimi de emoție și hohote de râs, până la aplauze și ovații meritate. Pentru că montarea lui Andrei Șerban are, ca de fiecare dată, ancore în durerile, nimicniciile sau ironiile prezentului, fără ca asta să știrbească în vreun fel desăvârșirea muzicii lui Mozart sau complexitatea – psihanalitică sau absconsă – a unei personaj mitologic care a rescris regulile dragostei încălcându-le pe toate.

Folosind doar decorul montării sale de acum cinci ani, realizate pe scena Operei Naționale București, și o parte dintre costume, Andrei Șerban a refăcut complet regia, într-o viziune îmbogățită de întâlnirea sa cu nou apăruta carte a lui Magnus Schneider, “Portretul original al lui Don Giovanni de Mozart”. Sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare a urcat pe scenă o distribuție de seri și voci mari. În rolul Donna Anna, Cristina Maria Oltean a fost strălucitoare ca interpretare și artă vocală. Vedeta distribuției s-a conturat a fi, însă, grecoaica invitată, Sofia Poulopoulou, care a dat zvâcnet, haz, dramatism și reală memorabilitate Donnei Elvira. Cu experiență în Don Giovanni și, în general, experiență de succes de scenă, baritonul Adrian Mărcan a creat un personaj neînfricat și puternic și a cântat fără cusur.

După spectacol, maestrul Andrei Șerban a acceptat să răspundă la câteva întrebări în exclusivitate pentru cititorii noștri.

Andrei Șerban: Aceste pancarte sunt cu dublu sens, într-un fel sunt adevărate, pentru că se întâmplă așa, în alt fel, sunt propagandă politică

Alice Năstase Buciuta: Eric Emmanuel Schmitt spune că în Don Giovanni lucrurile, gesturile se opresc înainte de dragoste. Că sexul este liantul către dragoste, dar că, în opera lui Mozart, nu se mai face această legătură în mod real. Ce este, din perspectiva dumneavoastră, despre dragoste în Don Giovanni?

Andrei Șerban: Evident că nu știm ce a vrut Mozart, de fapt, dar interpretarea mea este aceea că Don Giovanni spune “Tutto e amore! Totul e dragoste!” Deci, vreau să-l cred, nu cred că minte când spune asta.

Însă el iubește pe toată lumea. Iubește toate femeile, iubește toți oamenii, dar problema e că nu poți să-i iubești pe toți și să nu accepți consecințele acestui fapt, consecințele faptului că el merge de la o femeie la alta și fiecare femeie vrea să-l țină pentru ea. Apare, deci, o gelozie, un egoism, nu știm cine vânează pe cine, la un moment dat. Dar ideea de dragoste este tot timpul prezentă.

Nu reușește să se afirme dragostea, pentru că Giovanni nu se gândește, cum am spus, la consecințele gesturilor sale, iar femeile sunt prea lacome și prea rapace să-l aibă. Dintre ele, unele sunt victime ale lui, altele nu sunt, deci e mai complicat decât alb sau negru.

Alice Năstase Buciuta: Mie mi-au dat lacrimile când am văzut pancartele cu Stop Raping Us. Poate că alții au reacționat diferit. Cum ați născut scena asta și cum credeți că o vă fie primită?

Andrei Șerban: O altă scenă în care femeile apar ca victime, înainte de aceasta, este scena în care poartă cruci în spate. Și, după aceea, aceste pancarte sunt cu dublu sens, într-un fel sunt adevărate, pentru că se întâmplă așa, în alt fel, sunt propagandă politică pe care poți să o iei cum vrei. Iar apoi se așază cu toții la prezidiul final, și toți vorbesc ca și cum ar da declarații presei și televiziunii. Ei încearcă toți să își justifice crima pe care au făcut-o, pentru că, după cum ați văzut, în acest spectacol Giovanni nu este ars în focurile iadului, cum se spune în libret, ci este ucis de femeile care sunt furioase pe el că le-a trădat.

Iar apoi și femeile, și bărbații, fac o conspirație și justifică crima. Mesajul acesta din final este destul de ambiguu și de deschis pentru interpretare.

Dar niciodată nu știu cum va fi nimic primit. Reacția celor care văd spectacolul rămâne, întotdeauna, o surpriză.

 

Pentru caietul program al festivalului, Andrei Șerban a scris următorul text:

Cine este Don Giovanni? – de Andrei Șerban

Don Giovanni prezenta un subiect periculos în Viena sfârșitului de secol XVIII și nu e de mirare că, odată ajunsă acolo, la câteva luni de la premiera pragheză, opera a fost repede oprită de cenzură. Mozart ar fi spus: „Opera aceasta nu am scris-o pentru vienezi, ci mai curând pentru praghezi; dar mai ales am scris-o pentru mine și pentru prietenii mei.”

Controversat, dacă nu periculos, a rămas subiectul până astăzi. Din perspectiva feministă, Giovanni e într-adevăr un macho de neiertat, care profită, abuzează și trădează încrederea victimelor sale, fără să fie tulburat de conștiința morală. Mai mult, este un criminal, chiar dacă ucide fără să vrea.

Și totuși, nu pot să cred că Mozart și-ar fi pierdut timpul să compună o operă despre un ticălos ordinar. Dimpotrivă, sunt convins că Mozart avea o simpatie profundă pentru Giovanni. Mozart iubea viața, iubea femeile, nu se vedea pe sine ca pe un monstru, și i-a împrumutat și lui Giovanni din energia vitală proprie, din setea de a atinge inaccesibilul.

Mozart a trăit cu intensitate și a compus Don Giovanni cu o pasiune febrilă, cu viteză, forță, ironie și, în același timp, cu un sens profund al tragediei umane. Opera e intitulată dramma gioccoso și într-adevăr muzica exprimă deseori bucurie, optimism, seninătate. Dar suavitatea melodică e în contrast cu relațiile dintre personaje, care sunt tensionate, uneori pline de durere și cruzime.

Finalul operei provoacă și mai multe semne de întrebare. Pedeapsa cu demonii și flăcările iadului, care îl înghit pe Don, a fost un tertip abil al lui Da Ponte pentru a scăpa de cenzura bisericii. Mozart știa desigur că e o soluție naivă cu o morală didactică ridicol de simplistă, iar dovada este în muzica pe care a compus-o, care este expresia ultimă a libertății, emanația unei profunde spiritualități.

Clarinetul și cornul englez îl acompaniază pe Don. Acestea erau instrumentele privilegiate ale francmasoneriei, de care Mozart era profund legat.

Ele anunță schimbarea, posibilitatea de însănătoșire, de a trăi altfel.

Prin transcendența muzicii sale, Mozart vrea să ne ajute.

Generație după generație, interpretările dirijorului, ale soliștilor sau ale regizorului (toate fiind subiective) se află în grade variabile de armonie sau dizarmonie cu intențiile compozitorului. Cum poți să pui în scenă o asemenea capodoperă? E imposibil de răspuns teoretic. Ai toate șansele să eșuezi. Doar experiența poate convinge.

Don Giovanni nu e o creație statică, dimpotrivă, e în continuă mișcare și necesită interpretări mereu noi, care să vibreze în prezent.

Nicio versiune nu poate distruge opera. Don Giovanni va trăi etern și generațiile viitoare vor descoperi ceva cu totul nou, vor înțelege mai mult și se vor manifesta în felul lor.

 

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Opera și balet

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.