fbpx

O mama de bataie de campi

de

Sunt pe drumul cel bun, am inceput sa rasfoiesc si sa trisez, sar peste pagini si, implicit, ma pazesc de apoplexie. Luna asta, am contat doar pe
zvacnetul hazardului, am deschis la intamplare, am citit si, tot la intamplare, am ras sau am plans – in multe cazuri, stilul haotico-aberant al textelor facea imposibila distinctia. Dar, spre deosebire de alte vremuri, mi s-a aratat o naluca de bunatate; si sunt gata sa acord oricate circumstante atenuante ar cere-o situatia. Cu umila precizare ca le acord doar in gandul meu. Va mai dezvalui, asadar, niste elucubratii antologice de prin presa glossy.

Minte sanatoasa in motor sanatos

Revista Beau Monde scoate din congelator niste termeni uitati acolo de pe vremea cand lumea spunea jerseu, pardesiu, helanca: „nelipsita minijupa, a carei executie publica ne este anuntata sezon de sezon“. In primul rand, „executia“ e anuntata tot de foruri guralive ca si voi, asa ca nu pricep cine e vinovat ca moda nu face-n ruptul trendului ce vrem noi. „Moda franceza a flirtat dintotdeauna cu un anume fel de-a fi sexy, dedramatizat si autoironic“. Sincer, nu-mi displace intentia si nici felul de-a o transcrie, cu exceptia acelui „dedramatizat“, un cuvant inventat, fara indoiala (chestiune care n-ar fi deloc rea, cu conditia sa fie buna – adica ne-am fi asteptat ca inovatia sa aiba un schepsis mai profund).
„Ar trebui sa ne imaginam propriul corp ca pe un motor. In orice caz, bujiile ar fi vitaminele“, se mai ambaleaza Beau Monde, cu teava de esapament a glagoriei solicitata la maxim. Asa este, dupa cum eu consider ca oxigenul ar fi benzina si proteinele ar fi uleiul de motor. Si nu vi se pare ca oglinda retrovizoare seamana cu o ureche? Cam clapauga, dar merge. Tot Beau Monde aproximeaza logica, in stilul caracteristic: „locuieste intr-un demisol cu ferestrele cam sparte“. E cam prost spus, ca sa zicem cam asa, in sensul ca daca erau cam sparte, eu ce sa cam pricep? Ca erau sparte numai pe interior si intregi pe dinafara? Cam exact.
Aceeasi revista incearca o imagine care ar fi fost destul de haioasa, daca n-ar sugera si sensuri involuntar comice: „o pereche de picioare lungi si frumoase care se termina cu un ciuf blond“. Initial, ca un cetatean cu bune intentii, te gandesti la ceea ce-au vrut si ei sa te gandesti: o fata cu picioare lungi pana-n gat. Dar cum ciufurile blonde s-ar putea dezvolta si prin locuri mai apropiate de rascrucea picioarelor, ajungem la ceva suprarealist de deocheat.
Beau Monde mai spune ceva acolo de „stridiile senzuale“ si insista pe „eleganta“ scoicilor. Intr-adevar, nimic nu-mi trezeste mai mult respect monden decat o molusca bine crescuta, cu maniere slefuite de maree. „Sunetele esapamentului dublu pornesc de la vocea unui Sinatra ragusit“. Daca nu murea in ’98, Sinatra cadea lat cu siguranta acum, cand citea capodopera din Beau Monde. De fapt, daca stau sa ma gandesc bine, ar fi fost, totusi, zece ani de viata in plus, deci merita deranjul.

Inima si degetul meu iti apartin

Pentru femeile care inca nu-si dau seama cand un barbat este sau nu dispus a le face onoarea de a se culca odata cu ele, revista Bolero aduce un ghid inteligent: „Tot mainile iti spun daca tipul cu care esti viseaza o apropiere de tine: isi tine mainile in buzunar, iar degetul mare ii iese afara si este indreptat spre organele genitale. E semn clar ca te doreste!“. Va spun sincer, vad zilnic o sumedenie de persoane care nu-si indeasa toate falangele in buzunar, ci lasa degetul mare sa le atarne in afara. Ba mai mult, fiindca asa ii dicteaza osatura si confortul, acesta sta orientat, nu-i asa, spre „organele genitale“, cum recita, stiintific, Bolero. Ce sa inteleg din asta, ca tot cartierul ma doreste si nu-si gaseste cuvintele sa-mi spuna asta in fata? Poate pentru ca sunt atat de frumoasa si-i intimidez pe toti? Mmm, interesant, sa stii ca asta era secretul, de-aia nu-mi face nimeni propuneri directe, toata lumea prefera sa joace mim cu degetul mare, doar-doar imi pica fisa.
Alt extras din accesele de talent ale revistei Bolero: „Cand (Ryan, n. n.) locuia cu Alanis era destul de sigur pe sexualitatea lui incat sa il plimbe pe Books, al lor chihuahua“. Nici daca scria Ryan insusi, care habar n-are romaneste, nu suta asa departe de poarta sensului. Dar redactorul a imperecheat „destul“ cu „incat“, caruia nici macar nu i-a trantit o virgula in fata, cum e el invatat; iar fraza pare tradusa cu forta dintr-o limba disparuta si pastrata doar in hartoage de muzeu. Dar stati, ca ma distrasem prea devreme, artileria grea abia acum ataca: „In cinstea celor douasprezece plus luni impreuna… savurati-va“. Mai, colegule, in cinstea celor cateva duzini plus de revista glorioasa minus, inghite-te.
Dupa asa ceva, un biet „defapt“ scris intr-un cuvant, mai incolo, nu mi-a smuls nici macar un clipit de uimire. Mi se pare absolut firesc. „Esti genul deo sau antiperspirant?“. Eu sunt genul cu bila (intreaga, imi place sa cred), iar din cand in cand, la ocazii, port si freon, chiar daca e cam decoltat.
„In zorii (sic!), isi incepe activitatea intestinul gros“, transmite Bolero printr-un comunicat oficial. Chiar ma intrebam cand munceste asta, ca ma saturasem sa-l vad distrandu-se exclusiv pe banii nostri. „Haide, haide, recunoaste! Daca nu un individ sexos la pieptul gol, atunci cine sa dea gata americancele?“. Exact, ori un sexos la pieptul gol, ori, daca nu, o ciuma bubonica. Pana la urma, ceva tot le da gata.

Cu volanele-n soare si gusile-n vant

Revista Elle are macar bunul simt sa recunoasca public: „Sa treci pragul unei librarii este o experienta complexa“. Chiar terifianta, as zice. Mai ales daca-i treci pragul mai rar, asa… Pe urma, incepe un traditional delir cu influente rustice: „Prozaica indeletnicire a «luatului» mesei de catre tarani era o sarbatoare, deopotriva laica si religioasa. Mancand, ei intrau in relatie cu universul vazut si nevazut“. Cu alte cuvinte, stand ei asa si fiind foarte prozaici, carand masa dupa ei (ghilimelele nu va scuza folosirea unei expresii stupide, gen „luatul mesei“), brusc au ramas cu falca fixa, cu firul de ceapa verde intepenit in pumn, prada unei revelatii abisale: unitatea Atman-Brahman, cinstea si mandria filosofiei Upanisadelor, e atat de misto, de-ti vine s-o pupi, adica stand ei acolo, la masa, au simtit dintr-odata cum sinele individual se digera in acelasi timp cu sinele universal, ceea ce-i foarte bine, in special pentru recolta.
„Viitorul se plimba pe bicicleta“, crede Elle. Daca mai are si echipament roz, atunci chiar il astept cu interes sa pedaleze pana la linia de sosire. A zis cineva odata „accesorii arogante“, nu stiu unde, si de-atunci toata lumea a capiat, beauty-editorimea (inclusiv in Elle) ii trage cu rochii arogante, margele arogante, posete arogante, ca si cum aroganta ar fi vreo virtute. Dar tot e bine, ca daca or s-o tina asa, in curand ai sa auzi de accesoriile nesimtite, cretine sau prostovane. Aceeasi rubrica senzationala de frumusete din Elle ne impinge sa „asortam“ la galben niste unghii portocalii. Ma rog, eu v-as sfatui sa nu incercati asa ceva acasa. Iar daca totusi nu va puteti abtine, faceti asta numai daca aveti un job stabil si sunteti sigure ca sunteti de neinlocuit acolo, altfel riscati sa va dea afara pe motiv de sindrom cromatic acut bezmetic.
Mai departe, in acelasi spirit optimist: „Daca vara asta se poarta volanase din matase, atunci si tenul tau poate fi in tendintele sezonului“. Ok, dar ca sa aveti volanase pe fata si sa fiti in trend, vorb-aia, renuntati la obiceiul prost cu botoxul; mai mult, lasati-va barbiile duble, triple, cate-or fi ele, sa falfaie romantic in vant, ca niste superbe volanase de matase inghesuite sub maxilar.
Revista Glamour isi construieste fericirea cu totul altfel, insa: „Uita grijile de la birou. Vara asta vei sta numai in vacanta“. Bine ati face, din punctul meu de vedere… „Cand vine vorba de antrenamente si exercitiile preferate, fiecare dintre voi are preferintele proprii“, scrie Glamour o cugetare masiva, indopata cu preferinte preferate, crema huzurului.
Revista Joy vede partea buna a oricarei parti proaste: „Aceasta geanta plic e foarte practica mai ales cand trebuie sa tii ceva in mana“. Asa e si hartia igienica, deci nu vad care e noutatea. „Cu un astfel de colier, vantul prafuit din orasul tau se va transforma miraculos in briza“. De ce, are filtru de scame si alte impuritati? M-ar interesa si pe mine un colier din asta, dar spuneti-mi, e bun si impotriva tantarilor? Nu vad de ce nu. „Kate Hudson este inconjurata de foarte mult noroc“. Pe care nu reuseste sa-l atinga, nu? Ii da tarcoale degeaba.
„Asaza-te in dreptul ferestrei deschise, apleaca-te putin peste balustrada, in timp ce partenerul se afla in fata ta si te sustine cu mainile! Fii sigura ca te vor remarca trecatorii…“. Si asculta la mine, daca vrei sa te remarce si mai bine, spune-i partenerului sa nu te mai sustina. Crede-ma, cand ai sa te imprastii pe caldaram, trecatorii chiar te vor remarca. Si chiar daca te rateaza vreunul, te prinde la stirile de la ora 17.00.
„Trebuie sa folosesti mai intai pe toata pleoapa mobila fard auriu (…) Pont: ai grija ca produsul sa nu ajunga si pe pleoape“. N-am inteles nimic, dar poate unii oameni au mai multe perechi de pleoape, eu n-am, si evident ca ma simt frustrata. Sau (zic si eu) pune fard pe pleoapa dreapta, dar ai grija sa n-ajunga si pe stanga, fiindca ai sa fii banala, orice prost poate sa sleiasca fard de colo pana colo. Cu un singur ochi auriu macar stii c-o sa te tina minte toata lumea. Si mai turuie Joy: „Ai de ales intre cinci variante (de deodorant, n.r.) cu extracte de nuca de cocos, aloe vera si nuci“. Deci, pana la urma, cele cinci variante erau trei: nuca si Matei.

Obrazul subtire cu bej turbat se tine

La asa revista, asa titlu. The One zbiara cu litere uriase: „Hai in fan sau ce-ai in san“. Degeaba, trebuia sa faceti circul pana la capat si sa spuneti bancul prost cu chinezul pe care-l chema Hai Fa-n Fan. Ptiu, ce-am facut, v-am spus poanta de la inceput… „Colectia este o experienta onirica, vegetala si colorata“. Cam toate colectiile au ceva oniric, in sensul ca ne multumim cu visul, mai ales dupa ce gasim eticheta cu pretul. „O tara atat de mare, incat ne trebuia un text lung“, deduce (ea stie cum) aceeasi revista. De China era vorba. Ok, dar atunci promiteti ca, daca o sa scrieti vreodata vreun reportaj despre Monaco, va limitati la un rand jumate? Contez pe cuvantul vostru.
Tot The One trece la comparatii dubioase: „Gentile sunt ca femeile: evidente, cu brandul la vedere, cu povestea vietii prin toate tabloidele, sau discrete, luate pe inserat dintr-un butic din New York“. O intrebare as avea, ma scuzati: ce fel de femei ati cumparat voi, pe inserat, din buticurile din New York? Ca asa ati spus, ca gentile sunt ca femeile. Si nu femeile au povestea vietii prin tabloide, ci pipitele. Stiu ca multa lume inca n-a invatat sa faca distinctia dintre fufa si doamna, dar puteati macar sa va dati silinta. „Curata-ti dinti cu o pasta…“, zice undeva, oficializand astfel criza de „i“-uri sau proasta functionare a tastei cu pricina, care o zi vrea, o zi nu vrea. Azi nu vrea.
A, dar nu, va rog frumos, in materie de taste defecte, tot Tabu bate recordul si campii concomitent, ia cititi hal de text aici: „Oricat de lipicioasa si calduroasa, vara naste emosii, situasii neprevazute (…) Profitasi din plin de ultima luna a acestui delicios anotimp si gustasi, fara sa va gandisi prea mult, din toate bunatasile ei“. Frasilor, e clar, eu va inseleg, e o defecsiune, va lipseste-o tasta… ce facesi, ma, ne-asi furat-o pe-a noastra?! Hosomanilor ce suntesi!
Dar sa trecem la Unica si la unicitatea ei care i-a transformat porecla in renume: „Poti combina topul cu o fustita din denim sau jeans. Si pentru ca se poarta, cauta una cu aplicatii stralucitoare pe buzunare. Pana si soarele te va invidia!“. Da, si exact asta e ideea, sa stralucesti ca iatacul sultanului, sa cada soarele lat, palit de flama frumusetii tale… „Nu alearga, ii pune pe altii sa alerge… dupa ea. Pentru ca e frumoasa si prezinta stiri sportive“. Alearga fiindca e frumoasa sau ii pune sa alerge fiindca e frumoasa? Ce sa spun, i-ati facut fetei un serviciu cu caracterizarea asta.
„Si-am meditat un pic la cat a muncit Mihaela sa faca din numele ei parola-Sesam care e astazi“. Daca meditati ceva mai mult de „un pic“, poate va iesea o fraza din care sa si intelegem ceva, eventual sa inteleaga si ea macar daca ati scris de bine sau de rau, n-avem pretentii sa intrati in detalii. „Ce-i mai frumos decat o pereche de sandale Miu-Miu?“
Ma pregateam sa spun „Miami Beach“, dar au raspuns tot ei, genial: „Aceleasi sandale, dar pe rosu“. Ce-mi place asta cu „pe rosu“, tradeaza un rafinament provincial pitoresc.
Mai citesc in Unica, tot cu gura cascata, ca de obicei (nu-mi amintesc sa fi citit vreodata revista asta altfel decat cu maxilarul evazat): nu stiu ce ochelari „iti coloreaza vederea, in aceasta vara in culori stralucitoare“. Trec peste ingeniozitatea virgulelor, dar asta cu coloratul vederii e mortala, ce-ar fi sa ma trezesc intr-o zi ca am vederea cu buline? Dar stai putin, ce-o fi aia vedere colorata, de fapt? Iti vopseste nervul optic? Sau nervii in general?… „Cei mai sexy obraji sunt lipsiti de o culoare puternica“. Va cred, dar de care anume? Ca sa stiu ce culoare trebuie sa-mi lipseasca de pe fata. Ma rog, oricum, inteleg ca obrajii cei mai sexy sunt cei palizi-cacanii.
Din seria „micul psiholog“, Unica se lanseaza in niste sfaturi sentimentale de intepenesti: „In materie de relatii de cuplu nu se mai poarta scaiul si lipiciul. Cat despre varianta 2 in 1, mai bine pastreaz-o pentru cum iti bei cafeaua. Fiindca dragostea e frumoasa pana cand nu mai e, incearca sa mentii scanteia“. Pe bune, Unica e citita pana cand nu mai e, incercati sa pastrati macar coperta. „Cata caldura, atata concediu sa ai“, iti ureaza revista o gigacalorie placuta, ceea ce ii dorim si ei: concediu luuung si calduros.
„Viata e o prajitura, si tu ai tubul cu frisca“, iata definitia liberului arbitru, in viziunea cutremurator de spirituala a aceleiasi reviste. Urmeaza lectia de anatomia si fiziologia omului capiu: „Crezi sau nu, si simturile noastre obosesc din cand in cand. Stii cum e cand gusti prea mult dulce sau privesti prea mult timp la lumina“. Nu prea mai stiu, nu m-am mai holbat la vreun bec aprins de cand aveam trei luni, iar dulce mananc, slava Domnului, dar de obicei reusesc sa ma opresc inainte sa lesin. Simturile obosesc, asta vad si eu; cred ca primul care oboseste e simtul masurii…

 

Categorii:
Revista presei

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *