de Ioana Mandache
Este una dintre cele mai interesante poveşti de dragoste din peisajul politic românesc, fie și pentru că a fost păstrată într-o mare discreție. Ion Iliescu şi soţia sa, Nina, sunt împreună de 60 de ani şi recunosc că iubirea lor e la fel de consistentă ca în prima zi, chiar dacă s-a transformat lin, de la starea pasională a tinereții, până la înțelepciunea actuală.
Nina Iliescu este acea doamnă care ştie să-şi aştepte cu discreţie, dar şi adoraţie, soţul acasă, dându-i acel echilibru de care are nevoie. Politicianul recunoaşte că n-ar fi reuşit multe dacă n-ar fi existat ea, despre care spune că este îngerul lui păzitor, chiar dacă din când în când îl mai şi “muştruluieşte că mai spune din casă”. Un cuplu la care principalul atu e că se au pe ei doi. S-au cunoscut de la 18 ani, în 1948, când erau la liceu, ea la “Iulia Haşdeu”, el la “Sf. Sava”, s-au văzut la o şedinţă a unei asociaţii de elevi, ea era voleibalistă, iar el coordonator de compartiment sportiv.
• Au avut o nuntă intimă şi elegantă
Destinul i-a făcut să se întâlnească din nou în 1950, când erau amândoi bursieri. El era la Institutul Energetic de la Moscova, iar ea la Facultatea de Chimie. Atunci şi-au dat seama că sunt predestinaţi să fie împreună. După un an, se întorc în Bucureşti şi se căsătoresc pe 21 iulie 1951, la vârsta de 21 de ani. Mai stau în Moscova până în 1954, până când îşi termină studiile, şi se întorc în Bucureşti. Bărbatul cuceritor şi şarmant de atunci a curtat-o pe Nina, despre care domnul Iliescu spune că era o femeie frumoasă, atrăgătoare şi bine făcută, decent şi conştiincioasă. Se pare că Nina a ştiut din prima clipă că el este bărbatul vieţii ei şi cel lângă care vrea să îmbătrânească. Au avut o nuntă discretă şi elegantă. Ion Iliescu povesteşte cum a fost dragoste la prima vedere, iar de atunci ei sărbătoresc 60 de ani, nunta de diamante, de când sunt împreună.
• De foarte mulţi ani locuiesc în aceeaşi casă, înconjuraţi de amintiri şi suveniruri
De mulţi ani locuiesc în acelaşi apartament, încărcat cu multe amintiri frumoase, iubire, dăruire şi respect. Ion Iliescu povesteşte că şi acum îşi mai fac declaraţii de dragoste. Ion Iliescu mărturiseşte că “Nina este cea mai importantă fiinţă din viaţa mea şi reprezintă raţiunea mea de a fi din fiecare zi. Recunosc că înţelegerea şi sfaturile soţiei mele îmi sunt în cele mai grele momente utile, Nina fiind unul dintre cei mai importanţi sfătuitori”. Se iubesc ca în prima zi, iar acest lucru nu este un clişeu în cazul lor, ci se vede din gesturile şi privirile dintre ei că iubirea nu s-a stins. Pe vremea când a cunoscut-o, pe Ion Iliescu l-a atras frumuseţea, simplitatea şi delicateţea ei.. Poate că un singur regret există: că nu au un copil, dar în schimb au câţiva copii de suflet, foarte importanţi pentru ei şi câţiva prieteni. În rarele apariţii când îi vezi la vreun eveniment, emană imaginea unor oameni care au descoperit împreună iubirea.
• Nina îi găteşte sănătos lui Ion Iliescu
Faţă de alte soţii de preşedinte, Nina Iliescu n-a fost o persoană activă, nu a participat la dinee şi diverse evenimente, ci l-a însoţit doar în momentul votării. În schimb, a reuşit prin puterea şi dăruirea sa să-l facă pe Ion Iliescu un bărbat împlinit. Cea care găteşte şi-şi răsfaţă soţul cu diverse preparate tradiţionale este Nina, care-i ştie gusturile, dar nu-l lasă să mănânce prea mult pentru a-şi menaja sănătatea, iar pentru asta ea găteşte cât mai natural. Ion Iliescu este şi un bărbat romantic, care îi duce flori, trandafiri şi liliac, destul de des soţiei sale şi câte un cadou mai aparte din când în când.
• Au învăţat împreună magia iubirii
Cu anumite ocazii fostul preşedinte îşi invită soţia sa la câte un restaurant, încercând s-o răsfeţe şi în acest fel. În căsuţa lor au adus multe amintiri şi suveniruri din călătorii, fiind înconjuraţi de multe lucruri dragi lor. Au multe pasiuni în comun, au un mod de a gândi la fel şi de aceea nu se plictisesc niciodată când sunt împreună, au întotdeauna ceva interesant de vorbit. Aceasta este rețeta simplă a unei lungi vieți în doi. Rețeta clasică a iubirii unice.