A dat America pentru Marea Dragoste! Are cei mai expresivi ochi din lume, pentru ca a strans in privire rolul propriei vieti, dar si destinele personajelor pe care ni le-a adus in fata, ca o oglinda, in multe seri in care am aplaudat-o la teatru. Doamnelor si domnilor, Ilinca Goia, in Tango-ul propriei vieti.
Marea Dragoste-Tango: In fiecare seara obisnuiesti sa faci un bilant al zilei care se incheie. In viata ta de pana acum ai avut, totusi, perioade despre care spui ca au ramas neintelese – „cand am suferit fara talc”… Cand suferi fara talc?
ILINCA GOIA: Cand mi se intuneca mintea… din cauza patimilor omenesti sau a fenomenelor pe care nu le pot lamuri sufleteste. Atunci cand ceva din afara ma copleseste, ma zapaceste… ma poate intrista ingrozitor, ma poate infuria foarte tare, imi poate da emotii ale caror intensitati sa nu le pot gestiona imediat. Fireste ca, in timp, reusesc sa-mi fac retrospectiv oarece curatenie prin dulapul sufletesc si atunci imi dau seama de ce a trebuit ca un anumit lucru sa plece si sa vina altceva in schimb, de ce a trebuit ca un om sa dispara din viata mea sau sa-l… depasesc. Cand n-am reusit sa inteleg de ce mi s-a intamplat ceva rau, atunci am suferit fara talc.
Marea Dragoste-Tango: Pana acum ai reusit sa intelegi totul? Poate vreodata omul sa le inteleaga pe toate?
ILINCA GOIA: Nu. M-am uitat in jur la oamenii pe care ii respect, pe care ii admir, care-mi sunt prieteni, care-mi sunt criterii, oamenii care conteaza pentru mine si n-am putut decat sa vad ca acel om care are grija cum imbatraneste, acela e mai intelept, e mai castigat la viata! Dar chiar si asa, nu stiu daca poate sa spuna cu mana pe inima ca a inteles tot ce i s-a intamplat in viata. Cum spunea matusa mea „life is short … and then you die”.
Marea Dragoste-Tango: Cred ca un lucru pe care l-ai inteles acum este de ce ai picat in primul an la IATC, fiind prima sub linie, cu numarul cinci pe lista. Poate ca asa trebuia sa se intample ca sa ajungi la Compania de Teatru Studentesc Podul. La acea prima admitere, maestrul Cojar a facut comisiei un semn din care s-a inteles ca trebuia sa revii anul urmator…
ILINCA GOIA: Da. Am aflat ca a spus in comisie, atunci „las-o ca e tanara, poate sa mai astepte”! Momentul de atunci a insemnat o incurajare. Nu era putin lucru! Erau trei sute si ceva de candidate pe acele patru locuri. Adica sa fii prima sub linie era aproape o izbanda, sa spun drept. Si pentru fata de 18 ani care eram a insemnat o mare incurajare. Dar atunci am spus „Bine, un an, atat! Un an! Daca la anul nu intru, m-am carat din Romania!”. Asta era in capul meu. Si a doua oara am intrat… Prima. Regizorul Catalin Naum, de la Podul m-a cizelat, m-a format… Si foarte important a fost si ca la facultate am ajuns studenta lui Florin Zamfirescu.
Marea Dragoste-Tango: De ce teatrul? Parintii ce au spus? Era o meserie privita cu retinere in vremurile acelea…
ILINCA GOIA: Parintii… Ce puteau face? Eu am fost asa de obsedata, incat de la cinci ani am ales teatrul. Si dupa aceea m-am tot incurajat singura… Pot spune ca am avut o idee fixa! Parintii m-au dus la teatru, mi-au pus cartea-n mana la timp, s-au ocupat de educatia mea muzicala, nu m-au descurajat, nu s-au impotrivit.
Marea Dragoste-Tango: Dans faceai inca de pe atunci? A existat vreodata si mirajul scenei din postura de balerina?
ILINCA GOIA: Cand eram mica, mama m-a dus la examen la Liceul de Coregrafie, in perioada aceea la scoala aveam porecla DaisySunculita pentru ca nu eram foarte filiforma. Si din aceasta cauza nu m-au primit. Dar mi-ar fi placut sa dau cu nasul de balet! Cand am intrat la facultate m-am aruncat in clasa de dans cu capul inainte, greu mai plecam de acolo! Ani de zile, impreuna cu prietenele si colegele de clasa petreceam cate cinci ore pe zi in sala de dans, curgeau apele pe noi! Dupa aceea, bineinteles, m-am perfectionat in New York. Acea scoala facea cursuri… nu pot spune intensive, e putin spus. De la opt pana la zece ore de dans pe zi. Dansul a ramas iubirea neimplinita din copilaria mea si din cauza asta este activitatea mea preferata in timpul liber. N-am ocazia des… dar cand apare, ma arunc ca o hamesita.
Marea Dragoste-Tango: Atunci cand ai intrat la IATC jucai deja. De ce era nevoie si de patalama?
ILINCA GOIA: (Rade)… „Pe vremea mea”, scoala romaneasca de teatru era… un blazon. Pe care trebuia sa il castigi pas cu pas pentru ca te invata ce ai de facut pe scena pana la adanci batraneti. Mi sar fi parut foarte anapoda sa nu fac scoala! Sa nu fac si o postuniversitara!? Eu am fost o perfectionista. Poate ca daca n-as fi fost indragostita de meserie as fi gandit „fac un film, mai fac o piesa, mai… merge si fara patalama”. Dar facultatea asta a fost in constructia fiintei ce am devenit. Ii datorez mult din ceea ce sunt.
Marea Dragoste-Tango: Denumesti generatia care a trecut prin… scoala de viata sau de actorie Podul… „podari”. Primul sfat pe care l-ai primit acolo?
ILINCA GOIA: Nu a fost un sfat, a fost un intreg sistem de a gandi – ca teatrul se face in echipa si nu e numai comunicare, inseamna comuniune, nu doar un soi de a povesti textul. Inseamna respiratie comuna, gand comun, inseamna o inaltare. Catalin Naum, fie odihnit in pace, m-a ajutat sa scap de multe dintre crisparile, temerile, timiditatile mele si m-am simtit iubita la teatrul Podul. Am inflorit, am capatat incredere. Naum mi-a zis ca intru la facultate in acea vara. La fel si Michetta Juvara, cu care mi-am pregatit repertoriul pentru examen. A fost un an…cum au preconizat ei.
Marea Dragoste-Tango: Era Anul, pentru ca ai zis ca, daca ar fi intarziat mai mult intrarea la Teatru, ai fi plecat din tara. Si ce ai fi facut? Incotro?
ILINCA GOIA: M-as fi stabilit in America si probabil ca faceam acolo ce am facut peste patru ani… (Rade). Adica tot teatru!?
Marea Dragoste-Tango: Deci, peste patru ani, de ce-ai plecat, de ce-ai mai fi ramas?
ILINCA GOIA: (Rade) Da, ai dreptate si tu in felul tau. Deja aici trecusem prin atatea experiente frumoase, claditoare la o varsta destul de tanara. Naum si Podul. Actorie, ATF si Zamfirescu. Vassa Jeleznova si Trilogia lui Andrei Serban la TNB. „Nora” de Ibsen pe scena Teatrului Nottara. Facusem deja doua filme… Si-am vrut niscaiva mai mult de la mine. Iar America era un miraj. Pentru cine n-a fost?! Pentru ca imi cizelasem gustul de meseria privind-o pe Meryl Streep si alte actrite americane geniale, la un moment dat, matusa mea, Cornelia Hancu, a aflat de o bursa in orasul ei, San Diego. N-am ajuns la timp, isi formasera deja clasa pentru anul acela, 1992 si-atunci am inceput sa dau auditii la teatru …si le-am luat. Am jucat in doua spectacole in California. Dupa aceea am gasit o alta facultate de musical, The American Musical and Dramatic Academy pe cealalta coasta, la New York. Am aplicat, m-am dus la Los Angeles sa dau proba … Faptul ca jucasem intr-un rol principal, Leah in „The Dybbuk” de Solomon Anski (spectacol de succes la vremea lui) si ca primisem un premiu de interpretare a cantarit destul de mult in viziunea rectorului facultatii de s-a hotarat sa-mi dea o bursa de studii. Si am purces la descoperirea Broadwayului.
Marea Dragoste-Tango: Si cand ai vazut New York-ul?
ILINCA GOIA: M-am speriat! Mi-am dat seama ca este ori ori! Ori te intorci la Bucuresti si te ascunzi in buda, ori il iei pieptis sa-l inghiti. Nu ca-l respiri, il inghiti pe tot! Si-am zis „asta e! sunt aici, esti aici, al meu esti!”
Marea Dragoste-Tango: Upper 77 Street, nu? Ti-am aflat adresa acelor ani…
ILINCA GOIA: Da. Era un bloc de caramida, se numea Residencial Hotel, dar de fapt era un bloc de garsoniere si apartamente cu doua camere, in majoritate inchiriate studentilor.
Marea Dragoste-Tango: Se dadeau petreceri acolo?
ILINCA GOIA: Da. Am avut ghinionul sa stau un semestru perete-n perete cu-n coleg care-si facuse o trupa de hard rock. Very rock and very hard! Repetau numai noaptea. Atunci am invatat sa folosesc dopuri de urechi pentru dormit.
Marea Dragoste-Tango: Si dincoace de perete? Era liniste?
ILINCA GOIA: Eram intr-adevar linistita si la locul meu. Eu am stiut sa fiu singura. M-am priceput sa fiu singura. Invatam, repetam, scriam, fireste mergeam si eu la petreceri, uneori rupeam ringurile de dans cu colegii, dar aveam o cumintenie si o masura in folosul meu.
Marea Dragoste-Tango: Frumusetea ta nu a fost un pericol pentru celelalte?
ILINCA GOIA: Nu, erau multe fete frumoase in scoala, si oricum americanii au calitatea de a nu-si irosi vremea in invidii aride, in gelozii sterile. Pe unde am fost, si in San Diego si in New York, daca cineva m-a admirat sa zicem pentru ca abordez bine un rol si asta dadea impresia de expresivitate ori de frumusete, nu s-a obosit sa ma invidieze, ci mai degraba sa mi se imprieteneasca pentru scopul concret si eficace de-a afla „cum fac”. Cand am ajuns in facultate acolo, eram hiperspecializata cu cei patru ani de ATF (patru ani de la 12 ziua pana la 10 noaptea numai actorie) plus experienta de scena sau ecran si bine, si-n rol important, cu regizori cu pondere… Deci, pentru actorie, profesorii nostri deja ma atrageau de partener, de asistent.
Marea Dragoste-Tango: La un moment dat a aparut gandul ca nu mai e miraj in New York. Te-ai intors in Romania din dragoste…
ILINCA GOIA: Am vrut sa fiu alaturi de ai mei. O biserica in drumul meu in ianuarie 1994… a aparut la momentul potrivit, pentru ca aici acasa ai mei treceau prin momente de mare cumpana si sufeream ingrozitor ca nu le sunt alaturi. Ma plimbam… m-au chemat niste colegi la o predica duminicala si mi s-a parut hilar ce faceau ei acolo. In fine. Am iesit, afara era un frig de-mi crapau dintii. Intai am simtit miros de tamaie. Am mers „dupa nas” si ce vad de unde nici nu ma asteptam? Traiam de opt luni la doua strazi de locul acela si nu il cunoscusem pana atunci! Vad biserica. Fusese slujba de dimineata…
Marea Dragoste-Tango: Si de ce ai dat acestui moment semnificatia de… intoarcere?
ILINCA GOIA: Pentru ca biserica purta hramul Sfantului Nicolae, iar bunicul meu s-a numit Nicolae, pentru ca am crescut in preajma bisericii – celalalt bunic al meu era preot. Si biserica aceea ortodoxa tamaiata cu babushka intampinandu-ma (am inceput sa plang fireste ca proasta, mi se-nnodau mucii-n barbie) parca erau ale mele de la Buteni, satul unde a fost Mosu preot. Si-oricum, atunci in 1994, dupa ce terminam primul an de studiu, nu stiam ce sa fac si-ncotro sa ma indrept, cum s-aleg, trebuia sa fac rost de bani pentru urmatorul an. Am zis ca trebuie sa ma intorc acasa. Dar n-a fost ultima mea intoarcere din America. De atunci s-au mai intamplat inca doua…
Marea Dragoste-Tango: De ce reveneai in America?
ILINCA GOIA: Voiam sa termin scoala de la NY. In 1994, revenind aici in Romania am continuat sa muncesc. Intre timp, facultatea, de fapt rectorul David Martin, s-a hotarat sa inventeze o bursa completa pentru un student strain – exista insa nu pentru studenti din afara Americii – „full tuition scholarship” adica toate cursurile platite, imi mai trebuiau „doar” banii de trai. Mi-a luat un timp sa organizez si asta… Numai ca intre timp, m-am indragostit cam rau aici. In Romania. La munca. La teatrul Nottara.
Marea Dragoste-Tango: Cum s-a intamplat?
ILINCA GOIA: Pe cand scotoceam in Ilinca dupa Eliza Doolittle. Repetam la „Misterele Londrei”, musical autohton dupa piesa lui G. B. Shaw „Pygmalion”. Regizorul piesei s-a amorezat de mine si eu de el.
Marea Dragoste-Tango: Si care a fost privirea care a declansat furtuna?
ILINCA GOIA: Intr-o anumita noapte amandoi am visat empatic… Fuseseram buni camarazi pana atunci, avand o comunicare bizuita pe un simt al umorului sanatos. Capatasem impresia ca-i un tip de regizor cu care mi-ar placea sa mai lucrez. Nu pentru ca ar fi stiut sa-mi dea mereu curaj sau incredere – stia daca-i cereai dinadins si explicit, intre timp si el si eu ne-am mai rafinat – Insa Dominic Dembinski are, si-l avea si atunci, harul sa te provoace ca actor, sa te starneasca sa te descoperi. Intr-o noapte, pur si simplu, am visat amandoi un vis cumva erotic sau dragastos. Eu am visat ca-mi da sarutari furate prin culise, iar el a visat ca i-am facut un copil. Si a doua zi am vazut in ochii lui ce vedea si el in ochii mei si anume… „hopa! Stai putin, care-i faza?! Nu cumva te-ai indragostit de mine si eu de tine?!… ” Si uite-asa am continuat sa lucram, sa ne cunoastem… A fost o perioada superba! In plus, faceam primul musical in Romania. Bine, nu era cu totul pe gustul meu faptul ca nu era cantat live, ci inregistrat, m-a incomodat ingrozitor, dar m-am pliat si pe conceptul de „playback” fiindca in 1994 altceva mai bun nu aveam aici. Cantam din rarunchi peste banda…
Marea Dragoste-Tango: Acum, cu mintea de acum, ai alege la fel? Ai alege sa te intorci in Romania?
ILINCA GOIA: (Tace…) Nu… Nu. Anul acesta e prima oara cand spun ca nu.
Marea Dragoste-Tango: Si ce ne-am face cu dragostea?
ILINCA GOIA: Ei… dar daca dragostea exista, Ilinca, lasa ca vine el dupa tine! Nu ?!?
Marea Dragoste-Tango: Ar fi venit?
ILINCA GOIA: Pai daca ma iubea!
Marea Dragoste-Tango: Avea viata lui aici, avea absolut tot aici, viitorul aici…
ILINCA GOIA: Avea o cariera aici…
Marea Dragoste-Tango: Si avea Ilinca, acolo…
ILINCA GOIA: Si avea Ilinca acolo, da! Cred ca Dominic de azi da, ar veni.
Marea Dragoste-Tango: Dominic de atunci?
ILINCA GOIA: Dominic de atunci, nu stiu!
Marea Dragoste-Tango: Si-atunci a venit Ilinca…
ILINCA GOIA: A venit, da, muntele la Mahomed. Dar acum na-s mai face asta.?
Marea Dragoste-Tango: Dar cum ar face Ilinca? Ia sfatuieste-o pe Ilinca de atunci… Incepe cu „Mai, fata…”
ILINCA GOIA: Mai, fata, stai acolo si indura ca si indragostirea asta…
Marea Dragoste-Tango: Dragostea dureaza trei ani?
ILINCA GOIA: Nu, dragostea dureaza mult mai mult decat trei ani. Si, mai ales, dragostea se transforma in ani. Ia tot soiul de chipuri. Dragostea se ascunde. Stie bine sa se si ascunda! Stie sa se lase cautata, revigorata…
Marea Dragoste-Tango: Bun, deci dragostea dureaza. „Mai, fato, stai acolo si indura…”
ILINCA GOIA: Stai acolo ca daca dragostea e adevarata Dumnezeu al de Sus ii ajuta pe oamenii buni. Nu ai de ce sa te intorci, acum, in 2014, cand artistul in Romania nu inseamna nimic, cand orice pitipoanca e vedeta, unde munca artistica e ca si neplatita si actorul e un caine de pripas.
Marea Dragoste-Tango: Atunci ti-a spus cineva sa ramai acolo?
ILINCA GOIA: Da, mi-a spus Veroiu, mi-au spus toti profesorii mei din America…?
Marea Dragoste-Tango: Si de acasa?
ILINCA GOIA: Si de acasa. Dominic insusi m-a sprijinit sa imi fac rost de banii de sedere acolo. Dominic a stiut sa ma lase sa „zbor” sau sa urc, sau sa ma caut, daca asta-i ce-mi doresc… Dar, dupa ce i-am jucat spectacolul, el a plecat in America, s-a intors aici la matca, apoi eu am plecat din nou, eram logoditi, dar sufeream amandoi foarte tare. Nu stiu ce s-ar fi intamplat daca nu ma intorceam. Nu se mai nastea Nikita…?
Marea Dragoste-Tango: Care poarta doua nume grele! Nikita, de la Nikita Mihalkov si Nichita Stanescu si Andrei, de la Andrei Tarkovsky…
ILINCA GOIA: (Rade) Saracu’ copil! Dar si Dembinski! Deci trei nume grele, te rog!?
Marea Dragoste-Tango: Cum e Nikita? Nu cumva e prea sensibil daca va mosteneste pe amandoi?
ILINCA GOIA: Eu zic… ca e sensibil cat trebuie. Si inteligent mai mult decat trebuie. Acum… sa-i dea Dumnezeu intuitie si noroc sa aleaga… Ca el are de unde alege, este talentat in multe feluri, poate prea multe… Eu am fost talentata in mai putine feluri, de-aia mi-a fost mai usor de ales.
Marea Dragoste-Tango: De ce a fost doar Nikita?
ILINCA GOIA: Asa s-a nimerit. Pentru ca atunci cand am vrut eu al doilea copil n-a prea vrut Dominic si dupa aceea, cand a vrut el, n-am mai vrut eu. Nu s-a potrivit.
Marea Dragoste-Tango: Cea mai frumoasa declaratie de dragoste pe care ti-a facut-o Dominic?
ILINCA GOIA: Hmmm… foarte buna intrebare. Cea mai frumoasa e „aia”, printre primele. Poetica, dramatica, teribila, dulce si nebuna. Da, aia care te zapaceste de cap, ca artistul destept si genial stie sa zapaceasca de cap fata frumoasa. Dar parca n-as declara-o public…?
Marea Dragoste-Tango: Faptul ca ti-a facut un copil atat de special?
ILINCA GOIA: Cred ca-i declaratia mea de dragoste pentru el, pentru ca eu l-am facut, nu? Si Nikita seamana foarte mult fizic cu taica-su… Cea mai frumoasa declaratie de dragoste a mea mie va s-o aflu maine!
Marea Dragoste-Tango: Ce inseamna o mare dragoste in viata cuiva? Vine o singura data?
ILINCA GOIA: Stii ce cred eu, acum, la 45 de ani? Cea mai mare dragoste e dragostea de sine, stima de sine, grija de sine. Sau pentru mine cel putin asa ar trebui sa fie.
Marea Dragoste-Tango: ?Pe care ai intalnit-o acum?
ILINCA GOIA: Fix acum. Acum cand incep sa ma repliez si sa ma reconstruiesc.
Marea Dragoste-Tango: Si cum ai intalnit-o?
ILINCA GOIA: A trebuit sa o aflu pentru ca a venit si din afara si pe dinauntru. Stii, eu am trait pana acum, de la 26-27 de ani, mai mult pentru ceilalti, prin ceilalti si cu ceilalti.
Marea Dragoste-Tango: Desi stiai sa fii singura la New York!…
ILINCA GOIA: Da, bine, dupa ce m-am adunat de pe drumurile New Yorkului, sa zic asa. Ilinca, o femeie devotata, dedicata, profesionista, carierista, si de familie, si buna nevasta, si buna mama, si buna fiica, si ce vrei. Fata frumoasa din basm, care le are pe toate. Numai ca vine o vreme in care trebuie sa accepti si faptul ca nu esti perfecta, la fel ca si faptul ca trebuie sa traiesti si pentru tine. Dah! „Tarziu, nenica?!”
Marea Dragoste-Tango: De la fata timida, introvertita, ai ajuns femeia cu niste intelepciuni despre viata…
ILINCA GOIA: Implinita… cat de cat implinita.
Marea Dragoste-Tango: Cine esti tu, Ilinca?
ILINCA GOIA: Un om bun si de bizuiala. Un om care cauta prin trecerea lui in viata sa ii faca si pe ceilalti oleaca mai buni. Cam asa ceva!
Marea Dragoste-Tango: Cei mai multi iti apreciaza jocul de pe scena, multi fizicul… fiecare ramane cu ceva in minte atunci cand spune Ilinca Goia. Mie mi-au ramas ochii. Ai cei mai expresivi ochi pe care i-am vazut, dar imi par si cei mai tristi…
ILINCA GOIA: Da, e ceva greu acolo. In spatele gandului… nu stiu exact ce e. Probabil ca e o cautare, o neimplinire. Nu as putea sa iti spun in cuvinte… Sunt niste valente acolo care nu s-au fructificat, probabil. Si simt ca talantii… nu i-am sporit. Nu pe toti!
Marea Dragoste-Tango: Dar e atata timp de-aici inainte…
ILINCA GOIA: Mai e timp, da, tocmai asta fac acum. Acum sunt intr-o perioada in care, cu durerile, depresia chiar, tristetile, suferintele inerente, de data asta cu talc, trec printr-o perioada de regasire, de transformare in anume sens.
Marea Dragoste-Tango: Cum e acum acasa? In familie, cand copilul e mare…
ILINCA GOIA: Bine, te simti usurat, incepi sa simti ca nu mai esti raspunzator pentru toate: C’mon. Ca si aia e o paranoia.
Marea Dragoste-Tango: Cand sunteti amandoi, fara copil?
ILINCA GOIA: E ca si cum am doi parteneri. Din punctul asta de vedere, Ilinca e cam schizoida. Are, pe de-o parte, un partener de dialog vivace, crud si suplu intr-un adolescent foarte destept, mai destept decat varsta lui, si care-o ajuta sa se ridice la mintea lui.
Marea Dragoste-Tango: Si Nikita seamana mult cu tatal lui…
ILINCA GOIA: Fizic, da, poate pe dinauntru are ceva mai mult din mine ca fel de-a gandi ori de-a se pozitiona. Sau poate nu! De fapt, Nikita nu mai „seamana” cu niciunul din noi, ci isi construieste voit cumva propria personalitate. Eu la 17 ani eram incapabila de asa ceva. E un tip foarte profund si ager. A luat ce-a fost mai bun din fiecare din noi parintii sai, iar acum decide ce si cum devine … e un demers indelungat, iar pe mine ma fascineaza. Ma-s bucura s-ai fiu de folos. Sa revin: pe de alta parte, Ilinca are si cestalalt partener, patriarhul Dembinski, cu toate ale lui. Iarasi un barbat interesant, un barbat…
Marea Dragoste-Tango: Marea dragoste?
ILINCA GOIA: A fost mare, pai nu?! Mi-am schimbat viata pentru ea.
Marea Dragoste-Tango: O dragoste mai mare decat America.
ILINCA GOIA: Mai what?! Nicio America.
Marea Dragoste-Tango: Ilinca s-a sacrificat mereu pentru cei din jur.
ILINCA GOIA: Cam da. Insusi faptul de a veni de la singuratate-ntr-o camaruta din NY la acest castelas unde am locuit si locuiesc cu baietii mei, si soacra, si catel, si purcel: o fi si asta un sacrificiu!? Ingrijeste-l sa nu se piarza. Ingrijeste-te de toate. Fii sef de santier cand trebe. Renoveaza, repara, fii pe faza. Ai de lasat de la tine, Ilinco, tot timpul, pentru ca tu ai de unde.?
Marea Dragoste-Tango: Ce a simtit Ilinca atunci cand l-a vazut prima data pe Nikita?
ILINCA GOIA: Oh, Doamne! Atunci am simtit ca are rost totul. Ca eu am rost! Ca totul are temei, ca e un talc inalt in toate ale mele.?
Marea Dragoste-Tango: Spuneai, la un moment dat, ca „raspunsul traiesc pentru scena si flacara ei nu mai exista”.
ILINCA GOIA: Nu, dar la mine nu a existat vreodata. Nu pot sa spun ca traiesc pentru scena. Pot sa spun ca traiesc SI pentru (pe) scena. C’mon, e doar o meserie! Daca as fi fost medic, da, puteam spune asa ceva.
Marea Dragoste-Tango: Pai si daca n-ar fi fost teatrul, daca n-ai mai avea voie sa joci de maine, ce-ai sti sa faci?
ILINCA GOIA: As gasi eu ce sa fac, sunt creativa. Uite, am „mana verde” adica ma pricep la plante si arbusti si copaci, pe de alta parte am oarece talent la dans sau cant, iar la masaj / bucatarie / diriginte de santier sunt mai talentata decat toti cunoscutii mei. As gasi eu cum sa mai mananc o paine buna si curata !
Marea Dragoste-Tango: Spuneai odata „ce nu fac eu pentru dragoste?!”. Ce nu mai face Ilinca pentru dragoste?
ILINCA GOIA: Nu se mai sacrifica. Ilinca asa a hotarat. A citit ca se numeste sindromul Maica Tereza si functioneaza ca un drog. E un drog: creeaza dependenta.?
Marea Dragoste-Tango: Ce a vrut Nikita sa stie de la mama lui despre dragoste?
ILINCA GOIA: Cand era mai mic ma intreba, acum a devenit destul de rezervat cu marturisirile si respect asta. Eu raman prietena lui, daca si cand are nevoie de mine.
Marea Dragoste-Tango: Dar ce e dragostea, de fapt?
ILINCA GOIA: Pentru mine? O imensa capacitate de daruire, care m-a implinit ca om, in care am simtit ca din mine iese ce am eu mai bun.
Marea Dragoste-Tango: Ilinca de acum este si o suma a personajelor pe care le-a interpretat?
ILINCA GOIA: Din punct de vedere al experientei, da. Primavara aceasta, de exemplu, a fost fructuoasa, a inceput cu premiul UARF pentru intreaga activitate si de excelenta… suna foarte pompos.?
Marea Dragoste-Tango: Intreaga activitate a Ilincai? Deja?
ILINCA GOIA: Asta am zis si eu! „Clacheta de aur” ca sa nu clachez nervos!? … Pe urma Gopo, pe urma premiul Uniter pentru cel mai bun spectacol de Teatru Tv, cu Hedda Gabler.
Marea Dragoste-Tango: Spuneai candva pe Facebook ca ai scrie, ca acum te multumesti doar sa joci carti bune…
ILINCA GOIA: Am scris in tinerete si uite nu mi-am mai gasit timp… Cred ca asta vezi tu in spatele ochilor mei tristi. Faptul ca nu mi-am gasit timp pentru asta, pentru scris, pentru mine, pentru a ma cufunda in fantezia mea, in aspiratiile mele, in acest fel de talent. Sau talant! Ca nu am vrut sa imi fac timp sa fiu singura.
Marea Dragoste-Tango: In meseria asta te sperie ideea de maine, pentru ca trebuie sa gasesti un nou job, un nou rol, un nou regizor care sa te considere potrivita… Cum traiesti cu viitorul?
ILINCA GOIA: Da, este o apasare. Aoleu, cum traiesc cu viitorul… intr-o relatie de echitabila incredere. Fiind un om credincios am aceasta speranta: ca experienta, finetea sau rafinamentul la care am avut sansa sa ajung in meserie sunt bine puse de-o parte. Totusi! Cumva si pe undeva imi vor folosi si mie odata si-odata!!! Nu cred ca ma pot infrange usor „vicisitudinile vietii de artist”. Dar, intradevar, e dificil de trait in Romania din actorie. Pentru noi poate nici nu e atat de dificil cat este pentru cei tineri. Nikita nu vrea sa se faca actor. (Thank God!).
Marea Dragoste-Tango: Nikita poate sa ajunga la New York si Nikita poate sa ramana la New York! Lai dus o data si ia placut.
ILINCA GOIA: A si ramas marele lui vis sa se intoarca acolo.?
Marea Dragoste-Tango: Daca Nikita o ia pe Ilinca de mana? Pe Ilinca de atunci si ii zice stai, mai, fato, aici!
ILINCA GOIA: Ei uite, da. Ca sa fiu sincera, asta e o chestie pe care as face-o acum!?
Marea Dragoste-Tango: Ai pleca la New York…
ILINCA GOIA: Cu Nikita? Dar m-as duce oriunde cu Nikita!?
Marea Dragoste-Tango: Si l-ai lua si pe sotul tau?
ILINCA GOIA: Daca vrea sa vina, da!
Marea Dragoste-Tango: Ce s-ar intampla daca ai adormi intr-o seara uitand sa faci bilantul zilei? Nu cumva ar fi mai bine?
ILINCA GOIA: Poate ca da. Ia sa nu-l mai fac in fiecare seara… Ia sa mai las ziua de ieri sa se vindece singura. Sa stii ca e o chestie pe care o practic de un timp incoace: ma mai las in pace. Imi dau ragaz. Ma mai si iert. De ce sa fie totul gata… ieri?!
Interviu publicat in RevistaTango-MareaDragoste, nr.101, iulie-august 2014.
Categorii:
Interviuri
