Legendarul Ronnie James Dio, cantaret american de heavy metal si hard rock care a sustinut un concert si in Romania, acum cativa ani, fost membru al grupurilor Black Sabbath si Rainbow, a murit duminica, la 67 de ani, dupa o nemiloasa lupta cu cancerul.
"Inima mi-e sfasiata. Ronnie a murit la 7.45, pe 16 mai (…) Ronnie a stiut cat de iubit a fost. El v-a iubit pe toti si muzica lui va trai pentru totdeauna", a scris sotia lui, Wendy Dio, distrusa de durere, pe site-ul oficial al rockerului. Ronnie a cantat in anii ’50 cu primele grupuri rock, iar la mijlocul anilor 1970, Ritchie Blackmore, chitaristul trupei britanice Deep Purple, l-a convins sa cante in noul sau grup, Rainbow. In 1979, Dio a inceput sa cante cu formatia Black Sabbath, in locul lui Ozzy Osborne.