E comunicativ si natural, pare lipsit de aere de vedeta, pe care si le-ar putea insusi, caci este unul dintre cei mai faimosi artisti romani. Vorbeste fara fasoane despre felul in care se promoveaza cantaretii zilei si pune la zid falsitatea si ridicolul. Adrian Enache a vorbit cu noi despre muzica si showbiz si ne-a povestit cum face ca sa ramana mereu tanar si in pas cu timpul.
Marea Dragoste / Tango: Mai toti artistii din generatia ta cu care am vorbit in ultima vreme se plang de faptul ca nu mai sunt promovati si ca sunt scarbiti de ce este azi showbiz-ul…In cazul tau cum e, tie cum iti merge?
Adrian Enache: Eu nu ma plang. Eu intotdeauna am fost un nonconfirmist si am tinut pasul cu tot ce se cere, ca dovada am piese actuale, bune, unele facute in colaborare cu Free DJs, care sunt in topuri. Am recitaluri inclusiv cu muzica din anii ’80, care e din nou foarte ceruta si la petreceri, si la spectacole. Am recitaluri frecvente in Germania, Italia, Israel, chiar inainte sa ma suni am primit un mesaj ca sunt solicitat in mai multe locuri. In plus, Tom Jones vine in Romania pe 17 noiembrie, si impresarul, care este si fiul lui, mi-a spus ca mai are o zi libera, pe 19 si s-ar putea sa mai faca un spectacol, unde eu o sa cant in deschidere.
Marea Dragoste / Tango: Stiu ca tu ai mai avut ocazia sa canti cu Tom Jones, nu-i asa?
Adrian Enache: Da, asa este si m-as bucura mult s-o fac din nou. Acum, sa vedem ce primarie este de acord sa plateasca suma pentru spectacolului lui, iar daca rezolvam cu onorariile, vom canta din nou, macar o piesa, dupa ce o sa cant in deschidere. Apoi, joc fotbal cu Nationala Artistilor, suntem invitati, la inceputul lunii decembrie, la Bruxelles, sa jucam trei meciuri acolo si sa sustinem trei spectacole. Deci nu-mi merge rau, il manii pe Dumnezeu daca zic ca-mi merge rau!
Marea Dragoste / Tango: Dar spune-mi, lucrul asta tine de noroc sau ai stiut tu ce sa faci ca sa nu-ti mearga rau?
Adrian Enache: Asta tine de noroc cu “N” mare! In primul rand, eu de asta sunt azi unde sunt, pentru ca am avut mare noroc. In Romania sunt oameni foarte talentati, pe care ii vezi la tot felul de concursuri, dar daca nu ai noroc, ramai talentat!
Marea Dragoste / Tango: Si, totusi, observ ca trebuie sa faci si tu ceva, sa stii sa dai din coate…
Adrian Enache: Da, dar eu n-am dat din coate in sensul adevarat al cuvantului, nu… Eu am fost chiar indolent din punctul asta de vedere, eu mereu am fost concentrat sa fac ceea ce trebuie sa fac, fara sa atrag atentia spre altceva. Nu vezi cum e acum? Daca lansezi o piesa sau vrei sa-ti promovezi un album, trebuie sa faci ceva negativ, sa te certi cu cineva, iar presa sa consemneze, sau sa te certi direct cu presa, sa se iste vreun scandal in Dorobanti, ceva! Eu niciodata n-am facut asa ceva, evenimentele mele vorbesc despre ce fac eu in muzica si atat.
Marea Dragoste / Tango: Dar ai avut parte de expunere si prin alt gen de povesti, legate de familia ta, de relatia cu Iuliana…
Adrian Enache: Asa este, au mai fost unele povesti, chiar multe, legate de relatia mea cu Iuliana, dar asta nu e vina mea. Uite ca a fost intoarsa pe toate partile si inca mai vinde! Ma suna si acum ziaristi carora eu incep sa le spun ceva de muzica, iar ei ma intreaba imediat: “Dar ce mai face Iuliana, nu vreti sa scriem ceva? Sa scriem ca ati vazut-o in compania cuiva, ca ati surprins-o”… Ma deranjeaza cand vor sa inventeze. Si-mi mai si propun mie sa colaborez cu ei!
Marea Dragoste / Tango: Ce anume ti-ar lipsi tie ca sa spui ca esti perfect multumit de felul in care iti faci meseria aici, in Romania?
Adrian Enache: Ce mi-ar lipsi ar fi un adevarat manager, de asta ducem lipsa. Un adevarat manager care sa stie sa scoata aurul din tine, sa scoata ce e mai bun. Sa traiasca si el bine, n-am nimic impotriva, dar sa se gandeasca la artist, mai intai. Ori cei de la noi n-au asemenea interese, ei vor sa se imbogateasca si atat. In Romania sunt doar geambasi, caci altfel nu-i pot numi, care se gandesc numai la ei, sa-si faca ei conturile grase, sa-si faca vile. Iar artistul sa munceasca si gata. Mi-ar placea sa am un manager bun, care sa se ocupe si de cariera mea in afara – pentru ca eu merg si cant in strainatate, dar ma intorc imediat inapoi. Mi-ar placea sa se ocupe la modul profesionist de cariera mea pe viitor. Mi-as dori un program mai serios in sensul asta, pentru ca iesirile mele peste hotare sunt doar sezoniere, nu sunt permanente, iar mie asta imi lipseste. Sa imi fie drag sa ma scol de dimineata, sa nu am nici o grija ca am concert si ca sunetul nu e ok sau nu stiu ce altceva nu e in regula. Asa, ca mai vorbesc cu impresarul lui Tom Jones sau ma duc undeva si cant, si acolo il intalnesc pe impresarul Tinei Turner, e foarte frumos, dar astea sunt trecatoare…
Marea Dragoste / Tango: Bine, dar stand de vorba cu un impresar sau altul, nu se leaga nimic? Nu poti tu, personal, cand ai ocazii din astea, sa obtii ceva mai mult?
Adrian Enache: Se leaga doar in sensul ca sunt multumiti si ma mai cheama oamenii sa mai cant. De exemplu, am fost intr-un hotel de sapte stele, in Antalya. Am cantat la deschiderea lui, unde au mai cantat Mariah Carey si Chris de Burgh. A fost foarte emotionant, dar a fost o seara!
Marea Dragoste / Tango: Eu n-am stiut asta, de ce nu s-a auzit in presa romana nimic?
Adrian Enache: Pai, uite ca n-au fost asa interesati sa scrie… A aparut ceva, dar n-a fost o mare stire. Bine, ei ma rugau sa inventez ceva de genul ca i-am furat rochia lui Mariah Carey, adica lucruri penibile, pe care eu nu le fac. E adevarat ca nici eu nu sunt un bagaret din asta, sa incep sa dau telefoane la ziaristi: “Alo, stiti cu cine sunt eu acum? Cu Mariah Carey!”. Nu procedez asa… eu nu ma autopropun, sa ma dau interesant cu ce am facut eu.
Marea Dragoste / Tango: Dar vezi, asta e o reteta pe care multi dintre colegii tai o folosesc.
Adrian Enache: Asa e, majoritatea lor o foloseste. Si unii mai si umfla, se mai dau si rotunzi acolo unde nu e cazul! Mai sunt unii care pleaca sa cante ori in cate un restaurant romanesc, ori pe la biserici, in locuri destul de modeste, iar ei se intorc in tara si spun ca au avut “un succes rasunator”, de exemplu, in Statele Unite, cand fetele se schimbau in toaleta vreunei benzinarii sau mai stiu eu unde… Dar sunt plini de turnee in America, in Franta, in Canada… Cand un om citeste o stire din asta, are impresia ca e mare lucru, dar sa fim seriosi! Am fost si eu, anul trecut, la Milano, acolo am cantat la un restaurant romanesc. A fost frumos, dar cum sa ma apuc sa spun asa, pompos, ca am avut un mare turneu, cu succes rasunator, doar ca sa dea bine? Si eu cant in Paris, in Barcelona, in multe locuri, dar nu incep sa ma cred foarte tare din cauza asta. Poate de asta trec neobservate multe lucruri fabuloase pe care le-am realizat. Daca ar fi avut continuitate, pana la urma rabufneau, se auzea de ele, dar intamplarile astea fabuloase sunt meteoritice. Adevarul e ca am avut si nesansa sa ne nastem unde nu trebuie. Imi mai spun oamenii, cand merg sa cant in strainatate, imi spun ca, daca ma nasteam acolo, eram mult mai bine. Dar ce sa fac acum, sa-i invinovatesc pe parintii mei ca nu m-au nascut altundeva?
Marea Dragoste / Tango: Daca tot trebuie sa te adaptezi la realitatea asta, ce mai pui la cale acum, ce mai pregatesti?
Adrian Enache: Pregatesc un spectacol la Teatrul “Constantin Tanase”, cu orchestra institutiei. Va fi un concert live, care se va desfasura intr-o miercuri. Tocmai de aceea se va numi “Daca e miercuri, e muzica”. Apoi, mai pregatesc un show alaturi de baietii de la Free DJs. Chiar iti recomand sa cauti pe Youtube “Free DJs Adrian Enache Mangalia 2011” si ai sa vezi ce show e acolo! Este ca o carte de vizita pentru mine, e filmat la Mangalia, pe o scena frumoasa, e foarte reusit. Ai sa vezi cum ma straduiesc si reusesc sa raman in pas cu timpul, sa nu treaca anii peste mine, sa nu raman in urma… Apropo de asta, ma mai intreaba lumea de ce nu imbatranesc, imi spun ca m-am mumificat (rade).
Marea Dragoste / Tango: Dar ai apelat la vreo tehnica de intinerire, la botox, de exemplu?
Adrian Enache: Nu, nu, asta e o mare prostie. Inca de cand a aparut siliconul, acum vreo 15 ani, am zis ca e o tampenie. Isi pusese Daniela Gyorfi atunci silicoane si stateam, odata, si vorbeam despre asta, si i-am pus si eu mana pe sani, sa vad cum se simt. Si am zis: “Doamne, e plastic! E groaznic!”.
Marea Dragoste / Tango: Noroc ca Daniela nu-i suparacioasa…
Adrian Enache: Nu e, ai dreptate! (rade) Eram si eu curios sa vad cum e. Cred ca ea a fost prima care si-a pus silicoane si inca de atunci mi s-a parut o greseala. Bine, eu oricum sunt un naturist convins, eu sunt un mare iubitor al naturii si consider ca ce e lasat de ea, de Dumnezeu asa trebuie lasat. Nu e bine sa intervii, pentru ca il manii pe Dumnezeu si e pacat. In schimb, fac sport, dar foarte mult, chiar in exces, as putea spune.
Marea Dragoste / Tango: De aia arati asa tanar!
Adrian Enache: Si recunosc ca mai folosesc anumite sampoane care nuanteaza culoarea parului. Nu imi vopsesc parul, dar ma spal cu sampoanele astea speciale. Initial, am zis sa-l las asa, grizonat, ca mi-au spus toate gagicile ca-i sexy, dar la televizor, lumina aceea alba exagereaza trasaturile si te face batran. Ceea ce n-ar fi corect! (zambeste)
Marea Dragoste / Tango: Dar daca Iuliana ar vrea sa apeleze la vreo operatie estetica, ce ai spune?
Adrian Enache: Mai, eu nu sunt un zbir, sa ma apuc sa-i interzic lucruri, dar n-as fi de acord, sincer. Eu stiu persoane care si-au facut modificari de tot felul si deja nu le mai recunosc. Stiu ca sunt aceleasi persoane, dar cand stau de vorba cu ele, parca nu mai am aceeasi tragere de inima ca inainte. Ceva se schimba, ceva e fals, ceva nu e in regula.
Marea Dragoste / Tango: Si nu se schimba neaparat in bine, asta e trist…
Adrian Enache: Da, asa e! De asta eu spun ca sunt niste greseli. Dar nici Iuliana nu e genul care sa se gandeasca la asa ceva.
Marea Dragoste / Tango: In schimb, stiu ca ea e cu dietele, mereu tine dieta.
Adrian Enache: Da, dar asa-i mai bine. Mai pui pe tine un kilogram, incepi sa ai mai multa grija la ce mananci, mai ales dupa ce treci de 30-40 de ani, trebuie sa fii foarte atent. Mai faci si sport si esti OK. Sportul si alimentatia sanatoasa, asta e cheia.
Marea Dragoste / Tango: Voi ce faceti, sunteti bine, sunteti fericiti?
Adrian Enache: Da, suntem foarte bine. Copiii cresc, ii creste si ei ratingul la emisiune, mie imi cresc solicitarile. Suntem bine.
ACEST MATERIAL ESTE PROPRIETATEA EXCLUSIVA MAREA DRAGOSTE / www.revistatango.ro SI NU POATE FI PRELUAT, INTEGRAL SAU FRAGMENTAR, FARA ACORDUL SCRIS AL DETINATORILOR ACESTUI SITE.
contact mareadragoste@revistatango.ro
Corina Stoica
draga Ionutza, nu-ti raspund ca sa intru in polemica, pentru ca nu are rost…fiecare ramane cu parerea si preferintele proprii si nici macar nu incerc sa schimb asta. Iti raspund pentru ca l-am vazut pe Adrian la Teatrul C.Tanase si in recitalul sau apareau chestii de genul "gea, man"…pt ca erau la moda…dar total nepotrivite cu el si cu o scena de teatru. Deci vorbesc in cunostinta de cauza.
PS:ironia cu "biletul nu e scump" e chiar nepotrivita…vad mult teatru, si nu asa prost ca al lui Adrian Enache
ana e parerea ta. n-ai idee cati oameni il apreciaza pe adrian. in plus, n-ai idee ce showuri face. ca televiziunile nu sunt interesate de emisiuni in care si tu si altii care formeaza marele public sa-l vada, asta nu mai e problema lui. Cred ca ar trebui sa te uiti mai des pe siteul lui http://www.adrianenache.ro unde ai sa vezi ca el chiar are piese care se canta in cluburi, are piese care sunt difuzate si de radio…deci nu e chiar asa rau cum zici tu…cred ca esti prea dura in aprecieri si adrian chiar nu merita asta. e totusi un artist care face atomsfera pe unde canta…nu stii asta dar mi-ar placea sa mergi la teatrul tanase din bucuresti sa-l vezi. biletul nu e scump. sunt foarte sigura ca ai sa-ti schimbi parerea.
Adrian joaca penibil rolul unui barbat tanar si in voga, cand de fapt nu mai are o piesa difuzata la radio de cand era bunica fata….zero ! Sa se apuce de altceva, e o prezenta agasanta si dizagreabila.