Adrian Paunescu – Ninsoarea de adio

de

Aseara cand ne desparteam, aseara
Tot mai era un pic de primavara
Si-acum arunca ochii pe fereastra
A viscolit pe despartirea noastra.

Aseara cand ne desparteam, aseara,
Tot mai era un pic de primavara,
Si-acum arunca ochii pe fereastra,
A viscolit pe despartirea noastra.

Distanta s-a-nmultit cu alb de moarte
Departe s-a facut foarte departe,
Si ninge intre noi ninsoare mare
Ninsoare de sfarsit de calendare.

Si ochii nu mai au ce sa mai vada
Doar urme de jivine prin zapada,
De ocna-i viscolul ce-mi arde rana
Si-ascult de sub zapezi Siciliana.

Si vor veni dezastre de tot felul
Precum anunta trist violoncelul,
Si harpa si pianul ma omoara,
Reverberandu-mi fulgii de afara.

Mai latra undeva de frig un caine,
Dar tu ce faci in ziua fara maine,
De fapt de ce te-ntreb cand eu din mine
Mi-am interzis sa stiu de-i rau sau bine.

Si a venit ninsoarea alb-albastru
Sa parafeze totul cu dezastru,
Sa iasa lupi, agentii foamei sure,
Din fiecare palcuri de padure.

Sa vina, prin orase, mari dihanii
Si caii aburind sa traga sanii,
Si posta in aceste vremuri stranii
Sa-ntarzie cu lunile si anii.

Sa vezi si tu ce strigat tragic este:
„Sa nu-mi mai dai de tine nici o veste”,
Deocamdata ninge praf de raza
Si drumurile noastre se blocheaza.

Nici nu mai stiu de-i noapte sau e ziua,
E doar ninsoarea noastra de adio.

 

Comentarii

  • Cea mai frumoasa si profunda poezie din cate exista pe pamant!

    Andra mai 13, 2011 9:01 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *