Pentru mine astăzi a fost prima zi în care să-mi demonstrez câte dintre promisiunile așezate pe răbojul finalului și începutului de an voi îndeplini. Pentru că astăzi, luni, 11 ianuarie, a fost prima zi de școală a copiilor după vacanța de iarnă și prima mea zi de serviciu serios pentru noi, adulții. Prima zi de aglomerație în trafic pe 2016, aglomerație nebună și nepoliticoasă cum numai în București poate fi. Prima zi în care să-mi demonstrez că pot să fiu serioasă, atentă, harnică, eficientă și, printre toate acestea, câte puțin fericită, în condiții nu “de laborator”- cum sunt cele de vacanță – ci de viață reală.
L-am tot ascultat în ultima vreme pe Robin Sharma spunând că între cei care reușesc în atingerea obiectivelor lor și cei care nu reușesc nu sunt atât de multe diferențe de talente sau aptitudini, cât de obiceiuri. Un obicei sănătos și care te conduce la un stil de viață eficient face cât zece talente pe care, de obicei, le risipim în gesturi teatrale sau în amânări fără termen precis. Iar un asemenea obicei bun se instalează în programul nostru și devine un ritual benefic, menit să ne conducă înainte prin viață, într-un exercițiu de 66 de zile – acesta este termenul pe care îl propune Robin Sharma – urmând ca la capătul acestor 66 de zile el să devină bucată însemnată din viața noastră, dependență dulce fără de care nu mai putem trăi, dar care nu ne trage în jos, precum majoritatatea celorlalte dependențe, ci ne duce spre țelul pe care ni l-am propus.
Primul hop al noilor obiceiuri pe care mi le-am trecut pe lista cu propuneri ale lui 2016 l-am traversat azi, în prima zi de luni cu plecări spre școli (trei copii, trei școli, trei direcții, trei orare diferite…), în care ceasul a sunat insistent, fără să ne mai îngăduie amânările de câte cinci sau cincizeci de minute pe care ni le permiteam în vacanță, în care mi-a venit să sar peste cele câteva minute de gimnastică pe care am promis să nu le mai scot niciodată din agendă – sau măcar să ajung cu ele la limanul celor 66 de zile salvatoare care să mi le preschimbe în dulce dependență (va veni, vreodată, acea zi?), în care, la prânz, de foame, am fost tentată să mă înfig în niște bucăți de prăjituri doldora de zahăr și de calorii care să-mi anihileze toate promisiunile pentru o dietă echilibrată în 2016, în care nu mi-am făcut timp să meditez (amânând meditația pentru ceasul înserării – dacă-i voi mai găsi loc), în care nu mi-am mai bătut capul cu economiile și, ca să mă consolez pentru ce zi grea am avut, am…
… CITESTE MAI DEPARTE PE SigurantaFinanciara.ro
