Nichita Stanescu – Imbratisarea

de

Cind ne-am zarit, aerul dintre noi/
si-a aruncat dintr-o data/
imaginea copacilor, indiferenti si goi,/
pe care-o lasa sa-l strabata.

Cind ne-am zarit, aerul dintre noi
si-a aruncat dintr-o data
imaginea copacilor, indiferenti si goi,
pe care-o lasa sa-l strabata.

Oh, ne-am zvirlit, strigindu-ne pe nume,
unul spre celalalt, si-atit de iute,
ca timpul se turti-ntre piepturile noastre,
si ora, lovita, se sparse-n minute.

As fi vrut sa te pastrez in brate
asa cum tin trupul copilariei, in trecut,
cu mortile-i nerepetate.
Si sa te-mbratisez cu coastele-as fi vrut.

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *