fbpx

Alice Nastase Buciuta – Dezvaluire profunda sau dezvelire obscena

de

Nu cred in povestile de dragoste care cuprind, neintelese, taine nestiute. N-am crezut niciodata in misterele pastrate dinadins, ca sa nu ciobeasca iubirea. Pentru ca nu cred ca nemarturisirile celuilalt pot crea un farmec sublim, aducator de dorinta. Ci, dimpotriva, ii pot narui fundatiile.

Sa-ti imparti onest, cu omul pe care-l iubesti, viata, cu toate tainele si indoielile ei, sa vrei sa amesteci adevar si onoare, pentru a face durabil amalgamul fericirii, e o indrazneala atat de mare, o incercare atat de grea, incat repeta, iar si iar, truda si jertfa zidirilor primordiale.
Dragostea e o constructie nepermisa celor grabiti. Daca, dupa farmecul primelor noastre clipe, nu sapam adanc, pentru a aseza temelia unui trecut inteles si asumat, daca lasam in ziduri mistere prea mari, iubirile ni se surpa. Cad mai intai in rana tradarii, apoi se prabusesc de tot, preschimbind in moloz ani si ani din vietile noastre. Fiindca am stiut sa gesticulam, dar n-am stiut sa duram. Dar, daca turnul ajunge, totusi, la buna si fericita turla, daca edificiul s-a desavirsit, daca-si deschide spre cer vitralii mari, ca ochii pruncilor doriti, prin care sa intre, altfel, lumina de maine, trebuie, mai departe, pastrat si ingrijit cu iubire in fiece zi.
Trebuie sa ai puterea sa nu uiti exercitiul rabdarii si al curateniei trainice. Trebuie sa-ti amintesti sa mergi pe varfuri atunci cand cel de langa tine are sufletul obosit. Sa inchizi cu grija usile in fata minciunii si, mai ales, sa stii sa discerni si sa respecti asezarea fragila a pragurilor dintre eleganta si instrainare. Dintre politete si ascunzis. Dintre joc de drag si eschiva de prefacatorie. Dintre dezvaluire profunda si dezvelire obscena.
Mi se spune mereu ca nu e posibila cunoasterea intreaga, rotunda, absoluta a celui de langa noi. Ca traiul indelung in doi distruge iremediabil farmecul primelor intalniri ametite de patima. Si stiu, stiu ca la capatul, chiar si fericit, al unei mari iubiri, tot vor ramane mii de lucruri pentru care n-a mai fost timp de-nteles si de trait. Dar asta nu ma impiedica sa sper, cu toata bataia naiva a inimii mele, ca intimitatea nobila, profunda e totuna cu dragostea, ca incercarile grele ale cuplului, atunci cand sunt traversate cu demnitate, ne fac mai puternici in iubire. Sa cred ca, pana cand vom muri, pe rand sau impreuna, eu si barbatul pe care-l iubesc vom primi o viata in plus, intelegand si traind, prin iubire, viata celuilalt. Si ca, pana atunci, fiecare durere a mea ii va sageta inima, fiecare tristete a lui imi va amari surasul, fiecare despartire de-o zi o vom indura cu durere de moarte. Dar si ca fiecare bucurie o vom trai intreaga, impreuna, desavarsita. Ca si cum eu as fi el. Ca si cum el ar fi eu.

 

Categorii:
Scrisoare

Comentarii

  • Totul despre noi poate fi prea mult pentru celalalt,pentru orgoliul sau(pot fi marturisiri care-l zdruncina),desi orgoliul n-ar prea avea ce sa caute in iubire,teoretic,si totusi…sunt sentimente,senzatii,saruturi,cuvinte si oameni pe care nu doresc sa le-mpart cu nimeni sunt ADN-ul meu de amintiri care pot crea suferinta,neliniste,nesiguranta,frustrare sau teama celuilalt de-ar sti de ele.Sau poate-i subestimez iubirea..sau teama mi-e doar mie.

    Mihaela David decembrie 29, 2011 9:19 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.