Nu invatam in scoala aproape nimic din lucrurile care mai tarziu ne vor defini sansele la fericire. De exemplu, nu ne spune nimeni lucruri esentiale despre dragoste, iar noi o cautam bezmetici, fara sa avem habar unde poate fi aflata. Iar atunci cand o gasim, nu stim sa ii masuram valoarea si autenticitatea, asa cum cei neinstruiti in domeniul artei nu stiu sa deosebeasca un tablou in copie de originalul lui. Astfel, ne ratacim o vreme printre iluzii de iubiri, apoi gasim povesti de dragoste pe care le distrugem tot din nestiinta, iar intr-un final, dupa ce am irosit nepermis de multe sanse si de batai ale inimii, ne dam seama ca am invatat din propriile greseli.
Nu invatam nimic nici despre cum sa ne purtam cu parintii, ca sa stim mai usor, cand vom fi mari, cum sa ne purtam cu copiii. Nu invatam cum sa nu renuntam cand ne e greu si nici cum sa nu ne irosim in invidii sau regrete fara rost. Nu invatam despre bani, desi mai tarziu, toti vom avea nevoie de ei in fiecare zi. Si nu invatam despre case, desi, obligatoriu, fiecare dintre noi isi va alege, isi va gasi, isi va redefini mai devreme sau mai tarziu o casa, ca refugiu al clipelor cele mai de pret ale unei vieti.
Atunci cand am ales casa in care locuiesc astazi, nu stiam nimic nici despre siguranta financiara, nici despre credite si nici despre cum ar trebui sa fie o locuinta in care sa traiesti, fericit, pana la adanci batranete. Traisem atat de mult trecand dintr-o garsoniera cu chirie in alta, incat nu apucasem sa-mi conturez niciun alt gand decat ca vreau sa fie o casa mare, mare, mare, in care fiecare dintre noi sa aiba propria camera si sa ne ramana spatiu si pentru distractie, joaca sau gazduit oaspeti. Si asa am ales-o, cu intelepciunea pe care o pusesem, de exemplu, si atunci cand imi alesesem masina dupa un criteriu care mie imi paruse esential: sa fie rosie.
O vreme, dupa ce ne-am mutat in noua noastra casa, am continuat sa dormim cu totii in acelasi pat, neputand sa ne dezlipim unul de altul – parinti si copii laolalta – si nici de vechile obiceiuri ale convietuirii in spatii mici. Le-a luat cativa ani copiilor mai mari sa se mute in camerele lor si au facut-o exact cand au vrut ei. Iar un etaj intreg al casei este si acum mereu nelocuit si inca nu ne-am decis ce sa facem cu el.
La fel ca si in dragoste…. CITESTE MAI DEPARTE pe SigurantaFinanciara.ro
