fbpx

Nicoleta Jitaru – Ghilimele de ganduri catre iubitul meu serios

de

– Nu-mi place de tine, nu esti un om serios.
– De ce spui asta?
– Pentru ca spui ceva si dupa aceea te razgandesti… tii minte cand ai spus ca daca nu vreau nimic serios intre noi, tu o sa renunti si o sa-ti vezi de treaba?

“Tin minte foarte bine, nici n-a trecut prea mult timp… si asa aveam de gand, dar lucrurile au preluat intr-un fel controlul, in locul meu.”
– Oamenii se razgandesc, Alexandrule, nu e neaparat ceva rau, ai fi preferat sa n-o fac? Sa renunt, pur si simplu?
– N-ai renuntat in ideea ca o sa ma razgandesc eu sau ca o sa accepti situatia asa cum era?
“Adica sa accept sa te impart cu altcineva, din moment ce si tu acceptai asta? Si eu ti-am zis ca nu accept, pentru c-ar fi insemnat ca nu te-as fi vrut cu totul… apoi m-am razgandit, pentru ca in sinea mea, stiam ca nu ai pe altcineva, si sper ca si tu stiai cat de singura ma simteam si-mi doream doar cateva cuvinte sincere din partea ta, si nu planuri tesute in intuneric, menite sa-mi infasoare cugetul intr-o panza deasa, captusita cu speculatii si incertitudini. Din care n-am iesit nici pana azi. Tocmai cand cred c-am inteles, ma deranjeaza un fir aproape imperceptibil, dar atat de suparator, ca itele sticloase excretate de glandele paianjenilor, pe care caut sa le indepartez rapid cu mana, fara sa le dibuiesc prea bine, si le tot simt agatate pe obraz, pe ureche, deasupra firelor satene, confundandu-se aidoma cu ele.”
– N-am renuntat dintr-un singur motiv…
Tacere.
” De ce nu m-ai intrebat care era acela? Il intuiai cu siguranta, dar n-ai crezut in el din acelasi motiv pentru care am inceput conversatia asta. Si oamenii neseriosi nu pot iubi cu adevarat din moment ce au un comportament frivol, nu? Nu poti pune prea mare baza pe ei, nu? Intocmai cum mi-ai spus odata, la inceput.
Stii pasajul acela din biblie in care Iisus il intreaba pe tatal copilului posedat de duhuri rele: “Crezi?” si el raspunde asa de frumos si omeneste: “Cred, Doamne, cred! Ajuta necredintei mele!” Si Dumnezeu l-a binecuvantat pentru sinceritatea lui. Asa si eu as vrea sa-ti strig “Ajuta iubirii mele!” Ca e sincera, naiva si chiar daca pare greu de crezut, atat de “la inceput”. In miezul ei nu persista nimic terfelit, doar lacrimi de dor ce-o spala adesea, si devine tot mai curata. Daca vezi un om cazut la margine de drum il ajuti, incerci sa-l sprijini, sa-i pui macar o intrebare, daca un prieten se afla intr-un impas, faci tot posibilul sa-l incurajezi, daca familia ta ar fi pusa in fata unor necazuri, te-ai face luntre si punte ca sa le treceti cu bine… dar daca iubirea iti cere putina atentie, iti cere ajutorul, iti cere surasul tau cel mai drag, iti cere sa va impartasiti impreuna, tu, omul serios, preferi sa te dai deoparte, s-o faci orfana, sau mai rau, sa devina salbatica, cu atat mai greu de domesticit mai pe urma. Pentru ca preferi sa nu-ti reprosezi nimic, nefacand nimic, doar asteptand. Ei bine si eu astept. De ce n-as fi tocmai eu cea care pretinde? Nu te speria!… pretinde doar sa inteleaga daca omul atat de serios din tine, poate sa iubeasca cu adevarat o neserioasa, una care este cu capul in nori, se razgandeste constant, plange de mai multe ori intr-o singura zi, se zburleste ca o pisica intaratata atunci cand omul cu care traieste in prezent se apropie s-o atinga, care se zbate intre datorie si dragoste, intre trecut, prezent dar mai ales viitor, si ghici ce? Mai are si umor negru pe deasupra, cum tot tu i-ai reprosat, ca o picatura ce umple paharul deja mult prea plin. As fi vrut sa-l umplu atat cat trebuie, sa nu fii nevoit sa te incrunti la imaginea neplacuta a picaturilor ce se revarsa pe langa si murdaresc luciul curat al blatului de dedesubt, lasandu-te incruntat din pricina spiritului tau obsesiv-compulsiv cu accente melancolico-flegmatice. Ce sa-i faci? Temperamentul meu sangvin face ravagii in lumea ta pretios aliniata, serioasa.
Din ziua cu pricina lucrez la acest mare defect al meu, incerc sa-l elimin sau macar sa-l musamalizez. Iti dai seama ca vreau sa scap de el ca sa-ti demonstrez ca n-ai avut dreptate, sa-ti fiu pe plac. Si dupa aia? O sa-mi gasesti alt defect, putin mai grav decat acesta? Unul care sa ma ucida cu totul. Si eu iar am sa-mi storc creierii incercand sa lupt cu vulnerabilitatile mele.
Ce simplu ar fi fost sa-mi spui “Neserioasa mea frumoasa, ajuta-ma sa ma dau putin jos, de aici de unde m-am cocotat, si dupa aceea sa te cuprind cu palmele mele indragostite de talia ta, sa te ridic pe tine in locul meu si astfel sa ne echilibram armonios, impreuna.”
-Nu?
-Ce anume? spuse el calm.

 

Comentarii

  • greu,dar noi toti neseriosi trecem prin asta*

    kiv(( noiembrie 14, 2016 8:06 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.