Alice Nastase Buciuta – O calatorie de 100 de vieti

de

Fiecare iubire pe care am trait-o cuprinde in miezul ei de patima si visare o intreaga lume. Fiecare istorie de dragoste ar fi putut deveni o poveste de viata intreaga, asezata sub semnul lui „Au trait fericiti pana la nu prea adanci batranete” – fiindca, ati vazut, pe oamenii buni si senini ii lovesc accidentele vietii mai repede decat pe cei care se plictisesc unul langa altul si capata pedeapsa unei vieti lungi, neiubite si nesuferite.

Pentru ca, atunci cand ne indragostim, macar pentru o fractiune de secunda ne strabate mintea filmul iubirii intinse peste intreaga viata, un film in care, nefiind scenaristi ai destinului de meserie, inghesuim mereu, neoriginal, aceleasi intamplari si repere: o casa, o nunta, niste copii care se joaca in curte sau in fata blocului, plimbari in parc si prin lume, apoi o batranete senina, cu pensii mari si nepoti mici.
Bineinteles ca nu toate scenariile ajung sa fie ecranizate. Uneori, intelegem, dupa primul sarut sau dupa ultima tradare, ca n-ar fi rau sa ne facem planuri pentru o alta viata, in care sa ne dam dreptul la productii mai ample, cu sanse mai mari la Oscarurile fericirii. Si, daca suntem curajosi, o luam de la capat…
Pentru mine, fiecare editie de revista pe care am realizat-o pana acum cuprinde in miezul ei de culori si cuvinte o viata intreaga. O poveste de dragoste pe care, atunci cand am trait-o, am visat-o, intr-un film de macar o fractiune de secunda, eterna si neasemuita. Fiecare editie de Tango – devenit astazi Marea Dragoste – m-a lasat cu o senzatie de bucurie enorma, dar si cu un gol in suflet. Pentru ca, in fiecare editie, am asezat reperele cele mai de pret ale credintei mele in scris si splendoare si am sperat ca lumea se va schimba, devenind mai buna, mai nobila, mai inalta, dupa ce ne-a citit si iubit.
Si apoi am luat-o de la capat.
Am facut o calatorie de 100 de pasi, de 100 de vieti. Au trecut noua ani de cand am preschimbat Tangoul iubit in rostul vietii mele, in marea mea dragoste, pe care am sarbatorit-o deja, iata, de 100 de ori. Privesc in urma si zambesc, fericita, chiar daca zambetul meu aduna riduri proaspete in coltul ochilor care au plans adesea in acest rastimp. Au plans nu doar de-atatea caderi din iubire, ci si de groaza ca revista mea se va prabusi, ca nu voi mai fi in stare s-o nasc si s-o apar in tara in care fiarele au scapat de la zoo si-au ajuns politicieni versati, iar hotii si golanii s-au facut moguli. Asa ca, de la o vreme incoace, am trait fiecare editie, fiecare iubire, ca si cum ar fi fost ultima, nestiind daca voi avea puterea sa merg mai departe. Sa iubesc din nou, sa editez din nou…
E in viata si in inima mea un vartej de dragoste si de cuvinte fara de care n-as putea sa traiesc. E in sufletul si in credinta mea speranta naiva ca binele va invinge mereu, ca dragostea va ajunge mai presus de conventii, ca oamenii onesti si cinstiti vor razbate mai usor si mai demn decat cei care mint si insala. Ca Marea Dragoste exista si va ramane mereu. Dar despre toate acestea v-am scris deja, de-atatea ori… Si, cu putin noroc si foarte multa munca, am sa va mai scriu si de-acum inainte, in editiile care vor avea curajul sa treaca de pragul splendid al numarului magic, 100, un numar in fata caruia zabovesc astazi mai mult, si ma plec, cu recunostinta. Am facut o calatorie de 100 de pasi. De 100 de vieti. Imi spun si va spun, voua, celor buni si dragi care imi sunteti si mi-ati fost alaturi: La multi pasi! La multe vieti! Si-apoi m-ascund intre coperte si tac.

  • Credit: Loredana
  • Title: coperte Tango 100_4-1_curbe.cdr

 

Categorii:
Scrisoare

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *