Spectacolul „Arie și Ecou”, cu soprana Cristina Fieraru și chitaristul Maxim Belciug, și-a împrumutat titlul de la un poem al lui Ștefan Augustin Doinaș:
atît de puţin că prisosul inundă
atît de durabil că a şi dispărut
ca gemenii-n nucă stau evii-n secundă
popoare întregi locuiesc un sărut
atît de tîrziu că e iarăşi devreme
atît de oribil că e nespus de cast
un licăr mărunt ce burează în steme
confiscă distanţa şi-o umple de fast
atît de puternic că totu-i o rană
atît de banal că luceşte ca nou
o! arie-a lumii absent suverană
pe cine-ntîlneşti că te-ntorci ca ecou?
Titlul se potrivește perfect, fiindcă seara începe cu poemul citit de Max Belciug, pentru ca apoi tot ceea ce vine dinspre scenă să se întâlnească imediat cu inimile spectatorilor, iar ecoul să fie, pur și simplu, vraja unei memorabile întâlniri. Și nu doar pentru că spectacolul are loc într-o sală de teatru neobișnuit de micuță, de intimă, de primitoare, de ademenitoare, la Teatrul Coquette, întâlnirea este una de dragoste. Ci pentru că inimile se deschid și se umplu de ecoul frumuseții.
Un chitarist cu har desăvârșit și carismă pe măsură, celebrul Maxim Belciug, este partenerul unei tinere soprane al cărei glas e emoționat și chiar ezită puțin atunci când derulează și explică titluri de piese, nume de compozitori sau povești din spatele vreunei bucăți muzicale, dar are o stăpânire precisă, grațioasă, delicată și fără de cusur atunci când vine vorba despre nuanțele muzicii, despre culori adânci și volute înalte ale unui glas cu timbru fermecător. Soprana Cristina Fieraru și chitaristul Maxim Belciug scriu împreună o poveste de frumusețe cu pagini care trec de la baroc la romanță și canțonetă, un periplu prin repertoriul italian, francez sau german și care se încheie, absolut splendid, cu versurile lui Eminescu așezate pe muzică de Guilelm Șorban, „Pe lângă plopii fără soț”.
…Am auzit demult o povestire din lumea celor foarte înstăriți care, atunci când merg în hoteluri de 7 stele sau în croaziere de lux, își îngăduie răsfățul de-a asista seara la câte un concert de cameră unde biletul costă chiar și 1000 de euro. Mi s-a părut o extravaganță dureros de dulce și, atunci când am început să mă visez bogată, în reveriile mele bogăția mi-o măsuram nu prin pantofi cu talpă roșie sau poșete cu pătrățele bej, ci prin posibilitatea de-a intra la concerte de 1000 de euro.
Miracolele se împlinesc, însă, prin creativitatea divină, altfel decât ne imaginăm noi. Așa s-a făcut că viața mi-a dat șansa să particip de mai multe ori la seri de muzică atât de frumoasă, încât biletul lor ar fi meritat să coste 1000 de euro sau chiar mai mult, chiar dacă n-am ajuns (deschid o paranteză optimistă și adaug „încă”) la statutul financiar care să-mi permită astfel de cheltuială. Visul – sau reveria – mi s-au împlinit, totuși, și doar asta contează, fiindcă nu nonșalanța plății mă ispitea, ci firescul unui catharsis de lux.
Spectacolul „Arie și Ecou” al Asociației Kitarodia e unul de 1000 de euro, chiar dacă, în fapt, biletul de intrare costă de vreo 100 de ori mai puțin. Îl puteți vedea pentru ultima dată în anul 2024 – dar sperăm să se reprogrameze iar și iar în 2025 – duminică, 29 decembrie 2024, de la ora 19, la Teatrul Coquette. Luați-vă bilete în valoare de 1000 de euro, dar cu o nimica toată, de aici – Link Bilete, și mergeți, cu încredere, la o întâlnire de dragoste și de splendoare.
Fotografii de Paul Buciuta
