fbpx

Amalia Nita: Abia acum m-am intalnit pentru prima oara cu mine insami

de

Amalia Nita este unul dintre acei oameni inalniti intamplator de-a lungul vietii, dar pe care nu-l mai poti uita niciodata. Mi-a fost cititoare si a ajuns scriitoare, stand astazi umar la umar cu mine si cu colegele mele. A iubit dintru inceput Tangoul, revista inimii si a destinului meu si, din iubire, mi-a stat alaturi ori de cate ori i-am cerut ajutorul. Ii datorez cateva zeci de texte splendide aparute in revista si pe site-ul nostru, Marea Dragoste, dar si curajul de a merge mai departe in zile in care tradarile celor din jur ma incovoaie. Pentru ca, avand-o pe Amalia ca prietena, am aflat ca exista si oameni de-o noblete si de-o loialitate mai presus de orice ispita. Si, pentru asta, simt mereu nevoia sa ii multumesc.

Marea Dragoste / Tango: Cand ai inceput, Amalia, sa scrii frumos, cand ti s-a spus prima oara ca ai talent la scris?

Amalia Nita: Am scris dintr-o suflare un text pentru un concurs care se derula in Tango in 2007. Iubeam deja revista si am raspuns provocarii cu o energie pe care nici nu stiam ca o am. In anul urmator mi-am pus in cap sa devin Cititoare – Scriitoare, in noul concurs lansat de Tango. Am trimis o povestire legata de dragostea in spatiul virtual si in iunie 2008 am avut bucuria sa apara in revista.

Marea Dragoste / Tango: Deci nu mai scrisesesi in copilarie? Nu te lauda profesoara de romana? Nu aveai cele mai frumoase compuneri din scoala?

Amalia Nita:
In copilarie am avut o corespondenta masiva cu o prietena aflata in alt oras, a durat ani de zile. Cred ca incepeam sa fiu mai atenta decat altii la detaliile lumii din jur, dar adevaratul punct de cotitura a fost ruperea brusca de tot ce imi era familiar, rupere intamplata prin emigrare. Am devenit peste noapte, sau, mai bine zis, peste o zi lunga de zbor, un spectator uimit al altor obiceiuri, al altor automatisme. Lumea s-a impartit intre „mine” si „ei”. I-am observat pe „ei”, si, descoperindu-i si intelegandu-i, m-am redefinit pe mine. Dintr-o data a aparut o imensitate de nuante si de acolo a navalit scrisul. Asa s-a nascut primul blog. America mi-a creat stari, bune si rele. Cred ca ele sunt cel mai mare castig al venirii mele aici. Profesoara de romana nu m-a laudat in mod deosebit. Iti amintesti cum era? Ni se dictau „comentarii literare”, nu eram antrenati sa punem pe hartie propria interpretare a unei poezii, a unui roman… Dar s-a intamplat de cateva ori ca nu am mai apucat sa buchisesc comentariul literar pentru teza si atunci am scris din capul meu si am luat zece. M-am dus totusi sa ma fac economista…


Marea Dragoste / Tango: Nu, printr-un noroc, profesorii mei de romana nu au fost asa… Deci nu te-a tentat atunci o cariera legata de scris…

Amalia Nita: Nu cred ca se stia prea mult atunci despre carierele legate de scris. Toti trebuia sa ne validam fiind „buni la matematica”. Am mers la Liceul Decebal din Deva, liceul de elita al orasului, unde credeam ca, daca intru, mi se garanteaza, teoretic, fericirea. N-a fost chiar asa. Facultatea am ales-o, cumva, din cele care erau pe val. Am facut Stiinte Economice la Cluj si in primul an am locuit, culmea, in caminul Facultatii de Litere. Dar nu alegerile in sine au fost problema, ci faptul ca eu, ca persoana, nu eram complet pregatita sa le inteleg consecintele. Desi, ma intreb daca suntem vreodata cu adevarat pregatiti pentru asa ceva.

Marea Dragoste / Tango: In perioada asta ti-ai trait prima iubire? Cum a fost? O iubire frumoasa, una trista, cu noroc, fara? Te-a marcat intr-un fel serios?

Amalia Nita: Experientele mele cu dragostea au fost ciudate. Privind acum in urma imi dau seama ca am urmat din nou niste scenarii trasate cumva dinainte, fara sa imi acord timpul necesar cunoasterii profunde. Probabil incerc sa spun elegant ca am avut tendinta sa ma grabesc.

Marea Dragoste / Tango: Cine trasase acele scenarii? Scriitorii cartilor citite? Familia? Traditia? Mai exact, iti amintesti cu seninatate despre primele iubiri sau mai degraba cu parere de rau?


Amalia Nita: Cred ca traditia. A existat un moment in care am simtit clar ca trebuie sa ascult numai de mine, dar apoi m-am lasat dusa de tiparele externe: esti cu cineva, te mariti, faci copii. Mi se pare interesant ca la finalul facultatii aveam impresia ca viata, intr-un fel, se termina, cand de fapt abia incepea. Imi amintesc clar o iubire studenteasca si o seara de iarna in care cineva si-a desfacut degetele din mana mea. Cred ca de atunci am cautat siguranta. Din fericire, acum inteleg ce s-a intamplat si nu o mai caut.
 

Marea Dragoste / Tango: Deci iubirea aceea mare, zdravana, din pricina careia te-ai maritat si ai facut copii… Cand si cum a venit?

Amalia Nita: A fost o poveste de studentie, dupa alta poveste de studentie ratata. Am avut impresia ca am gasit intelegere si siguranta, si asa a si fost o vreme, pana cand emigrarea si evolutiile noastre diferite au complicat tot.


Marea Dragoste / Tango:
Cum v-ati cunoscut, cum te-a cerut in casatorie, cum iti amintesti acum, de acele momente?

Amalia Nita: Ne-am cunoscut intr-o tabara de vara, am continuat relatia… long distance, eu fiind la Cluj si el la Bucuresti, iar dupa doi ani, la terminarea facultatii, ne-am casatorit. Lumea se casatorea pe capete atunci, au scapat putini… Si nu sunt foarte convinsa ca toti stiau in ce intra.


Marea Dragoste / Tango: Ce s-a schimbat in sufletul si-n viata ta dupa ce te-ai casatorit?

Amalia Nita: Dupa ce m-am casatorit m-am mutat la Bucuresti si am dat cu capul de viata. Am fost tot timpul inclinata sa dau mult in relatie si am considerat ca nu mi se cuvine mare lucru. Bucuria mea venea din a da. Dar apoi am vazut ca putinele lucruri de care aveam nevoie sunt greu de obtinut. Ca parte practica, ne-am asezat intr-un rost obisnuit la Deva si apoi a venit vestea plecarii in America.

Marea Dragoste / Tango: Mai stai putin, pana sa ajungem cu povestea in America! De ce te-ai mutat la Bucuresti? Ce faceati acolo?
 
Amalia Nita: Mi-am dorit mult sa locuiesc la Bucuresti, eu cunoscusem in copilarie un Bucuresti pitoresc, cu tramvaie in care unchiul meu imi spunea povesti depre locurile prin care treceam, cu plimbari in Cismigiu, cu gogosi calde. Ce am gasit in 1997 a fost diferit. Abia terminasem facultatea si, dintr-o data, la toate interviurile trebuia sa vorbesti si in engleza. Dar am incercat, am insistat, imi amintesc si acum un curriculum vitae scos la imprimanta cu ace pe care l-am trimis la revista Cosmopolitan…. Dupa vreo cinci teste si interviuri am lucrat ca asistent de marketing la editura Teora. Peste tot parea sa fie bine sa cunosti pe cineva… Acolo n-am cunoscut pe nimeni dinainte si multumirea ca am fost aleasa a fost foarte mare. Exact la fel ca si la castigarea concursului din Tango.
 
Marea Dragoste / Tango: Si apoi cum de v-ati intors la Deva?
 
Amalia Nita: Simteam ca nu pot totusi sa ma asez, asa cum simt si acum la Chicago. Editura a deschis libraria proprie la Deva si m-am mutat acolo sa o pornesc. La Teora am deprins dragostea pentru limba engleza, ma invarteam cu mare placere printre carti. Libraria a mers foarte bine, discutam cu clientii, faceam recomandari, cu unii chiar ma imprietenisem. N-am sa uit niciodata ca o doamna a simtit nevoia sa imi spuna ca, daca s-ar intampa vreodata sa emigrez in Canada, sa duc cu mine perdele si sosete. Astea ii lipseau fiului ei acolo, desi partea cu sosetele n-am inteles-o nici azi.
 
 
Marea Dragoste / Tango: Iar in rastimpul asta ati jucat la loteria vizelor… Cine a fost aplicantul si cate sperante v-ati pus in castig?
 
Amalia Nita: Auzeam de tot mai multi colegi care plecau in America… Recunosc ca eram curioasa, le scriam, intrebam cum e, unii povesteau, altii mai putin. Auzisem de loteria vizelor, am luat creion si hartie, am citit instructiunile din ziarul adus de mama, am completat ce se cerea si, in secunda aceea, m-am gandit hai sa nu mai fiu tot neincrezatoare, sa cred ca voi castiga. Sunt absolut convinsa ca in clipa aceea ceva s-a miscat in impletirea lucrurilor si castigul concret a fost doar urmarea acelui gand.

Marea Dragoste / Tango: Cum se nascuse de fapt, ideea plecarii din tara si cat a durat pana ai pus-o in practica?

Amalia Nita: In toamna anului 1997 mi-am asteptat tatal la aeroport, la Otopeni, si atunci m-am oprit pentru prima data sub un tablou electronic care afisa plecarile internationale. Am urmarit cum destinatiile se roteau ritmic si am inteles brusc cate locuri fabuloase asteapta descoperirea dincolo de zari. In acea secunda s-a nascut dorinta de a experimenta viata intr-un teritoriu nou. Practic, am primit dreptul legal de a locui si munci in Statele Unite prin celebra Loterie a Vizelor, in mai 2002. Formalitatile de emigrare au durat un pic mai mult de un an si am stabilit decolarea pentru 4 octombrie 2003, fara sa stiu atunci ca este exact ziua Sfantului Francisc de Assisi. Desi am avut ca destinatie Chicago, cred ca eram legata deja, intr-un fel misterios, de San Francisco.

Marea Dragoste / Tango: Dar intre timp a venit si copilul…

Amalia Nita: Doream un copil si cand testul a confirmat ca o sa il avem bucuria a fost foarte mare. Am aflat apoi ca va fi fetita si am fost incantati amandoi. Poate a functionat iar…. modelul, de data asta in sensul bun. Parea ca ne-am asezat, lucram, aveam apartamantul nostru, un copil era prezent tot mai des in discutiile dintre noi. Am ramas insarcinata la 27 de ani. Imi amintesc cele doua linii de pe testul de maternitate, semn de viata noua… Si imi amintesc emotia puternica din timpul nasterii, am nascut prin cezariana, cand am auzit tipatul mi s-a facut brusc greata din cauza fericirii intense, m-am agitat puternic, pana atunci nu le facusem nicio problema medicilor. Dar si in acele momente la capul meu se vorbea tot despre plecarea din tara, asistentele vroiau sa plece in Italia. Cand am castigat loteria vizelor eram deja insarcinata in sapte luni.

 
Marea Dragoste / Tango: Cum a devenit Amalia ca mama? Care au fost, de fapt, pasii maternitatii tale, pana cand ti-ai asumat-o?

Amalia Nita: Cred ca si maternitatea, ca si casatoria, ca si emigrarea, trece prin cateva grade de constientizare. La inceput imi era oarecum teama de bebelus, in spitalul unde am nascut am invatat prea putine lucruri practice. Apoi m-am obisnuit. Intr-o seara, insa, am avut un
moment de panica, fetita era mica, dormea in patul ei. Cum ma voi descurca o viata intreaga? Apoi am realizat ca va creste, ca vom trece prin tot felul de etape, ca va fi tot mai interesant. Nu stiu daca sunt chiar grozava cu copii mici. Dar de pe la varsta de 15 – 16 ani incolo, am sa fiu.

 

Am aterizat seara, cu bebelus si patru valize

Marea Dragoste / Tango: Ce a fost cel mai greu dincolo de plecare? Ce a fost foarte frumos?

Amalia Nita: Eu, personal, am simtit doua lucruri ca fiind dificile. Primul a fost faptul ca a intervenit departarea geografica fata de parinti, desi relatia sufleteasca a prins noi dimensiuni. Al doilea a fost ca intre mine si Chicago nu a existat potrivire. Nu mai spun azi ca exista oameni buni sau oameni rai, locuri bune sau locuri rele. Am certitudinea ca exista numai potriviri si nepotriviri si ca trebuie sa tinem cont de ele. Frumoase au fost toate clipele in care am calcat pe pamanturi noi. New York, Philadelphia, Nashville, ca sa amintesc numai cateva. Si apoi a venit descoperirea Californiei, unde imi locuieste in momentul acesta sufletul.


Marea Dragoste / Tango: Cum ai reusit sa te integrezi, sa te adaptezi?

Amalia Nita: Cred ca destul de greu. Eu una nu cred in variantele de rupere totala de tara de origine. Iar satisfactiile materiale, cate sunt si cum sunt, nu pot inlocui pentru multa vreme esenta a ceea ce lasi in urma. Dar nu am plecat neaparat pentru bani, desi au si ei rolul lor, recunosc. M-a manat in lupta o curiozitate imensa, aproape imposibil de domesticit.

Marea Dragoste / Tango:  Dar spune-mi mai exact, cum ati ajuns, unde ati stat mai intai, cum v-ati gasit casa, cum ti-ai gasit job…  Nu
v-a fost foame, nu v-a fost frica?

Amalia Nita: Am aterizat seara, cu bebelus si patru valize. Am locuit o saptamana la o familie care plecase tot din Deva, au fost buni cu noi, ne-au ajutat si in timpul procesarii actelor cu tot ce au putut. Sunt multe formalitati de depasit si apoi, cand ajungi, trebuie sa pui capul undeva. I-am rugat sa ne inchirieze dinainte un apartament, eu ma temeam mereu sa nu ii deranjez…. Teama nu e buna, trebuie sa ai incredere atunci cand cineva se arata dispus sa iti ofere o mana de ajutor. Nu ca mana de ajutor mi s-a oferit foarte des in viata, dar asa, ca principiu. Nu ne-a fost frica pentru ca nu stiam ce ne asteapta. In capul meu America era o Romanie mai exotica si cu mai multi bani.

 
Marea Dragoste / Tango: Fetita ta cum a primit lumea aceea si cum a fost primita?

Amalia Nita: Adelina a deschis practic ochii in America, avea un an cand am ajuns acolo. Impresia mea e ca etapa copilariei e mai libera si mai fericita in Romania. Copii americani, sau copii romanilor americani, au mai multe jucarii, uneori prea multe, dar sunt mai singuri. Partidele de joaca sunt atent programate de parinti, putine lucruri sunt spontane. Dincolo de asta a fost primita foarte bine, scoala e prietenoasa cu copii, sunt mereu laudati si incurajati. Se merge mult pe construirea increderii in sine si a capacitatii de a comunica si cred ca acestea sunt lucruri esentiale.

 
Marea Dragoste / Tango: Cum a rezistat iubirea voastra. Sau cum n-a rezistat?

Amalia Nita: Iubirea noastra a rezistat o vreme, apoi a dat semne ca ar trebui sa implice mai multa intelegere sufleteasca reciproca. Nevoia mea de a schimba Chicago cu altceva nu a fost perceputa la adevarata ei intensitate si de aici au aparut opinii care nu s-au mai potrivit.

Marea Dragoste / Tango: Si e suficient sa apara niste opinii separate despre asezarea intr-un alt oras din aceeasi tara ca sa distruga o casnicie, o relatie, o iubire in care exista si un copil?

Amalia Nita: Cred ca opiniile separate sunt simptome ale faptului ca nu vedem viata la fel. Eu schimb cu bucurie locul pana il gasesc pe cel potrivit. Schimbarea ma umple de energie, de planuri, de ganduri de explorare, nu ma sperie absolut deloc. Cred ca pentru o relatie reusita conteaza sa stii cat mai clar de la inceput cine esti tu insuti, ce poti sa oferi, ce ti-ar placea sa primesti. Eu m-am format mai tarziu, nu mai seman aproape deloc cu cea care eram acum zece ani. Experintele traite, locurile vazute, cartile citite, scrisul, toate m-au schimbat asa de mult ca, daca m-as intalni cu mine cea de acum zece ani, cred ca nici nu m-as recunoaste si poate nici nu m-as saluta. As vrea numai ca tot ce invat in viata asta sa se pastreze undeva, sa nu se risipeasca. Iar scrisul este singura garantie ca o sa se intample asa.

Nu mi-e dor de badaranie. Dar mi-e dor de autenticitate


Marea Dragoste / Tango: Spune-mi cand ai inceput (sau reinceput) sa scrii?

Amalia Nita: Am scris tot mai mult dupa publicarea articolului din Tango. Aveam un blog si apoi am acceptat cu bucurie invitatia de a fi parte din site-ul revistei. Scrisul vine scriind. Am inceput sa fiu tot mai atenta la situatii, la oameni, la peisaje, la bucurii, la tristeti…

 
Marea Dragoste / Tango: Te-a salvat de la ceva scrisul? Te ajuta in vreun fel?

Amalia Nita: Da. M-a salvat de la dorul insuportabil. Nu il alina de tot, dar cand oamenii se regasesc in trairile mele si imi spun asta, scrisul ma ajuta sa nu fiu singura. Poate ca trebuie tot timpul sa exploram, sa cautam si sa gasim oamenii care rezoneaza cu noi, desi nu e chiar cel mai simplu lucru. Imi place mult sa daruiesc, dar si sa vad ca darul cuvintelor e bine primit.

 

Marea Dragoste / Tango: Cat de mult scrii acum? Cat de mult si de profund ai de gand sa incadrezi scrisul in viata ta?

Amalia Nita: Tot mai mult. Imi place sa astern insemnari de calatorie, sa impart ce stiu, sa intreb, sa aflu, sa impart iar. Ma fascineaza oamenii. Ma antrenez si imi place sa scriu si in engleza, am cateva idei de povestiri, vom vedea.

 

Marea Dragoste / Tango: E doar un gand rebel sau chiar te vei muta in California?

Amalia Nita: Da, ma voi muta undeva in apropiere de San Francisco. Simt ca destinul meu trece prin California. Acolo am descoperit sentimentul naturii, cu care marturisesc ca nu avusesem chiar atat de multe  in comun pana atunci. Un orizont cu flori galbene, salbatice, care coboara intr-o ceata fina spre generozitatea misterioasa a oceanului, iti poate da un raspuns clar la intrebarea „unde te simti cel mai fericit?”.


Marea Dragoste / Tango: Dar gandul intoarcerii in tara nu-ti da tarcoale? Daca da, cand, cum se intampla sa-ti doresti asta?

Amalia Nita: Ba da. Acum doi sau trei ani am fost hotarata sa ma intorc definitiv. Vara trecuta am petrecut doua luni in Romania si a fost nemaipomenit. Dar apoi am simtit iar nelinistea de a pleca si am interpretat-o ca pe un semn ca n-am terminat de explorat ce mi-a fost harazit. Emigrarea mi-a imbogatit atat perspectiva asupra Romaniei cat si, bineinteles, asupra Americii. Cred ca exista gramezi de lucruri interesante in ambele locuri.

 

Marea Dragoste / Tango: De ce ti-e foarte dor din Romania? De ce anume nu ti-e dor deloc?

Amalia Nita: Mi-e dor de Sibiu, Deva, Cluj, Brasov…. Mi-e dor de lucrurile care nu se petrec la scara uriasa, ca in America. Mi-e dor de drumurile prin satele colorate, in care fiecare casa are alta nuanta decat vecina sa. Nu imi place uniformitatea americana, ma depima. Nu mi-e dor de badaranie. Dar mi-e dor de autenticitate.


Marea Dragoste / Tango: Cum te vezi peste 30 de ani? Unde? Fiind ce? Traind cum si alaturi de cine?

Amalia Nita: Am fost tentata sa spun ca ma pierdusem si astazi, la 37 de ani, m-am regasit. Dar de fapt imi dau seama ca abia acum m-am intalnit pentru prima oara cu mine insami, scapata de sabloane si influente. Sper ca in inca 30 de ani sa ma mai nuantez pe ici pe colo si sa pot oferi cat mai mult, in scris, in trairi, in dragoste. Nu stiu daca am curaj sa dau un pronostic geografic. Sunt schimbatoare la acest capitol. Ma vad ca pe un om cu care poti vorbi orice, un spirit deschis, inainte de toate. Si ma vad traind alaturi de cineva asemeni mie.

 
Marea Dragoste / Tango: Crezi ca e adevarat ca daca ne dorim cu adevarat ceva se implineste?

Amalia Nita: Da. Dar dorinta trebuie sa vina din adancul sufletului.

 

Categorii:
Tango Team

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.