Ana Baniciu: N-am ajuns aici pentru ca sunt fata lui Baniciu, ci pentru ca am muncit foarte mult!

Marea Dragoste-Tango: Iti amintesti, Ana, o intamplare anume, de cand a inceput drumul tau muzical?
Ana Baniciu: Nu-mi dau seama de o zi in care sa fi zis „Da, vreau sa cant.” A venit de la sine, treptat. Am inregistrari de cand eram foarte mica, de pe la trei-patru ani. De talent si-a dat tata seama, pentru ca stateam numai in studioul lui si cantam incontinuu. Voiam sa cant neaparat la microfoane.
Mircea Baniciu: Pana a venit pe la noi vara mea, Adriana Caciuc, care este profesoara de muzica in Resita. Ea a zis: asta mica trebuie sa faca muzica neaparat! Ii placea sa cante la pian, era tot timpul pe capul meu cand aveam treaba, iar eu m-am prins ca are o ureche foarte buna, lucru pe care il remarcase si Adriana. Si Adriana era intr-o relatie foarte buna cu profesorii de la Allegretto, unul dintre cele mai titrate coruri de copii din Romania. Si asa a inceput nebunia.

Marea Dragoste-Tango: De la cati ani te-ai dus la Allegretto?
Ana Baniciu: : Am fost prima oara la trei ani jumate si mi-au zis ca sunt prea mica. Dupa aceea, am venit pe la patru ani jumate, cinci si de-atunci am inceput. Am ramas acolo pana pe la 14 ani si impreuna cu Alegretto am cutreierat lumea, am fost in toate tarile, Mexic, in China, Japonia, in America de doua ori…

Marea Dragoste-Tango: Nu ti-a fost greu sa o lasi sa plece asa de mult, nu te-ai temut pentru ea?
Mircea Baniciu: : La prima plecare pe care au avut-o, la Moscova, in Rusia, se pleca acolo cu niste trenuri speciale, cu vagoane rusesti, vagoane de dormit, ca faceai o saptamana pana ajungeai, nici nu stiu daca mai exista asa ceva acum. Si o tin minte pe maica-sa care plangea in gara…
Ana Baniciu: In Rusia am plecat trei saptamani! Aveam doar 6 ani.

Marea Dragoste-Tango: Ai plecat singura? N-ai plecat macar cu mama, nu te insotea nimeni?
Ana Baniciu: : Eram doar copiii si cei doi profesori, care ne faceau fata.
Mircea Baniciu: : Ei aveau un sistem foarte functional, in care cei mari aveau grija de cei mai mici. Pe masura ce au crescut, aveau ei grija de cei mici.

Marea Dragoste-Tango: Si apoi la ce liceu ai fost?
Ana Baniciu: : Am facut Colegiul German. Nu a avut treaba cu muzica, dar, in paralel, am inceput din clasa intai, separat, Scoala de Muzica (sectia pian). Am facut Scoala de Muzica numarul 1 din Bucuresti, unde am facut opt ani de pian.

Marea Dragoste-Tango: E important pianul? Tu, Mircea, n-ai cantat la pian niciodata pe scena, dar…
Mircea Baniciu: : Dar acasa am cantat. Pianul e un instrument deschis, in care vizualizezi ce canti. Se vad clapele, vezi notele mai simplu, intervalele, poti ajunge mult mai usor la niste armonii care sa te inspire si care sa te duca inspre ceea ce iti doresti. Pianul e primordial in toate scolile de muzica.

Marea Dragoste-Tango: N-ai convins-o sa cante si la chitara?
Mircea Baniciu: Intr-un timp, i-am lasat chitara la indemana si mi-am zis „i-o las, sa vad daca se intampla”. N-am fortat nimic, niciodata, la ea. Am zis sa-si urmeze cursul, asa cum am patit si eu. Pe mine nu m-a indemnat sau nu m-a fortat nimeni sa fac una sau alta si le-am facut pe toate fiindca mi-au placut.

Marea Dragoste-Tango: Dar tie nu ti-a placut chitara…
Ana Baniciu: Mi se pare prea complicata chitara, nu prea am inteles-o. Mi s-a parut mai complicat decat la pian, care e destul de logic, de firesc. Chitara mi s-a parut mai greoaie. Faci bataturi la mana pana inveti ce trebuie.
Mircea Baniciu: : Da, trebuie sa ai mana formata pentru chitara. Si nu poti sa canti daca ai unghii lungi. Pe pian poti sa canti si cu unghiile, dar la chitara, numai cu unghiile de la dreapta, pe stanga iti intra unghiile pe sub structura de corzi.

Marea Dragoste-Tango: Ti s-a parut ca esti diferita de alti copii? Faptul ca ai facut muzica te-a ajutat in colectiv sau ai fost mai izolata?
Ana Baniciu: : Nu am fost niciodata vedeta. Au fost momente cand am iesit in evidenta, dar prin simpla mea fire, cum sunt eu, asa, plina de viata. Am multi prieteni, am fost crescuta in colectiv, am stat mult plecata alaturi de cor si am invatat sa lucrez in echipa, sa am multa lume in jurul meu. Asta a ramas si acum, asa ma stie lumea, drept o fata super plina de viata, glumeata si cu multi prieteni.
Mircea Baniciu: : O buna parte din educatia ei s-a format acolo, la cor. Aveau sedinte, se duceau la scoala, dupa care urmau repetitiile la Allegretto, turnee. Allegretto a facut parte din educatia ei foarte mult, deci se simte. N-a fost un copil crescut singur sau singuratec, chiar daca eu eram mai mult plecat.
Ana Baniciu: : Maica-mea se ocupa de treaba asta, sa am mereu timpul ocupat. O secunda nu stateam: mergeam la scoala, dupa aia la cor sau la pian, la meditatii sau la scoala. Totul era asa, pe alergatura, si chestia asta mi-a facut bine, zic eu. Acum nu mai pot sa stau nici daca as vrea sa stau. Nu am eu starea necesara. Atunci aveam si mai multa energie, iar totul mergea asa, de la sine.

Marea Dragoste-Tango: Cum a fost si cum este sa te cheme Baniciu?
Ana Baniciu: : E cu doua taisuri. Evident ca e un atu si ca sunt cea mai mandra de numele meu. Uneori, sunt si oameni care nu inteleg sau care, poate din rautate, incep sa zica „A, e-a lui Baniciu, de aia a ajuns unde a ajuns sau de aia a intrat aici”. Eu m-am luptat mereu cu mentalitatea asta, dar niciodata n-am stat sa le explic ca nu-i adevarat. N-am ajuns aici pentru ca sunt fata lui Baniciu, ci pentru ca am muncit foarte mult!

Mircea Baniciu: : Sa stii ca nu pentru toti cei de azi numele Baniciu inseamna neaparat ceva. Eu am avut niste momente cand le spuneam: sunt Mircea Baniciu si unii ziceau: si ce daca? Connect-R a fost intrebat ce parere are de Phoenix. Si a raspuns: n-am auzit de Phoenix. Asta-i generatia noua. Eu am auzit de el, dar el de noi, nu. Ei au muzica si lumea lor. Exact asa cum aveam si noi, acum niste ani de zile. Nu eram cu Duke Ellington, cu Ray Charles si cu Frank Sinatra. Eram cu Beatles, cu Rolling Stones, cu Bee Gees. De primii auziseram cumva, intamplator, dar nu eram fani si nici nu ne interesau. Cate spectacole au trecut prin Bucuresti pe care am fi putut sa le vedem?! Asa cum am fost crescuti total straini de muzica populara. Am facut si niste gafe de cateva ori cu niste nume din muzica populara, exact asa am intrebat si eu, „cine e si ce face ca eu n-am auzit de el?”.

Ana Baniciu: : Am doi prieteni buni in LaLa Band, Dorian si Rafa, si i-am dus la concert la Mircea. Era un concert cu cei patru corifei si le-am zis: veniti sa vedeti si voi ca nu vorbesc degeaba, omul asta umple Sala Palatului fara nicio problema… Iar cand a inceput concertul si-a sarit toata sala in picioare, erau si ei in delir, erau uluiti… Sigur ca sunt tineri care nu au auzit de ei, dar am dat si de tineri de varsta mea care stiau de muzica lor, pentru ca au crescut cu muzica asta, au ascultat-o impreuna cu parintii.

Marea Dragoste-Tango: Dupa 14 ani, ai iesit din cor…
Ana Baniciu: : Am facut parte din emisiunea lui Titus Munteanu, la TVR. Se numea „Numai cu acordul minorilor”. Am stat patru ani in TVR si am invatat cu adevarat ce inseamna televiziune, de la filmat pana la montat. Stateam acolo de dimineata pana seara. Era o emisiune muzicala, cu copii, poate ca nu neaparat a fost foarte importanta, ca audienta, dar ce ne-a invatat pe noi a fost important, sunt sigura. Iar pasul urmator s-a legat deja de LaLa Band si de serial. Ca si ceilalti, am fost la casting, dar la casting, n-a iesit asa cum mi-am dorit… Iar asta e cea mai buna dovada ca nu a tinut nimeni cont de faptul ca sunt fata lui Baniciu. Si nu am primit decat un rol episodic, iar asta pentru mine a fost… dezamagirea copilariei mele!
Ana Baniciu: : …drept dovada ca acum, cei care ducem mai departe treaba asta cu muzica, multi suntem de-acolo: Alina Eremia, Bubu a fost acolo, Liviu Teodorescu, adica multi dintre colegii mei. Multi ne-am cunoscut acolo si de aia zic ca, ulterior, cand am fost la casting, ei erau acolo si au luat.

Marea Dragoste-Tango: Ce s-a intamplat la casting de nu ai primit rolul dorit?
Ana Baniciu: : Nu stiu prea bine, probabil ca ei aveau niste persoanje clar gandite. „M-am batut” cu Sore pe un personaj si personajul respectiv l-a luat Sore, nu eu. Ruxandra Ion, producatoarea, mi-a zis atunci: continua sa muncesti, vei veni si vei face acest rol episodic si, la un moment dat, poate vei ajunge la altceva. Din momentul acela, eu am stat un an jumate in Buftea. Faceam mai mult figuratie, dar nu m-am lasat. Am zis ca trebuie sa ajung in trupa asta, eu trebuie sa demonstrez ca pot mai mult decat un simplu rol episodic. Si am primit un telefon intr-o zi. Mi s-a zis: vino sa te auda Ruxandra inca o data, trebuie sa canti doua melodii. Si mi-am dat seama ca e sansa mea. I-am cantat ei si regizorului. Si a zis Ruxandra: din sezonul viitor, tu intri in serial, eu nestiind atunci ca intru si in LaLa Band. De fapt nici ea nu era convinsa. Si inainte de un concert la Arenele Romane, acum doi ani, in vara, m-a sunat: vino, vino ca avem nevoie de o voce de fata. M-am dus acolo si mi-a zis: treci pe scena LaLa Band. Si-atunci a fost momentul „acela”. Au urmat turnee cu ei si cred ca am prins cea mai frumoasa perioada, era exact momentul de varf. Am avut turnee prin toata tara, cu sali pline, case de cultura pline-pline.
Mircea Baniciu: : Si totusi, eu am insistat pe ideea sa-si faca si scoala, sa nu renunte, asa ca e la facultate acum.
Ana Baniciu: : Am intrat la doua facultati. Dar s-au suprapus toate, au fost una peste alta. In anul in care am intrat in LaLa Band, venea si bacul, m-am inscris si la ASE, si la SNSPA, la Stiinte Politice. Dar mi-a placut mai mult la ASE, la administrarea afacerilor in limba germana, decat la SNSPA. Am renuntat in anul doi, fiindca nu puteam sa le duc pe amandoua si nu-si avea rostul. Acum sunt la ASE in anul trei.

Marea Dragoste-Tango: Pe plan muzical o ajuti tu in continuare?
Mircea Baniciu: Am predat-o mai departe… Ei au alta zona in care functioneaza. Am facut niste piese cu ea cand era mai micuta, pentru niste festivaluri, am facut cate ceva si pentru emisiunea Numai cu acordul minorilor, dupa care am zis: hai, da-i drumul, sa mearga pe zona lor. Mie mi-e greu sa fac piese care suna, stii, bumti-bumti… Eu nu concep asa. Deci o las sa se mai maturizeze putin si, curand, cred ca vom avea treaba impreuna. Inca o mai las sa copilareasca cu LaLa Band si cu toate proiectele lor, dar Ana are toate datele s-o iau pe scena mare, deci asta urmeaza sa facem, impreuna.

Marea Dragoste-Tango: Va trebui sa alegi intre management si muzica…

Mircea Baniciu: Exact asa cum am ales eu intre arhitectura si muzica, asa o sa aleaga si ea.
Ana Baniciu:  …sau sa le imbin.
Mircea Baniciu: Nu stiu, e destul de greu. Daca vrei sa faci un lucru ca lumea, va trebui sa alegi. Dar eu nu stiu, ea decide, pana la urma, ce o sa fie. Dar eu am insistat sa aiba si scoala la baza, sa aiba si o alta varianta de existenta, decat cea de scena, care nu e usoara, mai ales acum, la ce concurenta si ce nebunie e pe scenele Romaniei si ce promiscuitate… Dar ea isi vede de viata ei si lectia pe care am avut-o eu a fost una deosebit de buna, sa fiu lasat sa aleg. Recent, am citit o chestie a lui Meryl Streep: in momentul in care ai norocul sa faci ceea ce-ti place in viata, inseamna ca n-ai sa muncesti niciodata. Asta imi doresc si pentru Ana.

Marea Dragoste-Tango: Cum a fost cu primul prieten, cum l-ai prezentat lui tata? Cat de greu ti-a fost sa accepti ca fata ta are un iubit?
Ana Baniciu: Eu m-am miscat greu cu iubitii, adica tarziu de tot, cand am inceput sa mai ies. M-am concentrat mult pe cariera, am fost si o persoana mai timida in ceea ce priveste baietii. Nu a fost nimic concret, sa zic ca da, el e. Cand va fi cineva mai serios, o sa vin eu cu baiatul acasa… Dar pana acum nu a fost nimeni. Eu nu prea ies prin cluburi. Ii am pe ai mei, pe care-i stiu si cu care sunt prietena, dar probabil ca intr-o zi va veni si acel baiat…

Marea Dragoste-Tango: Ce piesa urmeaza sa lansezi?
Ana Baniciu: Se numeste Karma, e facuta de Mihai Ristea si mie imi place foarte mult. E vorba de baietii astia din ziua de azi despre care vorbeam, care isi lasa fetele frumoase si destepte pentru altcineva si vor sa se intoarca dupa aceea, dar nu mai pot. Cred ca o sa se regaseasca multa lume, si multe fete, si multi baieti, in mesajul acesta si sper ca piesa sa aiba succes.

Marea Dragoste-Tango: Si tu, Mircea, in ce formula canti cu Pasarea Rock?
Mircea Baniciu: Formula este Phoenix consacrata, cea care a fost formula de aur: Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan si Ioji Kappl. Nicu Covaci n-a mai vrut in formula asta. Mani Neumann a venit si el din Germania, l-am mai cooptat pe Cristi Gram, un chitarist foarte bun, tanar care a fost initial in Phoenix, dar toti au plecat din Phoenix pana la urma. A renuntat si Ionut Micu, tobosarul pe care-l luase Covaci in locul lui Ovidiu… Pasarea Rock e o formula zdravana, in care putem face niste lucruri foarte bune. Deja am facut evenimente importante si lucrurile merg pozitiv inainte. Singurul impediment este ca nu suntem toti aproape. Ioji Kappl, un compozitor important, e in Germania, Mani Neumann este si el in Germania, Ovidiu mai canta cu Prajinile lui, eu mai cant cu ai mei, cu Vlady si cu Teo, deci nu depindem doar unii de altii si numai de formula asta. Fiecare dintre noi are cate o cale de rezerva, fiindca asta-i viata, trebuie sa mai facem si niste bani.

Marea Dragoste-Tango: Cum e fara Motu, ii simtiti lipsa vreodata in spectacole?
Mircea Baniciu: Da, foarte mult. In Colibri am luat un chitarist, il cheama Teo Boar, ca sa fim tot patru, fiindca asa s-a desenat formula Colibri, in patru. Dar Motu lipseste, lipseste poezia lui, lipsesc intrarile lui actoricesti si figura lui, pregnanta lui si toata atmosfera pe care el a creat-o…
Marea Dragoste-Tango: Deci numai din asta traiti, din muzica. Si asta-ti doresti si pentru Ana, asta crezi ca e ok si pentru fata ta?
Mircea Baniciu: Asta trebuie sa decida ea. Eu o ajut cu tot ce am, cu tot ce pot, fie sa ramana in muzica, fie sa-si faca o firma si sa mearga mai departe pe ceea ce a invatat la facultate. Insa, repet, decizia este a ei.

Marea Dragoste-Tango: Cat timp petreceti impreuna, cum va intalniti, cum reusiti sa petreceti ceva timp impreuna?
Mircea Baniciu: Eu mai vin la spectacolele ei, ea mai vine cu mine, a fost cu mine si in turneele Colibri, am fost si-n afara tarii, am luat-o si in Germania cu mine de doua ori.

Marea Dragoste-Tango: In ce seamana cu tine, ce recunosti din tine in ea?
Mircea Baniciu: In primul rand grupa sanguina! (rade)… Iar in rest muzicalitatea. In foarte multe dintre poze, cei care ma cunosc de mult timp zic: Ana este exact figura ta cand aveai 20 de ani, numai ca ea este pe blond, pe alta culoare.

Marea Dragoste-Tango: Si cu mama cum te intelegi, te sustine, e fanul tau?
Ana Baniciu: Mama e cel mai mare fan al meu, cel mai mare sustinator, e omul care si-a dedicat toata viata mie si pentru asta eu ii sunt pe viata recunoscatoare. Ea traieste prin mine, vede prin mine tot, ea e mereu cu gandul la mine.

Marea Dragoste-Tango: Ana, Mircea te poate sfatui cu muzica. Tu ii dai sfaturi legate de cum sa se imbrace, de exemplu?
Ana Baniciu: Nu prea. Dar m-a mirat cand l-am vazut pentru prima oara la costum, la ultimul concert.
Mircea Baniciu: La doua concerte am fost la costum. Am avut unul cu Filarmonica din Timisoara, Mesterul Manole, scris de Ioji Kappl, si la altul cand m-a invitat Felicia Filip sa cantam impreuna. Asa ca mi-am facut costum.Trebuie sa mai ai si un costum in casa, ca te mai duci la o nunta, un botez. Nici camasi n-am prea purtat. Si-acum, am vrut sa-mi iau camasa, ma gandeam: ma, totusi, e o revista serioasa, sa apar si eu ca un om care are o varsta si care se gandeste sa iasa mai bine si, pe urma, am vazut tricoul asta si-am zis: hai ca-l iau pe asta, ca e frumos… (rade)