fbpx

Anamaria Marinca: Nu flirtez, nu dau sperante false, nu mint niciodata

de

Anamaria Marinca este Otilia din „4 Luni, 3 Saptamini si 2 Zile“, filmul care a purtat o poveste amara in jurul lumii pe creanga de palmier a premiului de la Cannes si a trecut la un pas de Globul de Aur si de nominalizarea la Oscar. Sau Elena din „Sex Traffic“, care i-a adus premiul BAFTA pentru cea mai buna actrita. Dar, dincolo de har, roluri si premii, este femeia calda, cu aspiratii inalte si limpezi, care iubeste cu speranta neprihanita ca a intilnit marea iubire.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Nu vreau sa joc teatru in viata reala
 
Marea Dragoste / Tango: Mi-ai spus, si am si vazut la lansarea DVD-ului cu „4, 3, 2,“ ca refuzi interviurile.
 
Anamaria Marinca: Da, refuz foarte multe interviuri, bineinteles.

Marea Dragoste / Tango: De ce? Ce te-a suparat?

Anamaria Marinca: Pe de o parte nu sint adepta publicitatii, din pacate, pe de alta parte am fost dezamagita de foarte multe ori de stilul abrupt, brutal chiar, al unor jurnalisti. De faptul ca se scot cuvintele din context, ceea ce deranjeaza pe orice om, ca imi sint atribuite vorbe pe care nu le-am spus, ca unele lucruri complicate devin simple si cele simple devin complicate, fara sa vreau, si tot asa. Citeodata intrebarile merita raspunsuri in doi peri si eu nu ma sfiesc s-o fac.

Marea Dragoste / Tango: De ce sint eu mai norocoasa?

Anamaria Marinca: De cind am vorbit prima data la telefon, ceva, nu stiu, vocea ta, intrebarile tale mi-au placut, erau oarecum metaforice, ma invitau la reflectie si m-am trezit vorbind cu tine de parca te stiam de-o viata.

Marea Dragoste / Tango: Totul a inceput cu „Cine esti tu, Anamaria Marinca, femeia tinara cu infatisare adolescentina…?“

Anamaria Marinca: Da. Si trebuie sa recunosc ca m-ai surprins, pentru ca nu prea m-am gindit la asta. Cred ca imi place inca sa ma amagesc ca mi-as mai putea permite iresponsabilitati nevinovate, citeodata chiar o fac si recunosc ca imi place.

Marea Dragoste / Tango: Cu aerul asta esti luata in serios?

Anamaria Marinca: Sint luata in serios cind doresc asta. De capricii nu prea am timp, am destule responsabilitati.

Marea Dragoste / Tango: Hai s-o luam de la un capat. De unde vii? Care ti-a fost drumul de la copilarie la virsta asta minunata pe care o ai?

Anamaria Marinca: Ai mei sint ardeleni care s-au stabilit la Iasi. In casa noastra a fost o atmosfera foarte sanatoasa. Un tata, pater familias, actor, o mama delicata, artista, un frate mai mare, care a studiat 12 ani pianul, si care a devenit … doctor, si fata de care nu pot sa am decit admiratie, pentru ca e un baiat extraordinar de destept.

Marea Dragoste / Tango: Banuiesc ca si tie ti-a fost incercat talentul muzical.

Anamaria Marinca: Sigur. Eu am studiat vioara timp de 12 ani.

Marea Dragoste / Tango:Ai avut mai tirziu roluri in care a trebuit sa cinti ?

Anamaria Marinca: Da, in teatru. La Bulandra, in Tatal, cintam la vioara. La „Gala Tinarului Actor“, recitalul meu a fost pe jumatate cintat, de fapt.

Marea Dragoste / Tango:Ai inregistrari?

Anamaria Marinca: Am o inregistrare cu mine copil. Nu stiu daca Tatal a fost filmata.

Marea Dragoste / Tango:Cine a fost primul care ti-a spus ca ai ceva special, care a vazut in tine artista?

Anamaria Marinca: Nimeni. Eu am vazut, eu am vrut sa fac teatru. Tata mi-a spus ca nu poate sa ma opreasca, dar nici nu ma sfatuieste sa fac meseria asta.

Marea Dragoste / Tango:Stia el ceva…

Anamaria Marinca: Da, bineinteles. (Ride.)

Marea Dragoste / Tango: Ai mai facut si altceva in copilarie in afara de vioara?

Anamaria Marinca: Am scris poezie. Mi-a placut poezia, Eminescu. Deunazi, am dat intr-un interviu un fragment din Eminescu, cred ca era din Glossa, pur si simplu mi-a venit in minte, nici nu eram in tara, si a fost asa, un moment patriotic oarecum. Nu am fost citata, nu a dat bine. Nu stiu cum sint eu privita in România, dar cred ca nu trebuie sa citim foarte mult ca sa ne amintim ca Eminescu e cel mai inalt spirit de pe meleagurile astea. Eu nu pot altfel, e parte din intelepciunea de viata. Acasa avem o intreaga biblioteca Eminescu. Am crescut cu el. Tatal meu este cel mai bun recitator din Eminescu pe care-l stiu. Eram foarte tinara cind am inceput sa scriu poezie, dar m-am oprit pe la 13 ani. Pentru ca procesul era foarte intim si nu puteam sa imi citesc poeziile, sa le arat cuiva, si probabil ca dorinta asta de a ma exprima a mocnit si a rabufnit sub alta forma, teatrul, pentru ca aici ne putem juca de-a mastile, ca si cum n-as fi eu…

Marea Dragoste / Tango: Ceea ce e fals, nu?

Anamaria Marinca: Da, pentru ca e cu totul invers, acolo sint eu si in rest sint calma si linistita.

Marea Dragoste / Tango:Iti strunesti greu firea, pornirile?

Anamaria Marinca: Da, trebuie sa mi le strunesc. Dar am unde sa ma exprim in toata splendoarea. Rolurile imi permit sa ma exteriorizez in diferite feluri, am supapele mele. Asa pot sa-mi pastrez controlul in restul timpului.

Marea Dragoste / Tango:Cred ca, si daca nu sintem actori, toti jucam, mai cu talent sau fara, teatru in viata obisnuita.

Anamaria Marinca: Normal, sint convinsa, eu cel putin, nu ca asta fac, ca nu vreau sa joc teatru in viata reala, urasc asta, dar ma protejez mult mai mult in viata de zi cu zi decit pe scena. Acolo sint foarte vulnerabila.

Marea Dragoste / Tango:Cit de usor treci de la o dispozitie la alta?

Anamaria Marinca: Am fost antrenata sa fac lucrul asta. Dispozitia mea interioara e aceeasi, sint probabil destul de echilibrata. Dar am invatat sa fiu si politicoasa, cind nu am chef.

Marea Dragoste / Tango:De la britanici?

Anamaria Marinca: Si de la ei. Am imprumutat o anumita rigoare profesionala, am invatat sa-mi mai temperez din porniri si sa-mi aleg cu atentie cuvintele, sa fiu toleranta, sa ascult. Politetea si umorul englez au efect terapeutic. Cred ca inca avem prejudecati legate de englezi. Eu nu am intilnit nici ipocrizie, nici nepasare, ci atentie, politete si discretie. Si din partea doamnelor, si din partea domnilor. Dar nu numai de la ei am invatat lucrurile astea, ci si de la viata, in timp, pentru ca sint destul de salbaticuta eu, asa, ca temperament.
 
Recunoasterea internationala inseamna enorm, dar nu poate deveni un scop in sine

Marea Dragoste / Tango:Deci tu ti-ai simtit vocatia si ai vrut sa faci teatru.

Anamaria Marinca: Da. Dintre cei din jurul meu tata era mult prea aproape. Tata m-a ajutat enorm, dar din cauza emotiilor nu se poate obiectiva nici acum. Domnul Dionisie Vitcu a vazut. A venit sa ma asculte recitind doua poezii, parca, sau o poezie si un monolog, nu mai tin minte, si i-a spus ca voi intra, probabil, prima. Asta mi-a spus tata dupa ce am dat eu la facultate si am intrat… prima.

Marea Dragoste / Tango:Si continui sa fii printre „premianti“.

Anamaria Marinca: Asta nu garanteaza absolut nimic in viata, in general, dar s-a intimplat. Recunoasterea internationala inseamna enorm, dar nu poate deveni un scop in sine. Si, in general, vine cind nu te astepti…

Marea Dragoste / Tango:Nu poate fi doar intimplare sau noroc. Ce-ar fi totusi un noroc pentru tine?

Anamaria Marinca: Sa fiu persoana potrivita la momentul si locul potrivit.

Marea Dragoste / Tango:Cu „4, 3, 2“ consideri ca ai fost?

Anamaria Marinca: Absolut. Cu Cristian Mungiu, destinele ni s-au impletit extraordinar. El m-a ales, intr-adevar, si eu m-am lasat provocata. Si a iesit ce-a iesit…

Marea Dragoste / Tango:Crezi ca face parte din destinul tau ceea ce ti s-a intimplat ?

Anamaria Marinca: Probabil, dar asta nu inseamna ca sint pasiva si ca las lucrurile sa vina de la sine. Cred ca l-am provocat de multe ori. Am intilnit destule greutati, am pornit la drumul asta singura. Eu, de cind mi-am terminat scoala, la intilnirea cu viata n-am avut pe nimeni alaturi. Nu vorbim de sprijin parintesc, de dragostea lor, vorbesc de omul de linga tine. Eu, poate si pentru ca sint ca argintul viu, am infruntat totul singura, intotdeauna m-am intretinut singura.

Marea Dragoste / Tango:Pe de alta parte, sentimentul asta e grozav.

Anamaria Marinca: Da, dar asta probabil ma face, in mintea unui barbat, o femeie cu care se traieste greu, iar eu nu stiu sa traiesc altfel. Nici o relatie nu m-ar putea tine prizoniera, pentru ca n-are cum, nu sint dependenta de nimic, nici material, nici spiritual…

Marea Dragoste / Tango:Ti-ar placea sa fii dependenta spiritual de cineva?

Anamaria Marinca: In momentul de fata, intr-un fel, sint. De asta sint indragostita. Nu ma pot indragosti, poate din pacate, decit de mintea cuiva.

Marea Dragoste / Tango:Dar nu e rau sa te indragostesti de mintea cuiva. E cam singura certitudine perena.

Anamaria Marinca: Da, dar e o problema, pentru ca oamenii astia sint naturi cam chinuite.

Marea Dragoste / Tango:Deci iubesti…

Anamaria Marinca: Da. Si de fiecare data cind m-am indragostit am sperat sa fie acea iubire care sa dureze o viata. Barbatul pe care il iubesc acum e spiritual, misterios, are ceva „arzator si trist“. Si are ochi albastri… Iubesc foarte mult.

Marea Dragoste / Tango:Exista in dragoste grade diferite de a iubi? Cind iubesti merge sa atasezi „mult, mai mult, mai putin“…

Anamaria Marinca: Depinde de moment. Am avut momente in care nu l-am iubit cu aceeasi intensitate pe omul pe care-l iubesc acum. L-am iubit mai putin.

Marea Dragoste / Tango:A crescut in timp?

Anamaria Marinca: Nu e o linie ascendenta intr-un grafic, n-as putea spune asta, poate doar foarte sinuoasa, datorita temperamentului meu, cu siguranta.

Marea Dragoste / Tango:Tu esti cea care aduce sinuozitatile in relatia voastra?

Anamaria Marinca: Nu neaparat, pentru ca semanam foarte bine. Eu nu pot sa stau decit linga cineva cu care seman, cu care am aceleasi interese. Literare si de orice fel. Conteaza atit de mult un gest, o privire, enorm. Am momente in care ma simt singura, absolut, si asta se intimpla mai ales cind sint inconjurata de multa lume. Chiar si cu …

Marea Dragoste / Tango:… el linga tine?

Anamaria Marinca: Chiar si cu toata lumea linga mine. Pentru ca nu sint intr-un loc al meu. Acum am o casa. Londra m-a adoptat cu vreo 4 ani in urma, si, de drag, m-am mutat acolo. Ii iubesc ploaia, caramizile, verdeata. Consider Londra acasa, in sfirsit am undeva un loc de care mi-e dor. De un loc vorbesc, nu de o persoana. Pentru mine acasa inseamna cu cineva, dar acum am si un loc unde ma simt acasa, ceea ce e foarte important. Numai ca nu sint acolo aproape deloc, datorita calatoriilor. In acelasi timp sint constienta ca regretam doar ceea ce nu facem. Asa ca cine va sta linga mine, cu toate acestea…

Marea Dragoste / Tango:Consideri ca esti o persoana cu care se traieste greu?

Anamaria Marinca: Nu, deloc. Cred ca sint foarte calda si ofer foarte mult, numai ca nu se traieste greu cu mine, ci linga mine. Un barbat ar trebui sa aiba un abonament pe liniile aeriene ale lumii ca sa poata sa ramina linga mine. Este foarte greu intr-o relatie sentimentala sa le impaci pe toate. Atit pot sa spun, ca sint indragostita, dar despre viitor
mi-e foarte greu sa vorbesc, pentru ca nu stiu daca exista viitor…

Am iubit doar de doua ori pina acum, si da, am suferit in ambele dati

Marea Dragoste / Tango:In visul tau apareau nu mai putin de trei copii, cu ochi albastri, si barbatul acela ingindurat… Te bate gindul sa te asezi?

Anamaria Marinca: Un gind ma bate pe mine…

Marea Dragoste / Tango: … spre omul acesta?

Anamaria Marinca: Nu, gindul meu este legat de ideea de maternitate. In rest, barbatii din viata mea au venit si au plecat. Trebuie sa am linga mine un barbat puternic.

Marea Dragoste / Tango:Te-ai lasa dominata?

Anamaria Marinca: Cu cea mai mare placere! Daca e in stare…

Marea Dragoste / Tango:Suna a manusa aruncata, a provocare deschisa.

Anamaria Marinca: Eu sint o fire foarte independenta. Cel cu care voi ramine va trebui sa fie mai puternic decit mine, categoric.

Marea Dragoste / Tango:Ca sa fim „on the same page“, vorbesti despre acelasi barbat linga care te vedeai cu o luna in urma sau despre unul ipotetic?

Anamaria Marinca: In momentul in care iti raspundeam, asa gindeam.

Marea Dragoste / Tango:Sa inteleg ca s-a schimbat ceva?

Anamaria Marinca: In sufletul meu nu se schimba lucrurile asa usor, din punctul asta de vedere sint foarte loiala si stabila, numai ca viata, uite, nu e mereu cum am vrea noi sa fie.

Marea Dragoste / Tango:Inteleg ca el este misterios, dar si tu esti misterioasa in legatura cu el.

Anamaria Marinca: Nu, nu e un secret, dar sintem foarte, foarte discreti. Nu ne ascundem, nu protejez pe nimeni, iesim impreuna, dar nu stiu despre noi decit citiva prieteni, e o persoana cunoscuta, de asta si pastram discretia.

Marea Dragoste / Tango:Pe unde va plimbati, poate ma nimeresc…?

Anamaria Marinca: Pai, asta e, ca nu prea ne plimbam, pentru ca eu nu sint acolo, si oricum, de asta si evit sa vorbesc, o astfel de relatie, cu felul in care decurg vietile noastre, e foarte, foarte complicata. In momentul asta nu pot sa spun ca ma gindesc la un viitor, existenta mea nu-mi permite sa-mi fac planuri.

Marea Dragoste / Tango: Barbatul acesta misterios te iubeste?

Anamaria Marinca: Nu stiu, nu pot sa bag mina in foc pentru nimeni.

Marea Dragoste / Tango: Nu se poate. O femeie stie, simte cind este iubita.

Anamaria Marinca: Da, simt ca sint iubita. De multe ori. In multe situatii simt ca sint iubita. Dar am invatat, asa, din experienta de viata, sa nu raspundem in numele altora, raspundem in numele nostru, si apoi, e mai important sa iubesti decit sa fii iubit, nu?

Marea Dragoste / Tango: Ai suferit din dragoste?

Anamaria Marinca: Daaa, oh, sigur. Pentru ca nu am iubit de foarte multe ori, am iubit doar de doua ori pina acum, si da, am suferit in ambele dati, pentru motive foarte marunte, ca orice alta femeie.

Marea Dragoste / Tango: Cum ti se par barbatii de pe alte meleaguri daca ii asezi linga români?

Anamaria Marinca: Oh, nu am o experienta de viata atit de vasta, incit sa pot face un portret al barbatului român… sau al celui englez. Si nu imi place sa generalizez. Persoanele pe care am avut sansa sa le cunosc vin dintr-un mediu artistic, personalitati accentuate si foarte diferite, care au calatorit atit de mult, incit nu mai apartin – spiritual – unui anumit spatiu geografic.

Marea Dragoste / Tango:Ce te atrage la un barbat?

Anamaria Marinca: Spiritualitatea. Poti vedea din privirea lui cam ce orizonturi are, asta ma intereseaza pe mine la o fiinta, cit de largi orizonturi are, si in general incerc sa ma inconjor de oameni care au orizonturi mai largi decit ale mele, oameni de la care sa am ce invata. Bineinteles ca nu sint straina de relatiile de tip Pygmalion – Galateea.

Marea Dragoste / Tango:Deci „ai profitat“ de barbatii din viata ta.

Anamaria Marinca: Din punct de vedere spiritual, da. Sint niste figuri masculine care m-au format, incepind cu tatal meu si cu domnul Dionisie Vitcu, profesorul meu. Cele mai importante intilniri din viata mea, in meserie, au fost cu barbati mai maturi decit mine, care m-au inspirat si care mi-au ramas foarte buni prieteni. Datorita lor am inceput sa citesc diferite lucruri, datorita lor m-am schimbat si am crescut ca actor. Mentorul meu este regizorul si actorul francez Christian Benedetti, o persoana foarte importanta in viata mea. De asemenea, Cristian Mungiu a avut o foarte mare influenta in destinul meu artistic, si eu intr-al lui. Ne stim de zece ani, este omul de la care am avut si am enorm de multe de invatat. E unul din putinii oameni linga care nu ar exista taceri inutile sau stinjenitoare. Am lucrat si cu Ducu Darie, alt regizor care m-a influentat foarte, foarte mult. Cu David Yates, care a regizat Sex Traffic. Cu Simon Mc Burney, sub indrumarea caruia am jucat prima data Shakespeare in engleza – Masura pentru masura - la Teatrul National din Londra, si apoi am facut un turneu de 4 luni in jurul lumii. Fiecare din experientele astea m-au marcat profund, si, intr-un fel, astea sint mai importante decit orice mare iubire pentru mine, ca artist. Christian Benedetti m-a invatat sa devin foarte vulnerabila pe scena

Marea Dragoste / Tango: Exista, deci, prietenii intre barbati si femei.

Anamaria Marinca: Tocmai ti-am vorbit despre ele. Cu acesti oameni am o relatie extraordinar de intima, avem nevoie sa vorbim unii cu altii. Am nevoie sa stiu ce face unul sau altul. Il sun pe Ducu de la Londra sa vad ce face si stie ca-l iubesc, si el ma iubeste. Cu Christian, repet, destinele ni s-au impletit extraordinar. E o prietenie care va dura o viata, sint convinsa. El e cel care m-a invatat sa fiu foarte vulnerabila pe scena. Jucam 4:48 – Psihoza, o piesa pe care am tradus-o cu Olimpia Malai si Christian Benedetti. E de fapt o scrisoare de sinucidere, a Sahrei Kane, cea pe care ai vazut-o pe laptopul meu. Am inceput sa ne ocupam de text, sa facem spectacolul, si era bine ce faceam eu acolo, doar ca era teatru, interpretam un text, bine, cu tehnica…

Marea Dragoste / Tango: Dar?

Anamaria Marinca: Christian mi-a spus: „Daca vrei sa facem asa, sigur, nu e rau…“. Dar m-a invitat sa sondez mai profund, peisaje interioare pe care nu le vizitasem pina atunci, daca vreau sa cresc ca artist si daca ma intereseaza aceasta explorare. In acelasi timp eram foarte constienta de ce faceam si ca ma protejam. E un subiect foarte dificil, prin implicatiile lui, pentru ca Sarah Kane s-a sinucis la 29 de ani, in felul in care spune in piesa. Si eu am ales atunci calea cea mai dificila. Sa mergem acolo, sa vedem ce se intimpla cind uiti de barierele astea si cind creezi o noua realitate. Asa am invatat sa devin vulnerabila, cred ca e cel mai greu lucru. Sa ma deschid, pur si simplu, cum nu m-am deschis, poate, nici in fata unui iubit.

Marea Dragoste / Tango:Trebuie ca e un exercitiu foarte dureros.

Anamaria Marinca: Daaa. Costa foarte mult. Esti o rana vie.

Marea Dragoste / Tango:Cum te simti dupa un astfel de spectacol?

Anamaria Marinca: Esti epuizat, dar in acelasi timp e fenomenul acela de catharsis, de purificare. Nu sint unica, eu am vazut lucrul asta la actori de la Bulandra pe care ii admir enorm. Simteam ca e ceva, ca stapinesc ceva … nu e vorba de tehnica, aici e vorba de cit de departe mergi…

Marea Dragoste / Tango:De cit te expui…

Anamaria Marinca: Exact. Te costa foarte mult, dar sint actori capabili sa faca asta si vor sa faca asta. Iar publicul simte orice, asta a fost una dintre primele lectii din scoala, stim lucrul asta, ca se vede. Nimic din ce faci pe scena, chiar daca esti in planul 15, nu trece neobservat, esti mereu sub lupa. Orice privire, totul se vede. Iar cind e vorba de camera, (mai trebuie sa spun?), orice gind care iti trece prin minte… se vede. Si pe scena, si pe pelicula. Si de asta trebuie sa gindim ce trebuie. Asta m-a invatat Christian, si cind ai o experienta de genul asta, cind exista un om care te ghiceste si in fata caruia nu te poti ascunde…

Marea Dragoste / Tango:Relatia devine foarte intima. Deci, nu te-ai deschis atit de mult nici in fata unui iubit. N-o sa se supere? Sau nu stie româneste…

Anamaria Marinca: Nu renunti… Ba da, s-ar supara. Din momentul in care un om intra pe usa, stiu daca l-as putea iubi sau nu

Marea Dragoste / Tango: E bine sa pastrezi niste zone de mister intr-o relatie sentimentala?

Anamaria Marinca: Aaa, categoric. Tocmai asta mi se spune. Ca sint foarte misterioasa, si toti barbatii pe care i-am cunoscut erau poate atrasi de felul asta al meu de-a fi.

Marea Dragoste / Tango:Ai simtit asta?

Anamaria Marinca: Chiar mi s-a spus…

Marea Dragoste / Tango: Ai folosit constient misterul ca arma de seductie?

Anamaria Marinca: Nu, nu fac eforturi in sensul asta. Imi amintesc de tatal meu, care ne spunea noua, copiilor lui, ca nici nu vrea sa stie tot. „Spune-mi cit vrei tu, ce simti tu nevoia sa spui, ce ai tu nevoie. Sfatul meu, oricind ti-l dau, altfel nu trebuie sa stiu tot.“. Mi s-a parut grozav. Sint totusi zone pe care nu le-am impartasit cu nimeni, sau pe care le-am impartasit cu prieteni foarte apropiati. Nu spun ca n-a fost o hotarire in ambele situatii. Sint lucruri pe care pot sa le vorbesc cu cineva si nu pot cu altcineva. N-am avut inca o relatie in care sa pot merge pina la capat, poate ca o sa gasesc acel om cu care n-o sa fie nevoie sa ma protejez. Dar pina acum nu s-a intimplat, inca simt nevoia de a spune tot in nenumarate rinduri si ma opresc.

Marea Dragoste / Tango:Barbatul care sta acum linga tine, care te iubeste, iti accepta prieteniile astea, le intelege?

Anamaria Marinca: La asta ma refeream cind vorbeam despre femei independente, cred ca e greu de acceptat, nu stiu, relatiile mele de prietenie nu sint conventionale…

Marea Dragoste / Tango: Cu atit mai greu de inteles, poate…

Anamaria Marinca: Da, dar in acelasi timp eu sint extraordinar de loiala cu un iubit, nu ma joc, nu am fost niciodata ambigua, neclara, in declaratiile mele, incerc, pe cit imi sta in putinta, sa nu fac asta. Incerc sa nu ma mint si sa nu creez situatii false. Sa nu complic lucrurile simple si sa nu le simplific pe cele cu adevarat complicate. Legat de cei dragi oricum ne construim povesti si idealizam. Eu, pe acesti oameni despre care ti-am vorbit ca prieteni ii idealizez clar, dar am si trait niste experiente extraordinare linga ei. Pe iubiti, nu mai zic… Oricine vede persoana de linga el altfel, dar sint constienta, si de asta mi-am ales teatrul, pentru ca eu gasesc sens si valoare in faptul divers, ma uit pe strada si vad o poveste, asta e universul meu, nu am ce face, asa sint construita.

Marea Dragoste / Tango:Ce zodie esti?

Anamaria Marinca: Berbec, cu ascendent in Leu.

Marea Dragoste / Tango:Ai fost egoista? Regreti ceva?

Anamaria Marinca: Da, sint de multe ori egoista, dar in acelasi timp si destul de rationala sa-mi dau seama de asta si sa incerc sa remediez situatia. Regret cind pot sa fac un bine si nu-l fac (cu voie sau fara voie).

Marea Dragoste / Tango:Ai avut dusmani, infruntari?

Anamaria Marinca: Am avut incrincenari, mai degraba, si am dat mai multa importanta decit meritau unor oameni sau situatii. Timpul le rezolva insa pe toate.

Marea Dragoste / Tango:Ai avut rivale in viata profesionala? 

Anamaria Marinca: Am intilnit persoane cu un simt competitiv foarte dezvoltat, dar cred ca singura concurenta posibila e cu tine insuti (insati).

Marea Dragoste / Tango:Felul asta al tau de-a fi i-a iritat pe barbati?

Anamaria Marinca: Nu fac eforturi sa provoc, nu flirtez, nu am timp sa cochetez si nici nu dau sperante false, nu mint niciodata, sint cu constiinta impacata din punctul meu de vedere, pentru mine e foarte important, pentru ca nu ma pot juca cu sufletele si cu sentimentele oamenilor, si sint foarte clara, daca cineva se incapatineaza e problema lui. Eu stiu exact, din momentul in care un om intra pe usa, daca l-as putea iubi sau nu. In sensul ala… era sa zic, in care un barbat iubeste o femeie… cred ca mai exista si testosteron, undeva acolo, la unele dintre noi este mai mult, probabil…

Marea Dragoste / Tango: Cind esti tu calina?

Anamaria Marinca: Cind sint cu iubitul meu.
 
Am parasit, am fost si parasita

Marea Dragoste / Tango: Este ceva ce-ti doresti foarte tare, ce simti ca-ti lipseste?

Anamaria Marinca: As vrea mai mult TIMP… linga oamenii pe care ii iubesc.

Marea Dragoste / Tango: Cit timp mai ai pentru tine, doar pentru tine, si cum il petreci?

Anamaria Marinca: Imi place si singuratatea pentru ca nu sint o persoana care se plictiseste usor. Imi gasesc intotdeauna timp pentru citit. Pe noptiera mea, in momentul asta, sint deschise carti de John Berger, Hesse, Arhundati Roy, Beaudelaire, Andersen, Anne Carson. Cuvintele lor ma inspira si ma motiveaza, ei sint prietenii mei imaginari, care nu se supara cind imi schimb preferintele.

Marea Dragoste / Tango:In dragoste ti s-a intimplat sa-ti schimbi „preferinta“ ori sa i se schimbe celuilalt?

Anamaria Marinca: Am parasit, am fost si parasita, iar cind mi s-a intimplat sa simt ca-mi place altcineva, am preferat sa rup legatura veche inainte. N-am mers niciodata in paralel.

Marea Dragoste / Tango:Deci n-ai insela. Dar daca barbatul iubit te-ar insela, ai fi in stare sa ierti?

Anamaria Marinca: DA!

Marea Dragoste / Tango:  Ce-ai face daca te-ai indragosti de un barbat neliber?

Anamaria Marinca: As spune ca nu ar fi cea mai potrivita alegere. Nu sint o persoana foarte stabila emotional, sint imprevizibila, asa ca ma feresc de astfel de situatii.

Marea Dragoste / Tango: Crezi ca oamenii, prin felul lor de a fi, atrag si bunele si relele care li se intimpla?

Anamaria Marinca: Cred ca fiecare alegere pe care o fac in viata are consecinte.

Marea Dragoste / Tango: Cum iti vezi putinul trecut pe care il ai? Ai vrea sa schimbi ceva? Ai incheia un pact faustian?

Anamaria Marinca: Datorita sufletului slav, mostenire de familie – pe sfert, dupa mama, sint georgiana – am tendinta sa ma raportez foarte des la trecut si sa-l idealizez… Nu, n-as schimba nimic. Am avut momente in care am strigat „Clipa, stai! Esti atit de frumoasa…“, ca tot ai pomenit de Faust, dar nu am semnat nici un pact… deocamdata.

Marea Dragoste / Tango: Cit de mult vrei de la tine, de la viata?

Anamaria Marinca: Sa nu privesc inapoi cu minie…

Marea Dragoste / Tango: Compromisul te-ar putea impiedica sa faci asta. Cit de departe ai merge in viata reala din prietenie?

Anamaria Marinca: Foarte departe. Revolta mi-a fost atit de puternica dupa ce am terminat de citit scenariul filmului 4, 3, 2, incit m-am intrebat daca as putea juca – si crede – intr-o astfel de poveste. Si, intrucit instrumentul meu de cunoastere a lumii este sinele, am incercat sa mai trec inca o data prin scenariu, de data asta la persoana intii. Raportindu-ma la prietena mea, pe care o cheama Anca, nu Gabita. Astfel, totul a capatat sens… am fost una linga alta in momente de cumpana.

Marea Dragoste / Tango:Ce crezi ca a facut pina la urma un asemenea succes din „4, 3, 2“? Mi-a venit in minte 9/11, doar ca dimensiune a dramei umane…

Anamaria Marinca: Cred ca fiecare film are un destin – surprinzator, in cazul nostru. E foarte diferit de 9/11, ca forma si fond, punctele de pornire se gasesc la poli opusi: vorbim despre o catastrofa mondiala, pe de o parte, pe cind 4, 3, 2 trateaza o istorie personala si anonima. Departe de mine orice intentie critica sau judecata de valoare… nu cred ca exista cai unice, ci doar moduri diferite de a le explora. Noi am renuntat la sentimente proprii, la interpretari si puncte personale de vedere, in favoarea emotiei create de povestea in sine. Nu documentam o realitate, ci incercam sa ne conectam, prin arta, la Adevar.

Marea Dragoste / Tango:La rolul Otiliei n-ai ajuns printr-un casting obisnuit. Erai la Londra. Ai fost aleasa de Cristian si doar ti s-a cerut sa joci. Castingul e un concurs pe care-l cistigi daca… ai o zi buna?

Anamaria Marinca: Castingul e un act de creatie. La auditie conteaza prezenta de spirit, atitudinea fata de personaj, si… inspiratia.

Marea Dragoste / Tango:O alegere inspirata, care a ademenit succesul. Cum il administrezi si cine iti este alaturi?

Anamaria Marinca: Succesul este foarte greu de administrat. Ii invidiez pe cei care pot sa o faca. Pe mine ma ajuta enorm faptul ca agenta mea imi este si prietena foarte apropiata. Si apoi am o familie minunata, care e cu mine mereu, si cind ma bucur, si cind sint trista. Tot la ei stau si toate premiile mele, in siguranta.

Marea Dragoste / Tango:Sa te mai intreb ce icoane umane ai?

Anamaria Marinca: Da. MAMA si TATA.
 
Viata mea curge grabit intre o proba si alta

Marea Dragoste / Tango: Ce consideri de un prost gust absolut?

Anamaria Marinca: Lipsa de modestie.

Marea Dragoste / Tango: Ce te calca pe nervi pina la a lua deschis atitudine?

Anamaria Marinca: Nu suport ipocrizia.

Marea Dragoste / Tango: Ce te infringe si ce te raneste cel mai tare?

Anamaria Marinca: Ma infring si ma ranesc nepasarea si violenta. De orice fel.

Marea Dragoste / Tango: Ai avut ocazia sa atragi public atentia asupra vreuneia dintre ele? Sa ajuti cu numele, cu imaginea ta?

Anamaria Marinca: Da. Chiar acum, ca sint in România, pe agenda mea exista o actiune de caritate la care particip cu toata inima. Prin fratele meu, care a ales ca specializare oncologia, sint implicata intr-o campanie de stringere de fonduri pentru organizatia „STOP CANCER“. Incercam sa adunam 4 milioane de euro ca sa cumparam un aparat pentru transplant de maduva la copiii bolnavi si pentru construirea unei anexe care sa devina sectie separata. Desi nu sint convinsa ca eu am cum sa ajut cu imaginea mea, nu consider ca sint atit de populara. Eu nu sint o imagine pe care lumea s-o cumpere. Trebuie vedete de televiziune care sa poata stringe bani seriosi. Nu ma minimalizez si nici nu fac pe modesta acum, dar eu, in primul rind, nu fac parte din viata de zi cu zi a românilor, pentru ca nu traiesc aici.

Marea Dragoste / Tango:Dar vestile care vin constant de-afara iti cresc notorietatea.

Anamaria Marinca:  Poate. Dar daca te uiti acum la mine, sint greu de recunoscut. Nu mai am nici o legatura cu fata blonda, cu parul lung, din film. Parul meu este de 3 cm si eu am fost cel mai expusa cu filmul 4, 3, 2. S-a prezentat, e-adevarat, pe TVR1 si Sex traffic, dar impactul nu stiu cit de mare a putut fi aici. In fine, pentru mine e dificil sa apreciez rata mea de
popularitate. Pe mine nu asta ma intereseaza. Cei cu campania m-au dorit pe mine si sint incintata, dar ideea mea ar fi fost sa folosim fotografiile domnului Cristian Movila, care-i initiatorul acestui proiect, vocea mea, si semnatura lui
Cristian Mungiu, care pentru mine e mai importanta decit chipul meu. Sper sa reusim, mi-e tare mila de copiii astia bolnavi, imi pare rau ca nu ma pot implica mai mult. Dar incep sa filmez in martie, am problemele mele, am texte de invatat…

Marea Dragoste / Tango: Esti sceptica in ceea ce priveste popularitatea ta in România. Dar uite ca lumea vine la lansari in numar mare, ai fost desemnata de o revista pentru femei „Femeia anului 2007“…

Anamaria Marinca: E adevarat. Ma flateaza, am fost invitata sa vin, am aflat si
m-a onorat nominalizarea, dar nu ajung la mine aceste informatii, si chiar daca ar ajunge, viata mea curge grabit intre o proba si alta, eu am cu totul alte prioritati. Sint foarte frumoase premiile astea, dar pe mine ma preocupa urmatorul rol, eu am obsesiile mele, am nelinisti noaptea, ma gindesc la ce urmeaza sa fac, toate nominalizarile si premiile astea sint, cum am mai spus, foarte frumoase, dar nu asta inseamna viata mea. Vreau sa ajut, vreau sa particip, dar nu vreau sa fiu la dispozitia nimanui, nu vreau sa se creada ca sint la dispozitia cuiva.

Marea Dragoste / Tango: Cine are grija de imaginea ta la evenimente?

Anamaria Marinca: Maria Hohan e cea care mi-a creat tinutele de fiecare data. O admir si am devenit foarte bune prietene – ea e cea cu care ma sfatuiesc inainte de evenimentele la care sint invitata. In ceea ce priveste „imaginea“ mea, nu fac eforturi deosebite, insa am fost intotdeauna atenta la detalii si mi-am creat un stil propriu… La Londra sint mai tot timpul pe bicicleta – acolo e cel mai rapid mijloc de transport – asa ca prefer hainele comode si practice.

Marea Dragoste / Tango: Ce faci acum?

Anamaria Marinca: Am un rol pentru care trebuie sa lucrez foarte mult la accentul mid-atlantic.

Marea Dragoste / Tango: Cum il inveti?

Anamaria Marinca: Cu profesor, ma uit si la filme, trebuie sa repet textul, scenele, de mii de ori, e foarte greu pentru ca am un accent britanic, nu
pronuntat, dar nu e ceea ce trebuie, si e greu pentru ca nu e limba mea natala. In româna mi-ar fi foarte usor sa fac orice fel de accent.

Marea Dragoste / Tango: Alte planuri?

Anamaria Marinca: Vreau sa cint, sa fac inregistrari, sa continuu vioara, nu neaparat profesionist, dar sa ma pot exprima si in felul asta, sa nu ramina doar un hobby.

Marea Dragoste / Tango: Incotro de-aici, de la Bucuresti?

Anamaria Marinca: Inapoi la Londra. Apoi la Paris, unde se fac costumele pentru filmul The Countess, un film de si cu Julie Delpy in rolul contesei Bathory.

Marea Dragoste / Tango: Singeroasa. Tu ce rol joci?

Anamaria Marinca: Anna Darvulia, iubita contesei.

Marea Dragoste / Tango: Si noi care am vorbit doar despre barbati…

Interviu publicat in revista Tango, aprilie 2008

ACEST MATERIAL ESTE PROPRIETATEA EXCLUSIVA MAREA DRAGOSTE / www.revistatango.ro SI NU POATE FI PRELUAT, INTEGRAL SAU FRAGMENTAR, FARA ACORDUL SCRIS AL DETINATORILOR ACESTUI SITE.
contact mareadragoste@revistatango.ro / alice@revistatango.ro

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.