Anca Sigartau: Nu poti sa dai lucruri dumnezeiesti pentru nimicuri pamantesti

Muzica este copilaria mea, tot ce e mai bun, evadarea mea din lumea in care ma chinui sa incap.

Tango – Marea Dragoste: Canti extraordinar. Esti facuta pentru cantat si noi continuam sa ne minunam ca atatia ani nu te-am auzit cantand si, dintr-o data… iata, ce bucurie! Ce simti atunci cand canti, ce inseamna muzica pentru tine?
Anca Sigartau: Muzica este limba ingerilor. Este ratia mea de libertate. Pentru mine lumea functioneaza si exista pe note muzicale… Eu aud muzica – note muzicale si ritmuri – si cand stau in statia de autobuz… Cand eram mica aveam fluturi in stomac ascultand concertele lui Celibidache. Imi amintesc ca de indata ce incepea un concert la radio sau la televizor, eu ma urcam pe lada de la pat, lada unde se tineau pernele si plapuma, si incepeam sa dirijez tot concertul. Apoi la 6 ani am inceput sa studiez pianul la Liceul de Arta George Enescu cu doamna profesoara Gabriela Enasescu si m-am mai trezit in adolescenta… Muzica este copilaria mea, tot ce e mai bun, evadarea mea din lumea in care ma chinui sa incap.
Tango – Marea Dragoste: Cum s-a nascut noul tau proiect alaturi de Manuela Cara? Unde v-ati reintalnit sa il puneti la cale si cum v-ati adunat din toata lumea pentru un vis?
Anca Sigartau: Manuela venise in Romania anul trecut sa inregistreze al doilea CD cu Yancsy Korrosy, ultimul patriarh al jazz-ului. Din nefericire, Yanscy Korrossy a murit la inceputul anului 2013… Pe Manuela am cunoscut-o la un concert in memoriam Johnny Raducanu, in ianuarie 2013 si apoi a venit la mine la spectacolul Actrita. A fost ca si cand ne-am fi cunoscut de cand lumea… Ea mi-a propus sa incercam proiectul intitulat TWO LADIES ORCHESTRA. Si de unde ea se pregatea sa plece acasa, unde locuieste de 20 de ani – in Quebec, Canada-, si sa nu se mai intoarca, iata ca in luna mai a revenit si acum pregatim deja un CD… Dar de obicei intalnirile de genul acesta sunt dincolo de pamant… Si bineinteles ca si povestea noastra mai are o continuare: In urma cu doi ani, prietena si fosta mea colega de liceu Anca Balacciu, contrabasista, imi propunea un proiect muzical (un duo mai aparte: voce-pian-contrabass). Incepusem sa repetam, dar pe 22 septembre 2012, fix acum un an, s-a sinucis… La inceputul anului 2013 am cunoscut-o pe Manuela, si ea absolventa a Liceului Enescu, numai ca ea a studiat in Principatele Unite, la numarul 1, iar eu cu Anca Balacciu am studiat in Lemnea, la Liceul de Muzica George Enescu nr.2. Cand am intrebat-o pe Manuela in ce data este nascuta am aflat ca este nascuta in aceeasi zi, luna si an cu Anca… Asa ca dincolo de coincidente si semne, eu cu Manu ne bucuram de o intalnire “ingereasca”…
Tango – Marea Dragoste: Avem intalnirile ingeresti, dar… cum se pastreaza o prietenie, cum rezista peste ani o prietenie, intre doua femei sau intre un barbat si o femeie?
Anca Sigartau: Prietena mea de peste 20 de ani, adica de o viata, este Luminita Gheorghiu. O prietenie pe care nu o pot vedea decat ca pe o relatie de sange… Surori “de cruce”… Nu cred ca exista formule… Viata este complicata, oamenii sunt unici si situatiile de viata imprevizibile… Cred ca e nevoie de cinste in primul rand. E nevoie ca inima ta sa aiba ochi si urechi pentru celalalt, e nevoie de taceri, de sperante, de genunchi zdreliti alaturi de celalalt, deci de un intreg organism… Asta cred ca este prietenia, de fapt, un organism cu coloana vertebrala in care cinstea si compasiunea alcatuiesc maduva, umeri buni, sa poate pune capul si sa planga, creier cu inima si inima cu creier, si brate, in care sa cuprinzi toate problemele si neputintele… cerul si iadul meu si-al ei…

Pentru mine timpul nu exista. Timpul este o mare pacaleala… este un reper impus de altii pentru a ne putea lega de o forma sau alta de existenta.

Tango – Marea Dragoste: Sunt multi oameni frumosi, talentati, valorosi in jurul tau. I-am vazut si la concert… Pe ei cum ii tii aproape sau ce ii atrage alaturi de tine?
Anca Sigartau: Eu ca sa pot sa respir am nevoie de solidaritate. Iar solidaritatea in ideal este forma de rezistenta cea mai eficace in timpurile astea…
Tango – Marea Dragoste: De cate ori te revad, ma mir ca esti din ce in ce mai tanara. Cum faci asta, cum te ingrijesti, cum reusesti?
Anca Sigartau: Eu nu ma vad. Pentru mine timpul nu exista. Timpul este o mare pacaleala… este un reper impus de altii pentru a ne putea lega de o forma sau alta de existenta. Eu am alta relatie cu timpul. Eu sunt ca o “pana in vant”, cum spunea Shakespeare.
Tango – Marea Dragoste: Atunci care este formula ta de „dieta pentru suflet”? Ce ritualuri ai, ce reguli, ce obiceiuri care te ajuta sa traiesti frumos?
Anca Sigartau: Postul si Sfanta Liturghie. Sau intalnirea mea cu Seful. (Asa zic eu cand ma duc la Biserica: ma duc sa ma-ntalnesc cu Seful!) Ma pune in matca. Este locul unde stiu cu adevarat valoarea lucrurilor… ce este important, ce conteaza cu adevarat… restul e “vanare de vant”… Ritualuri nu am, reguli, ca toata lumea, in principal de “circulatie” prin viata… nu tai banda continua a vietii, pentru ca nu ai “vizibilitate”, si poti sa te “ciocnesti” de vreun plan al lui Dumnezeu. Tin “banda” mea, sa nu deranjez alti participanti la “trafic”, si slava Domnului ca ne-au fost lasate numai 10 legi dumnezeiesti, fata de nenumaratele reguli si legi de circulatie terestra…
Tango – Marea Dragoste: Nu iti vine cateodata si sa renunti la lupta, la alergatura? Sa deschizi o placintarie si sa vinzi lucruri pe care sa iei banii pe loc si… asta sa fie tot ceea ce tine de profesie? De ce n-o faci?
Anca Sigartau: Ba da, de multe ori vreau sa renunt. Numai ca stiu ca va veni momentul in care voi da socoteala pentru talantul dat, si nu pot sa-I spun lui Dumnezeu ca l-am vandut pentru o placintarie… Nu poti sa dai lucruri dumnezeiesti pentru nimicuri pamantesti…
Tango – Marea Dragoste: Cum te descurci de cand copiii tai s-au facut mari? E mai usor, viata devine mai simpla dupa ce copiii cresc?
Anca Sigartau: Depinde din ce punct privesti lucrurile… Daca te gandesti ca nu trebuie sa mai fii la ora de baie, sau sa le spui povestea de seara, sau sa le tai unghiutele, viata este mult mai simpla… Numai ca dupa ce in fiecare secunda ai respirat pentru ca sa ii vezi mari, in momentul in care lucrul se intampla, nu mai vezi rostul respiratiei… Si o simpla respiratie devine o munca de Sisif… Din punctul meu de vedere, la ora actuala, fiecare respiratie este un chin…
Tango – Marea Dragoste: Si atunci din ce iti gasesti sau regasesti energia pentru fiecare zi?
Anca Sigartau: Uneori este un reflex, alteori este o incapatanare, dar de cele mai multe ori este din lumea in care aleg sa traiesc. Lumea mea este cu carti frumoase si cu un pian.

Eu ca sa pot sa respir am nevoie de solidaritate. Iar solidaritatea in ideal este forma de rezistenta cea mai eficace in timpurile astea…

Tango – Marea Dragoste: Pianul l-am vazut… Ce carti ascunzi in poseta sau ai pe noptiera? Recomanda-ne ceva care sa ne schimbe viata!
Anca Sigartau: Psalmii sunt foarte frumosi. Cu dragoste si ura, cu neputinte si sperante si ce e frumos este ca ai intotdeauna un Partener dumnezeiesc! Imi fac placere cartile lui Savatie Bastovoi, ale lui Berdyaev, Arsenie Boca, I.P Culianu, cartile de istorie ale profesorului Ioan Scurtu, Ortega Y Gasset, Andrei Scrima, Khalil Gibran. Imi plac cartile de stiinta, in special cele ce studiaza functionarea creierului mi se par fascinante. Recomand din tot sufletul “Intelepciunea psihopatilor”de Kevin Dutton si “Universul Viu” de Natalia Staicov.
Tango – Marea Dragoste: Care este cel mai frumos gest de dragoste pe care l-ai facut vreodata?
Anca Sigartau: Nu stiu… Altcineva ar trebui sa vorbeasca despre asta… Poate copiii mei, poate sotul meu caruia i-am dat trei copii… Poate vreun spectator pentru care a contat o bucatica din sufletul meu… Poate cineva cu care am adormit in gand si in rugaciune…
Tango – Marea Dragoste: Dar cel pe care nu l-ai facut inca?
Anca Sigartau: Sa trec prin viata asta si sa imbatranesc de mana cu omul meu, cel mai frumos de pe pamant…