Andreea Marin – Banica: „Nu sunt un erou, sunt doar o mama cu capul pe umeri“

Un copil nu poate lega doi oameni care nu au un sentiment puternic

Tango: Cat de mult s-a schimbat Violeta in ultima vreme – cat de mult te-ai schimbat tu?

Andreea Marin – Banica: Violeta evolueaza rapid, si nu pot sa spun ca sunt uimita, e o marca a noii generatii, doar ca imi place, ma imbogateste sufleteste felul in care sunt surprinsa adesea de ea, de noutatile pe care le învata fara sa-mi dau seama, le fura din mers, de gingasiile ei care ne bucura zilele noua, ca parinti. Are un an si jumatate acum, nu mai avem dubii ca ochii vor ramane albastri, senini, ca gropitele din obraji sunt mostenirea de la mine, ca asemanarea cu fratiorul ei si bunica din partea lui tati e evidenta, iar dragostea pentru muzica si energia sunt daruri de la sotul meu. Parul cret, saten deschis e nota ei de originalitate in familie si ii contureaza un portret haios, vesel, de pitica simpatica, pusa pe sotii. Toata aceasta minune din viata mea m-a schimbat in mod neasteptat. Sunt anumite schimbari pe care ti le doresti, le adulmeci, le vii in intampinare atunci cand devii mama, dar exista si amanunte la care nu te gandesti inainte de a le trai si care-ti modifica prioritatile, modul de a simti, de a te raporta la ceea ce vrei pe viitor de la tine si de la viata. Intervine si dorinta de a oferi tot ce ai mai bun, un anume fel in care vrei sa fii perceputa mai tarziu de propriul copil si care-ti determina alegerile prezente. Este schimbarea in bine, pasul inainte spre o viata echilibrata, de care sufletul meu avea nevoie si pentru care Violeta a fost cea mai buna motivatie.

Tango: Cum evolueaza o poveste de dragoste, a ta, in cadrul traditional, acela al familiei?

A. M.-B.: Legatura dintre doi oameni care se iubesc este binecuvantata, cred eu, de implinirea cuplului atunci cand apare un copil. Violeta e, zi de zi, un motiv in plus sa traim bucurii impreuna, sa ne facem planuri ca familie, sa nu ne abatem de la drumul cel bun. Nu cred ca un copil poate lega doi oameni care nu au un sentiment puternic menit sa-i tina impreuna, poate doar pe termen scurt, dar atunci cand fundamentul unei relatii este dragostea si exista valori comune consistente, un copil este o implinire si un liant intre cei doi parinti.

Tango: A fost un timp greu, acesta in care ti-ai facut „ucenicia“ ca mama si ai trecut prin atat de multe schimbari profesionale?

A. M.-B.: Nu imi place sa ma plang, de altfel orice mama cred ca intampina si greutati pentru ca necunoscutele iti ridica probleme la care nu ai raspunsuri imediate, e firesc. Dar din momentul in care am stiut ca voi fi mama eu am citit mult despre ceea ce urma sa vina, am apelat la specialisti si la prieteni care sa ma sfatuiasca, am avut un sprijin in sotul meu si in familie, iar faptul ca eu si sora mea am ramas insarcinate doar la cateva luni diferenta ne-a facut mai frumoasa perioada de asteptare. Mi-am propus sa ma bucur din plin de fiecare moment si, in mare, am reusit, am fost foarte pozitiva. Spun „in mare“ pentru ca au existat si momente de cumpana, am muncit pana in luna a 8-a si eram directorul unui program-mamut, precum stiti, era o responsabilitate permanenta in fata a milioane de oameni, nu iti permiti greseli intr-o astfel de munca publica, in care influentezi viata atator oameni prin faptele tale si ale echipei pe care o conduci. Fizic, uneori nu te simti foarte bine, dar cand apari pe micul ecran nu e cazul sa te plangi, esti acolo sa ii faci pe cei ce te privesc sa se simta bine, nu sa le creezi un disconfort pornind de la propriile probleme.

Sigur ca as fi putut sa renunt mai devreme la munca – aveam cea mai buna motivatie, eram insarcinata – dar dupa 9 ani de munca intr-o echipa inimoasa, pe care o simti ca pe o familie, sa stii ca gestul tau inseamna ca toti acesti oameni sa ramana fara loc de munca – caci ei erau angajati pentru acest proiect, nu permanent, si acesta ar fi fost pentru ei pretul renuntarii mele – desi tu ai mai putea continua, in mod civilizat, proiectul, pana la incheierea sesiunii de lucru, nu e tocmai o decizie la indemana, tine de onoarea fiecaruia. Esti ca un capitan de vas care trebuie sa-si duca onorabil misiunea pana la capat. Ceea ce am si facut si nu regret nicio clipa. Iar timpul prezent este, pentru mine, cea mai buna dovada ca merita sa iti gandesti cu moderatie si intelepciune pasii urmatori in viata, mai ales ca femeie, cand e vorba de o schimbare atat de importanta. Nu mai esti pustoaica de altadata, fara responsabilitati majore, acum exista un copil legat de tine mai mult decat de oricine pe lume, esti primul model in viata pentru el si intrebarea care se pune e: ce fel de model vrei sa fii pentru copilul tau? Ce drum de urmat ii creionezi prin propria ta atitudine? Sunt intrebarile dupa care ma ghidez in ceea ce fac zi de zi. Si intrebari la care vom raspunde in Gala UNICEF de anul acesta, in seara de 1 iunie, la TVR1. Incepand cu ora 21, Romania va fi conectata la un teledon-maraton dedicat nu doar copiilor, dar si parintilor, de aceasta data.

Acum, la 34 de ani, am o viata asa cum mi-am dorit

Tango: Care au fost sacrificiile pe care le-ai facut?

A. M.-B.: Nu sunt un erou, sunt doar o mama cu capul pe umeri, am in plus poate doar faptul ca imi pasa nu doar de copilul meu, ci si de soarta altor copii si a mamelor, in consecinta ceea ce fac zi de zi se subscrie acestui gand, acestui sentiment. Nu fac sacrificii, nu vad astfel lucrurile, fac ceea ce imi doresc, si avantajul unei cariere construite solid, pe principii sanatoase, este ca la un moment dat tu esti cea care alege ce vrea sa faca si ce nu. Pentru mine momentul acela este prezentul. Aleg doar proiecte pe care le simt, daca imi plac, daca imi aduc o provocare, o implinire profesionala. Daca nu, nu. Pot acum sa aleg, fara constrangeri, pentru ca anii de munca sustinuta, fara compromisuri, anii de invatare continua pe care i-am lasat in urma dau roade acum. Sacrificiile au fost atunci: nu mi-am trait copilaria, am muncit serios inca din primul an de facultate, in paralel, in televiziune, luand-o de la zero, pe bani putini sau fara bani, din pasiune, si am pierdut distractiile vremii, am petrecut ani de zile si nopti si sarbatori „pe baricade“, dar a meritat, pentru ca acum, la 34 de ani, am o viata asezata, asa cum mi-am dorit. Ceea ce traiesc acum este o treapta in evolutie, fireasca pentru mine. Asa privesc lucrurile.

Tango: Dar recompensele cele mai insemnate?

A. M.-B.: Faptul ca iti raspund acum la intrebari, pe terasa linistita a casei noastre, care e un camin in adevaratul sens al cuvantului, iar in gradina care se asterne la picioarele noastre nu auzi decat pasarile, catelul si chiotele fetitei mele alergand prin iarba dupa o minge mai mare ca ea, asta e cea mai mare recompensa. Aparenta simplitate a acestor bucurii, pentru ca, de fapt, nimic din ce e frumos, armonios in viata nu se obtine simplu, e o consecinta a felului in care ne-am construit devenirea.

Tango: Ce ai citit in ultima vreme?

A. M.-B.: Tot fur cartea de pe noptiera sotului meu si o savurez pe ascuns: „Puterea actorului“, de Ivana Chubbuck. Stefan o citeste in prezent, asa ca de asta spun ca eu o prind „pe furate“. Acum, ca m-am dat de gol, nu o sa mai fie o surpriza pentru el faptul ca vom vorbi aceeasi limba cand vom discuta despre ea, mi-ar fi placut sa-l surprind. Mai ales ca, in curand, voi vorbi cu „domnul regizor“, pentru ca munceste acum sa puna in scena „Descult in parc“ de Neil Simon, o piesa de teatru savuroasa pentru care face, pentru prima data, si regia.

Tango: Cand te apuci de scris carti?

A. M.-B.: M-am apucat, dar nu am de gand sa pozez in „scriitor“, nu aceasta e vocatia mea si tare nu-mi plac personajele care cred ca, peste noapte, pot fi orice viseaza – scriitori, cantautori etc – doar pentru ca televiziunea le-a dat aripi pe care nu le merita intotdeauna. Vreau doar sa impartasesc o experienta de viata, care cred ca poate fi de folos si altor femei. „Pretuieste viata“ este un proiect la care inca lucrez, nu ma intrebati cand e gata, pentru ca nu stiu nici eu, au venit atatea alte proiecte „de neamanat“ peste mine, ca l-am tot impins pe acesta mai departe in timp, de nevoie. Cert e ca nu ma grabesc sa prind niciun tren, prefer sa las lucrurile sa mearga firesc, sa se coaca, asa cum spune editorul meu, fiecare lucru la timpul lui.

Tango: Cum merge activitatea ta de jurnalist de presa scrisa? Ma refer la revista si la blog.

A. M.-B.: Business Woman este o experienta care m-a imbogatit, de curand revista a implinit un an de viata si trebuie sa recunosc faptul ca n-am vazut niciodata la un loc atatea femei de valoare cate am intalnit in seara in care am sarbatorit aceasta aniversare. Semn ca revista le-a placut, este un proiect pe care il pretuiesc indeajuns incat sa-si doreasca sa se bucure impreuna cu echipa noastra intr-o astfel de zi speciala.

Blogul a devenit o retea de prietenie internationala care, dincolo de comunicarea eficienta, a facut mult bine multor oameni, ale caror probleme au ajuns astfel la mine, iar mare parte dintre ei au fost ajutati apoi de fundatia mea, „Pretuieste Viata“, fie din donatiile care provin din contractele mele – partenerii mei stiu ca in orice contract cu mine exista componenta umanitara, un procent semnificativ din castig prin care facem bine impreuna – fie din donatiile adunate de la oameni care au incredere in mine si prefera sa ofere un sprijin gestionat cu ajutorul meu.

Tango: Care au fost cele mai spectaculoase descoperiri facute in calatoriile tale din ultima vreme? Dar cele mai insemnate intalniri noi?

A. M.-B.: Am descoperit ca nici cel mai frumos loc de pe pamant, dar nici cele mai dureroase probleme nu sunt la noi acasa. Ca e bine sa stim sa pretuim ceea ce avem bun si pentru altii e doar un vis – apa potabila, curentul electric… pacea… – si in acelasi timp ca avem la ce sa aspiram. Intalnirile mele memorabile din anul acesta au fost fie cu oameni celebri – Salma Hayek, de pilda, a fost o revelatie pentru mine, aveam impresia ca e doar o actrita frumoasa si nimic mai mult si am avut sansa sa cunosc o femeie inteligenta si puternica, un producator cu succese in meserie, care nu sunt intamplatoare – fie cu oameni al caror nume nu e unul sonor, dar a caror experienta de viata a fost o lectie pentru mine. Vorbesc aici mai ales de cei intalniti in misiunile mele umanitare departe de tara.

Moderatia este cuvantul care ma defineste

Tango: Esti credincioasa? Mergi la biserica, tii post?

A. M.-B.: Da, sunt credincioasa, fara sa exagerez in vreun fel. Moderatia este cuvantul care ma defineste si sunt un om rational. Bunicii si parintii au insuflat in noi dragostea pentru Dumnezeu. Cred ca ingerul meu pazitor e mama mea, care a urcat la cer cand eram copil, acum un sfert de secol – cum trece vremea!… Cred in karma fiecaruia dintre noi si de curand am citit o carte care mi-a schimbat viata radical, schimbandu-mi de fapt optica asupra unor aspecte pe care le consideram fundamentale, de neclintit pentru mine. Va recomand cu caldura scrierile unui om neobisnuit de inzestrat, cu un spirit superior; este vorba de japonezul Hiroshi Motoyama, ale carui domenii de expertiza acopera mai multe discipline, el fiind preot, filozof, yoghin, psihofiziolog, specialist in computere, cercetator in medicina orientala, parapsiholog, inginer specializat in electricitate, vindecator spiritual, clarvazator… Unde incap atatea experiente in viata unui singur om, e de necrezut, dar in acelasi timp este fascinant ceea ce poate sa impartaseasca el lumii si felul in care poate sa-ti atinga viata prin scrierile sale.

Tango: Cum te vezi peste 10 ani sau peste 20?

A. M.-B.: Cu o casa plina de copii, copiii mei si copii de care am grija ca si cum ar fi ai mei, iar peste 20 as putea fi chiar bunica, cine stie? Visez cu ochii deschisi…

Tango: Ce muzica asculti? Il ajuti pe Stefan vreodata, in vreun fel, in plan profesional? Dar el pe tine?

A. M.-B.: Suntem o familie muzicala, avem o casa plina de instrumente care se fac auzite zilnic, si mami, si tati, si Stefanel canta fie la chitara, fie la pian, fie la acordeon, iar Violeta danseaza si numai daca-i bati un ritm cu degetele pe masa, darmite daca mai aude si muzica.

Daca ne ajutam reciproc? Sigur ca da, de fapt este un lucru pe care-l consider normal si pe care nu l-am ascuns niciodata, sunt proiecte la care lucram impreuna, profitand de experienta amandurora si de compatibilitatea domeniilor noastre, de faptul ca avem viziuni asemanatoare in profesie, ca suntem perfectionisti amandoi si avem principii de lucru similare. Este firesc, suntem o familie, conducem lucrurile pe un drum comun, mergem in aceeasi directie.

Ar fi nefiresc sa nu-l ajut pe sotul meu cand vad ca sprijinul meu ii e util sau sa nu-mi fie alaturi cand vede ca am nevoie de el. Uite, vine Gala UNICEF, stie cat de important e sa il simt alaturi si va fi acolo pentru mine, desi va fi in ajunul premierei piesei sale de teatru pentru care are emotii duble – si ca actor, si ca regizor. Dar valoarea lui ca artist, momentul lui ce va fi realizat pro-bono pentru Gala si indemnul lui intr-o seara cu scop umanitar inseamna foarte mult pentru oameni, e vorba de incredere pana la urma, si el reprezinta o garantie in plus pentru o cauza buna. Iar pentru mine inseamna enorm sa-l simt langa mine si de data asta. Sprijinul meu pentru Stefan in orice proiect al sau in care are nevoie de mine este, de asemenea, de la sine inteles.

Tango: Aveti proiecte profesionale impreuna?

A. M.-B.: Da, am avut si vom mai avea. Anul trecut mi-a placut tare mult „Campania pentru jurnalismul de calitate“ pe care am facut-o impreuna ca prim program al fundatiei „Pretuieste Viata“, la finalul careia am premiat studenti valorosi, marile centre universitare din tara, tineri care au dovedit ca mai exista speranta pentru jurnalismul de calitate din Romania. M-am bucurat sa vad ca flagelul demersurilor facile, al compromisurilor, al lipsei de consistenta, al manipularii publicului cititor din multe zone ale presei nu i-a cuprins chiar pe toti, ca mai exista tineri care-si doresc sa faca meseria asta cu daruire si trebuie incurajati, ajutati sa nu se abata de la drumul cel drept.

Tango: Crezi ca e important intr-un cuplu ca cei doi sa se asemene sau crezi in valoarea contrastelor care se atrag?

A. M.-B.: Habar n-am, nu am constrangeri de acest fel, importanta e chimia dintre oameni, sa iasa lucruri bune cand stau alaturi, umar langa umar, nu sa sara scantei, in sensul nedorit al expresiei. Nu cred in retete, in reguli inflexibile. Cred in dragoste si in credinta ca celalalt te poate completa in chip minunat.

Tango: Esti adepta planurilor pe termen lung sau a pasilor marunti?

A. M.-B.: Cred in planuri pe termen lung, dar implinite pas cu pas. În swahili, limba vorbita in coltul acela de lume unde eu am atins cerul cu mana cu ani in urma, cand am urcat pe cel mai inalt varf al Africii, „pole-pole“ inseamna incet-încet sau pas cu pas. Acesta a fost indemnul localnicilor care au vazut ca ma aventurez la un urcus de o saptamana pe Kilimanjaro, sa urc nu cum imi dicteaza impulsul, ci „pole-pole“. Pentru ca tinzi sa pui toata forta in primii pasi si risti sa clachezi pe parcurs, asa ca esti invatat ca urcusul sa-l faci cu pasi marunti, cu o viteza constanta, care sa nu te oboseasca excesiv, si mai ales sa ai o respiratie constanta pe tot parcursul drumului. Urcam zilnic o diferenta de altitudine de aproximativ 1000 m, asta inseamna un drum cam de 15-16 km spre un loc mai arid, in fiecare zi. Am vazut multi temerari intorcandu-se din drum, renuntand, corpul nu mai rezista, plamanii respirau din ce in ce mai greu. „Pole-pole“ e o lectie pe care am aplicat-o de atunci si in viata profesionala, dar si in cea personala.

Tango: Cum tii legatura cu familia ta – parintii, sora? Cat de des va intalniti si cat de legati sunteti si in prezent?

A. M.-B.: Tocmai ne-am bucurat cu totii de un moment unic: baietelul surorii mele a implinit un anisor, iar eu si Stefan ii suntem nasi, asa ca i-am taiat motul si nimic nu e mai frumos decat sa-i vezi pe cei mici crescand impreuna.

Tango va recomanda si
Andreea Marin Banica: Am stiut ca barbatul care ma va implini ca femeie, transformandu-ma in mama, va deveni marea mea dragoste

Andreea Marin Banica, In style, in love

Andreea_marin_banica_nu_sunt_un_erou_sunt_doar_o_mama_cu_capul_pe_umeri-394.html