Nina Cassian: Suntem atat de imperfecti, de limitati, de salbatici…

de

Fara ipocrizie sau ascunzisuri, glasul adanc al Ninei Cassian reasaza, clarifica, dezbraca de uitare intelesurile trecutului. Iubire. Poezie. Moarte. Credinta. Suferinta. Dor. Despre toate, in ultimul episod din conversatia pe care am avut-o in noiembrie 2008 cu marea poeta Nina Cassian.

Alice Năstase Buciuta: Te-am intrebat despre cand inceteaza cautarea iubirii incercand sa aflu, marturisesc, raspunsuri si pentru cautarile mele…

Nina Cassian:
La cei nici 40 de ani ai tai, nu m-as lasa de visul iubirii pentru nimic in lume! Tu trebuie sa-i dai inainte sperand, cautand, inhaland tot ce se poate inhala in acest capitol. Tu nu ai voie sa vorbesti! Nu, la 40 de ani si eu am crezut ca e un fel de capat de lume, mai ales ca atunci am avut parte de o drama cu sotul meu de atunci. Si mi-am spus: gata, am 40 de ani. As! De unde?!

Eram inca cu toate papilele foarte active. Nu, nu, nu, n-ai voie! Nu te compara. Si dati-i voie fostei luptatoare, dati-i voie sa se odihneasca. Pentru ca eu nu mai am nici energia, nici uneltele, nici dorinta. Totul este acoperit de acest superb partener pe care l-am gasit. Si sper ca si el simte la fel. De fapt, mai degraba pentru el e un pericol.

Barbatii, chiar la o anumita varsta, pot sa cada pleasca, sa se indragosteasca lulea de o duduca, de o tinerica de 20 de ani, blonda, modelata frumos, cu care eu nu pot concura. Dar nu cred ca se mai pune problema nici la el. Nu, nu cred ca mai riscam si e bine, ne putem ocupa de lucruri mai serioase.

Marea Dragoste / Tango: Care ar fi lucrurile mai serioase?

Nina Cassian : El sa-si scrie memoriile, care sunt fenomenale… Cu experienta lui din timpul razboiului, cand era demobilizat din armata americana la Paris; cu lectiile lui de dans pe care le lua cu madame Preobrajenskaia, unde a intrat la un moment dat Margot Fontaine, celebra balerina, si l-a placut foarte mult, fiindca el facea nu stiu ce miscare, si-a zis “uita-te ce bine se misca junele”… Dar, stie si el, nu putea spera sa devina nu stiu ce mare dansator, decat dansator de caracter, de exemplu, pentru ca era prea scund.

Dar si alte intamplari. A cunoscut-o pe Gertrude Stein, celebra Gertrude Stein, care era leita portretului ei facut de Picasso. Asa era, cu ciorapi grosi de lana, trei sferturi, ea fiind si lesbiana, iubita ei era adorata Alice, careia nu-i accepta pisicile. Dar ea avea nevoie de pisici, caci, dupa razboi, in Paris sobolanii erau peste tot.

Marea Dragoste / Tango: Dar tu ai fost atrasa de un anumit gen de barbati?

Nina Cassian : Cred ca, in general, de intelectuali, da. Dar ei puteau sa fie inalti si frumosi, superbi, sau monstruosi, chiar oribili la vedere. Am avut parte si de frumosi si de urati. |n general, da, in sfera intelectualitatii. Totusi e nevoie de comunicare, nu poti numai sa te tii de degetul cel mic.

Marea Dragoste / Tango: Dar poate fi si o atractie fizica, o chimie care sa sustina o relatie, macar o vreme.

Nina Cassian : In viata mea a contat mai putin atractia fizica. Nu m-a atras niciodata la cineva faptul ca imi mirosea a animalul cuvenit. Niciodata.

Marea Dragoste / Tango: Se spune totusi ca, la un moment dat, ai fi iubit un pescar…

Nina Cassian : Nu, nu este adevarat, asta a fost un zvon, de altfel, foarte caraghios. E vorba de pescarul lipovean, Vania, care era un frumos si care se culca cu turistele. Niciodata cu mine. N-am avut treaba cu el, dar am scris o poezie “Cel mai frumos pescar din sat/ destule ape-a tulburat./ |n paru-i inelat de miere/ mereu se-ncurca o muiere./ Cu barba-i numai verighete/ a logodit treizeci de fete./ Pescar de larg, zicand ca este,/ inoata-n brate la neveste.” Aceasta poezie a aparut in revista Gazeta Literara, drept care Vania nu m-a mai salutat multa vreme… Ca i s-a spus ca l-am dat la ziar. N-am avut niciodata nimic cu Vania, era doar un pretext de poezie. Bietul Vania…

Marea Dragoste / Tango: Bietul? Tu l-ai facut nemuritor!

Nina Cassian : Da, ca sa vezi, cum ies zvonurile, cum se amplifica. Niciodata nu am avut nu un sarut, nicio strangere de mana cu Vania, niciodata. Dar nu aveam prejudecati la oamenii simpli, putea sa fie director de SMT, statie de masini si tractoare, cum erau atunci, sau muncitor… Eram o democrata, asta e adevarat. Dar nu cu Vania.

Marea Dragoste / Tango: Ce parere ai despre “Cel mai iubit dintre pamanteni?”

Nina Cassian : Aia a fost o revenire buna a lui Marin Preda, inegala, nu e chiar o carte superba, dar cartea cea mai proasta a lui e “Risipitorii”, cea mai ratata, pe care a reluat-o si a tot re­luat-o, fara niciun rezultat. Cea mai buna carte a lui, raman eu la ideea asta, este “Intalnirea din pamanturi”. Sau “Morometii”. Are mari merite… Si debutul meu a fost senzational.

Dupa “La scara 1/1” toti ziceau “ce grozav, ce revelatie”, si dupa aceea am scrantit-o pentru cativa ani. Apoi mi-am revenit, dar mi-am revenit nu in continuarea volumului “La scara 1/1”, ci m-am reluat cumva din adolescenta`C9 facand concesii si in vo­lumele urmatoare, pana am revenit la o alta voce. Dar daca eu as fi putut continua pe un parcurs firesc dupa debutul meu, poate ca eram un poet mai bun.

Marea Dragoste / Tango: Poate doar ai fi fost cunoscuta mai devreme, si ai fi avut mai multa recunoastere….

Nina Cassian : Poate, desi succesele rasunatoare nu sunt in destinul meu. Nu sunt, nu fac parte din destinul meu. Inaintez, am succese partiale, contestari cat cuprinde, insulte cat cuprinde…

Marea Dragoste / Tango: Crezi ca mai este loc de mai mult, de evolutie in poezia ta, nu simti ca ai atins maturitatea in arta?

Nina Cassian : Nu, pentru ca este atata varietate… Eu nu stiu care este punctul final, unde ma indrept, nici nu stiu daca ma mai indrept spre ceva. Pentru ca singurul meu proiect la ora asta este o carte numita “Mortii mei” in care pomenesc de cei plecati, nu cei mai celebri, sunt mai multi pe care vreau sa-i pomenesc. O fac nu pentru ei, ci o fac pentru a-i tine vii, pentru a-i mai avea langa mine. Atata tot, ca mi-e dor de ei.

Marea Dragoste / Tango: Te gandesti la cei din familie, sau la prieteni?

Nina Cassian : Din familie numai parintii mi-i pomenesc, dintre mortii mei, si o verisoara. In rest, diferite fiinte, printre care gazda mea, lipoveanca de la 2 Mai, Agafia Grigore, Babusca ii spuneam noi. Cu ea incep, ca incep in ordine alfabetica: A, Agafia si continuu. Voi scrie si despre Cristian Popisteanu, despre foarte multi. Ma simt datoare fata de ei, dar scriu cartea pentru mine, pentru propriul meu calendar.

Marea Dragoste / Tango: Ai facut pomeni pentru cei care au murit? Esti credincioasa?

Nina Cassian : Nu. Eu am vrut sa intitulez cartea “Vesnica pomenire”, dar m-a rugat o prietena, Carmen Firan, sa-i spun “Mortii mei”, nu “Vesnica pomenire”. Nu, eu nu sunt credincioasa, asta e una din tarele mele, pro­ babil ca sunt amputata de credinta. Eu am avut criza mea mistica, cu asa-zisul comunism. Tot asa, am crezut intr-o ordine superioara, nu una numita Dumnezeu, ci la nivel uman.

M-am inselat. Eu nu cred in Dumnezeu, mi-ar placea sa cred intr-un comitet, nu stiu daca central sau laturalnic, de spirite superioare, pentru ca sigur ca nu ma satisface “omul e masura tuturor lu­cru­rilor”. Suntem atat de imperfecti, de limitati, de salbatici, incat as dori sa vegheze asupra noastra un spirit superior. Dar nu-l numesc Dumnezeu, nici nu stiu daca-l numesc in vreun fel. Probabil ca este blestemul meu. O sa ard in iad, probabil. Nu stiu, si mi-e indiferent.

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *