fbpx

Andreea Runceanu: Asa m-am nascut eu, sub o stea norocoasa…

de

Este sufletul cunoscutei trupe de muziciene Amadeus, violonista blonda si talentata despre care stim deja cu totii ca este verisoara Mihaelei Runceanu si sora lui Xenti Runceanu. Este o artista exceptionala, o fata delicata si politicoasa, o doamna fina, o mamica blanda, o prietena pe care te poti baza.

Marea Dragoste – Tango: Andreea, provii dintr-o familie de muzicieni: bunicii tai te-au invatat sa canti, dar si parintii tai au legaturi cu muzica. Spune-mi, te rog, in familia ta cine ce talent are si ce crezi ca mostenesti de la fiecare.
Andreea Runceanu: Am avut norocul sa vin pe lume intr-o familie de muzicieni, unii dintre ei de profesie, iar ceilalti doar extrem de talentati. Primul meu contact cu muzica a fost la bunici, intr-un sat autentic romanesc de pe Valea Buzaului, unde parca totul canta in jurul meu: dimineata ma trezea privighetoarea, iar pe timpul zilei ascultam fascinata cantecul mierlei, ale carei triluri incercam sa le reproduc la fluier cand plecam cu oile la pascut. Bunica mea avea o voce superba, de la ea am invatat o gramada de cantece, unele din perioada interbelica, din tineretea ei, altele din folclorul zonei Buzaului. Pe parintii mei cu siguranta i-a legat muzica. Mama era violonista, iar acum este profesoara de vioara, iar tata, desi e profesor de franceza, stie sa cante si la vioara si la chitara, si a cantat peste 25 de ani in corul Lira din Buzau, cu care a avut si turnee in afara tarii. Noi ascultam mereu muzica clasica acasa, nu cu vreun gand sa ne facem educatie aleasa, ci natural – chiar daca eram copii, nu simteam ca este „muzica grea”, cum mai zice lumea, ci o simteam foarte vesela si pura. Toata copilaria mea a avut muzica pe fundal, intotdeauna am stiut ca asta va fi drumul meu, si de asta poate ca nici nu pot concepe cum ar fi fost existenta mea daca nu-mi dedicam viata muzicii.

Marea Dragoste – Tango: Porti un nume greu, care te coreleaza mereu cu marea cantareata Mihaela Runceanu. Ai apucat sa canti cu ea cand erai mica, ai luat vreo lectie de la ea?
ANDREEA RUNCEANU: Port numele Runceanu cu mare mandrie, si nici acum, cand mi-am schimbat numele in buletin, nu-mi vine sa renunt la numele meu de scena. Ii datorez mult Mihaelei, de la faptul ca a insistat sa nu renuntam la visul de a deveni artisti, cu toate ca erau conditii grele pentru artistii de muzica clasica pe vremea comunismului, pana la modelul de profesionalism si tenacitate pe care mi l-a oferit, si care mi-a revenit in minte de fiecare data cand am simtit ca imi este mai greu. Regret enorm ca nu mai e printre noi. Stiu ca ar fi fost fericita sa ne vada acolo unde ne spunea mereu ca trebuie sa muncim ca sa ajungem, si de multe ori inchid ochii si fac un exercitiu de imaginatie: cum ar fi fost, daca ar fi fost? Nu am apucat niciodata sa cant cu ea, dar am reusit sa fac asta de curand, cand am refacut „De-ar fi sa vii”. Am extras in studio doar vocea ei, iar noi am acompaniat-o cu instrumentele.. De fiecare data cand o cantam, imi dau lacrimile.

Marea Dragoste – Tango: Ti se parea frumoasa, eleganta? Cum iti amintesti de Mihaela?
ANDREEA RUNCEANU: Mi se parea cea mai frumoasa femeie din lume, eram fascinata de ea. A fost un fashion icon in vremurile alea, avea stilul ei inconfundabil si influenta moda tinerilor. Mihaela stralucea, iar in prezenta ei ma fastaceam teribil, pentru ca as fi facut orice sa o impresionez. Era o adevarata diva, de la felul de a fi si personalitatea puternica, pana la frumusetea aparte si outfiturile deosebite cu care aparea.

Marea Dragoste – Tango: Fiind atat de cunoscuta, Mihaela starnea mereu tot felul de comentarii si zvonuri. Se spunea ca are o boala grava, un fel de cancer al pielii… Care este adevarul?
ANDREEA RUNCEANU: Mihaela avea o afectiune a pielii, un fel de acnee, nicidecum cancer de piele. Pe vremea aceea nu existau tratamente atat de performante cum sunt acum, probabil ca in zilele noastre s-ar fi rezolvat imediat.

Marea Dragoste – Tango: Ucigasul ei a negat ca ar fi ucis-o el. Te-ai gandit vreodata la vreo teorie a conspiratiilor, la faptul ca adevarul ar putea fi altul decat cel oficial?
ANDREEA RUNCEANU: Ucigasul ei nu a negat intotdeauna ca ar fi ucis-o el, insa asta este senzatia pe care a lasat-o lumii in ultima perioada. Dupa crima, in fata politiei si la proces a recunoscut din prima, si in interviurile luate anii trecuti de asemenea. Doar la ultimul interviu, cel facut de ProTV acum 2 ani, a inceput sa-si nege vinovatia si sa incerce sa-si atraga simpatia oamenilor, ceea ce mi-este absolut clar ca este imposibil. Teoria conspiratiei ne-a bantuit mult timp. Este ingrozitor cand stii ca doar Mihaela si calaul ei stiu adevarul… Intr-un final, orice ganduri ai avea, ramane unul singur, dur: Mihaela nu mai este, si-a lasat in urma parintii inecati in lacrimi si o tara care o regreta, iar criminalul ei se bucura in fiecare dimineata, in libertate, de rasaritul soarelui…

Marea Dragoste – Tango: In ce anume semanati cu Mihaela Runceanu tu si fratele tau- ce calitati de familie impartasiti cu ea?
ANDREEA RUNCEANU: Eu sper sa fi luat de la ea macar un sfert din talentul ei. Mi-ar fi placut sa fie langa noi cand am crescut, sa invat tot de la ea si mai ales sa o am ca model zi de zi. Visul lui Xenti de mic a fost sa ajunga compozitor si sa-i scrie Mihaelei cantece. Cand a venit o prietena de-a mamei la el la scoala sa-i explice ca Mihaela a murit si ca trebuie sa mearga urgent la Buzau, Xenti a intrebat-o cu ochii in lacrimi : „Si eu cui o sa-i mai compun?” Piesa „Atat de frumoasa” a trupei No Comment a fost dedicata ei…

Marea Dragoste – Tango: Fratele tau poarta un prenume foarte special. Care este povestea acestui prenume?
ANDREEA RUNCEANU: E un nume foarte rar, mai precis nu stiu sa aiba numele asta decat fratele meu si nasul lui de botez, profesorul si muzicianul Xenti Stanescu. El mi-a povestit ca tatal sau a plecat pe front in timp ce mama lui era insarcinata. Aceasta a primit inainte de a naste o scrisoare de la sotul ei in care scria ca daca va fi baiat, iar el nu se va intoarce din razboi, sa-i puna numele de Xenti. El nu s-a mai intors, iar copilul a primit acest nume superb, al carui mister nu l-a descoperit nimeni pana acum. Singura apropiere ar fi cu latinescul Xenii, care se traduce „cadou”.

Marea Dragoste – Tango: Cum iti amintesti de anii copilariei si de relatia cu fratele tau din acei ani?
ANDREEA RUNCEANU: Am avut o copilarie superba, si stiu ca sunt norocoasa ca m-am nascut intr-o familie frumoasa si linistita, cu valori care ma calauzesc si in continuare: bunatate, armonie si entuziasm. Am o gramada de amintiri impreuna cu fratele meu, mai ales cu prostioare de genul: accidentul la joaca cu arcul cu sageti, invartitul pe scaunul rotativ de la pian, sau cum am modificat noi piesa pe care o aveam de cantat in duet la Cantarea Romaniei in asa fel, incat nu si-a dat seama nimeni, mai mult decat atat, am luat si premiul 1! Cand eram mici ne mai ciondaneam pe jucarii, dar spre adolescenta ne-am legat din ce in ce mai tare. Parintii nostri erau in Buzau, iar noi ne aveam doar unul pe altul aici, in Bucuresti.

Marea Dragoste – Tango: Cat de apropiati sunteti si in prezent?
ANDREEA RUNCEANU: Suntem cei mai buni prieteni, intamplator suntem si vecini, asa ca ne vedem aproape zilnic. Este un om minunat, ii datorez foarte mult din ceea ce sunt acum. Spre exemplu, atunci cand cauta componente pentru trupa Amadeus, Adrian Ordean l-a sunat pe Xenti sa-i recomande pe cineva din Conservator, si asa am avut oportunitatea de a ma prezenta la selectie. Apoi este impecabil ca profesionist, tot ce canta Amadeus de patru ani incoace este orchestrat, compus si inregistrat la el in studio. Cantam impreuna si in bandul lui Calin Geambasu, si in varianta extinsa a trupei Amadeus, varianta 100% live, cand pe langa viorile, violoncelul si pianul nostru mai urcam pe scena si cu Xenti la clape, cu un tobosar si cu o saxofonista.

Marea Dragoste – Tango: Ai ales vioara, dar ai studiat si alte instrumente. Cum ai ales aceasta cariera si cat de greu a fost?
ANDREEA RUNCEANU: Am studiat in scoala si pianul, care imi place enorm, dar mi-a fost greu sa studiez de performanta ambele instrumente. Mama mea a fost violonista, si am admirat-o enorm, asa ca nici nu stiu cum am ajuns la concluzia asta, dar de foarte mica mi-a intrat in cap ca eu voi fi violonista. Si nu am renuntat niciodata la gandul asta. Este greu sa mentii ritmul de studiu, si fiecare varsta are obstacolele ei: cand esti copil auzi copiii pe strada cum se joaca, atunci cand tu inca mai ai doua ore de studiu, in adolescenta poate vrei sa iesi cu prietenele la plimbare sa povestesti verzi si uscate si totusi stii ca nu ti-ai terminat gamele, iar putin mai mare incepi sa ai intrebari daca ce faci e bine, daca o sa iti gasesti drumul, daca o sa reusesti sa razbati printre atatia copii talentati… In clasa a sasea m-am transferat in Bucuresti, departe de casa, la liceul George Enescu, pentru ca aici erau instrumentistii cei mai buni din tara. Au fost multe suisuri si coborasuri, multe momente in care mi-a cazut moralul, in care ori nu aveam bani sa-mi iau de mancare, ori eram departe de ai mei si obosisem sa-mi port de grija singura, dar tot timpul m-am ridicat, m-am scuturat si parca cu mai mare forta am pornit mai departe pe drumul meu.

Marea Dragoste – Tango: Cand si cum a inceput Amadeus? Cum iti amintesti de acei ani?
ANDREEA RUNCEANU: Intr-o zi din noiembrie 2000 a venit Xenti entuziasmat ca l-a contactat muzicianul Adrian Ordean sa-l intrebe de niste instrumentiste bune din Conservator pentru un proiect instrumental. Am fost destul de reticenta, pentru ca nu intelegeam si mi-era si greu sa-mi imaginez despre ce proiect este vorba, in conditiile in care nu mai exista asa ceva in lume. M-am dus totusi la intalnirea de la studio, si dupa ce le-am intalnit pe celelalte colege, Gratiela, Cristina si Alexandra, pe care le stiam si le simpatizam din liceu, fiind mai mici decat mine, am avut o surpriza foarte placuta: mi-a placut la nebunie demoul pe care ni l-au prezentat, si am vazut intr-un catalog viitoarea mea vioara electrica, instrument care inca nu ajunsese la noi in tara. Au fost niste ani nebuni, vestea despre trupa noastra s-a raspandit foarte repede, inainte cu mult de a avea un videoclip pe posturile muzicale, asa ca la putin timp dupa infiintare am inceput sa avem concerte in toata tara, si dupa un an deja am iesit din tara. Am trait niste momente superbe alaturi de colegele mele.

Marea Dragoste – Tango: Au fost multe schimbari pe parcurs… de ce? Vor mai fi si de acum inainte?
ANDREEA RUNCEANU: In toamna asta se implinesc 14 ani de cand s-a infiintat trupa. Cred ca suntem cea mai longeviva trupa feminina din Romania.. Era normal sa apara pe parcurs si niste schimbari, prioritatile se mai modifica totusi de la un deceniu la altul in viata oricarui om. Nu a fost deloc in plan sa facem vreo schimbare, din pacate asta s-a intamplat si a trebuit sa ne adaptam situatiei, dar in niciun caz nu ne gandim la alte modificari pe viitor. Tot ce ne dorim, si aici o sa lucram neobosit, este sa facem muzica din ce in ce mai buna, sa slefuim spectacolul nostru cat mai mult si sa ajungem la sufletele cat mai multor oameni.

Marea Dragoste – Tango: Cum sunt fetele alaturi de care canti?
ANDREEA RUNCEANU: Primul lucru care imi vine in minte dupa intrebarea asta este raspunsul „imi sunt foarte dragi”… Cel mai important lucru intr-o trupa muzicala eu cred ca este legatura dintre muzicieni. Nu ai cum sa canti bine cu cineva pe scena daca nu ai o chimie anume, daca nu exista o relatie frumoasa si in viata de zi cu zi. Cu Patricia am o relatie foarte speciala, este si ea din Buzau si avem deja multe amintiri impreuna. Functionam ca o echipa, iar pe langa muzica, ea se ocupa de tot ce inseamna imagine, styling si design de costumatii de scena. Am incredere oarba in ceea ce ne propune, si de fiecare data am avut succes cu tinutele facute de ea. Naomi si Bianca sunt niste fete extraordinare, si desi sunt intr-o perioada destul de dificila – una este studenta anul doi la Conservator si cealalta tocmai si-a dat Bacalaureatul si se pregateste pentru admiterea la Conservator, s-au tinut foarte bine de programul trupei destul de obositor si s-au adaptat foarte repede.

Marea Dragoste – Tango: Ati cantat nu de mult chiar langa piramidele din Egipt. Cum a fost experienta, cum ti s-a parut lumea aceea? Ai putea trai intr-o tara cum este Egiptul?
ANDREEA RUNCEANU: Egiptul este exotic, are patina aia antica ce te duce cu gandul departe, inspre inceputurile noastre ca civilizatie. Ceea ce-mi place cel mai mult acolo sunt oamenii – foarte calzi, saritori si cu un umor fantastic. Ne-am facut prieteni buni in Cairo, care ne asteapta de fiecare data cand ajungem pe acolo. Totusi, nu stiu de ce, dar nu m-am vazut niciodata traind in alta tara in afara de Romania, oricat de frumoasa ar fi. In iunie am avut ocazia sa reprezentam Romania la „Fete de la musique” in Beirut, unde am fost primite foarte bine de publicul de acolo si ne-am simtit excelent. Cu aceasta ocazie insa ne-am dat seama inca odata cat de norocosi suntem ca traim intr-o tara unde este pace si unde un eveniment cu focuri de arma este foarte rar.

Marea Dragoste – Tango: Spune-mi, te rog, si cum a decurs viata ta personala in acest rastimp… Te-ai casatorit, ai facut copii. Ti-ai cunoscut sotul la dans, dar cum si cand ai stiut ca e o poveste serioasa, ca el e alesul?
ANDREEA RUNCEANU: Pe sotul meu, Alexandru, sau Sandi cum ii zicem cei apropiati, l-am cunoscut la o petrecere in clubul Salsa din Bucuresti. Desi este economist de profesie si lucreaza intr-o companie multinationala, m-a cucerit ireversibil cu talentul cu care se misca pe ritmuri latino-americane. Mereu radem impreuna ca prima data cand m-a invitat la dans, de emotie ca el danseaza ca un profesionist, iar eu abia intram a doua oara in mijlocul comunitatii salsa, am reusit aproape sa-i scot un ochi la o simpla pirueta. Eu am o teorie care mi se adevereste de fiecare data – ca prima senzatia pe care o ai despre un om, dincolo de orice se intampla dupa aceea, este cea mai adevarata. E un soi de intuitie, de inteligenta profunda care se manifesta in momentul cand cunoastem o persoana noua si inca nu avem nicio prejudecata despre ea. Daca am sti de fiecare data sa ascultam vocea asta soptita care vine din adancul nostru, poate am vedea mai repede oamenii frumosi din jurul nostru, poate am face alegeri mai bune, si poate nu am mai avea asteptari mai mari decat trebuie de la unii oameni pe care ii percepem gresit. Cand am vorbit prima data cu Sandi, am avut senzatia aia, rara de altfel, ca ne cunoastem dintotdeauna si am simtit ca mi-e drag de el din primele cinci minute.

Marea Dragoste – Tango: Nu ai avut ezitari in a alege sa fii mama de doua ori, tu care ai o cariera acaparanta, care te preocupi si de cum arati?
ANDREEA RUNCEANU: Sa fii mama e cea mai frumoasa experienta pe care o poate trai o femeie, pentru ca implica absolut tot: copiii se nasc din iubirea parintilor, iar la randul lor, parintii devin nemuritori prin copiii lor. Intotdeauna am stiut ca voi avea cel putin doi copii, si mi-am jurat ca daca voi avea probleme cu fertilitatea, voi adopta, pentru cu nu am conceput niciodata viata fara copii. Am ramas insarcinata intr-un moment in care nu-mi pusesem inca in gand sa devin mama. Stiam ca se va intampla asta odata, dar imi spuneam, gresit, ca majoritatea femeilor de varsta mea pe care le cunosc, ca „inca nu e momentul. Trebuie sa am o casa mai mare, sa castig mai bine, sa stam mai mult impreuna, sa fiu mai sanatoasa, sa treaca criza, sa ajung intr-un punct in cariere, sa, sa, sa…”. Odata cu sarcina asta neplanificata am avut norocul sa vad pe pielea mea ca nu exista „inca nu e momentul; inca nu suntem pregatiti”. Conteaza doar iubirea si compatibilitatea celor doi viitori parinti. Restul vine de la sine: uite ca am doi copii si sunt si fericita in cuplu, nu mi-am intrerupt nici drumul profesional si parca de cand am ramas prima data insarcinata mi s-au deschis in mod miraculos o gramada de usi.

Marea Dragoste – Tango: Cum te-ai descurcat pe durata sarcinilor?
ANDREEA RUNCEANU: Am avut doua sarcini relativ usoare, am fost destul de atenta, m-am monitorizat continuu, dar nu am renuntat la activitatea artistica. A doua a fost parca mai dificila un pic, avand in vedere ca Ianis avea doi ani si este o varsta destul de solicitanta, dar ar fi nedrept sa ma plang.

Marea Dragoste – Tango: Ti-ai revenit repede dupa ce ai nascut? Ai revenit curand pe scena?
ANDREEA RUNCEANU: Da, mi-am revenit foarte repede, la ambele sarcini am revenit pe scena la doua luni si ceva, mai intai la concertele din Bucuresti sau pe aproape, apoi mai tarziu la cele din tara sau din afaaa tarii. Fetele s-au descurcat fara mine excelent.

Marea Dragoste – Tango: Conteaza si a contat si pana acum faptul ca esti frumoasa? Cat de mult investesti in felul in care arati?
ANDREEA RUNCEANU: Multumesc pentru compliment, inclin sa cred totusi ca daca m-ai folosi doar ca poza nu as mai putea fi considerata frumoasa, ci mai degraba reusesc sa smulg aplauze de la public prin energie si bucuria pe care le simt atunci cand cant. Sunt constienta, intr-adevar, ca faptul ca avem niste figuri dragute, glezne subtiri, avem in jur de 1.70 si purtam S la haine ne-a ajutat sa ajungem la TV, dar astea toate fac doar 5% din totalul cerintelor care au facut din Amadeus ceea ce este acum. Din pacate traim niste timpuri in care petrecem mai mult timp sa ne construim niste aparente de vis decat petrecem sa ne intrebam macar cine suntem noi cu adevarat. Niste vremuri in care vorbim zilnic ore in sir despre cu ce trebuie sa ne hranim stomacul ca sa fim sanatosi si eventual sa devenim nemuritori, dar in schimb daca ne oferim cinci minute pe luna sa ne hranim sufletul sau creierul. Mai ales noi, femeile, suntem atinse de boala perfectiunii stralucitoare pe dinafara si a disperarii tacute pe dinauntru. Ma intreb daca are sens oare: o sa ajungem niste oameni perfect sanatosi, fara riduri, superb imbracati, ai caror copii fac si balet, si engleza, si inot, si actorie, in niste case armonizate feng shui, cu cariere puse la punct, dar goi de tot pe dinauntru. La ce bun sa fim doar frumosi pe dinafara si de noi sa nu mai avem timp? N-am fi mai castigati sa fim imperfecti, dar fericiti si cu o viata plina de fapt? Sa raspund totusi la intrebare… Avem o echipa superba care are grija de noi atunci cand avem concerte sau aparitii publice. Cristina Grama si echipa ei de stilisti de la Fason Salon se ocupa de exemplu mereu de coafurile noastre si de fiecare data cand avem aparitii incercam sa fim impecabile. Intr-adevar, orice efort in sensul asta ia ceva timp, si incercam sa ne organizam cat mai bine. Pana acum am avut norocul sa nu investesc prea mult in imaginea mea exterioara, pentru ca m-a ajutat bagajul genetic, dar banuiesc ca ma va lua si pe mine valul la un moment dat si voi apela si eu la niste tertipuri cosmetice ca sa imi mai pastrez pe fata urmele tineretei. Sper sa-mi aduc atunci aminte sa nu exagerez ( rade)

Marea Dragoste – Tango: Cine te ajuta acum cu copiii si cum te imparti intre concertele numeroase si timpul petrecut in familie?
ANDREEA RUNCEANU: Sunt norocoasa pentru ca am sprijin din partea intregii familii atunci cand trebuie sa plec de acasa – sotul meu, parintii mei, socrii mei si Maya, „cea de-a treia bunica”, cum ii zice Ianis. Meseria mea are avantaje si dezavantaje. De exemplu este minunat ca pe timpul zilei pot sta alaturi de copii in multe momente, ca sunt propriul meu sef si nu trebuie sa cer cuiva voie sa fug de la birou cand trebuie sa ma duc cu copiii la doctor. In acelasi timp se intampla sa ratez anumite momente frumoase care se intampla in weekend de exemplu, cand de cele mai multe ori sunt plecata. Familia este prioritate pentru mine, si incerc sa le impac pe toate. Nu pot sa mint ca e usor, si se intampla sa fac tot felul de gafe – de exemplu intr-una din zilele nebune in care am combinat si iesitul in parc cu copiii, si intalnirea cu niste prieteni de-ai lor, si studiatul acasa la vioara, am reusit sa plec val vartej de acasa cu cutia goala si sa ma trezesc la concert ca nu am cu ce sa cant.. Am o viata extrem de plina, dar o iubesc exact asa cum e ea!

Marea Dragoste – Tango: Ti-a fost vreodata atat de greu in profesia asta, incat te-ai gandit sa renunti?
ANDREEA RUNCEANU: Nu este usor sa inveti sa canti la un instrument cum e vioara. Iti trebuie un dram de nebunie sa te lupti cu scartaielile pe care le scoti in primii ani, cand desi stai cu vioara in brate ore intregi, nu reusesti sa legi o melodie frumoasa cap – coada. Sincer nu stiu cum am depasit anii aceia (rade). Insa nu mi-amintesc vreodata sa-mi doresc sa renunt la profesia de muzician. In schimb mereu am incercat sa invat si alte lucruri, pentru ca am o curiozitate nativa care nu ma lasa sa stau pe loc. Am terminat si Facultatea de Comunicare si Relatii Publice de la SNSPA, facultate care mi-a folosit mult in gestionarea relatiei cu media, iar acum ma pasioneaza domeniul dezvoltarii personale. Urmez cursurile Coach Diploma la una dintre cele mai importante scoli de coaching din Europa, Noble Manhattan. In octombrie imi voi face rezidentiatul la Oxford si la inceputul anului o sa pot profesa aceasta superba meserie, care o sa-mi hraneasca intr-un mod profesionist dorinta de a ajuta oamenii din jurul meu. Am niste planuri frumoase pentru viitor…

Marea Dragoste – Tango: Dar in tara asta – tu, care iti canti mandria de a fi romanca – nu ti-a fost vreodata atat de greu, incat sa vrei sa pleci? Ai o profesie pe care ai putea s-o faci oriunde, pana la urma?
ANDREEA RUNCEANU: Asa e, cu vioara si cu experienta pe care am dobandit-o pe scena pot sa-mi continui cariera oriunde in lume. Am avut ocazia asta de mai multe ori, si totusi ceva m-a tinut mereu in tara: gandul ca oricat de mult as castiga in afara tarii, oricat de fara gauri ar fi asfaltul si oricat de civilizati ar fi vecinii mei, tot as fi trista fara prietenii mei dragi, parintii mei, Bucurestiul asta pe care il iubesc asa cum este el, glumele noastre, bune sau proaste, de fapt cred ca mi s-ar face dor de orice e romanesc. Eu cred ca sunt alte lucruri, mai inefabile poate, care te fac sa fii fericit intr-un loc si nefericit in altul. Si cred cu tarie ca daca nu mi-as mai simti radacinile impanzind pamantul deasupra caruia respir, nu as mai sti cine sunt cu adevarat.

Marea Dragoste – Tango: Ce ii inveti pe copiii tai in speranta ca vor fi fericiti?
ANDREEA RUNCEANU: Ii invat sa fie oameni: sa rada cu pofta, sa iubeasca natura, sa stea cu ochii larg deschisi si sa-si ascuta toate simturile, sa stie sa fie un bun prieten, sa stie sa spuna „iarta-ma” si „multumesc” atunci cand trebuie, sa aiba rabdare, sa stie ca nu li se cuvine nicidecum totul, dar ca pot avea totul daca lupta pentru ce-si doresc, sa nu renunte la ce-si doresc, si in acelasi timp sa stie ca vor gresi de multe ori in drumul lor, si sa-si dea voie sa greseasca. Cel mai mult imi doresc sa fie niste oameni frumosi pe dinauntru, echilibrati si sociabili, pentru ca asa, indiferent ce meserie isi vor alege si ce stil de viata vor trai, cu siguranta vor fi fericiti.

Marea Dragoste – Tango: Dar tu, cand ai fost si cand esti fericita?
ANDREEA RUNCEANU: Sunt fericita, si pot striga asta in gura mare si in piata Victoriei imbracata in indian ca sa va conving ca nu este doar un raspuns de fatada in cadrul unui interviu. Sunt iubita, iubesc, am doi copii minunati, parintii mei sunt sanatosi, fac exact ce-mi place la nebunie, nu-mi trebuie altceva sa fiu fericita toata viata decat sa ramana totul asa pe vecie… Sunt nascuta, cred, cu bucuria de a trai in vene, nu stiu daca sunt asa datorita diminetilor din copilarie in care ieseam in pijamale pe prispa casei bunicilor si stateam acolo un sfert de ora, mangaiata de razele soarelui, ascultand cu toata fiinta mea greierii, frunzele, mierlele, tot sunetul naturii care ma umplea de ceva frumos, greu de descris… Sau poate asa m-am nascut eu, sub o stea norocoasa care mi-a dat un al saselea simt, cel care detecteaza lucrurile frumoase din Univers si partile bune din orice situatie.

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.