fbpx

Angelica Lambru – Mirosuri

de

Pâna la urma, aproape totul se mosteneste. Iar in paradigma lui “aproape” tot ce se aliniaza cu ferma originalitate, în adolescenta, la inceput de drum, se subtiaza pe parcurs, devine din ce in ce mai putin semnificativ, se pierde in nenumaratele esarfe ale Magicianului. El scoate si scoate din joben, timp de ani si ani, baticuturi innodate între ele, ca varstele noastre… Dar, pana la urma, Iepurasul tras de urechi in sus, asa-i ca seamana cu mama lui?

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

De cate ori nu ne surprindem zambind amar cu rictusul lor, vorbind, cu expresiile lor, mergand, cu mersul lor? Fluturând bratele a “mai lasa-ma in pace”, cu gestul lor? Eu aud din ce mai des: “faci ca bunicul”, “te uiti ca bunicul”, “calci ca bunicul”. Asta pentru ca observatorul nemilos nu a cunoscut decat termenul masculin de comparatie. Nici el nu va scapa din ecuatia ce i s-a dat. Lumea il confunda cu mine, la telefon. Pe mine, ma confundau cu mama. Nu intotdeauna, însa, iese cum ne-am dori. Cred ca ti-am mai povestit despre observatia dureros de sincera a unei prietene care îmi marturisea dupa nasterea primului ei copil, un baietel: “Bine ca e baiat si pot sa spun ca seamana cu taica-sau, fiindca, altfel, nu stiu cum as fi scapat de sentimentul ca o alaptez pe soacra-mea, din nou mititica!” Sa ne fereasca Dumnezeu sa ne fie copiii oglinda oamenilor pe care nu-i iubim! O soacra nu e pentru totdeauna, macar poti spera ca legile firii iti vor corecta karma, odata si odata. Un fiu sau o fiica, da. Dar nu despre aceste induiosatoare, impovaratoare si, uneori, cumplite realitati, vroiam sa-ti scriu, Doamna. Ci despre mirosuri. Uite ce spune dictionarul:

MIROS, mirosuri, miroase, s.n.: Unul dintre cele cinci simturi cu care sunt inzestrati oamenii si unele animale, prin care organismul primeste informatii asupra proprietatilor chimice ale unor substante care emana vapori; capacitatea de a percepe si deosebi aceste emanatii, olfactie. ~ Fig. Perspicacitate, intuitie, sagacitate.2. Emanatie placuta sau neplacuta pe care o exala unele corpuri, proprietate a unor substante de a produce asemenea emanatii; senzatie pe care o produce aceasta emanatie asupra simtului olfactiv. 3. (Mai ales la pl.)Condiment, mirodenie.

Sunt o veche si impatimita consumatoare de dictionare, (chiar acum am unul pus de-a-ndoaselea langa modemul Motorola) iar vecina mea de birou, saraca, are vreo trei sau patru, ajunge sa-mi intorc capul, ca sa le vad, dar mi-am pierdut de mult admiratia inocenta pentru autorii lor. A fost o vreme cand Stapanul Tuturor Cuvintelor era Zeul Suprem al uceniciilor mele. Unele mi-erau mai dragi decat altele. De exemplu, nici acum nu pot suporta un mare si galben dictionar francez-roman/roman-francez care s-a deschis toata adolescenta mea chinuita la cuvantul DIETA. Spune si tu, nu merita sa-i mazgalesti coperta de carton? Oricat de lipita mi-era burta de coaste, el tot la DIETA se deschidea.

Si cum mie Pedeapsa in Viata imi vine dinspre cuvinte, tot astfel se va deschide, ca o Biblie, ca un oracol, ca o floare de Regina Noptii, pana la Ultima Dieta, cea mai proteica.

Toate simturile, precum si posibilele lor alienari, boli si predispozitii, sunt ereditare. Unii au vedere de soim, altii, auz de veverita, altii, miros de copoi. Si memoria se mosteneste. Muzicienii sunt idolii mei, in aceasta privinta. Mi-ar fi placut sa-mi cresc si sa-mi dezvolt urechea muzicala, asa, cam cat Ridichea Uriasa, ca sa incapa in ea toate cantecele lumii, de la Faramita Lambru la Franz Schubert, de la Anton Pann la Atahualpa Yupanqui. Bucatica pe care o posed, e primita de la Mama, poreclita in scoala, Cocuta Gura-Dulce, tocmai pentru vocea-i uimitoare. Tata, la cei 91 de ani tocmai impliniti, continua sa fie un afon entuziast si inconstient – ca toti afonii – de raul facut celor din jur atunci cand se apuca sa cante.

Simtul olfactiv este cel mai artistic, cel mai bogat in sinestezii. Cel putin la fel de creativ si evocator ca si cel al gustului. Daca Proust ar fi adastat in laboratorul cofetariei Silvian la ora cozonacilor sau intr-o modesta simigerie de cartier, oare in cate volume ar mai fi cautat timpul pierdut? Desigur, ar trebui sa fie un Proust balcanic, caci, fara referintele initiale, memoria lui olfactiva ar fi alba ca hartia si n-ar avea ce sa-i evoce. Nici macar nu stiu daca Proust este un bun exemplu, sunt sigura ca era cam schilav la mancare!

Am vazut de curand un anunt despre un parfum nou. Parfumul a nou. Cam chinuit traseul ca sa ajunga pana la urma la un telefon mobil! “Chimista” – intr-o rochita vaporoasa, cu floricele – il scoate din cutiuta lui de carton, si-l trece pe sub narile fine, apoi se gandeste, ducandu-si mana la organul cu care efectueaza actul. Cateva scumpe picaturi dintr-o substanta mov se scurg printr-un alambic catre o presupusa sticluta de Parfum de Mobil Nou. Domnisoara observase cat de mult le place contemporanilor sai mirosul obiectelor noi: o carte noua, o haina noua, pantofi noi… (A creioane noi, as adauga eu, mmm…).

Nu mai stiu astia ce sa faca, Doamna, ca sa-si vanda telefoanele! Acum au inceput sa ne seduca si nasurile! Intr-o buna zi, ne vom trezi cu mobile mirosind a Chanel 5 (Pentru segmentul “Doamne”). A Hawaiian Tropic (Pentru tinere bronzate). A Kebab (Pentru mancaciosi). Unde vom ajunge? Chiar nimeni nu vede ca imparatul e gol-pusca?

Simt enorm si miros monstruos. (Intotdeauna m-am intrebat ce a vrut in realitate sa spuna Caragiale cu celebra-i fraza, atat de brutal scoasa din context, pipaita si citata de care cum i-a venit la gura si mana). Asa cum altii sunt numai ochi, cand calatoresc, eu sunt numai nas. Identific aeroporturile dupa mirosul detergentilor cu care-si spala poalele. Am mirosuri-pedeapsa, ca cel de narcise si formol. Am mirosuri-rai, ca cel de capsor de bebelus. Se insala, insa, cei din domeniul publicitar. Mirosurile noi nu valoreaza decat in tandem antagonic cu cele vechi.

Mirosurile imi strajuiesc viata, ca plopii, strada Rasaritului. Varstele, sperantele, iubirile, toate au cate un miros. Copilaria mea miroase a vinete si ardei copti. Vacantele miros a gem de caise. Adolescenta, a mare, alge si scoici. Tineretea, a floare de tei. Dragostea, a iasomie. Prima poezie, a tufanele. Prima scrisoare, a fum de carbuni. Plecarile si intoarcerile, a stalp de telegraf uns cu smoala si a sina de tren. Cand lumea nu-mi va mai trimite mirosuri noi, sa vii sa ma cauti, Doamna, caci rau va fi de mine! E semn ca se apropie zmeoaica, nu cu o falca in cer si una in pamant, ci cu coasa…

P.S. Noiembrie e o luna grea, pentru cei viteji.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Tag-uri:
·

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.