Se repeta mereu, cand vine vorba despre Freud, faptul ca el a spus ceva foarte simplu: in viata exista doua principii, principiul placerii si principiul realitatii. Secretul unei vieti bune, armonioase este sa tii cont de amandoua. Cine traieste doar in principiul placerii, adesea asociat cu viata boema, nu se uita prea mult la bani si la confort, la rutina cotidiana, ci la ceea ce-i place, ceea ce-i face placere. Dar, poate sa aiba surprize. Nu totdeauna placute.
Cine traieste doar in principiul realitatii, cine vrea tot ce-i asigura o liniste suspecta, poate deveni robot, poate deveni sclav salarial si, ceea ce este mai grav, se uita piezis la viata, evitand sa se confrunte cu placerile si bucuriile ei. Nici asa nu este bine, pentru ca timpul trece, frustrarile se aduna si la un moment dat poti dori „sa dansezi, dar nu te mai tin picioarele”.
Daca vorbim despre libertate si decizie, sa-l citez pe Einstein, ca sa sustin cele de mai sus, care scria: „Nu cred in libertatea omului in sens filosofic. Fiecare actioneaza nu numai sub constrangeri exterioare, ci si potrivit necesitatii launtrice”. Ca atare, avem necesitati launtrice care sunt etichetate ca placeri. Altii le numesc nevoi, iar identificarea nevoilor este ceva ce ni se spune ca trebuie facut pentru ca sa ne gestionam cum trebuie viata.
Avem dreptul la placeri, dar uneori acceptam sa facem ceva, inclusiv sa avem un job, care sa nu ne faca placere. Ce facem atunci? Ar trebui sa nu rabdam, sa nu mergem ca la abator, sa nu facem ceva care nu ne bucura si nu ne face placere, ci sa cautam ceva in care neplacerea sa dispara sau cel putin sa fie suportabila, fara a ne devasta viata.
Cineva mi-a spus odata, vorbind despre alegerile pe care le facem in viata, ca la doua alegeri trebuie sa chibzuim mult: unde muncim, ce facem si cu cine coabitam, traim.
Explicatia lui era simpla. El impartea cele 24 de ore in trei: opt ore de dormit, opt ore de munca si opt ore de stat cu cineva, cu o persoana pe care ai ales-o. Desigur, totul este relativ, dar cele trei aspecte ale timpului trait parca conteaza. De ce, mai imi spunea el, sa fii nefericit 16 ore, caci chiar daca dormi bine, tot nu esti constient.
Si, daca l-am citat pe Einstein, mai adaug tot din scrierile lui cat de mult conteaza in viata placerea. El spunea ca imboldul cel mai important pentru munca in viata este placerea de a munci, placerea produsa de rezultatul muncii.
Placerea are o putere psihologica, un prestigiu intern teribil.
Uneori avem noroc. Ne place ce facem. Sa fie oare acest lucru datorat faptului ca stim ceea ce trebuie sa facem, ca facem bine ceva? Se pare ca da. Ceea ce faci bine, faci cu placere. Si nu numai la slujba. Cand o femeie face prajituri minunate si i se spune, este recunoscuta ca buna facatoare de dulciuri, ea le face cu placere. Ii place sa faca prajituri. Invers nu este adevarat. Poti avea placere, dar faci lucrul prost.
Sunt oameni care alearga dupa bani, muncesc inghitind in sec, suporta colegi care nu au nimic comun cu ei, strang din dinti uitandu-se la ceas si timpul liber, in care s-ar simti bine si si-ar putea bifa placeri cunoscute, altadata simtite, i se scurge printre degete ca nisipul de pe plaja cand il iei in pumn. Un interes anume, de regula financiar sau dorinta de a pastra locul de munca, ii fac pe unii sa devina adicti la munca, „workaholici”. Mai sunt unii, intr-o situatie mai nefericita, care si-au uitat placerile, bucuriile cele mai simple, care nu mai simt dorinta de a face altceva. Un principiu psihologic spune ca dorintele se sting daca nu le traiesti, ca ai pierdut dorinta si, culmea, nici macar nu-ti mai dai seama. Acestia sunt numiti „muncitori extremi” (extreme workers) si se considera ca o mutatie s-a produs in capul lor. Oare merita sa-si traiasca viata asa? Oare realizeaza ca le-a murit „organul placerii” prin nefunctionare?
Am spus ca unii oameni uita sa traiasca pentru ca muncesc prea mult. Este adevarat, numai ca ei alearga dupa bani. Dar, in aceasta categorie a celor care uita sa traiasca intra si unii oameni care nu alearga dupa bani, ci gasesc un refugiu la munca, care evita sa traiasca, care nu inteleg ceea ce se intreaba unii: noi traim pentru a munci sau muncim pentru a trai? Mai sunt si altii care stau din pasiune toata ziua si muncesc. Pe ei Ortega y Gasset ii numea oameni unidimensionali. Dar, unii le spun acestora cu repros sa nu uite sa si traiasca.
Am cunoscut o tanara de acest fel. Mama ei mi-a spus ca vorbind cu croitoreasa ei la o proba, aceasta – era unguroaica – i-a spus: „ Aduceti aminte la Roxana sa nu uite sa se marite!”
Am cautat sa vad pe net ce scriu oamenii si am vazut ca multi iubesc expresia italieneasca „dolce far niente”, care nu este luata drept lenevie placuta sau trandavie placuta. Unii cred ca sensul de „a trai bucurandu-te de placerile vietii fara a avea griji” este mai degraba acceptat. Distractiv este ca „Dolce far niente” este si nume de pensiune – chiar la noi, la Brasov – , dar si numele unuia dintre cele mai mari yahturi din lume.
Dar, sa revin spunand ca viata are atat de multe tentatii si atat de multe bucurii posibile, incat nu trebuie sa muncim nici cand nu ne place, nici prea mult si nici pentru bani. Un singur motiv pentru acest final: timpul nu ti-l poti cumpara si nici nu sta pe loc.
