Barbatii prefera blondele, brunetele si roscatele. Cu parul lung

Dar tot de-atitea ori, dupa putin timp, am regretat decizia pripita de a renunta la plete si am tinjit iar dupa aspectul dulce, feminin, care ma facea sa atrag priviri.
Nu stiu sa explic, din punct de vedere antropologic, ce anume a dus la sedimentarea ideii ca parul lung o face pe femeie mai atractiva in ochii potentialilor aspiranti la inima si la patul ei. Cert e ca, pornind de la povestile cu cenusarese si cosinzene, trecind prin fata tablourilor Renasterii si ajungind pina la filmele erotice de astazi, parul ce cade in valuri, pina aproape de coapsele vreunei frumuseti feminine, a ajuns pretext de suspin literar, prilej de maiestrie artistica, fetis erotic.
Cu exceptia perioadei interbelice si a unei bucati din anii ’50, marcate de nevoia de emancipare feminina si de spargere a tiparelor dupa anii vitregi ai razboaielor mondiale, parul lung a fost considerat mai tot timpul un simbol al senzualitatii feminine. Statisticile moderne arata, si ele, ca majoritatea barbatilor reactioneaza pozitiv la vederea unei coame bogate, stralucitoare, numai bune de mingiiat. Fitele modei au incercat sa impuna, constant, tunsori de tot felul, coafuri androgine si chiar teasta neteda a lui Sinead O’Connor a facut senzatie la vremea ei, dar s-a demonstrat ca exemplarele masculine, desi admirau la TV ochii imensi si chipul inlacrimat al cintaretei chele, in patul lor si-ar fi dorit-o macar cu o peruca cu plete care sa-i alunece frumos peste sini si care sa-i atinga pe piept.
Imaginea sofisticata a unui carré frantuzesc inspira eleganta, un „bob“ cu linii dulci emana dragalasenie, insa, in general, cascada bruneta a Monicai Bellucci sau buclele platinate à la Brigitte Bardot taie rasuflarea. Indiferent care ar fi trend-ul dictat de stilisti, barbatii se dau in vint dupa suvitele salbatice, iar majoritatea femeilor se simt mai bine in pielea lor cind au chipul incadrat de plete lungi si rebele. Din pacate, multe dintre ele, (iar sex-simbolul francez ar fi un exemplu), nu intuiesc momentul in care podoaba de care sint mindre nu le mai pune in valoare trasaturile fetei, asprite de trecerea timpului. Unele staruri, femei a caror frumusete facea odinioara cohorte de victime, nu se pot rupe de aspectul lor din tinerete, nu pot renunta la reteta ce le-a facut dorite si faimoase si ajung sexagenare triste care se agata, cu o disperare de-acum ridicola, de imaginea proaspata a anilor lor plini de glorie trecuta.
Nu multor femei de peste 40 de ani le mai vine bine sa-si poarte parul lung pina la briu. Paradoxal, dupa o anumita virsta, artificiile estetice menite sa taie, aparent, din ani, ajung sa scoata urit in evidenta faptul ca ai lasat mult in urma adolescenta. O parte buna ar fi aceea ca, psihologic vorbind, s-a demonstrat ca femeile care nu se plictisesc niciodata de o anumita coafura (vezi Mireille Mathieu, Brigitte Bardot sau Maria Dragomiroiu) sint mai sigure pe ele, mai constiente de valoarea lor, mai ambitioase, mai putin predispuse la depresii. Si cu mai multe sanse, astfel, de a-si adauga in palmares barbati topiti dupa ele.
Deziluziile in amor, complexele si tumultul interior hranesc, in cele mai multe dintre noi, o nevoie perpetua de schimbare. Moda a progresat, in timp, asezind la temelia revelatiilor estetice nu numai framintari artistice, ci si framintari sufletesti. Pentru ca frumusetea noastra, a femeilor, nu este doar o intimplare, ci o lupta. Si ne rostogolim continuu intre dorinta de a arata trasnet si impulsul de a ne ascunde sub masti banale, minate de un imbold ancestral de a ne cauta locul si rostul, de o sete neostoita de a iubi si de a ne simti iubite.