fbpx

Cai, vaci, oi si pasari de curte-vedete in deschiderea Jocurilor Olimpice de la Londra

de

Trei vaci, 12 cai, 70 de oi si multe pasari de curte vor fi “vedetele” spectacolului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra, pe 27 iulie, au anuntat, marti, organizatorii evenimentului.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Gazonul stadionului olimpic, transformat cu aceasta ocazie intr-un peisaj bucolic ce evoca satul traditional englez, va contine “fanete, ogoare si rauri”.

 

Pe gazonul stadionului londonez vor putea fi vazute familii iesite la picnic si fermieri care isi lucreaza terenurile, cu animale adevarate incluse in peisaj: 12 cai, trei vaci, 2 capre, 10 gaini, 10 rate, noua gaste, 70 de oi si trei caini ciobanesti, potrivit unui comunicat emis de organizatori.

 

Danny Boyle, directorul artistic al ceremoniei si regizorul filmului “Vagabondul milionar”, recompensat cu opt premii Oscar in 2009, spera ca aceasta ceremonie de deschidere sa transmita privitorilor “spiritul a ceea ce sunt ei ca natiune, de unde vin si directia spre care vor sa mearga”.

 

Cele patru mari provincii ale Marii Britanii vor fi reprezentate prin simbolurile lor florale: trandafirul pentru Anglia, ciulinul pentru Scotia, narcisele pentru Tara Galilor si trifoiul pentru Irlanda de Nord.

 

Ceremonia a fost numita la inceputul acestui an “Isles of Wonder”, un nume inspirat din piesa de teatru “Furtuna” de William Shakespeare. Organizatorii promit o furtuna de sunete, cu un volum de 1 milion de wati, dublu fata de volumul sunetului inregistrat pe scena principala a celebrului festival muzical britanic Glastonbury.

 

10.000 de voluntari vor participa la ceremonia de deschidere si nu mai putin de 23.000 de costume vor fi realizate pentru aceasta ocazie.

 

Un clopot inalt de 2 metri, care are o greutate de 23 de tone, va da semnalul de incepere a acestei ceremonii, pe 27 iulie, la ora 20.00 GMT. Ceremonia va fi urmarita de circa 1 miliard de telespectatori, spera organizatorii.

 

Danny Boyle dispune de un buget de 81 de milioane de lire sterline (96 milioane de euro).

 

Regina Elizabeth a II-a va fi prezenta la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, care se va incheia cu un concert sustinut de Paul McCartney. Fostul membru al trupei The Beatles, care va implini varsta de 70 de ani pe 18 iunie, a electrizat publicul prezent la concertul organizat pe 4 iunie la Londra pentru a marca jubileul de diamant al suveranei britanice.

 

Jocurile Olimpice de Vara de la Londra se vor desfasura in perioada 27 iulie – 12 august.

 

MEDIAFAX

 

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Reportaj

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.