fbpx

Carmen Movileanu – Sunt convinsa ca si de acum incolo as putea trai o mare iubire

de

Editor de montaj la Actualitati, crainica, redactor TV, realizator de emisiuni, prezentator si, mai nou, producator, Carmen Movileanu a probat aproape toate treptele ierarhiei in cei 30 de ani spetiti in televiziune. Matusa Alexandrei Dinu, vaduva de tinara si mama a frumoasei Maria, studenta la Actorie si model, fosta prezentatoare, care a facut furori in perioada postrevolutionara, traieste acum momente senine alaturi de fiica, dar si, citeodata clipe amarui de singuratate.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Eram cuminte, neemancipata, extrem de modesta

S-a nascut pe 17 octombrie 1957. A trecut de 50 de ani de viata si de 30 de cariera. „Cifre rotunde, dar care dor, apasa intr-un fel anume“, spune Carmen Movileanu probind un zimbet. A pastrat amintiri frumoase din primii ani de viata, cind mama si-a lasat de izbeliste serviciul, contabilitatea, pentru a se ocupa de educatia ei si a fratelui ei mai mic. Lua lectii de balet, pian, vioara si limbi straine, devenind apoi eleva a liceului Ion Neculce. Doi ani mai tirziu, intreaga familie s-a mutat la Snagov, unde tatal preluase functia de primar. „Am invatat un an acolo si a fost foarte greu cind m-am intors la Bucuresti. Eram debusolata total, m-am trezit intr-a zecea, la liceul Caragiale, fiind o fetita frumusica si deloc timpita, dar salbatica.“
A intilnit dragostea destul de tirziu. „In liceu eram curtata, dar nu m-a cuprins pasiunea. Asta era un handicap cu care venisem de la Snagov. Daca era sa ma compar cu colegii mei, eu eram cuminte, neemancipata, extrem de modesta, dar curtata pentru ca, fara lipsa de modestie, eram tare frumusica, aveam un par lung si bogat, ochii mari, dar nu ma machiam, nu ma pensam, spre deosebire de colegele mele care incepusera sa se aranjeze. Pentru mine era foarte important sa merg la teatru, aveam abonament la Opera.“ Iubind nespus teatrul si fiind incurajata de complimentele celor din jur care-i admirau frumusetea si dezinvoltura, lui Carmen Movileanu ii inmugurise in minte ideea de a deveni actrita. „Dar n-am reusit sa-l conving pe tata deloc, am primit prima si ultima palma de la el atunci cind i-am raspuns cu tupeu «Ei bine, o sa fac ce vreau!». El voia sa-mi gasesc o preocupare serioasa de pe urma careia sa pot si trai. In timp, i-a parut rau si mi-a spus ca a regretat.“ A dat, in schimb, examen la limba japoneza, pentru ca in clasa a zecea a facut cunostinta cu primul roman japonez al lui Yasunari
Kawabata, care a fascinat-o. „Descoperisem o noua lume extraodinara si m-am hotarit sa dau examen la japoneza, dar n-am luat, si suferinta mea a fost cumplita pentru ca, desi am picat cu o medie foarte mare, parintii mi-au reprosat ca nu am invatat. In al doilea an nu m-am mai dus la japoneza, am incercat la româno-franceza si n-am luat nici acolo, pina la urma am facut Dreptul, dar in anul acela am intrat in Televiziune.“

M-am dus la televiziune sa-mi gasesc ceva de lucru

Tatal lui Carmen Movileanu era membru, la acea vreme, al Consiliului de programe al Radio-Televiziunii Române, care era format din toate categoriile de oameni ai muncii, iar pozitia lui i-a inlesnit intrarea in televiziune. „Trebuia sa muncesc dupa liceu, nu puteam sa stau acasa un an, si m-am dus la televiziune sa-mi gasesc ceva de lucru.“ A facut, cu drag si pricepere, montare de film timp de doisprezece ani, cei mai frumosi ani de televiziune, daca o intrebi pe ea.
Imediat dupa Revolutie, TVR cauta chipuri noi pentru a pune in valoare noua grila de programe si, dintr-un puhoi de fete frumoase, dichisite si fara complexe, au ales-o pe ea. „Sanda Taranu ma suna in fiecare seara si-mi spunea: «Astazi, ai vorbit cam mult» sau «Cu parul asa sa nu mai apari», si la un moment dat, nu m-a mai sunat si m-am gindit «De data asta oi fi facut-o de oaie!». Am sunat-o eu si ea mi-a spus: «N-ai facut nimic, pur si simplu nu mai am ce sa-ti reprosez». Si pentru mine a fost OK-ul pe care il asteptam.“ Timp de zece ani a fost crainica, o prezenta pe placul telespectatorilor, daca ne luam dupa puzderia de admiratori pe care si i-a facut atunci, dar imi spune franc ca sufletul nu i-a fost zdrobit de decizia sefilor de a o scoate, la un moment dat, de pe post. „Nici eu nu voiam si nici acum nu vreau sa concurez cu categoria celor dorite acum pe micul ecran, care sint tinere cu decolteu adinc, priviri stralucitoare si cu cit mai putine vorbe la ele.“
In ’81, la 23 de ani, s-a maritat cu Bogdan Movileanu, un director de imagine pe care l-a cunoscut in Televiziune. „Bogdan lucra cu actorii aceia pe care-i iubeam eu atit. Dupa nunta a urmat o perioada fericita, apoi alta cu lacrimi pentru ca n-a mai fost fericire. Noi aveam o relatie foarte buna,
Bogdan era un om cu totul si cu totul special, un tip cu rasa, extrem de rafinat, dar avea un mare viciu care i-a umbrit toate calitatile si care de altfel ne-a si despartit. Mi-este si greu sa-l numesc, dar bautura, bat-o vina!, a intervenit intre noi si ne-a despartit cind Maria avea un an si opt luni. Din fericire, am ramas amindoi, in continuare, parintii copilului. Atita timp cit el a trait am avut o relatie foarte buna, eram colegi in continuare. In Televiziune, abia la un an dupa ce s-a pronuntat divortul s-a aflat ca noi nu mai sintem sot si sotie si s-a aflat asta din cauza ca pensia alimentara a copilului meu venea din acea institutie. Eu am fost cea care am pus punct relatiei si i-am spus «Fa-ma sa-mi para rau pentru decizia pe care am luat-o, si vom fi din nou impreuna». Dar si Bogdan a fost foarte cinstit fata de mine pentru ca, de fiecare data cind gresea, imi cumpara toate florile din piata si sub fiecare buchet punea un biletel pe care scria «Te iubesc, iarta-ma!“, dar niciodata nu a scris si «Nu mai fac.» Si mi-am dat seama, dupa ce am strins multe bilete, ca eu de fapt citesc un mare adevar: el niciodata nu lua foarte in serios promisiunea de a nu mai bea, pe care o asteptam eu si pe care n-am primit-o niciodata. Stia ca nu poate sa renunte la viciul asta si nici nu a renuntat, fapt care i-a adus si sfirsitul. Nu era niciodata agresiv, violent, era sensibil, un artist in adevaratul sens al cuvintului, l-a iubit si l-a stimat toata lumea, dar din nefericire, nimeni nu l-a putut ajuta sa iasa din starea aceea. S-a inconjurat de oameni asemanatori lui care s-au sustinut unii pe altii in dulcii aburi ai lui Bachus.“
La un an dupa nunta, Carmen Movileanu a ramas insarcinata. „Sincer, mi-a fost teama sa fac un copil cu un barbat care bea, pentru ca la scurt timp dupa ce m-am casatorit mi-am dat seama ca voi avea probleme. Am incercat sa le inlatur, sa stam de vorba ca doi oameni seriosi, dar nimeni si nimic nu l-au facut sa renunte si sa-i schimbe atitudinea, nici venirea pe lume a Mariei din care el a facut o mare sarbatoare in viata lui. Nasterea Mariei nu a schimbat lucrurile decit pentru o foarte scurta perioada de timp, dupa care indoielile mele au devenit certitudini, nu mai exista cale de intoarcere si-atunci am hotarit ca eu nu aveam voie sa gresesc fata de Maria oferindu-i o stare de neliniste in familie si cine stie ce scene. Maria n-a avut niciodata alt tata si nici nu cred ca va avea vreodata alt tata, nu pentru ca nu l-ar fi recunoscut ea, ci pentru ca nu i l-am prezentat eu. Adica, am ramas singura si m-am straduit din rasputeri sa pastrez o amintire curata tatalui ei si ea cred ca a apreciat acest lucru atunci cind s-a facut mare si a inteles lucrurile. Eu am hotarit sa discut cu Maria motivul divortului ceva mai tirziu, ca sa nu existe nici o unda de indoiala ca ea intelege exact ceea ce trebuie sa inteleaga, dar mina sortii a intervenit si i-a oferit saracutului copil citeva scene nu tocmai fericite cu tatal ei. S-a dus de citeva ori la scoala s-o ia, usor „parfumat“, ea l-a simtit si l-a pedepsit, nu mai vorbea cu el la telefon cite o luna de zile, in schimb, m-a certat pe mine pentru ca eu i-am impus sa fie politicoasa si respectuoasa cu tatal ei, iar ea mi-a spus: «Nu, el trebuie sa fie respectuos cu mine!».“

Aveam dorinta sa-i provoc un rau fizic ca sa vada si el cit de tare ma doare pe mine in suflet

Bogdan Movileanu a murit cind fiica lui avea zece ani, si mama ei  impreuna cu ea s-au ocupat de ultimul lui drum. „Dupa ce Bogdan n-a mai fost, am avut momente de mare slabiciune in studio, la serviciu“, povesteste Carmen Movileanu cu glas stins, „cind mi-a fost foarte greu sa suport ora aceea in care se punea lumina pe chipul meu, pentru ca el o facuse de foarte multe ori si o facuse intr-un fel care acum imi lipsea.“ Recunoaste ca a trait tristeti adinci, marturiseste ca a cunoscut pe indelete frustrarea, furia, si n-a blamat nici o clipa viciul, ci si-a invinuit sotul pentru viata fericita pe care o incepusera ca familie si n-au mai apucat s-o traiasca. „De multe ori, cind nu era linga mine si ma temeam ca va fi asa cum nu trebuie, aveam dorinta sa-i provoc un rau fizic ca sa vada si el cit de tare ma doare pe mine in suflet, pentru ca nu mi-a fost usor, la 30 de ani, sa ramin singura. Nu ma simteam atit de puternica, incit sa inving toate greutatile ce aveau sa apara, si jena pe care mi-o provoca in fata colegilor. Aveam senzatia ca cei care judeca o astfel de situatie ma gasesc si pe mine vinovata, pentru ca, in cuplu, nu este vinovat numai unul, ci amindoi, desi eu de fapt nu am gresit, ci doar am suferit.“
Sotul ei n-a contestat decizia de a divorta atunci cind i s-a propus, ci a intimpinat-o resemnat, rational. „Mi-aduc aminte cind am fost la prima conciliere la Tribunal“, spune Carmen Movileanu mihnita, „judecatoarea l-a intrebat daca e de acord cu divortul si el a raspuns: «Sotia mea are dreptate, nu ma pot opune.» Si asa a ramas pina la sfirsit. Nici n-am stiut cum s-o iau de fapt, ca renuntare, ca sinceritate, m-a durut, m-am simtit si jignita, dar el mi-a explicat, pentru ca noi discutam lucrurile astea, nu erau motiv de cearta, erau motiv de lamurire a unei situatii de viata pentru fiecare dintre noi, dar mai ales pentru copil. Mi-a explicat clar ca nu are nimic de-a face cu dragostea pe care mi-o poarta, dar nu poate sa-mi promita ceea ce nu poate face. Ne-am lamurit foarte clar problemele intre noi, nu am avut partaj, certuri, el a fost si foarte fericit ca am ramas cu numele lui.“
Tinara, frumoasa, admirata si curtata, dupa divort, Carmen Movileanu a mai trait o poveste de amor ce s-a intins pe citiva ani, o „incercare“ ii spune ea, „dar care nu s-a legat, nu ar fi avut nici un final fericit, nu putea sa aduca nimic bun pentru nimeni. Am incercat, a fost buna atit cit a fost, pina s-a dovedit a nu fi buna. Stateam impreuna, mi-am implicat curajos si copilul, dar nu mai vreau sa vorbesc despre relatia asta, mi-a provocat destula suferinta si mie, si Mariei, in sensul ca a fost o mare deceptie pentru amindoi si am hotarit impreuna sa punem capat relatiei, desi eu chiar am tinut si tin si acum, in continuare, foarte tare la ideea de familie. Noi trebuia sa luam o decizie, nu el, pentru ca el a venit la noi, nu noi ne-am dus la el. Tot ce ne intereseaza acum este sa ne fie bine amindurora. Maria imi povesteste tot ce i se intimpla, nu facem nimic una fara cealalta, sintem doua persoane mature si foarte bune prietene.“

Cea mai nefericita zi din viata mea a fost ieri

Vorbeste cu pofta despre atuurile fiicei, descrie cu emotie izbinzile ei si se bucura din suflet de relatia pe care a reusit s-o inchege cu Maria. Gaseste vorbe frumoase si la adresa casniciei sau a relatiilor ce i-au urmat si s-au sfirsit, dar nu reuseste sa foloseasca aceleasi adjective magulitoare cind vine vorba despre viata ei profesionala actuala. Uimita, aflu ca satisfactiile meseriei pe care a practicat-o cu dragoste si iscusinta atitia ani au disparut, iar frustrarea si nemultumirea tin acum locul bucuriei pe care o simtea altadata lucrind in TVR. „Din nefericire, am trecut printr-o experienta amara, cea mai nefericita zi din viata mea a fost ieri.
Mi s-a explicat ca cea mai importanta preocupare a mea, acum, ca producator de emisiuni, trebuie sa fie stabilirea unei perfecte chimii intre mine si un colaborator extern! Este foarte grav, este o drama ceea ce traiesc! Nu ma mai simt foarte confortabil la serviciu si-mi pare rau ca am ramas in Televiziune fiind convinsa ca aici e locul meu pe care mi l-am cistigat cu greu. Am avut foarte multe oferte din partea altor televiziuni, dar pentru mine au fost mult mai importante satisfactiile profesionale decit cele comerciale si, din nefericire, am luat o mare plasa pentru ca satisfactii profesionale nu prea mai am, de fapt nu mai am deloc, imi lipseste echipa, mi-a disparut bucuria de-a ma duce la serviciu. Am inceput acest serviciu, il voi termina cind n-o sa-l mai pot face, fie ca am sa ajung la pensie, fie ca nu voi mai apuca sa ajung la pensie. La virsta asta nu-mi ramine decit sa suport noul, care mie nu-mi aduce satisfactii. Nu pot sa schimb nimic, pentru ca timpurile nu-mi permit sa mai fac o schimbare. O femeie la 50 de ani nu inseamna nici o promisiune pentru un alt loc de munca. Oferte exista pentru perioade scurte, iar eu mai am multi ani pina la pensie. Am fost invatata sa am o siguranta a zilei de miine, poate ca este si o vanitate peste care nu pot sa trec. M-as simti calcata in picioare sa stiu ca, dupa un sezon, pentru ca asa functioneaza orice televiziune acum, sa nu mai aiba nevoie de mine pentru ca au alta orientare si alte programe. Eu tot cred ca lucrurile se vor schimba, cred ca va veni un moment in care imi voi regasi locul pe care-l merit aici, unde sint. Nu sint lasata sa fac ceea ce stiu sa fac. Ce vrei sa-ti spun?! Ca politicul dicteaza si ca eu nu sint angajata politic nicaieri, iar lucrul acesta deranjeaza?! Eu ii injur pe toti de mama focului ca nu pot sa-i sufar si nu dau doi bani pe ei. Cum ar fi sa bat eu palma cu ei? Nu pot, si nici nu mi-am propus vreodata sa pot.“

De multe ori mi-as dori sa nu fiu singura si sa am cu cine sa ma cert macar

Printre experientele ce i-au traversat viata, sint curioasa sa stiu unde si-a facut loc dragostea. Si imi raspunde onest, delicat, tulburator. „Sa fii femeie la 50 de ani este frumos, dar greu. Din punctul meu de vedere este greu, poate pentru ca de multe ori mi-as dori sa nu fiu singura si sa am cu cine sa ma cert macar. Nemultumita fiind de ceea ce mi se intimpla la serviciu, de citiva ani incoace m-am cam retras, m-am inchis intre pereti, printre carti. Maria sufera mai mult decit mine pentru faptul ca sint singura, pentru ca isi face griji in plus.
Am trait marea dragoste, dar nu cred ca a venit momentul sa vorbesc despre ea. Daca voi vorbi vreodata de marea mea iubire, atunci va trebui sa-i vorbesc intii Mariei. Oricum, n-am trait o pasiune pentru o persoana pe care trebuie sa o ascund, am fost un om normal, n-am facut nimic de care sa-mi fie rusine, n-am avut niciodata relatii dezonorante, cu barbati care aveau familie. Nu cred ca se poate iubi doar o singura data in viata, marea dragoste ne place noua s-o numim asa, dar de fiecare data cind te indragostesti in viata traiesti o mare iubire. Ca una-i mai mica sau mai mare decit cealalta, astea sint niste valori pe care ni le fixam noi. Si sint convinsa ca si de aici incolo as putea trai o mare dragoste, daca ea ar fi sa mi se arate, pentru ca dragostea, dupa parerea mea, nu are nici o legatura cu virsta. Eu am, in continuare, ce sa daruiesc.“

ACEST MATERIAL ESTE PROPRIETATEA EXCLUSIVA MAREA DRAGOSTE / www.revistatango.ro SI NU POATE FI PRELUAT, INTEGRAL SAU FRAGMENTAR, FARA ACORDUL SCRIS AL DETINATORILOR ACESTUI SITE.
contact mareadragoste@revistatango.ro
 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Personalitati

Comentarii

  • Da e un exemplu de femeie doamna Carmen Movileanu, frumoasa, cu vocea ei placuta si cu acel zambet prietenesc cu care am crescut noi, generatia noastra. Tot respectul.

    Adina iunie 3, 2011 4:17 pm Răspunde

Dă-i un răspuns lui Adina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.