Cati dintre noi pot afirma, cu o mana pe inima si cu cealalta pe mouse, ca stiu exact ce se intampla in spatele ferestrei virtuale care, printr-un click, iti poate dezvalui toate minunile sau ororile lumii? Declaram, ca in fata unei mari iubiri, ca fara internet n-am mai putea trai, dar avem, oare, macar notiuni elementare despre subiectul adoratiei noastre? Prin aceasta rubrica noua din Tango, specialistii de la iT Assist ne vor ajuta sa-i intelegem acestei lumi a computerelor limbajul, toanele si, de ce nu?, frumusetea.
Circula in folclorul urban, acum cativa ani, o gluma la care radeam toti cu pofta: cica directorul unei fabrici fusese intrebat daca n-ar vrea sa bage internet si la el in unitate, dar a zis ca nu, ca poarta-i ingusta si-i e teama ca nu incape. Azi nu cred ca mai exista exponent al lumii civilizate care sa creada ca netu’ are dimensiuni de gabarit, dar totusi imaginea fenomenului din spatele acestei tehnologii care a luat atata amploare se arata inca, pentru multi utilizatori, destul de neclara.
Internetul nu este altceva decat o retea uriasa de calculatoare, care inglobeaza retele mai mici, legate intre ele, iar intre toate aceste computere au loc, perpetuu, schimburi de informatii. E un univers in sine, supus in fiecare clipa schimbarilor si dezvoltarii.
Practic, numele de „Internet“ vine de la ideea de «interconnected networks». Totul a inceput in anii ‘60, in SUA, cand departamentul de aparare al guvernului avea nevoie de o retea de comunicatii care sa reziste unui atac nuclear. Inventatorul, daca putem sa-i spunem asa, al internetului, a fost Paul Baran, cel care in 1962 a pus bazele ideii tehnice de realizare a acestei retele ce semana, in viziunea lui Baran, cu o plasa pescareasca. Baran a inchipuit inca de pe atunci un model complex de retea de calculatoare, dar ideile lui avansate au descurajat insusi Pentagonul, care a aruncat prin sertare cele 11 dosare genial documentate ale unei inventii ce parea desprinsa dintr-un film SF. Abia prin 1969 s-a realizat, dupa proiectele lui Baran, prima retea, botezata initial ARPANET.
In timp, reteaua s-a dezvoltat si a inceput sa fie folosita in mai multe domenii, nu doar in cel militar. Numele i s-a schimbat in iNTERNET, iar azi stam in fata lui si ii cerem sa caute informatii sau sa trimita informatiile noastre catre cine dorim. Cum face asta? Destul de alambicat. De exemplu, daca trimiti un mail colegului de birou, mesajul poate strabate, prin imensa retea, sute de kilometri pana sa ajunga intr-un computer aflat la un metru de tine. Responsabilii cu directionarea informatiilor sunt doua sisteme: routerele si protocoalele TCP/IP. Routerele sunt ca niste operatori telefonici, preiau informatia din si spre internet. Dar motorul internetului este protocolul TCP/IP. IP este componenta care muta pachetele de date de la un nod al retelei catre altul, iar TCP este componenta care verifica daca datele au ajuns unde trebuie. IP-ul este un numar unic pentru fiecare calculator legat la retea, un fel de cod numeric personal precum cel pe care-l avem noi in buletin si cu ajutorul caruia putem fi identificati.
Ceea ce a facut ca accesul la internet sa fie usor si prietenos e insa acea insiruire de „W“-uri care precede orice adresa de net, si pe care noi o tastam aproape mecanic. „World Wide Web“ este serviciul de „navigare“ care permite accesul la documente, imagini, sunete ce redau tot felul de informatii, de la retete culinare, pana la formula bombei atomice. Astfel, toate cunostintele lumii ne ajung sub priviri intr-o forma grafica pe care s-o putem pricepe, iar noi avem acces la ele, asa cum ne-am obisnuit deja, printr-un simplu „click“.
Mircea Mitu
Director tehnic
www.itassist.ro
superbe cuvinte