fbpx

Cea mai frumoasă Lucia di Lammermoor

de

Dacă ar fi să fac o listă cu cele mai frumoase spectacole de operă pe care le poți vedea în țara noastră, cu siguranță s-ar îmbulzi în primele locuri multe dintre cele care se joacă pe scena Operei de la Iași. Don Giovanni și La Traviata, ambele în regia lui Beatrice Rancea, și, negreșit, Indiile Galante și Lucia di Lammermoor, regizate de Andrei Șerban.

Fotografii de Paul Buciuta

Am avut șansa de a vedea aceeași splendidă Lucia di Lammermoor și pe scena de la București, chiar avându-i în rolurile principale pe soprana Venera Protasova și pe tenorul Florin Guzgă, așa că minunea de a-i putea revedea, din nou împreună, în distribuția spectacolului ieșean din 28 noiembrie 2019, a fost un dar neprețuit și un eveniment ce nu putea trece neconsemnat în imagini și aplauze nesfârșite.

Sub bagheta dirijorului Alessandro Cedrone, opera lui Gaetano Donizetti și-a derulat întreaga tandrețe, emoție și splendoare, iar glasurile absolut strălucitoare, cel al sopranei Venera Protasova, pe care suntem atât de norocoși să o fi ascultat în țara noastră de mai multe ori, căci mari scene ale lumii o vor revendica, și al tenorului Florin Guzgă, pe care, la rându-i, orice mare teatru internațional e pregătit să îl ovaționeze, cărora li s-au alăturat parteneri talentați precum Alexandru Constantin, Andrei Fermeșanu, Teodor Busnea, Maria Macsim Nicoară și Ovidiu Manolache, au dăruit publicului de la Iași o întâlnire magică, unică într-o viață de om.

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Opera și balet · Teatru

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.