fbpx

Concursul s-a incheiat, dragostea continua

de

Am selectat 10 povesti finaliste si am jurizat temeinic, ca sa fim siguri ca facem alegerea cea mai inspirata. Sigur ca raman intotdeauna regrete pentru cei care nu au avut loc pe podium, desi au fost minunati. Sigur ca ne bucuram sa fi putut alege o castigatoare a carei poveste, scrisa impecabil, cu talent si acuratete, ne-a emotionat… fara limite.
Castigatoarea concursului nostru este Monica Radulescu, din Bucuresti, iar povestea ei se intituleaza POVESTE FARA DE SFARSIT.
Daca vom obtine acordul initiatorilor concursului, LG Electronics Romania, si acordul scris al finalistilor, vom continua sa publicam aici si alte povesti frumoase trimise de participantii la concursul Dragoste fara limite.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Poveste fara de sfarsit

   
de Monica Radulescu

Am o poveste de spus. O poveste fara de sfarsit, cu tinerete fara batranete si viata fara de moarte. E adevarat fiecare cuvant, chiar daca poate n-ati crede reala o dragoste fara gelozii, certuri, dezamagire, renuntari si compromisuri.
Noi ne-am tinut mereu de mana pe strada. Radeau golanii de noi si mi-era teama ca o sa ma lase, dar desi i se incruntau sprancenele nu s-a gandit niciodata sa-mi lase mana in singuratate. Mana dansului e mare si calda, are unghii rotunde, frumoase si scurte. Din mana aceasta scrisul curge in forme complicate, cu bucle si linii ferme, egal si cochet. Deseneaza o semnatura ca o fotografie si radiografie a propriei persoane. Intai mana urca bland, apoi dintr-o intorsatura a si facut cateva bucle, ca apoi sa coboare iute ca un izvor de primavara si sa se avante melodios in final, ritmic, puternic si vesel. Cred ca intai i-am iubit mainile. In clipe triste de despartire, ii strangeam mana barbateste si plecam cu pumnul strans pentru a nu-i scapa atingerea. Mergeam asa kilometri intregi si-mi umpleam inima de curaj si visam la clipa regasirii. Conduceam cu pumnul drept strans si ochii plini de lacrimi, uitandu-ma doar in oglinda retrovizoare unde dansul flutura zambitor din mana, mergand incet in urma masinii.
Apoi i-am iubit rasul. Ne plimbam aiurea prin oras, comentand tot ce ne iese in drum, ratacindu-ne intentionat, mancand inghetata nesanatoasa, povestind si glumind. Imi varsam toate necazurile, pe nerasuflate, ca apoi sa ma trezesc ca nu-mi mai pasa de nimic. Si ascultam povestile dansului, de dinainte de a ma cunoaste pe mine, fascinata, rasufland greu de emotie. Le stiu pe dinafara, dar tot nu ma satur. Glumeste strengar si rade cu pofta.
In zilele acelea insa n-am ras. Dansul statea linistit, iar eu il tineam de mana, desi nu ne plimbam. Nu-i era teama, mai mult eu tremuram, si incerca fara rost sa ma imbarbateze. Reuseam cu greu sa-mi tin lacrimile, dar de dragul dansului trebuia, asa ca-i povesteam vrute si nevrute neindraznind sa ma opresc din vorbit. Nu ne auzea nimeni, ii puteam spune orice. Nu-mi amintesc exact ce povesteam. Intr-un mod egoist totul se limita la mine si la amaratele mele de realizari, la zilele fade de la munca si la cei cativa prieteni pe care-i vad prea rar. Cat de mult as fi dat sa povesteasca dansul, se pricepe atat de bine si ne-ar fi ajutat grozav o portie de ras sanatos. De data aceasta nu se putea. Nu aveam ceas, dar eram convinsa ca timpul zboara prea repede, ca ma pacaleste la cantar si eu asist neputincioasa la minciuna, fara a cunoaste vinovatul. As fi vrut sa intreb „de ce”, dar mi-era teama de dojana dansului si nici nu vroiam sa vad adevarul. Poate nu se intampla daca nu accept.. Din cand in cand, ne mangaiam incet mainile, ca vechi cunoscuti in vremuri grele, cautandu-ne curajul si amintindu-ne de vremuri mai triste sau mai fericite. Cele trei zile s-au scurs asa, tinandu-ne de mana si povestind ca sa alungam uratul.
Cand am pornit pe drum, inca ne tineam de mana, dar nu-mi mai puteam stapani lacrimile, asa ca am pornit tacuti si resemnati. Dansul imi zambea uneori, dar se vedea ca lacrimile mele il stanjenesc si – fir-ar sa fie – nu le puteam opri deloc. Cred ca iesise soarele si de aici de pe deal se vedea pana departe la munte – creste ascutite de Fagaras dezmortindu-se dupa inghesuiala norilor. Am trecut hotarul impreuna, fara sa observam. Pe mine m-a oprit intunericul, pe dansul lumina. Atunci am realizat ca trebuie sa ne desprindem din draga noastra strangere de mana si a incercat sa ma convinga ca e la fel ca in toate celelalte despartiri ale noastre. Zambea. Am scuturat din cap o impotrivire furioasa, am vrut sa-l strig, dar lacrimile imi intrau in gura inecandu-ma si nici un sunet nu s-a auzit. I-am spus „Te iubesc” si a zis „Stiu” vorbind numai din priviri. Apoi dansul a intrat in lumina si eu am ramas strangand intr-o mana atingerea dansului si fluturand-o pe cealalta in semn de ramas bun.
Am crezut atunci ca totul s-a sfarsit. Mi-au dat un medalion de argint pe care dansul il gasise in alte timpuri. Nu stiu de ce toti au simtit ca trebuia sa-l pastrez eu. M-am temut sa-l port si l-am adapostit intr-o cutie. Apoi in ziua in care aveam un interviu important, m-am dus direct la cutie si mi-am legat medalionul la gat cu o panglica. Nu stiu ce m-a impins sa fac asta. Dansul, bland ca intotdeauna, s-a incaltat o data cu mine si a zis „Vin sa-ti tin de urat”. Am iesit in strada tinandu-ne de mana ca intotdeauna, am povestit si am ras. Cei in fata carora sustineam interviul m-au gasit stralucind, fara urma de emotie, hotarata si un pic grabita. Eu stiam ca dansul ma asteapta in fata usii sa ne continuam drumul fara limite impreuna.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Concurs

Comentarii

  • Daca vri un blog cu povesti frumoase, intra pe
    http://chotronella.wordpress.com

    mamarutza iulie 7, 2010 8:54 pm Răspunde
  • Imi puteti indica blogurile unde as putea citi alte povestiri?

    monnapit noiembrie 8, 2009 6:45 pm Răspunde
  • nici mie nu mi-a placut in mod deosebit articolul, nu spun ca al meu ar fi fost mai bun, dar cu siguranta au fost altele mult mai bune ca am citit si pe blog si unele mi-au ajuns la suflet, dar gusturile nu se discuta. Adresarea \"dansul\" stiu ca o folosesc cei din Ardeal…. dar ea e din Bucuresti.. Eu abia astept sa apare si celelalte 9 povesti.

    desyre noiembrie 6, 2009 1:32 am Răspunde
  • se vrea un text interesant. am avut impresia ca urmaresc un film frantuzesc. insa forma de adresare, \’dânsul\’, nu a fost una dintre cele mai fericite.

    rvultur noiembrie 5, 2009 2:36 pm Răspunde

Dă-i un răspuns lui desyre Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.