Se spune ca o relatie are nevoie, in primul rand, de iubire, de reciprocitate a sentimentelor. Altii spun ca e nevoie de pasiune, altii, mai pragmatici, invoca alte…necesitati. Totusi, omul de langa tine – barbat sau femeie – trebuie sa fie cel caruia poti avea incredere sa ii destainui cele mai mari temeri ale tale. Bineinteles ca vor exista voci care vor spune ca pentru asta exista psihologi, prieteni sau chiar preoti, ca o relatie are nevoie de alte „ingrediente” de baza, nu numai de incredere. Fiecare om are lista sa de prioritati. Mai mult, fiecare varsta presupune anumite prioriati.
Daca la varsta adolescentei, un simplu “te iubesc” te trimite in al noualea cer, la varsta maturitatii ai nevoie de mai mult. Adolescenta – idealista – ar spune ca ea este centrul universului pentru acel barbat, va considera ca este unica din viata lui si asa va ramane. Asta pentru ca ea nu se gandeste deloc la trecut sau la viitor, este adepta principiului “carpe diem!”. Pe de alta parte, femeia matura se raporteaza la trecut sau se gandeste la viitor. Pentru ea, prezentul este o punte intre cele doua realitati temporale.
Adolescenta isi doreste pasiune, declaratii siropoase. Si femeia matura isi doreste pasiune, insa, alaturi de aceasta, ea isi doreste si tandrete, incredere, uneori chiar rutina unor gesturi. Pe ea rutina nu o sperie, pe ea rutina o linisteste! Asta pentru ca ea nu isi doreste o aventura de o zi, ea isi doreste o aventura de o viata!
Totusi, ca sa intelegi cum iubeste o femeie matura, trebuie sa cunosti trecutul ei, experientele care i-au marcat existenta, care au determinat-o sa fie ceea ce este in prezent. Aceasta nu poate face abstractie de ce i s-a intamplat, nu mai poate iubi neconditionat, fara oprelisti, restrictii, fara sa intervina ratiunea, cenzura. Trebuie sa-i castigi increderea, iar increderea nu mai poate fi castigata doar prin vorbe, ci prin vorbe si fapte inlantuite, carora le va verifica veridicitatea in timp. Pe scurt, pentru ea vorbele trebuie confirmate prin fapte. Nu mai poti sa-i spui “te iubesc!” fara ca rotita ratiunii ei sa nu porneasca vartejul reflectiilor, interogatiilor: “de ce a spus asta?”, “a fost sincer cand a spus asa ceva?”, “ sunt multe femeile carora le-a spus pana acum?”, “oare ce l-a determinat sa spuna acum?”, “ce urmareste?”etc.
Ani la rand ne dorim o iubire care sa ne aduca fluturi in stomac. Ne dorim pasiune, nu cautam tandrete; ne dorim declaratii, nu cautam dovezi de iubire. Traim iluzia unei iubiri, nu realitatea unei iubiri. Ne inversunam sa cautam intotdeauna acelasi sablon, fara sa constatam ceea ce este evident: gresim.
Aparent, traim iubiri fara cusur. Daruim emotii, daruim timp, daruim sinceritate. Daruim, insa nu primim in schimb decat iluzia unor relatii (pseudo)perfecte. De ce pseudoperfecte? Pentru ca, privind din exterior, totul este perfect. In acest scenariu al iubirii pseudo-perfecte Ea disimuleaza adevaratele trairi cu talentul unei actrite demne de un Oscar. Este intotdeauna impecabila, nicio farama din tristetea sufletului ei nu se observa in vorbe, in gesturi, in fapte. Insa, in strafundul sufletului, este trista. El – mimeaza iubirea cu acelasi talent desavarsit. Oficial, ei ii mergea bine, un bine care de cele mai multe ori starneste invidia – neintemeiata – a celor din jur. Neoficial, insa ea este nefericita.
