fbpx

Dove Men+Care susține concediul paternal

de

A fi părinte e o călătorie continuă, în care înveți la orice pas și te descoperi cu fiecare zâmbet al copilului tău. Rolul părinților este esențial în creșterea și dezvoltarea armonioasă a copilului încă din primele zile ale acestuia.

Alături de brandul Dove Men+Care, Dan Cruceru, blogger la Taticool.eu, Robert Diaconeasa, blogger la Daddycool.ro și Gaspar Gyorgy, psiholog clinician şi psihoterapeut relaţional sunt câțiva dintre cei care s-au alăturat până acum în susținerea viitorilor tați și promovarea concediului paternal.

Bărbații se implică tot mai mult în viața de familie

Fiecare părinte are propriile responsabilități și reușește să își construiască o relație unică cu copilul său. Conceptul de tată pare că s-a schimbat foarte mult de-a lungul anilor datorită promovării egalității de gen, comunicării mult mai deschise între parteneri și realizarea importanței de a fi cât mai prezent în viața copilului. Deși atitudinile privind modul în care îngrijirea copilului este împărțită între părinți încep să se extindă, politicile concediului paternal nu se dezvoltă suficient de rapid pentru a ține pasul cu schimbările culturale.

Conform unei analize globale realizate de UNICEF[1] în 2018, 92 de state nu au politici naționale care să permită taților să primească concediu plătit pentru îngrijirea copilului. Astfel, aproape o treime din copiii de până într-un an – aproximativ 90 de milioane – locuiesc în țări unde tatăl nu beneficiază prin lege de nici măcar o zi de concediu paternal.

În țările unde tații beneficiază de acest drept, teama de a fi judecați de șefi, colegi sau familie și grija privind siguranța locului de muncă îi împiedică pe unii bărbați să accepte concediul paternal prevăzut de lege[2]. În prezent, unul din cinci bărbați susține că nu își ia concediul paternal oferit de teama că își poate pierde locul de muncă.

Deși, în România, între anii 2012-2014, doar 4,5% dintre bărbații care au devenit părinţi au ales să intre în concediu de creştere a copilului,[3] trendul este unul ascendent.

În Marea Britanie unde concediul paternal a fost introdus în anul 2015, procentul bărbaților care au apelat la acest drept este doar de 2%. În Suedia, unde părinții sunt încurajați să își împartă concediul parental și li se oferă 480 de zile plătite cu 80% din salariu plus 90 de zile care ar trebui folosite de fiecare părinte, tații nu își iau concediu paternal nici măcar jumătate din zilele oferite.

În acest sens, Dove Men+Care susține îmbunătățirea termenilor concediului paternal la nivel global, ca parte integrantă a concediului parental plătit și contestă steretopurile culturale, astfel încât fiecare tătic să se bucure de șansa de a avea grijă de cei dragi.

Toți membrii familiei sunt mai fericiți și mai sănătoși

Raportul State of the World’s Fathers[4] din 2017 arată că bărbații sunt, în general, mai fericiți și au parte de mai puține probleme de sănătate (atât mentale, cât și fizice) când au grijă de copiii lor. Relațiile apropiate dintre tată și copil sunt benefice pentru toată lumea: tații apropiați de copiii lor sunt de fapt mai sănătoși și au căsătorii mai fericite. Copiii sunt mai sănătoși din punct de vedere fizic, mental și emotional și experimentează ,,efectul tată”.

De asemenea, mai mult sprijin din partea tatălui atunci când are grijă de copilul lor sporește starea de bine a mamei, acestea fiind mai puțin expuse depresiei post-partum[5].

Dove Men+Care susține concediul paternal

Puterea exemplului este esențială într-o astfel de cauză. Pe platforma https://www.dove.com/ro/men-care/dove-men-care-paternity-leave-initiative.html tăticii și viitorii tătici care iau în considerare accesarea concediului paternal pot găsi informații utile de la specialiști, precum și sfaturi de la alți părinți, incluzând aici beneficiile acestuia și modul de abordare a problemei la locul de muncă. În același timp, în cadrul campaniei Dragi Viitori Tați brandul a lucrat împreună cu experții MenCare pentru a înființa Standardul Global pentru Concediul Paternal Dove Men+Care. Politica internă a brandului se va asigura că, până la finalul anului 2019, toți angajații Unilever din întreaga lume vor beneficia de concediu paternal plătit de minimum trei săptămâni pentru a fi alături de familia lor.

Dove Men+Care încurajează alte companii și viitori tați să se alăture în angajamentul lor față de concediul paternal. Alătură-te și tu mișcării Dove Men+Care pe site-ul https://www.dove.com/ro/men-care/dove-men-care-paternity-leave-initiative.html sau pe pagina de Facebook Dove Men+Care.

[1] https://www.unicef.org/press-releases/2-3-infants-live-countries-where-dads-are-not-entitled-single-day-paid-paternity?fbclid=IwAR12i2cXDwxc9bnngxWd4oIy_WG8hG-RpgLs195veezNNdNrGPBZrYQUycE

[2] Raportul Helping Dads Care – inițiat de Dove Men+Care în parteneriat cu Promundo https://promundoglobal.org/wp-content/uploads/2018/06/Promundo-DMC-Helping-Men-Care-Report_FINAL.pdf

[3] Analiza Smartree realizată în perioada 2012-2014, care a inclus 3.330 de angajați intrați în concediu de îngrijire a copilului, majoritatea din companii multinaționale; https://www.romania-insider.com/most-parents-in-romania-take-just-one-year-off-for-parental-leave/

[5] https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22342108

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.