Ce departe esti, intunecata mea iubita /
prin peretii odaii te vad ca prin sita, /
si te aud chemandu-ma ca din alta planeta /
sa-mi scrii poezii pe obrazul de creta.
Ce departe esti, intunecata mea iubita
prin peretii odaii te vad ca prin sita,
si te aud chemandu-ma ca din alta planeta
si-mi scrii poezii pe obrazul de creta.
E posibil, e posibil oare sa nu pot muri,
sa-ti aud vocea suind treapta noptii, coborand in zi,
sa ma ridic din pat ca o stafie, ca marinarul de veghe,
sa te zaresc in somn de la o mie de leghe?
Da, e posibil, intunecatul meu iubit,
sa ma auzi cantand chiar cand voi fi murit,
sa ma vezi aeve in cereasca oglinda
si in parul meu stele sa se stinga si sa se aprinda.
Dar sa nu te superi daca sarutul meu va fi rece,
daca dragostea mea ca un frig o sa te sece,
daca imbratisarea mea te va face sa suferi
aducandu-ti aminte, nu, sa nu te superi.
