Madonna a fost numită Femeia Anului 2016 de revista Billboard. Regina pop a ținut un discurs sincer, sarcastic și emoționant despre provocările din cariera sa, despre sexismul și misoginismul din industria muzicală, despre întâmplările cumplite de care a avut parte în tinerețe, incluzând amenințări cu martea, viol, agresiuni și umilințe.
„În primul meu an la New York, în 1979, mi s-a pus pistolul la tâmplă, am fost violată pe un acoperiș și amenințată cu un cuțit la gât”
„Stau în fața voastră ca un preș. O, am vrut să spun ca o artistă ”, își începe Madonna discursul, ironizând jocul de rol specific showbiz-ului. După ce a mulțumit celor prezenți pentru recunoașterea celor 34 de ani de carieră muzicală, cântăreața a vorbit despre „misoginismul, sexismul, hărțuirea constantă și abuzul necontenit” prin care a trecut. „În primul meu an la New York, în 1979, mi s-a pus pistolul la tâmplă, am fost violată pe un acoperiș și amenințată cu un cuțit la gât, iar apartamentul mi-a fost spart de atât de multe ori, că am încetat să-l mai încui. După cum vă puteți imagina, toate aceste întâmplări neprevăzute nu doar că m-au ajutat să devin femeia îndrăzneață din fața voastră, ci mi-au amintit că sunt vulnerabilă. Că în viață nu ai nicio siguranță reală, cu excepția siguranței de sine.”
“Ai voie să fii drăguță, dulce și sexy, dar nu o face pe deșteapta”
„Ce pot să spun despre mine ca femeie în industria muzicală? Ce pot să spun despre mine ca femeie? Când am început să scriu cântece, nu mă gândeam la un gen anume. Nu mă gândeam la feminism, voiam doar să fiu artistă.” David Bowie, un model pentru Madonna, a inspirat-o să creadă că nu există reguli în lumea showbiz-ului. Ulterior și-a dat seama că acest lucru este valabil doar pentru băieți, iar „dacă ești fată, jocul are regulile lui”. „Ai voie să fii drăguță, dulce și sexy, dar nu o face pe deșteapta și nu avea păreri, mai ales dacă ele contrazic starea de lucruri consacrată. Ai voie să fii obiectificată de bărbați, dar nu ai voie să îți asumi sexualitatea. (…) În sfârșit, nu îmbătrâni. Dacă îți arăți vârsta, greșești și vei fi criticată, discreditată și mai mult ca sigur nu vei mai fi difuzată la radio”, a spus Madonna.
„Ca femei, trebuie să începem să ne apreciem pe noi însene și să ne respectăm între noi”
Artista pop și-a încheiat discursul cu câteva sfaturi pentru femei. „Femeile au fost nedreptățite atât de mult timp, încât au ajuns să creadă ceea ce au de spus bărbații despre ele. Au impresia că trebuie să se ascundă în spatele unui bărbat ca să își atingă scopul. Sunt bărbați foarte buni care merită să fie susținuți, dar nu pentru că sunt bărbați, ci pentru că sunt merituoși. Ca femei, trebuie să începem să ne apreciem pe noi însene și să ne respectăm între noi. Căutați femei puternice cu care să vă împrieteniți și să vă aliați, de la care să învățați, cu care să colaborați, care să vă inspire!”, a mai spus artista.
Discursul poate fi urmărit pe billboard.com.
Billboard Women in Music este un eveniment anual organizat de revista Billboard. Premiul se adresează femeilor excepționale din industria muzicală, care, prin talentul, munca și succesul lor, inspiră și motivează generații întregi de femei.
În anii trecuți, premiul a revenit altor nume cunoscute din industria muzicală, precum Lady Gaga, Katy Perry, Beyoncé, Pink sau Taylor Swift.