fbpx

Gáspár György: Iubirea este cel mai de preț dar primit de la viață

de

GÁSPÁR GYÖRGY: Chiar dacă nu am fost căsătorit oficial niciodată, pot spune că am trecut prin mai multe divorțuri psihologice și emoționale. Știu cum este să iubești și să nu ți se răspundă; cum este să fii iubit și să trădezi; cum este să iubești și să fii trădat. Sunt convins că iubirea nu este doar un moft, precum frișca de pe tort, aceasta este la fel de vitală pentru oameni ca oxigenul și apa. Iar, ce am învățat din toate cărțile și experiența de viață este că relațiile urmează un tipar – conectare, deconectare, reconectare. Acesta se repetă și de fiecare dată nivelul de intimitate și încredere poate să crească sau să scadă, depinde de noi în ce direcție intenționăm să ne îndreptăm. Am ajuns în punctul vieții mele în care știu că nu este suficient să te îndrăgostești, iubirea trebuie păstrată și cultivată. Asta fac acum. Liniștea și fericirea nu se dobândesc ușor. Fericirea este rară și scurtă ca durată, altfel nu ar mai fi atât de râvnită și vânată. Dar despre liniștea interioară cred că este cu adevărat importantă și caut să o cultiv prin practicarea stării de mindfulness sau de prezență conștientă.

Durata de viață a relațiilor noastre este influențată în primul rând de cât de multă bunătate și umanitate exprimăm față de omul aflat la celălalt capăt al acestor relații.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum și de unde înveți în continuare?

GÁSPÁR GYÖRGY: În ultimii ani am fost răsfățat de soartă și am avut posibilitatea de a-mi asigura formarea continuă alături de câțiva dintre cei mai apreciați specialiști în psihoterapie relațională la nivel internațional. Daniel Siegel, Monica McGoldrick, Frank Dattilio, Harville Hendrix, Helen Hunt, Esther Perel și Brené Brown se numără printre mentorii mei și oamenii spre care mă îndrept atunci când am nevoie de un sfat sau o validare profesională. Prin eforturile pe care le depunem în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie, în ultimii ani, fiecare dintre acești mari oameni au vizitat România, mai puțin Brené Brown – care sperăm să vină în viitorul foarte apropiat. Însă, dincolo de aceste întâlniri absolut revelatoare pentru mine, atunci când vine vorba despre învățare sunt autodidact. Genul de om care preferă să rumege singur o carte sau o idee până o transformă în ceva digerabil cognitiv și aplicabil pentru viața de zi cu zi. Astfel, am ajuns să citesc foarte mult, în ultima decadă din viața mea nu cred că a trecut mai mult de o săptămână în care să nu fi citit cel puțin câteva pagini dintr-o carte sau vreun articol științific.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Va veni vreun moment în care să răsuflăm ușurați și să spunem că știm de ajuns pentru viața asta și că nu mai învățăm, doar ne bucurăm de cât am asimilat?

GÁSPÁR GYÖRGY: Cu siguranță da, însă cred că acela este și sfârșitul călătoriei noastre numită viață. Însă, îmi place să cred că la sfârșitul fiecărei zile putem răsufla ușurați și să afirmăm că știm suficient de multe pentru această viață. Iar din dimineața următoare ne așteaptă o nouă zi, cu alte lecții importante și un nou capitol care așteaptă să îmbogățească povestea noastră de viață.

Pe 24 si 25 iunie 2017,  Gáspár György va fi amfitrionul evenimentului Primește iubirea pe care o dorești, un workshop care este pentru tine și cuplul din care faci parte dacă:

• Ai început o minunată relație pe care nu vrei să o pierzi și în care vrei să rămâi pentru întreaga viață!
• Ai observat că uneori nimic nu poate fi mai greu decât încercările eșuate de a dialoga cu persoana iubită.
• Ești în punctul de a decide dacă rămâi sau pleci din relație.
• Simți că relației voastre de cuplu i-ar prinde bine puțină energie pentru a o readuce la viață, pentru a vă bucura unul de altul și pentru a redescoperi siguranța și intimitatea în doi.

Întregul weekend are o structură dinamică și interactivă, explicațiile despre cum funcționează relațiile sunt ușor de înțeles și bogate în exemple, exerciții și activități de cuplu. Cadrul de lucru care se formează este unul privat, sigur și accesibil tuturor cuplurilor indiferent de punctul în care se află în călătoria vieții. De toate acestea se vor asigura atât coordonatorul de workshop, Rebecca SEARS – expert internațional în terapia de cuplu, cât și o echipă de experți români instruiți în terapia imago.

https://www.facebook.com/events/384010111934788/?fref=ts

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Pagini:  1 2

 

Categorii:
Interviuri · Psihologie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.